Dan Straut

Românii care încheie contracte cu parteneri străini trebuie să declare aceste documente la Fisc

„Documentele încheiate de persoane juridice sau fizice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente se înregistrează la organul fiscal competent”, se precizează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

DECLARAŢIA ZILEI – Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR: România e în cea mai bună situaţie macroeconomică, dar şi în faţa celor mai mari riscuri

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a apreciat, marţi, că economia se găseşte într-o situaţie atât de bună cum nu a mai întâlnit în cariera sa, dar se confruntă şi cu riscuri a căror amploare este fără precedent.

Tarifele maxime RCA, stabilite de ASF: 7.534 de lei pe un camion şi 6.600 de lei pe un autocar. Care este valoarea poliţelor pentru celelalte vehicule

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni Raportul de determinare a tarifelor maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), poliţa pentru un camion fiind de 7.534 de lei, iar pentru un autocar – de 6.600 de lei.

Ministrul Transporturilor cere un supracontrol la TAROM, după incidentele de săptămâna trecută

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a efectuat luni o vizită de lucru la TAROM în contextul incidentelor aviatice de săptămâna trecută, şi le-a cerut angajaţilor ca avioanele să fie verificate şi de alte persoane faţă de cei care le monitorizează în mod curent.

Probleme la trei zboruri Tarom. Investigatorii CIAS analizează împrejurările în care s-a ratat decolarea pentru cursa Bucureşti-Iaşi

O echipă de investigatori din cadrul CIAS (Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile) a început acţiunile de determinare a cauzelor producerii „evenimentului aviatic” în care Tarom a întrerupt decolarea în cursa Bucureşti-Iaşi, se arată într-un comunicat al Instituţiei.

Tarifele pentru termoficarea centralizată trec de 200 de lei / gigacaloria. Ce oraşe plătesc cea mai scumpă gigacalorie din ţară

Preţul gigacaloriei facturat la populaţia din marile oraşe reşedinţă de judeţ depăşeşte 200 de lei, maximul la nivel naţional fiind întâlnit în Constanţa, reiese din datele centralizate la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Un credit acordat exclusiv online nu poate fi executat silit, a decis Judecătoria Sector 1

În urma unui proces de contestare a executării silite, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de anulare a contractului, principalul motiv al măsurii fiind acela că împrumutul a fost acordat exclusiv online, deci nu poate produce efecte juridice.

Oferta economică a partidelor în oglindă: Fiscalitatea, creşterea salariilor şi birocraţia în programele PSD, USR şi PNL

Birocraţia va scădea, presiunile fiscale vor tinde spre zero, statul va încuraja capitalul autohton şi va sprijini familiile active economic şi, în general, cetăţeanul va fi servit de către funcţionari. Toate aceste promisiuni se regăsesc în ofertele economice ale partidelor, analizate de MEDIAFAX.

Şoseaua Ploieşti-Paşcani va deveni drum de mare viteză, licitaţiile sunt în pregătire

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, într-un comunicat, că a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţiile pentru fezabilitatea lansării în licitare a cinci tronsoane de drumuri de mare viteză şi reabilitarea DN 7C (Transfăgărăşan).

ANAF reaminteşte persoanelor fără venituri că datorează contribuţia de asigurări de sănătate

Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Autostrada Sibiu-Orăştie, sectorul „surpat” Cunţa-Sălişte, se redeschide luni, de la ora 14.00

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutierte (CNAIR) anunţă într-un comunicat că lucrările de reconstrucţie de pe lotul III Orăştie-Sibiu au fost finalizate şi începând de luni, 10 octombrie, ora 14.00, „traficul va fi reluat fără restricţii, cu respectarea Codului Rutier”.

COM: Surprizele din Minuta şedinţei BNR

După publicarea salariilor pe care le primesc şefii BNR (curaj care merită felicitări, avînd în vedere că e vorba de câteva mii de lei pe oră!), banca centrală dă la o parte şi perdeaua din uşa „bucătăriei” în care se dospesc deciziile de politică monetară.

