Daniela Timofti

Primăria Capitalei vrea să ofere 500 de vouchere pentru cei care fac staţii de încărcare pentru maşini electrice. Ce valoare va avea un astfel de certificat

Primăria Capitalei vrea să acorde 500 de vouchere a câte 10.000 de lei persoanelor fizice sau juridice care deţin spaţii comerciale şi care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a CGMB.

Vremea se va ÎNCĂLZI în zilele următoare. Regiunea în care temperatura maximă va ajunge la 11 grade Celsius

Vremea se va încălzi în toată ţara în zilele următoare, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), precizând că temperatura maximă va fi de 11 grade, în timp ce minima va fi de minus un grad. De asemenea, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Primăria Capitalei vrea să trimită 100 de medici la cursuri în străinătate. Aceştia ar primi vouchere de câte 10.000 de lei

100 de medici din Capitală, angajaţi în spitalele din subordinea ASSMB, vor primi vouchere de 10.000 de lei, în anul 2019, pentru participarea la cursuri susţinute de clinici de renume din Europa, SUA şi Israel, se arată într-un proiect care va fi discutat la şedinţa de miercuri a CGMB.

Maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, închisă timp de o săptămână pentru igienizare

Maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias este închisă în cursul acestei săptămâni, pentru igienizare, spun reprezentanţii unităţii spitaliceşti, precizând că niciun bebeluş nu a avut de suferit. Procesul de igienizare a fost programat din octombrie şi se face de două ori pe an.

Fost ministru al Educaţiei în Guvernul Tăriceanu: Proiectul propus de Iohannis are o funcţie electorală. Este o colecţie de păreri

Proiectul "România educată" lansat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis are o funcţie electorală, a declarat, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, precizând că programul este mai degrabă o colecţie de păreri decât o fundamentare ştiinţifică.

Ce spun părinţii şi profesorii despre „România Educată”, programul lansat de preşedinte. Asociaţie: Ar putea fi baza viitoarei Legi a Educaţiei/ Profesor: Multă atenţie să nu devină şabloane

Programul "România Educată" este un proiect care ar trebui să constituie baza viitoarei Legi a Educaţiei, spun reprezentanţii părinţilor. De cealaltă parte, unii profesori susţin că pentru a realiza propunerile programelor trebuie de lucrat mult cu profesorii şi studenţii de la pedagogie.

Încă trei bebeluşi au fost internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Sunt 23 de cazuri confirmate de infecţii cu stafilococ auriu

Încă trei bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti şi internaţi în cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, au fost confirmaţi cu infecţia stafilococ auriu meticilino rezistent, în total numărul acestora ajungând la 23.

Managerul de la Maternitatea Giuleşti: Mai sunt internaţi 15 bebeluşi şi o mamă/ Marcel Moisă: Trebuie închise pentru igienizare şi spitalele

În cadrul Maternităţii Giuleşti mai sunt internaţi 15 bebeluşi născuţi prematur şi o mamă, anunţă managerul instituţiei spitaliceşti, Marcel Moisă, precizând că lucrările de reparaţie au început luni şi vor fi finalizate la sfârşitul săptămânii.

Toate maternităţile din Bucureşti ar putea fi închise câte o lună pe an

Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va forma un grup de lucru care va avea scopul de a întocmi proceduri de conştientizare privind apariţia infecţiei cu stafilococ auriu, precizând că, lunar, în fiecare an, ar putea fi închisă câte o maternitate pentru igienizare.

Bebeluşii infectaţi cu stafilococ auriu: Alţi trei copii, internaţi la Spitalul Alexandrescu. Numărul a ajuns la 14

Alţi trei copii cu infecţie cu stafilococ, de la Maternitatea Giuleşti, au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu. În total, sunt 14 bebeluşi internaţi, informează reprezentanţii unităţii spitaliceşti, iar pentru şase dintre aceştia sunt aşteptate rezultatele analizelor.

Bebeluşii infectaţi cu stafilococ auriu: Alţi doi copii, internaţi la Spitalul Alexandrescu. Numărul cazurilor a ajuns la 12

Alţi doi copii cu infecţie cu stafilococ, de la Maternitatea Giuleşti, au ajuns vineri seară la Spitalul Grigore Alexandrescu. În total, sunt 12 bebeluşi internaţi, informează reprezentanţii unităţii spitaliceşti.

Administraţia Spitalelor anunţă că Primăria Capitalei caută spaţii pentru relocarea Maternităţii Giuleşti şi a altor spitale

Reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă că Primăria Capitalei caută spaţii pentru relocarea Maternităţii Giuleşti şi altor spitale, precizând că a fost luată în calcul şi versiunea de a construi unităţile spitaliceşti.

Epidemiolog de la Maternitatea Giuleşti: Copiii nu erau externaţi dacă exista suspiciune că nu sunt în regulă

Sergiu Tasinschi, epidemiolog la Maternitatea Giuleşti, a declarat că toţi bebeluşii care au fost depistaţi cu stafilococ nu aveau, înainte de externare, culturi pozitive, subliniind că activitatea unităţii a crescut în luna octombrie, prilej cu care au fost întărite măsuri împotriva infecţiilor.

Scandalul bebeluşilor infectaţi | Rezultate de la Maternitatea Giuleşti: Stafilococ pe un scutec şi germeni mezofili şi hemolitici într-un salon/ Decizia DSP privind sistarea internărilor, pripită

Directorul medical al Maternităţii Giuleşti, Dinu Albu, a declarat că decizia DSP de a sista internările este una pripită şi prematură, având în vedere că nu există rezultate finale ale verificărilor, subliniind că cere cu celeritate analiza probelor, ca unitatea să-şi reia activitatea.

SCANDALUL bebeluşilor infectaţi cu stafilococ auriu: Două noi cazuri/ Aproape 70 de operaţii au fost anulate la Maternitatea Giuleşti. Pacienţii au fost mutaţi

Aproape 70 de operaţii au fost anulate în cadrul Maternităţii Giuleşti, din motiv că au fost sistate internările începând de vineri, în urma scandalului copiilor infectaţi cu stafilococ auriu, anunţă purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Doru Pană. Operaţiile vor fi făcute la alte spitale.

Două noi cazuri de BEBELUŞI cu stafilococ auriu născuţi la maternitatea Giuleşti

Numărul bebeluşilor internaţi la Maternitatea Giuleşti a ajuns la zece, după ce alţi doi copii au fost internaţi, joi seara, în unitatea spitalicească. Toţi cei confirmaţi cu infecţia au aceeaşi bacterie - stafilococ auriu meticilino rezistent.

Restricţii severe la Maternitatea Giuleşti din Capitală, după cazurile bebeluşilor cu stafilococ auriu. Decizie impusă de Directia de Sănătate Publică Bucureşti

Directia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti să sisteze internările începând de vineri, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Sorina Pintea, despre închiderea Maternităţii Giuleşti: Iau în calcul orice măsură corectă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, pentru MEDIAFAX, întrebată fiind dacă ia în calcul posibilitatea închiderii Maternităţii Giuleşti în urma scandalului copiilor infectaţi cu stafilococ auriu, că ia în calcul orice măsură corectă, la propunerea specialiştilor.

Bebeluşi infectaţi cu stafilococ auriu. Încă doi bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu. Cazurile urcă la 17 nou-născuţi

Încă doi bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost internaţi, joi, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, numărul acestora ajungând la 17. În cazul ultimilor trei, nu a fost confirmată infecţia cu bacteria stafilococ auriu meticilino.

Încă un bebeluş născut la maternitatea Giuleşti a ajuns la Spitalul Alexandrescu

Încă un bebeluş născut la maternitatea Giuleşti a fost internat, miercuri seară, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, numărul acestora ajungând la 15. În cazul acestuia, nu a fost confirmată infecţia cu bacteria stafilococ auriu meticilino.

Şeful Societăţii de Microbiologie avertizează că dacă vaccinarea râmâne redusă, decesele din cauza gripei vor fi numeroase

Dacă acoperirea vaccinală rămâne redusă, decesele vor fi numeroase în timpul sezonului gripal, în special în cazul pacienţilor aflaţi la risc, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, precizând că, în acest sezon au fost confirmate opt cazuri de gripă.

Cazuri grave în Bucureşti. 14 bebeluşi născuţi la Maternitatea Giuleşti au ajuns la Spitalul Alexandrescu infectaţi cu stafilococ auriu/ Primăria Capitalei anunţă că nou-născuţii au fost externaţi fără probleme

14 bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” cu mai multe probleme. 12 dinte aceştia au fost depistaţi cu bacteria stafilococ auriu meticilino, iar şase copii rămân internaţi în spital.

Ministerul Sănătăţii a elaborat lista de medicamente de interes strategic. Ordinul va fi pus în dezbatere

Ministerul Sănătăţii a finalizat elaborarea listei de medicamente de interes strategic pentru România, care are la bază lista medicamentelor esenţiale publicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii adaptată şi completată conform nevoilor terapeutice ale ţării noastre. Ordinul va fi pus în dezbatere.

Zile libere 2018: Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, elevii şi preşcolarii au liber

Elevii şi preşcolarii au liber vineri, de sărbătoarea Sfântul Apostol Andrei cel Întâi, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea vacanţă a elevilor este programată în perioada 22 decembrie - 13 ianuarie 2019.

Sorina Pintea: Există suspiciuni de decontări duble nu doar în sistemul privat, ci şi cel public

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, anunţă că verificările la furnizorii de servicii medicale în domeniul sănătăţii vor continua, precizând că există suspiciuni legate de decontări duble şi în sectorul public, nu doar cel privat.

Avionul militar Spartan, utilizat pentru a transfera la Bucureşti un copil cu arsuri pe 30% din corp

Un copil de 3 ani şi 11 luni, care a suferit arsuri cu lichid fierbinte pe aproximativ 30 % din suprafaţa corpului, a fost transferat cu un avion Spartan al Ministerului Apărării Naţionale de la Satu Mare în Capitală, pentru îngrijiri medicale, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Proiect pentru prevenirea cazurilor cu HIV/SIDA, pus în dezbatere publică

Planul Naţional Strategic pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA a fost pus în dezbatere, vineri, de Ministerul Sănătăţii. Acesta prevede utilizarea testării HIV în cadrul grupurilor prioritare şi prioritizarea intervenţiilor de prevenire.

Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a II-a: MEN a publicat modelele de subiecte

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a II-a, care va avea loc în luna mai 2019. Aceştia vor susţine testul la Matematică şi Limba Română, iar subiectele postate au fost rezolvate de elevi în 2014, respectiv 2013.

Directorul Colegiului Şincai, revoltat de atitudinea angajaţilor primăriei: Mici dumnezei în posturile lor, care cred că funcţiile îi fac mai deştepţi

Silvia Muşătoiu, directorul Colegiului „Gheorghe Şincai” din Capitală, spune că instituţia de învăţământ este la mila primăriei, pentru că încearcă să obţină bani pentru acoperişul clădirii, subliniind că angajaţii sunt “mici Dumnezei” care “cred că funcţiile îi fac mai deştepţi”.

Proiect al Ministerului Sănătăţii: Numărul locurilor la rezidenţiat ar putea creşte cu 300

Numărul locurilor la rezidenţiat ar putea creşte cu 300, de la 5.415 la 5.715, se arată într-un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale, precizând că România se confruntă cu un deficit “major” de medici specialişti.

Aproximativ 4.000 de militari, dintre care 500 străini, vor participa la parada din 1 Decembrie

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din cadrul M.Ap.N., MAI, SRI şi ANP vor participa la parada din 1 Decembrie cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, anunţă Ministerul Apărării Naţionale, precizând că vor fi prezenţi şi 500 de militari străini.

Cum a fost SANCŢIONATĂ profesoara din Capitală care le spunea elevilor că sunt sclavii ei

Profesoara de Educaţie Tehnologică de la Şcoala Sfântul Andrei din Capitală, acuzată de părinţi că are un limbaj neadecvat şi un comportament agresiv cu elevii, a rămas fără contract de muncă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar.

Şcoala 19 din Capitală a fost dată în judecată. Instituţia ar fi refuzat şcolarizarea băiatului care şi-a omorât bunica

Tatăl băiatului care şi-a ucis bunica într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei în primăvara acestui an şi a fost refuzat de mai multe şcoli, a dat în judecată Şcoala nr. 19 din Capitală, deoarece instituţia nu ar fi acceptat minorul la studii, au precizat, pentrui MEDIAFAX, surse oficiale.

SNSPA despre declaraţiile lui Laufer: Sunt neargumentate şi iresponsabile, afectează imaginea ţării

SNSPA condamnă folosirea iresponsabilă a antisemitismului în discursul politic românesc, precizând că declaraţiile lui Ilan Laufer sunt neargumentate, iresponsabile şi afectează imaginea ţării. Instituţia de învăţământ recomandă politicienilor să se documenteze înainte de a face afirmaţii publice.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect de ordin care prevede transferul pacienţilor arşi

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin ce prevede înfiinţarea unei comisii care să decidă transferul în străinătate al pacienţilor arşi. Din comisie vor face parte şase membri, iar decontarea cheltuielilor se realizează de Casa de Asigurări de Sănătate şi de MS.

Agenţia de Transplant: Doar 11 din cele 41 de spitale acreditate în România au efectuat transplanturi

41 de unităţi sanitare din România sunt acreditate pentru a face transplanturi, însă doar 11 au făcut realizat astfel de intervenţii, anunţă directorul Agenţiei de Transplant, Anca Baculea, precizând că, în 2018 au fost 160 de donatori potenţiali, iar dintre aceştia doar 55 au devenit reali.

Sorina Pintea: Lipsa imunoglobulinei din spitale este o problemă de management

Ministerul Sănătăţii spune că imunoglobulina, proteină a serului sangvin, se găseşte în depozitul Unifarm, iar lipsa acesteia din spitale este o problemă de management. Unităţile spitaliceşti pot cumpăra medicamentul din banii pentru serviciile medicale.

Ministerul Sănătăţii: Femeia rănită în explozia din judeţul Mureş a murit

Femeia de 69 de ani, care a fost rănită într-un incendiu care a avut loc duminică dimineaţă în judeţul Mureş, a murit luni după-amiază, anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, precizând că cealaltă victimă, un bărbat de 79 de ani, are şanse de supravieţuire.

Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită oprirea fenomenului diplomelor fără acoperire

Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale să intervină “urgent” pentru a opri fenomenul diplomelor fără acoperire în cazul asistenţilor medicali. Ministrul Sănătăţii spune că nu testează cunoştinţele cadrelor medicale.

Ministrul Sănătăţii: 3.440 de copii sunt diagnosticaţi cu diabet zaharat. 500 pot primi sisteme de monitorizare

Peste 800.000 de pacienţi cu diabet zaharat din România beneficiază de tratament, spune ministrul Sănătăţii, precizând că 3.440 sunt copii. Anul acesta, s-au alocat fonduri pentru 500 de copii ce vor primi sisteme de monitorizare a glicemiei şi pompe de insulină, dar nu au fost depuse multe dosare.