Daniela Timofti

RETROSPECTIVĂ 2018 | La trei ani de la dezastrul din Colectiv, România este tot nepregătită: nu sunt paturi suficiente şi nici centre pentru marii arşi

În 2018, sistemul medical din România nu a adus mari schimbări în viaţa pacienţilor cu arsuri. Unii bolnavi au fost transferaţi, după mai bine de 24 de ore, peste hotare, dar pentru alţii nu s-a găsit niciun pat pentru marii arşi, fiind plimbaţi prin spitalele judeţene.

VACANŢA de iarnă 2018-2019 pentru elevi şi preşcolari. Când se întorc la cursuri

Elevii şi grupele din învăţământul preşcolar intră, de sâmbătă, în vacanţa de iarnă, ei urmând a se întoarce la cursuri în data de 13 ianuarie 2019, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă este cea intersemestrială, în perioada 2-10 februarie 2019.

Premiantă cu aur la Olimpiadă Internaţională de Geografie: Rămân în România. Aici este locul meu

Elevii care au obţinut premii la olimpiadele şi concursurile internaţionale susţin că performanţa pe care au reuşit-o este rodul studiului din ultimii ani, precizând că rezultatele reprezintă confirmarea muncii depuse. Laureaţii au fost premiaţi, joi, în cadrul Universităţii Politehnica.

Ministerul Sănătăţii: Zeci de angajaţi ai Maternităţii Giuleşti au fost depistaţi cu stafilococ

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, joi, că în urma controlului desfăşurat de Direcţiei de Sănătate Publică la Maternitatea Giuleşti s-a constat că 27 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti, din 330 testaţi, sunt purtători sănătoşi ai stafilococului auriu. Persoanele au primit tratament.

Scandalul bebeluşilor infectaţi cu stafilococ auriu. Maternitatea Giuleşti îşi reia activitatea

Ministerul Sănătăţii anunţă că, începând de joi, Maternitatea Giuleşti îşi va relua integral activitatea, precizând că rezultatele probelor de laborator sunt conform cerinţelor. Anterior, Sorina Pintea a spus că unitatea spitalicească va fi redeschisă vineri.

Declaraţia şefului statului despre autism, criticată dur/ O asociaţie îi face plângere pentru discriminare

Afirmaţiie lui Klaus Iohannis privind autiştii sunt de condamnat pentru că reprezintă o stigmatizare în plus, spune preşedintele Asociaţiei Autism România, Liuba Iacoblev, precizând că aşteaptă ca preşedintele să-şi ceară scuze public. Iacoblev spune că au fost lezate persoanele cu autism.

Pintea respinge acuzaţiile, după ce un deputat a publicat un raport anterior în care se semnalau neregulile de la Maternitatea Giuleşti: Am făcut public

Sorina Pintea respinge acuzaţiile deputatului USR Tudor Pop, care spune că din mai se ştia despre neregulile de la Maternitatea Giuleşti, însă nu au fost publicate, ministrul subliniind că s-au depistat nereguli în mai multe spitale, iar informaţiile au fost făcute publice.

Amendă pentru cantina Facultăţii de Drept din Bucureşti. Ce a descoperit acolo Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor

Cantina Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti are probleme sanitare, anunţă Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că unitatea de învăţământ a fost amendată, iar 101 kilograme de carne de pui au fost confiscate. Universitatea spune că nu a pus în pericol viaţa studenţilor.

Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă vor preleva organe/ Când va începe construcţia spitalelor regionale

Viitoarea lege a transplantului prevede ca spitalele judeţene de urgenţă, care au secţie de anestezie şi terapie intensivă, să facă activitate de prelevare a organelor, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că 37 de pacienţi sunt pe lista de aşteptare a unui transplant.

Maternitatea Giuleşti va relua internările

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat marţi că, începând de vineri, vor fi reluate internările la Maternitatea Giuleşti deoarece rezultatele preliminare arată că nu sunt probleme în această unitate spitalicească.

Judeţele în care elevii nu vor merge la şcoală marţi, din cauza vremii nefavorabile

Cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş şi unele şcoli din judeţele Arad, Mehedinţi şi Vâlcea sunt suspendate şi marţi, 18 decembrie, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Pintea, despre spitalul Roşiorii de Vede, după ce a fost identificată o bacterie extrem de periculoasă: S-a luat măsura suspendării temporare a activităţii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că s-a luat decizia suspendării activităţii secţiilor Chirurgie, Terapie Intensivă Bloc operator şi a spălătoriei din Spitalul Roşiorii de Vede, după ce a fost identificată o bacterie extrem de periculoasă pe lenjeria şi în corpul unui pacient operat.