Minuta şedinţei de politică monetară a BNR: Economia a crescut datorită majorării veniturilor şi investiţiilor, dar şi scăderii taxelor

Determinantul major al accelerării creşterii economice a fost „cererea de consum, stimulată de majorarea veniturilor populaţiei şi de măsurile fiscale”, arată minuta şedinţei de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR) din 30 septembrie, publicată vineri de banca centrală.

TOPUL SALARIILOR: Petroliştii şi informaticienii câştigă de trei ori mai mult decât ospătarii

Ordonarea în funcţie de mărimea salariilor arată că în sectoarele extractiv şi IT&C se câştigă cele mai mari venituri, peste 4.500 de lei, în timp ce în hoteluri-restaurante se regăsesc minimele, sub 1.300 de lei. Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţă că în august salariul mediu a scăzut.

Guvernul amână din nou privatizarea CFR Marfă, depăşind termenele Comisiei Europene

Un memorandum înaintat premierului Dacian Cioloş de către miniştrii economici prevede schimbarea strategiei de privatizare a CFR Marfă şi amânarea procesului până în trimestrul I al anului 2018. Privatizarea trebuia încheiată în 2016, când a expirat aprobarea unui ajutor de stat.

ASF va stabili noile tarife maximale RCA pînă pe 19 octombrie

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, miercuri, că va stabili tarifele de primă maxime pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA), pe categorii de vehicule, până pe 19 octombrie 2016.

Vodafone trebuie să le dea banii înapoi abonaţilor suprataxaţi pentru serviciile de date în roaming

Operatorul de telefonie mobilă Vodafone trebuie să le restituie, la cerere, abonaţilor care beneficiază de oferta „Roaming pe zi”, orice sumă achitată de aceştia peste nivelul de 50 de euro/lună (fără TVA) pentru consumul de date în roaming efectuat după 1 iulie 2012, anunţă ANCOM.

Producătorii de ouă din România riscă falimentul din cauza importurilor din Polonia

România este invadată de importuri de ouă ieftine şi „cu o prospeţime îndoielnică”, în special din Polonia, lucru care i-a adus pe producătorii români în faţa falimentului, arată o analiză a pieţei realizată de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

Statul va expropria Mânăstirea Lainici pentru a moderniza DN66 Târgu-Jiu – Petroşani

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect normativ prin care va expropria o pădure şi o păşune din proprietatea Mânăstirii Lainici (judeţul Gorj), în vederea modernizării unui tronson din DN66 care străbate Defileul Jiului, între Târgu-Jiu şi Petroşani.

COM: Am găsit banii pentru Cuminţenia pământului – sunt tot ai noştri, dar sunt în altă parte

De ceva vreme, clădirea Guvernului României a fost îmbrăcată într-un banner uriaş, care vesteşte poporului român următoarele: „Brâncuşi e al tău, aşa cum şi ţara asta e a ta.”

BNR: Economia României a crescut peste aşteptări, iar condiţiile monetare sunt favorabile creditării

"Creşterea economică a fost peste aşteptări în trimestrul II 2016 (până la 6%), ca urmare a expansiunii consumului şi investiţiilor. Condiţiile monetare şi-au păstrat caracterul stimulativ, susţinând evoluţia favorabilă a creditului", se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).

CFR Călători oferă reduceri de 50% pentru studenţi, în limita unei distanţe de 300 de kilometri

CFR Călători reaminteşte studenţilor, într-un comunicat, că pot achiziţiona cu o reducere de 50% bilete şi abonamente pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

În educaţie, IT&C sau agricultură, administraţia poate interacţiona mai bine cu mediul de afaceri

În această perioadă, Guvernul este „supus unor presiuni”, dar îşi doreşte să rămână un partener pentru oamenii de afaceri, a declarat Dan Nechita, consilier al primului-ministru, în deschiderea conferinţei anuale a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL).

Furnizorii vor fi obligaţi să achiziţioneze gaze numai prin bursă, de la 1 decembrie

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care reglementează obligaţia furnizorilor de a achiziţiona gazele livrate clienţilor casnici „pe baza unor proceduri care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziţie al gazelor naturale”.

