Daniel Contescu

Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă

China şi Cambodgia au scos pe piaţă un „luptător” mecanizat.

Ivan Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a, a fost trimis în judecată

Fostul comandant al Armatei 58, Ivan Popov, merge în instanţă cu acuzaţii de corupţie şi de însuşire de materiale militare.

Răzvan Marin s-a salvat în prelungiri de la retrogradarea în Serie B

În ultima etapă din Serie A, duminică seară, internaţionalul român a fost titular în meciul de acasă cu AS Roma, terminat cu 2-1 pentru Empoli.

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

După 0-0 în timpul regulamentar, în prelungiri s-au acordat două penalty-uri, câte unul de fiecare echipă, ambele transformate, iar câştigătoarea s-a decis la loviturile de departajare.

Alunecare de teren în Papua Noua Guinee, 670 de morţi şi 150 de case îngropate

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi-a ridicat estimarea cu privire la numărul de decese cauzate de o alunecare uriaşă de teren în Papua Noua Guinee la peste 670. Serhan Aktoprak, şeful misiunii Agenţiei ONU pentru Migraţie în insula insulară din Pacificul de Sud, a declarat că numărul de decese revizuit. s-a bazat pe calculele oficialilor din […]

Care sunt candidaţii la Primăria Capitalei care refuză confruntarea pe o temă sensibilă: mediul şi calitatea vieţii

Provocaţi de societatea civilă, dintre candidaţii cu şanse să ocupe scaunul de primar general, doar doi sunt dispuşi la o dezbatere.

Tricoul lui Gică Hagi, cumpărat cu 30.000 de euro. Reacţia „Regelui”

Gică Hagi (59 de ani), liderul Generaţiei de Aur, a fost în centrul atenţiei şi la dineul care a precedat marele meci de pe Arena Naţională.

Vocea lui Robert De Niro, în reclama electorală a lui Joe Biden: Donald Trump este un dictator, vrea să se răzbune

Actorul Robert De Niro şi-a împrumutat vocea în cea mai recentă reclamă de campanie electorală în favoarea lui Joe Biden şi împotriva lui Donald Trump. „De la tweet-urile de la miezul nopţii, la băut înălbitor, de la folosirea gazelor lacrimogene împotriva cetăţenilor până la punerea în scenă pentru o fotografie, ştiam că Trump a scăpat […]

Cifra rotundă de morţi şi de răniţi atinsă de Rusia pe frontul din Ucraina – sursă ucraineană

Kievul susţine că invadatorii au pierderi de 500.000 de persoane de la începutul războiului.

Loredana Groza i-a făcut marcaj lui Jose Mourinho la dineul oficial al Generaţiei de Aur

Generaţia de Aur a organizat aseară, la hotelul Radisson, un dineu oficial, înaintea meciului de adio din această seară, ora 20.30, de pe Arena Naţională.

Putin a militarizat Rusia de la mic la mare. Elevii se antrenează ca soldaţii: arme în loc de cărţi

La sfârşitul anului 2022, Ministerul Educaţiei din Rusia a emis un decret prin care a introdus pregătirea militară în programa şcolară, printr-o disciplină numită „Noţiuni de bază pentru siguranţa vieţii”. Primele cursuri au început în septembrie, iar elevii au pătruns în poligonul de tragere ca într-o sală de curs. Propaganda a distribuit fotografii şi imagini […]

Supărat de cum merg lucrurile în ţară, finul lui Iohannis îndeamnă lumea să nu voteze PNL şi PSD

Marius Vecerdea anunţă o nouă victorie în instanţă împotriva FR Tenis şi cere o reformă amplă în România.

Războiul din Ucraina, ziua 821. Putin, gata să riposteze: vom confisca proprietăţile americane din Rusia / Liderul de la Moscova se află în Belarus / Pe front, trupele Kremlinului au mai pus mâna pe un sat, Andreevka, din regiunea Doneţk / Ucraina, învinuită pentru atacul din sala de concerte de la Moscova / Orban face din nou scut în jurul Rusiei

SUA anunţă un nou pachet militar pentru Ucraina, inclusiv rachete HIMARS, obuze de artilerie Statele Unite au anunţat un nou pachet militar în valoare de 275 de milioane de dolari. Aceasta este cea de-a patra tranşă de ajutor militar de când SUA a adoptat luna trecută mult aşteptata lege a apărării externe de 61 de […]

Activistul Alex Găvan, lovit, înjurat şi scuipat pe o stradă din Paradisul Verde de la Corbeanca. Atenţie, imagini şocante!