INSP anunţă că, de la începutul sezonului, 28 de cazuri de gripă au fost confirmate

28 de cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică, precizând că peste un milion de persoane din grupele de risc au fost vaccinate antigripal cu fiole distribuite de Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii: Continuă verificările la Maternitatea Giuleşti/ 45 de bebeluşi sunt infectaţi cu stafilococ

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti continuă verificările la Maternitatea Giuleşti, anunţă Ministerul Sănătăţii, precizând că rezultatul analizelor va apărea la începutul săptămânii viitoare. 45 de bebeluşi născuţi la unitatea spitalicească sunt infectaţi cu stafilococ.

Procurorul-şef DNA, despre OUG pe coduri: Un act precum Codul Penal ar trebui dezbătut în Parlament

Procurorul-şef interimar DNA, Anca Jurma, a declarat joi, că opinia sa personală este că un act normativ de importanţa Codului Penal ar trebui dezbătut în Parlament mai degrabă decât adoptat prin ordonanţă de urgenţă.

Încă cinci bebeluşi, internaţi la Spitalul Alexandrescu. În total, 34 sunt confirmaţi cu stafilococ

Încă cinci bebeluşi născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost internaţi în cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, fiind suspectaţi cu infecţia stafilococ auriu meticilino rezistent. În total, 34 de copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost diagnosticaţi cu această bacterie.

Motivul pentru care sindicatele cer Camerei Deputaţilor RESPINGEREA legii pensiilor

Consiliul General al CNS Cartel ALFA şi Federaţia Solidaritatea Sanitară din România solicită membrilor Camerei Deputaţilor să respingă proiectul legii pensiilor adoptat în Comisia de muncă, precizând că încalcă prevederile constituţionale şi principiul egalităţii în drepturi.

Ministerul Sănătăţii: Cel puţin 30.000 femei vor beneficia de screening pentru cancerul de sân, în 2019

Cel puţin 30.000 de femei care au între 50 şi 69 de ani vor putea beneficia în trimestrul doi al anului 2019 de programul de screening pentru cancerul de sân, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Tiberius Brădăţan, precizând că proiectul este finanţat din fonduri europene.

INCENDIU într-un bloc de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală/ ISU: Un locatar a fost găsit mort | FOTO

O persoană a murit după ce un incendiu a izbucnit, miercuri, la etajul 7 al unui bloc de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti -Ilfov, precizând că este posibil ca la etajele superioare să se afle şi alţi locatari.

Serbare de Crăciun pentru beneficiarii SOS Satele Copiilor. Tânăr: Datorită lor mi s-a schimbat viaţa

SOS Satele Copiilor e o organizaţie ce oferă copiilor orfani ajutor, dar le oferă şi o casă şi o familie, spun beneficiarii, precizând că datorită programului au reuşit să-şi descopere pasiunile şi să se bucure de viaţă. Copiii au participat la serbarea de Crăciun,pentru care s-au pregătit minuţios.

Primele 300 de ambulanţe cumpărate prin Programul POIM sunt livrate începând de marţi

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) , precizând că prin acest proiect vor fi cumpărate peste 1.300 de ambulanţe.

Cazul bebeluşilor infectaţi cu stafilococ: Alţi patru copii, internaţi la Spitalul Gomoiu. În total, 34 sunt confirmaţi

Patru bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, sunt internaţi în Spitalul Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu”, anunţă ASSSMB, precizând că unul dintre aceştia prezintă semne de infecţie cu stafilococ auriu meticilino rezistent.

Sanitas cere Guvernului să respecte drepturile angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială

Federaţia Sanitas atenţionează instituţiile guvernamentale că recentele discuţii din spaţiul public privind iniţierea unui proiect de ordonanţă care ar conduce la îngheţarea salariilor la nivelul anului 2018 nu fac decât să realimenteze nemulţumirile deja existente în sistemul bugetar.

Autoritatea de Management: 23 de spitale din cele 147 evaluate îndeplinesc condiţiile de acreditare la nivel internaţional

23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, îndeplinesc condiţiile de acreditare la nivel internaţional, anunţă Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), precizând că 18 dintre acestea nu îndeplinesc condiţiile necesare.

Dăncilă anunţă 14 proiecte de investiţii finanţate de stat, în valoare de aproape 860 milioane lei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la ceremonia de luni de înmânare a unor acorduri de finanţare pentru stimularea investiţiilor, că 14 proiecte de investiţii vor fi finanţate din bugetul de stat, cu circa 860 milioane lei, iar proiectele vor genera 3.300 de noi locuri de muncă.

Încă cinci bebeluşi, internaţi la Spitalul Alexandrescu. În total, 34 sunt confirmaţi cu stafilococ

Încă cinci bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, au fost internaţi în cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, fiind suspectaţi cu infecţia stafilococ auriu meticilino rezistent. În total, 34 de copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost diagnosticaţi cu această bacterie,a anunţat Pintea.

O FEMEIE a fost bătută crunt într-o spălătorie din Ilfov. Imaginile, postate chiar de agresor pe Facebook. Bărbatul avea ORDIN de restricţie

Un bărbat a bătut crunt o femeie, într-o spălătorie din judeţul Ilfov, iar apoi a postat imaginile pe Facebook cu descrierea "Ăsta sunt eu". Potrivit Poliţiei Ilfov, victima nu a depus plângere, în schimb a contactat Judecătoria pentru a obţine un ordin de protecţie, pe care agresorul l-a încălcat.