Transporturile schimbă traseul Magistralei 6 de metrou şi pregătesc exproprierile de terenuri

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect normativ prin care schimbă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni” şi va declanşa exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe traseul lucrării.

Încrederea analiştilor financiari în economie a crescut pe fondul aşteptărilor pozitive pentru 2017

În luna august, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA (Certified Financial Analysts) România a înregistrat valoarea de 64,8 puncte, în creştere cu 14 puncte faţă de iulie. Majorarea s-a datorat ambelor sale componente, respectiv evalurării condiţiilor curente şi anticipaţiilor.

Transportatori: Asigurătorii RCA „stabilesc tarifele RCA ca la bazar”

Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 - consideră că tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) sunt stabilite „ca la bazar”, arătând că în ultimii 11 ani asigurătorii „au încasat 5,7 miliarde de euro din RCA şi au plătit daune de 3,7 miliarde de euro.

SONDAJ: Mai mult de o treime dintre antreprenori susţin că au restanţe la întreţinere. 16% au spus chiar că nu-şi pot asigura o masă consistentă

Mai mult de o treime din întreprinzătorii şi patronii chestionaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) în cadrul unui studiu au afirmat că nu reuşesc să plătească la timp facturile de întreţinere a locuinţei sau ratele bancare şi unii au spus chiar că nu-şi pot asigura o masă consistentă.

Ce măsuri trebuie să ia, urgent, utilizatorii de Yahoo – după ce datele a circa 500 de milioane de clienţi au fost copiate

După ce datele a circa 500 de milioane de clienţi ai serviciilor Yahoo (nume, adrese de e-mail, numere de telefoane, parole etc.) au fost compromise, specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender le recomandă utilizatorilor conturilor Yahoo să urmeze câteva sfaturi de securitate.

BNR: În luna august a scăzut creditarea, dar a crescut economisirea firmelor şi populaţiei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna august 2016 cu 0,3% (- 0,4% în termeni reali) faţă de luna iulie 2016, până la nivelul de 215,38 miliarde de lei, transmite, vineri, Banca Naţională a României (BNR).

FOCUS: Culesul viei se face cu forţă de muncă scumpă şi greu de găsit, în ciuda unui an viticol foarte bun / „Se mulţumesc cu ajutoarele sociale şi nu vor să vină la muncă”

În această perioadă, recoltatul strugurilor este în toi, dar forţa de muncă este greu de găsit. Administratorii podgoriilor din ţară spun că nici măcar şomerii sau asistaţii social din comune nu vor să lucreze, chiar dacă li se oferă uneori şi peste 100 de lei pe ziua de lucru.

Bucureştiul, între primele 10 oraşe cu cele mai mari rate de creştere a numărului de vizitatori

Bucureştiul se află pe locul 8 în Europa, în funcţie de rata de creştere a numărului de vizitatori în perioada 2009-2016, arată studiul „Mastercard Global Destinations Cities Index 2016”.

TOPUL salariilor: doar în Bucureşti şi în patru judeţe se câştigă mai mult decât media naţională

La nivel teritorial, numai în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Sibiu câştigurile salariale depăşeau, în iunie, media naţională de 2.078 de lei lunar, reiese din seriile de date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Indicele ROBOR la 3 luni a atins minimul istoric de 0,70% pe an, creditele s-ar putea ieftini

Românii care au contractat credite în lei ar putea achita rate mai mici din luna octombrie, după ce indicele financiar ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânda variabilă pentru împrumuturile în moneda naţională, a coborât la minimul istoric de 0,70% pe an.

Statistica sărăciei: Mai mult de 32% din gospodăriile populaţiei nu fac faţă cheltuielilor importante/ „Doar pentru una din şapte gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite”

Cheltuielile importante (întreţinerea locuinţei, rate, plata utilităţilor etc.) nu pot fi acoperite din veniturile lunare de către 32,2% din gospodării, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei în anul 2015”, dat publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS).