Cristina Sterian

Reclamaţii la Protecţia Consumatorului: O găină tristă şi o femeie care ar fi fost atacată info-energetic

O găină tristă, o femeie care ar fi fost atacată info-energetic şi un prezervativ rupt sunt câteva dintre reclamaţiile pe care reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Buzău le-au primit, în ultimele luni, de la buzoieni.

Un funcţionar de la Finanţe Harghita l-a „spânzurat” pe Avram Iancu de Ziua Maghiarilor

Un funcţionar de la Direcţia Finanţelor Publice Harghita a organizat, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, o "acţiune de informare" privind revoluţia de la 1848-1849, în cadrul căreia un manechin reprezentându-l pe Avram Iancu a fost "judecat" şi apoi "spânzurat", relatează "Gândul".

Andreea Mantea a rămas fără permis: A fost prinsă de radar cu 154 km la oră

Vedeta Playboy Andreea Mantea a fost prinsă luni de radar în timp ce conducea cu o viteză de 154 de kilometri pe oră, în afara localităţii buzoiene Racoviţeni, tinerei fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Cel puţin şapte morţi în cursul protestelor din Yemen

Cel puţin şapte manifestanţi au fost împuşcaţi mortal, iar alte câteva sute au fost răniţi sâmbătă în cursul confruntărilor între protestatari şi forţele de ordine din Yemen. Potrivit martorilor, sute de manifestanţi au fost răniţi după ce poliţia ar fi utilizat gaze toxice. Autorităţile susţin că au utilizat doar gaze lacrimogene.

Cezar Preda: Tema premierului tehnocrat trebuie abandonată, este falsă şi neproductivă pentru PDL

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Buzău, că desemnarea unui premier tehnocrat ar însemna "o jignire adusă românilor", apreciind că această temă trebuie abandonată, fiind una "falsă şi neproductivă pentru PDL".

Negoiţă: Nu intenţionez să candidez pentru prim-vicepreşedinte şi nu voi conduce o moţiune la Convenţie

Vicepredintele PDL Liviu Negoiţă a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu intenţionează să candideze pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte al partidului şi nici nu va conduce o moţiune la Convenţia Naţională din 14 mai.

Fetiţă de trei ani, omorâtă de propriul bunic. A lovit-o cu un hârleţ în cap

O fetiţă de trei ani din localitatea Craidorolţ, judeţul Satu Mare, a murit după ce a fost lovită cu un hârleţ în cap de către bunicul său, în timpul unui conflict pe care acesta îl avea cu tatăl copilei, bunicul fiind reţinut de poliţişti pentru omor calificat.

Ashley Cole nu va fi urmărit în justiţie pentru împuşcarea unui tânăr

Fotbalistul echipei Chelsea Londra, Ashley Cole, nu va fi urmărit în justiţie pentru incidentul din luna februarie, de la un antrenament, când a împuşcat accidental un tânăr student cu o puşcă cu aer comprimat, informează Daily Mail.

Costică Argint va da statul în judecată pentru că nu i s-a respectat dreptul la apărare

Costică Argint, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi eliberat condiţionat marţi a anunţat, joi, că va da statul în judecată pentru a cere daune, considerând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare.

Tânăr care a vândut 70 de tone de usturoi, fără să plătească taxe şi impozite, cercetat

Un tânăr de 26 de ani este cercetat de poliţiştii din Buzău pentru evaziune fiscală, după ce a vândut 70 de tone de usturoi, fără să plătească taxe şi impozite către bugetul de stat.