Carmen Dan revine în prim-plan cu o teorie despre moţiunea de cenzură: Am mai trecut prin asta

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu are emoţii referitor la o anunţată moţiune de cenzură, precizând că guvernanţii "au mai trecut prin asta".

CADOU de Crăciun pentru ÎNVĂŢĂTOARE de mii de lei, un obicei „ancestral” la români. Cum motivează părinţii un dar atât de costisitor

Părinţii strâng mii de lei pentru a cumpăra cadouri de sărbători cadrelor didactice. Un obicei asumat tacit de ambele părţi. Vezi de ce au grijă părinţii să nu îi supere pe profesori

METEO: Cum va fi VREMEA în săptămâna 10-17 decembrie. Unde va ninge şi cum vor fi temperaturile în Bucureşti

Valorile termice rămân, în continuare, în normă pentru această perioadă, spun reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), precizând că la începutul săptămânii viitoare temperatura maximă va fi de 10 grade. De asemenea, vor fi precipitaţii mixte la nivelul întregii ţări.

Primăria Capitalei vrea să preia „Aşezământul Brătianu”. Ce intenţionează să construiască acolo

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) solicită Guvernului să emită o hotărâre prin care să transmită imobilul “Aşezământul Brătianu", amplasat în strada Biserica Amzei, în administrarea sa, precizând că va fi destinat amenajării unui spaţiu cultural şi educaţional.

Situaţie DRAMATICĂ în România: Cele mai multe femei abuzate se întorc la agresor. Care sunt motivele

De cele mai multe ori victimele violenţei în familie revin la agresor din motive financiare sau pentru că sunt ameninţate, spun reprezentanţii centrului de găzduire pentru femei Anais, precizând că femeile abuzate pot primi, pentru cel puţin pentru 14 zile, protecţie într-un centru de găzduire.

Primăria vrea ca şcolile din Capitală să nu mai aibă program de studiu în trei schimburi. Ce soluţie este propusă

Unităţile de învăţământ din Capitală ar putea să nu mai aibă program de studiu în trei schimburi, se arată într-un proiect care va fi discutat la şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei. Peste 13.000 de elevi studiază în acest mod, în 11 şcoli din Bucureşti.

Două incendii au izbucnit în sectoarele 3 şi 5 ale Capitalei. Mai multe case sunt afectate de flăcări – FOTO

Două incendii au izbucnit, sâmbătă, în sectoarele 3 şi 5 din Capitalei, fiind afectate mai multe proprietăţi, iar trei persoane evacuate, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

HI-TECH la şcoală, aspiraţia României. Fiecare clasă să aibă tablă inteligentă, laptop şi tablete

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, anunţă că îşi propune ca, din fonduri europene, să amenajeze fiecare clasă cu o tablă inteligentă, iar fiecare profesor să dispună de laptop, precizând că elevii vor avea câte o tabletă.

Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei, anunţă schimbări de lege: Majorarea numărului de locuri la şcolile profesionale şi 5 ani obligaţia de a lucra în ţară

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, anunţă că ia în calcul creşterea numărului locurilor la şcoala profesională, precizând că un examen diferenţiat i-ar ajuta pe elevi să-şi aleagă mai uşor parcursul.

Întrebarea noului ministru al Educaţiei: În 2018, 55.000 de elevi nu au luat nici măcar nota 5 la Evaluarea Naţională. Unde este declicul?

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat, sâmbătă, că 55.000 de elevi nu au luat note peste cinci la Evaluarea Naţională de clasa a VIII-a, în 2018, precizând că a cerut specialiştilor date statistice pentru a afla unde greşesc aceşti elevi, în ciclul primar sau cel gimnazial.

„Nu vreau să tai cu cuţitul”. Ce spune ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, despre proiectul „România Educată” al preşedintelui Iohannis

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că raportul lui Iohannis “România Educată” are idei care pot fi luate în considerare, dar nu vrea să dezvolte situaţii conflictuale şi nici nu vrea să "taie cu cuţitul", precizând că în luna ianuarie va pune în dezbatere publică un draft de lege.

Asistenta de la Spitalul Universitar concediată în octombrie acuză: Corpul de control al ministrului a încercat muşamalizarea situaţiei

Asistenta de la SUUB, care a fost concediată în octombrie, spune că haosul din unitatea spitalicească a început după ce la conducere a venit actualul manager, precizând că în spital sunt în continuare nereguli. Corpul de control al ministrului, spune ea, a muşamalizat situaţia din unitatea sanitară.

21 de noi cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână în şase judeţe şi în Capitală

Alte 21 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în şase judeţe şi în municipiul Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), precizând că numărul total înregistrat de la începutul epidemiei a ajuns la 15.540.