În această seară, activistul Alex Găvan a fost agresat verbal şi fizic în cartierul în care locuieşte, Paradisul Verde din Corbeanca.

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare a focului negociată care să recunoască liniile de luptă actuale, au declarat patru surse ruseşti pentru Reuters, precizând că liderul de la Kremlin este gata să lupte pe mai departe, dacă Kievul şi Occidentul nu dau curs propunerii.

Elicopter scăpat de sub control în timp încerca aterizarea pe o pistă din Himalaya

Momente de panică în India, în munţii Himalaya, lângă baza Kedarnath, din cauza aterizării în Uttarakhand a unui elicopter care a scăpat de sub control.

Cum arată cotele la pariuri înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei

Mult mai obiective decât sondaje comandate de părţile direct interesate, cotele la pariuri au rolul să „deseneze” cursa pentru postul de edil-şef în Bucureşti şi în celelalte oraşe mari din România.

Scene suprarealiste în India: SUV-ul Poliţiei intră în spital pentru a aresta o asistentă

Vehiculul îşi croieşte drum printre brancardierii din camera de urgenţă.

Scandări anti-străini şi saluturi naziste pe o insulă exclusivistă. Tineri „VIP” germani scandalizează reţelele de socializare

Presa germană vorbeşte despre un „scandal nazist” şi „scene dezgustătoare” pe insula „bogaţilor şi celebrilor”. În oraşul elegant Kampen, grupul de tineri s-a filmat în barul celebrităţilor „Pony” în timp ce scanda „Deutschland den Deutschen, Ausländer raus!” („Germania pentru germani, străini afară!”) pe tonul celebrului hit L’amour Toujours al DJ-ului italian Gigi D’Agostino. În ultimele […]

Este oficial: AC Milan şi antrenorul Stefano Pioli se despart după 5 ani

Tehnicianul va sta sâmbătă pentru ultima oară pe banca grupării lombarde.

Orban face scut în jurul Rusiei: Occidentul se pregăteşte pentru un război cu Moscova

Premierul maghiar face notă distinctă în abordarea pe care Europa o are faţă de regimul Putin.

Rusia a arestat peste 20 de persoane după atacul terorist din sala de concerte de la Moscova. Cine crede că se ascunde în spatele atentatului

„În prezent, investigăm întregul cerc de persoane implicate în crimă, peste 20 de persoane au fost deja arestate, inclusiv autorii direcţi şi complicii”, a explicat Bortnikov. Serviciile secrete militare ucrainene sunt direct implicate în atacul mortal asupra unei săli de concerte de lângă Moscova, în care au fost ucise peste 140 de persoane, a declarat […]

Comisia Europeană: Cote d’Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în România, una dintre ţările cu clienţi „fraudaţi” de gigantul Mondelez / Compania şi-a luat amendă de 337,5 milioane de euro

Comisia Europeană a amendat Mondelez International cu 337,5 milioane de euro pentru împiedicarea comerţului transfrontalier cu ciocolată, biscuiţi şi produse din cafea între statele membre, încălcând regulile UE de concurenţă. Mondelez, cu sediul în Statele Unite, este unul dintre cei mai mari producători de ciocolată şi biscuiţi din lume. Portofoliul său include mărci binecunoscute de […]

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde şi având sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, au venit în întâmpinarea politicienilor şi a autorităţilor cu Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate […]

Al doilea caz uman de gripă aviară în Statele Unite

Un al doilea caz uman de gripă aviară H5N1 foarte patogenă apare în Statele Unite. Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) au confirmat infectarea unui muncitor din Michigan. Această gripă este de fapt legată de epidemia care a lovit vacile în unele state nord-americane. The New York Times relatează: conform autorităţilor sanitare, riscul pentru […]

ONG: un tânăr de 20 de ani acuzat că a distribuit pliante anti-Putin, condamnat la 13 ani de închisoare

Vladimir Belkovich, în vârstă de 20 de ani, a fost condamnat la 13 ani de închisoare de către un tribunal din Rusia.

