Daciana Ilie

Garda Financiară nu a descoperit nereguli în documentele FC Petrolul Ploieşti

Comisarii Gărzii Financiare care au controlat documentele clubului de fotbal Petrolul Ploieşti verificând actele care au stat la baza transferurilor jucătorilor de la U Cluj la clubul ploieştean nu au descoperit nereguli în privinţa documentelor de transfer.

Galamaz renunţă în instanţă la despăgubirile de 50.000 de lei cerute suporterului care l-a agresat

Jucătorul echipei Petrolul Ploieşti, George Galamaz, a renunţat la despăgubirile civile de 50.000 de lei cerute suporterului ploieştean care l-a lovit pe teren în 2011 şi pe care le obţinuse printr-o sentinţă a Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploieşti înlăturând obligaţia suporterului la plata acestei sume.

Campanie electorală la CIMITIR. Un banner cu candidaţi ARD în Prahova a fost pus pe gardul unui cimitir

Candidatul ARD în Colegiul uninominal 1 din judeţul Prahova, Cristian Burlacu, îşi cere scuze public alegătorilor, după ce un banner electoral care-i aparţine şi despre care spune că a fost furat de pe DN 1 a fost afişat pe gardul unui cimitir.

Ploieşti: Un muncitor care instala ghirlande de sărbători a murit lovit de un autobuz

Un muncitor care monta pe stâlpii de iluminat decoraţiuni pentru sărbători pe una dintre cele mai circulate străzi din Ploieşti a murit după ce instalaţia de ridicat în care se afla a fost lovită de un autobuz al regiei de transport public, Inspectoratul de Muncă declanşând o anchetă în acest caz.

Stadionul din Comarnic, aparţinând unei firme la care este acţionar Cătălin Chelu, scos la licitaţie

ANAF va scoate la licitaţie pentru a doua oară stadionul din Comarnic, care aparţine SC Vulturul, unde acţionar este omul de afaceri Cătălin Chelu şi care a fost pus sub sechestru pentru datorii către stat, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 857.100 de lei.

Un prahovean acuză doi candidaţi ARD că l-au agresat fizic, însă aceştia neagă. Poliţia face anchetă

Un locuitor din comuna prahoveană Drăgăneşti acuză doi candidaţi ai ARD în colegiul în care este inclusă această comună că l-au agresat fizic pe motiv că nu i-a lăsat să lipească nişte afişe electorale, însă aceştia resping acuzaţiile, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz.

Accident cu cinci maşini pe centura de nord a Ploieştiului: Două persoane au fost rănite grav şi opt uşor

Două persoane au fost rănite grav şi alte opt au suferit răni uşoare, într-un accident produs, sâmbătă, pe centura de nord a municipiului Ploieşti, în accident fiind implicate cinci autovehicule, între care patru autoturisme şi o autoutilitară.

Ploieşti: Un fost director din ANAF, audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere

Fostul director adjunct al Direcţiei de Informaţii a ANAF Dumitru Constantin a fost audiat de procurorii DIICOT Ploieşti, în calitate de făptuitor într-un dosar în care un grup infracţional este cercetat pentru evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu estimat la 12 milioane de euro.

ACCIDENT PE DN1: Două persoane au rămas încarcerate, iar traficul este blocat pe un sens

Două persoane au rămas încarcerate, marţi după-amiază, în urma unui accident produs pe DN1, în zona localităţii prahovene Movila Vulpii, după ce două maşini s-au ciocnit, circulaţia fiind blocată pe sensul de mers Braşov-Ploieşti, unde s-au format coloane de maşini pe o distanţă de trei kilometri.

Femeie de 24 de ani, găsită spânzurată de creanga unui copac, în Parcul Tineretului din Ploieşti

O femeie de 24 de ani a fost găsită spânzurată joi dimineaţă în Parcul Tineretului din Ploieşti, trupul neînsufleţit, agăţat de creanga unui copac, fiind observat de către un bărbat care trecea prin zonă.

