Grijă pentru apă, grijă pentru viitor. Philip Morris România, angajament pentru protejarea resurselor de apă
18:03, 20 Mart. 2025
Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie), Philip Morris România își reafirmă angajamentul pentru protejarea resurselor de apă prin practici inovatoare și durabile. Ca parte a strategiei de sustenabilitate, compania a implementat mai multe inițiative adaptate specific zonei în care operează, menite să conserve apa și să promoveze utilizarea responsabilă a resurselor de apă. Începând din 2017, Philip Morris International (PMI) a investit peste 730 de milioane de dolari în retehnologizarea și modernizarea fabricii Philip Morris România din Otopeni. O parte din aceste investiții au fost direcționate spre măsuri de sustenabilitate, inclusiv de protejare a resurselor de apă.