O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde să vizeze Moldova şi Georgia

„Dacă nu-l oprim pe Putin, Putin nu va opri Ucraina. Europei trebuie să fie clar că succesul Moscovei în acest război, oricum s-ar dori să-l definească, ar avea consecinţe catastrofale pentru întregul Occident, chiar şi pentru ţările care se simt în siguranţă astăzi. Dacă Kievul ar ceda, Kremlinul ar avea undă verde să vizeze Moldova […]

Norvegia interzice accesul turiştilor ruşi. A explicat de ce le-a trântit graniţele-n nas

Norvegia a anunţat închiderea iminentă a graniţelor sale pentru turiştii ruşi, privându-i de ultimul punct de acces direct în spaţiul Schengen.

China lansează exerciţii în jurul Taiwanului, ca „pedeapsă” după învestirea noului preşedinte. Tensiunea internaţională, în creştere

Exerciţiile militare sunt primul răspuns concret al Chinei la alegerea lui Lai Ching-te ca noul preşedinte al Taiwanului, care provine din rândurile Partidului Democrat Progresist (DPP), pe care Beijingul îl consideră separatist.

Franţa a efectuat primul test de lansare al unei rachete nucleare. Operaţiunea „de pe teritoriul francez” vine după exerciţiile ruseşti

Franţa a testat o versiune îmbunătăţită a rachetei sale strategice aer-sol cu ​​rază medie de acţiune nucleară (ASMPA-R), a comunicat ministerul Apărării de la Paris.

Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

6 morţi şi 56 de răniţi sunt după accidentul din nordul Mexicului.

Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul

Dacă soldaţii occidentali ar fi trimişi în Ucraina, aşa cum sugerează unii politicieni europeni, varianta iniţială fiind lansată de preşedintele francez Macron, ar izbucni un nou război mondial. Acest lucru a fost declarat ieri ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, la o conferinţă de presă desfăşurată la Amman – Iordania, relatează agenţia rusă Tass. „Unii […]

Putin se răzbună pe americani atacându-i la buzunare. Şeful rus a autorizat lichidarea American Express Bank

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de autorizare a lichidării American Express Bank, conform procedurilor stabilite de legislaţia Federaţiei Ruse.

Ion Cristoiu: Mihail Sadoveanu în salopetă

Neonil Roşca, Iosif Rafailă, Costică Bibescu, Gheorghe Omu şi Niculăieş Mînecuţă, nemulţumiţi de modul în care a fost aplicată reforma agrară din 1945 în localitatea Păuna-Mare, judeţul Brăila, hotărăsc să pună, pe o insulă din Balta Dunării, de un artel modern. “Păuna-Mică”, romanul publicat de Mihail Sadoveanu la Cartea Românească în 1948, nu face altceva […]

Ai rău de maşină? Trucul pentru a stopa problema vine de la iPhone

O funcţie grafică ingenioasă le permite pasagerilor din maşină să-şi folosească smartphone-ul fără bătăi de cap.

Video şocant cu răpirea a 5 femei-soldat israeliene / Numite „căţele” şi ameninţate cu violul / Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

În prezent există nouă state UE care recunosc statul palestinian (Norvegia nu face parte din Uniune), în timp ce la nivel global aproximativ 70% dintre membrii ONU fac acest lucru (142 din 193), printre care nu există ţări precum Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite. Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, a arătat videoclipul, […]

Generaţia de Aur, pregătiri pentru meciul de adio. Alarmă în tabăra tricolorilor: Răducioiu, accidentat!

Meciul de adio al celei mai de succes naţionale de fotbal din istoria României, locul 5 la Cupa Mondială din SUA 1994, este programat sâmbătă seară, pe Arena Naţională, de la ora 20.30, urmând să se dispute cu 55.000 de oameni în tribune.

Decizie neaşteptată: Toni Kroos se retrage din fotbal după EURO 2024

Fotbalistul german de la Real Madrid are doar 34 de ani.

A început Roland Garros-ul, ziua a doua de calificări. Victorii pentru Ruse, Bulgaru şi Dinu

ROMÂNCELE DIN CALIFICĂRI – programul primului tur Luni – 20 mai J. Niemeier (97 WTA) – L. PAAR (fără clasament) 6-0, 6-1 T. Gibson (187 WTA) – G. RUSE (152 WTA) 1-6, 1-6 Marţi – 21 mai M. BULGARU (204 WTA) – A. Falei (175 WTA) 6-4, 5-7, 7-6 (10-3) O. Danilovic (125 WTA) – […]