Spectacole pentru copii, donaţii de pensii şi combustibil, din partea candidaţilor din Prahova

Cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale, mai mulţi candidaţi din Prahova au organizat diverse evenimente, de la spectacole de teatru cu mesaj antidrog pentru liceeni, la donaţii de combustibil pentru şcoli, iar unii anunţă că donează nevoiaşilor pensia lor de câteva sute de lei.

ALEGERI PARLAMENTARE: Cei cinci medici care candidează în Prahova au 11 locuinţe, zece maşini şi conturi în bănci

Cei cinci medici care candidează în Prahova au, în total, 11 locuinţe, zece maşini, mai multe conturi bancare, dar şi datorii, cel mai bogat fiind medicul Ion Luchian, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din judeţ, iar cel mai sărac - un candidat PC, care nu are nici case, nici terenuri.

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Adrian Semcu, fost şef al CJ Prahova, candidat ARD în Prahova

Firmele familiei vicepreşedintelui partidului Forţa Civică Adrian Semcu, fost şef al CJ Prahova şi fost lider al filialei PNL, candidat ARD la Senat în Prahova, derulează două proiecte cu fonduri europene de peste 8,5 milioane euro prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Vlad Cosma, fiul şefului CJ Prahova, candidat PSD în Prahova

Vlad Cosma, fiul preşedintelui CJ Prahova, candidat în colegiul lui Adrian Năstase, a obţinut anul trecut 31.000 de lei ca şi consilier parlamentar la cabinetul lui Năstase, iar anul acesta şi-a cumpărat un apartament de 263 de metri pătraţi şi a încasat 134.000 de euro dintr-o tranzacţie imobiliară

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Sorin Teju, candidat cu derogare de la PNL în Prahova

Sorin Teju, candidat pentru care PNL a dat derogare în vederea participării la alegerile parlamentare în Prahova, deţine 12 terenuri, dintre care 11 intravilane, un apartament, o casă, două spaţii comerciale, bijuterii de 15.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere a acestuia care conţine greşeli gramaticale

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Nicolae Alexandri, candidat PNL într-un colegiu din Prahova

Directorul general al Conpet SA, Nicolae Alexandri, candidat PNL la alegerile parlamentare într-un colegiu din Prahova, are o casă, două maşini şi raportează un venit lunar de 4.693 lei ca director al companiei care deţine şi operează sistemul naţional de transport al ţiţeiului.

DECLARAŢIA DE AVERE a fiului deputatului Anghel, candidat în colegiul tatălui: asociat la şapte firme, venituri de 250.000 lei

Fiul deputatului Florin Anghel, Alexandru, care candidează din partea ARD în colegiul tatălui său, este asociat la şapte societăţi comerciale, administrator la şase firme, declară venituri de peste 250.000 lei anual din salarii şi dividende, are un ceas de 4.500 de euro şi o casă în Băneasa.

ALEGERI PARLAMENTARE: Fost prefect Radu Oprea, administrator a 12 firme. Contracandidatul, Radu Oprea, are un apartament în Ferentari

Fostul prefect de Prahova Radu Ştefan Oprea, candidat pentru Senat într-un colegiu din judeţ, este administrator a 12 firme, pe unele din acestea împrumutându-le cu aproape 3.500.000 lei, în timp ce contracandidatul său, Radu Oprea, este strungar şi stă într-un apartament din Ferentari, în Capitală.

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Sebastian Ghiţă, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în Prahova

Sebastian Ghiţă, candidat USL pentru Camera Deputaţilor, are venituri de peste 32.000 de lei ca salariat, în anul fiscal trecut, două conturi de peste 30 de milioane de euro, ceasuri, obiecte de artă şi bijuterii de 17 milioane de euro şi a dat împrumut, în nume personal, 68 de milioane de euro.

Traian Băsescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Castelul Foişor din Sinaia, alături de lideri PDL

Preşedintele Traian Băsescu se află, sâmbătă, în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, unde îşi sărbătoreşte ziua de naştere, fiind cazat la Castelul Foişor, la aniversare făcându-şi apariţia lideri ai PDL.

ALEGERI PARLAMENTARE – Candidaţi în Prahova: Anastase, fii de politicieni şi afacerişti cu averi de milioane de euro

Jumătate dintre cei 12 actuali deputaţi de Prahova, între care şi Roberta Anastase, şi trei dintre cei cinci senatori în funcţie vor noi mandate, la alegerile din 9 decembrie. Tot în Prahova candidează omul de afaceri Sebastian Ghiţă, dar şi fii ai unor politicieni de notorietate din judeţ.

Reprezentanţii OMV Petrom vor să doneze autorităţilor locale sediul din centrul Ploieştiului. Ce cer în schimb

Reprezentanţii OMV Petrom discută cu autorităţile locale din Ploieşti pentru a dona sediul pe care Petrom îl deţine în centrul oraşului, o clădire cu opt etaje, care are peste 14.000 de metri pătraţi, Petrom cerând ca imobilul să fie folosit pentru amenajarea unui spital public de pediatrie.

Director în CE: Sperăm în rezultate pozitive la auditul din noiembrie şi la reluarea plăţilor POSDRU

Peter Stub Jorgensen, director la Direcţia Employment a Comisiei Europene, a declarat marţi că speră ca rezultatele auditului pe care o misiune de experţi CE îl va face în noiembrie în România pe programul POSDRU să fie pozitive şi să permită reluarea plăţilor.

Roberta Anastase: După şase luni de guvernare Ponta orice colegiu poate deveni un fief PDL

Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a afirmat, luni, la depunerea candidaturii sale pentru un nou mandat de deputat, că după şase luni de guvernare Ponta orice colegiu poate deveni fief PDL, Anastase precizând că îşi doreşte să câştige, dar că în caz contrar "nu e niciun fel de problemă".

Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura la Parlament într-un ziar PDL distribuit gratuit în Ploieşti

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura pentru încă un mandat de deputat în acelaşi colegiu uninominal din Ploieşti în care a fost aleasă în 2008, prin intermediul unui ziar editat de PDL în 10.000 de exemplare şi distribuit gratuit în Ploieşti.

Sinaia: Restricţii de trafic în weekend din cauza desfăşurării Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii, în acest weekend, în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, mai multe străzi din staţiune fiind închise întrucât în oraş se desfăşoară două etape ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, la care s-au înscris peste 70 de piloţi.

Mihai Răzvan Ungureanu: Mă gândesc serios cum am putea închega o cooperare politică cu PNL sub altă conducere

Co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că obiectivul ARD este de a atinge 30 la sută, pentru a forma alianţe pentru guvernare, Ungureanu spunând că se gândeşte "foarte serios" la modul în care ARD ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu, Fenechiu şi "alţii aidoma".

Ungureanu: Guvernul caută să cadă la înţelegere cu FMI şi Comisia Europeană pentru a amâna proiectul de buget

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, miercuri, la Ploieşti, că are informaţii potrivit cărora Guvernul nu pregăteşte un proiect de buget şi că guvernanţii "caută să cadă la înţelegere" cu FMI şi Comisia Europeană pentru a amâna pentru după alegeri proiectul bugetului pe anul viitor.

Ungureanu: Dinamica politică haotică din ultimele luni pune în pericol intrarea în Schengen

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu susţine că admiterea României în zona Schengen "devine improbabilă" în condiţiile unei "dinamici politice haotice" din ultimele luni, Ungureanu spunând că tot ce au făcut fostele guverne în domeniul aderării la Schengen "a fost distrus" de guvernul actual.

Ponta, invitat la Campionatul de Viteză în Coastă de la Sinaia, competiţie la care a mai participat

Organizatorii Campionatului Naţional de Viteză în Coastă care va avea loc în weekend la Sinaia l-au invitat să participe la acest concurs pe premierul Victor Ponta, care anterior a concurat la acest campionat, printre piloţii înscrişi aflându-se şi fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Vameşi trimişi în judecată în urmă cu şase ani – pedepse mai mici decât durata procesului

Mai mulţi vameşi din Prahova, trimişi în judecată în urmă cu şase ani şi condamnaţi în mai 2011 la închisoare cu suspendare, au primit pedepse reduse în urma rejudecării procesului la Curtea de Apel Ploieşti, pedepsele fiind mai mici decât durata procesului în timpul căruia trei inculpaţi au murit.

O turistă a murit după ce a căzut pe munte, la 2.200 de metri altitudine în Masivul Bucegi

O turistă de 23 de ani a murit, duminică, după ce a căzut pe munte, într-o zonă extrem de accidentată la 2.200 de metri altitudine în Masivul Bucegi, însoţitorii femeii solicitând intervenţia salvamontiştilor pentru recuperarea cadavrului.

Bărbat rănit de urs într-o pădure din apropierea localităţii prahovene Valea Doftanei

Un muncitor angajat al unei firme de exploatarea lemnului a fost rănit de o ursoaică în timp ce se afla într-o pădure, la aproximativ nouă kilometri de localitatea Valea Doftanei din judeţul Prahova, rănile suferite de bărbat fiind superficiale.

Fostul city manager al Ploieştiului,condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Fostul administrator public al municipiului Ploieşti, Onorel Lovin, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, faptă comisă pe vremea când era şeful Serviciului Urbanism în Primăria Sinaia, a fost condamnat, marţi, la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.

Ponta: Participarea lui Băsescu la Congres e în afara Constituţiei, dar să-l suspendăm pentru asta?

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat, marţi, că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti este "în afara Constituţiei", dar că USL nu va declanşa procedura de suspendare ca urmare a acestui fapt.

Patru prahoveni, între care un fost primar PDL, arestaţi pentru furt şi alte infracţiuni, eliberaţi

Patru persoane din localitatea prahoveană Băneşti, între care fostul primar PDL al localităţii, arestate preventiv şi trimise în judecată în urmă cu şase luni pentru furt cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă şi conflict de interese, au fost eliberate.

Fostul primar din Ploieşti Andrei Volosevici va candida la Senat din partea ARD

Fostul primar al municipiului Ploieşti Andrei Volosevici (PDL), care la scrutinul din 10 iunie a pierdut al doilea mandat la o diferenţă de 1.600 de voturi, va candida sub sigla ARD într-un colegiu uninominal de Senat care include cartiere din Ploieşti.

Fostul director al Poştei Române Dumitru Neagoe va candida la Camera Deputaţilor sub sigla ARD

Fostul director al Poştei Române Dumitru Daniel Neagoe, în prezent consilier ales pe lista PDL în Consiliul Judeţean Prahova, va candida într-un colegiu uninominal pentru Camera Deputaţilor în judeţul Prahova, principalul său contracandidat fiind deputatul PNL Graţiela Gavrilescu.

Fostul prefect de Prahova Radu Oprea candidează din partea USL pentru un mandat de senator

Fostul prefect al judeţului Prahova din perioada în care PDL şi PSD au guvernat împreună, Radu Oprea, candidează din partea USL pentru un mandat de senator, după ce la alegerile parlamentare din 2008 a candidat pentru Camera Deputaţilor şi a pierdut.

Preşedintele PSD Prahova: Sebastian Ghiţă va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu de deputat Prahova

Omul de afaceri ploieştean Sebastian Ghiţă, finanţatorul echipei de baschet Asesoft şi patronul televiziunii de ştiri RTV, va candida la alegerile parlamentare de anul acesta într-un colegiu de deputat din Prahova, a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma.