Departamentul Economic

Creşterea costului traiului zilnic, o barieră greu de trecut: Patru din zece români se aşteaptă să economisească mai puţin în 2019

39% dintre români se aşteaptă să economisească mai puţin anul acesta comparativ cu 2018, arată un studiu cu privire la evoluţia cheltuielilor gospodăriilor, iniţiat de Mind the Gap, companie specializată în cercetare de piaţă şi consultanţă.

Le Maire: Europa trebuie să-şi găsească candidatul pentru şefia FMI

Miniştrii de finanţe europeni trebuie să găsească un candidat de compromis pentru înlocuirea lui Christine Lagarde în funcţia de şef al Fondului Monetar Internaţional, a declarat ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, sâmbătă, citat de Reuters.

Salariul mediu net depăşeşte 3.000 de lei în Bucureşti şi Cluj, în Vrancea este sub 2000 de lei

Bucureşti, cu un salariu mediu net lunar de 3.684 de lei şi Cluj, cu 3.115 lei, conduc topul celor mai bine plătite judeţe din ţară, iar Vrancea este singurul judeţ unde salariul mediu este sub 2.000 de lei, adică 1.999 lei, arată un studiu privind piaţa muncii în 2018 realizat de Syndex.

În Bucureşti mai mult de 50% din locuitori sunt salariaţi. Judeţele cu cei mai puţini angajaţi

În Bucureşti mai mult de 50% din locuitori sunt salariaţi, în Giurgiu doar 12%, în Vaslui 14,3% iar în Botoşani doar 14,5%, arată un studiu privind situaţia salariaţilor din România realizat de Syndex.

Fitch confirmă ratingul Bucureştiului la BBB minus, cu perspectivă stabilă

Agenţia de rating Fitch a confirmat ratingul BBB minus pentru creditele pe termen lung în valută şi în monedă locală poentru municipiul Bucureşti, cu perspectivă stabilă.

Cei mai mulţi dintre români oferă bacşiş în vacanţă/ Ţările în care această formă de recompensare este privită ca o insultă

Cei mai mulţi dintre români oferă bacşiş atunci când călătoresc dar aproape jumătate dintre respondenţi (48%) au avut nedumeriri în ceea ce priveşte suma potrivită, arată un studiu realizat de motorul de căutare momondo.

Amazon, la 25 de ani de la începuturi: Povestea unui gigant/ Jeff Bezos: „Ceea ce încercăm să facem este foarte complicat”

La 25 de ani de la începuturi, Amazon este una dintre cele mai valoroase companii publice din lume, iar Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, datorită ideilor sale.

Leul românesc, văzut în scădere. Principalele valute din Europa Centrală şi de Est s-ar putea aprecia în raport cu euro

Principalele valute din Europa Centrală s-ar putea aprecia în raport cu euro în anul următor, potrivit unui sondaj realizat de Reuters, care avansează şi o scădere a leului spre 4,8 lei/euro.

Ţara care vrea să fure „strălucirea” bomboanelor. Dispută aprinsă cu autorităţile europene pe seama unui aditiv periculos din dulciuri

Autorităţile franceze sunt îngrijorate de faptul că aditivul care face ca dulciurile să strălucească - dioxidul de titan, numit şi E171, folosit la pastă de dinţi, îngheţată sau gumă de mestecat, nu este sigur, în timp ce Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) nu este de acord.

Iohannis cere reexaminare pe legea privind activităţile sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor

Preşedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, una dintre menţiuni fiind legată de necesitatea obţinerii avizului Consiliului Economic şi Social.

Consiliul de Administraţie al BNR: Inflaţia, influenţată de taxa din telecomunicaţii, creşterile salariale şi cerere

Consiliul de Administraţie al BNR remarcă, în comunicatul privind politica monetară, influenţa asupra inflaţiei a noii taxe din sectorul telecomunicaţiilor, alături de creşterile de preţuri ale unor produse agroalimentare sau majorarea costurilor salariale.

Isărescu: Aducerea aurului în ţară ne va costa 15 – 20 de milioane, am putea să-l expunem public

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a admis posibilitatea expunerii publice a aurului care va fi repatriat, pentru că este un metal care creează mistică, fantezii, avansând costurile aducerii aurului la 15 – 20 de milioane, fără a preciza moneda.

Proiect PSD-ALDE: Copiii, obligaţi prin lege să-şi întreţină părinţii/ MOTIVUL: Sub influenţa banilor, tinerii uită că au şi obligaţii/ Propunerea prevede şi pedepse cu închisoarea

Proiectul de lege privind "Recunoştinţa între generaţii" a fost depus la Senat de 74 de parlamentare PSD şi ALDE, printre care şi Niculae Bădălău, ministrul Economiei, în acesta precizându-se că părinţii, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie.

Damen, despre anunţul MApN referitor la achiziţia de corvete: Multiple chestiuni sunt în continuare nelămurite

Damen urmăreşte cu interes şi preocupare majoră anunţul MApN referitor la atribuirea produsului corveta multifuncţională mai ales că acesta vine la un moment în care multiple chestiuni sunt nelămurite, compania analizând următorii paşi de urmat, arată un comunicat al companiei.

Lee Iacocca, „tatăl” automobilului Ford Mustang şi „salvatorul” companiei Chrysler, a murit

Lee Iacocca, o legendă a industriei auto americane, creatorul Ford Mustang şi cel care a salvat Chrysler de faliment, a murit la vârsta de 94 de ani, informează BBC.

Internaţionalizarea afacerilor şi promovarea exporturilor, temele Zilelor Diplomaţiei Comerciale

Oportunităţile de internaţionalizare a afacerilor, promovarea exporturilor şi a cooperarii economice, dar şi atragerea de investitii straine, sunt principalele teme ale “Zilelor Diplomaţiei Comerciale”, eveniment organziat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

România, o ţară din ce în ce mai îmbătrânită. Care este oraşul cu cea mai tânără populaţie

În ultimii cinci ani, ponderea segmentului tânăr, sub 15 ani, în populaţia totală a scăzut progresiv, ajungând la 14,8% în 2018, iar numărul românilor de peste 65 de ani l-a depăşit pe al celor sub 15 ani începând cu anul 2014, arată o analiză EY.

Un angajat român din cinci pleacă în primele 100 de zile. Atmosfera de echipă şi managementul defectuos, printre principalele cauze

Conform unui studiu, 21% dintre angajaţi au părăsit un loc de muncă din cauza atmosferei din echipă şi a managementului defectuos, dar şi pentru că le-a lipsit motivaţia, nu au ştiut ce au de făcut şi nici cum să îşi ducă la îndeplinire sarcinile.

Eurostat: Românii cheltuie cel mai mult pentru hrană, europenii pe utilităţi

Spre deosebire de majoritatea statelor europene, unde cheltuielile pentru utilităţi au cea mai mare pondere în bugetul familiei, în România, Estonia şi Lituania cea mai mare parte a bugetului familial este alocat hranei, conform Eurostat.

Cuc, despre „autostrada cap-coadă” promisă de Dăncilă: A spus că o va lansa pe buget de stat

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a explicat, marţi seară, premierul Viorica Dăncilă s-a referit la construcţia unei autostrăzi doar din bugetul de stat la Congresul PSD, când a spus că va fi realizată o "autostradă cap-coadă"

Teodorovici: După schimbarea conducerii ANAF, rezultate sunt foarte bune. Pe iunie au depăşit planul

Eugen Teodorovici a declarat că este foarte mulţumit de rezultatele ANAF, după schimbarea conducerii instituţiei. Ministrul de Finanţe a precizat că, în luna iunie, a fost o depăşire a planului de colectare al Agenţiei.

Răzvan Cuc: La sfârşitul lunii decembrie se va circula pe Magistrala 5. Ce riscă noul director al Metrorex în cazul în care nu se respectă termenul

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a reiterat, marţi seară, promisiunea că pe Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, se va circula în luna decembrie a acestui an, precizând că noul director Metrorex, Marin Aldea, "lucrează cu mandatul pe masă".

Deficit bugetar de 1,4% din PIB, după primele cinci luni din 2019

Execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative de execuţie, s-a încheiat pe primele cinci luni ale anului 2019 cu un deficit de 14,7 miliarde de lei, respectiv 1,4% din PIB, informează Ministerul Finanţelor.

Metrorex a lansat licitaţia pentru proiectarea M5 Eroilor – Piaţa Iancului

Metrorex anunţă că a fost publicat în SICAP anunţul de participare pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială pentru servicii de proiectare şi asistenţă tehnică aferent Magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea secţiunea Eroilor (PS Operă) – Piaţa Iancului.

Rezervele valutare la BNR s-au redus în iunie cu 265 milioane euro faţă de mai

Rezervele valutare la BNR s-au redus în iunie cu 265 milioane euro faţă de mai, la 32,5 miliarde euro, informează instituţia.

CNAIR: Toţi subcontractorii care lucrează pe şantierele gestionate de CNAIR trebuie declaraţi

Antreprenorii sunt obligaţi să îşi declare subcontractorii atât în perioada de evaluare a ofertelor, cât şi în momentul semnării contractelor, transmite CNAIR, ca reacţie la ceea ce cataloghează drept "articole tendenţioase" cu privire la intervenţia unor angajaţi ai companiei.

Aproape jumătate din populaţia României nu este conectată la sistemele de canalizare

Institutul Naţional de Statistică (INS) transmite că din datele existente rezultă că 47,3% dintre români nu erau conectaţi la sistemele de canalizare în 2018. Gradul cel mai redus deracordare s-a înregistrat în regiunile Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) şi Sud-Vest Oltenia (38,8%).

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, avertizează: E prea mult populism. Să cântărească aurul, să îl vadă bucată cu bucată

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a declarat că, în discuţia cu privire la rezerva de aur a României, cel mai bine este ca aurul să fie adus în ţară, să fie constituită o comisie parlamentară şi lucrurile se vor lămuri.

Dăncilă, despre ridesharing: Urmează să stabilim formula optimă de funcţionare

Premierul Viorica Dăncilă scrie pe Facebook, după adoptarea ordonanţei privind funcţionarea ridesharing, că urmează, după un proces de consultare publică, să găsească formula optimă pentru funcţionare.

Eco-taxa pentru pungi din plastic a crescut

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, un proiect de ordonanţă privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Una dintre principalele modificări se referă la majorarea cuantumului eco-taxei pentru pungile din plastic de la 0,10 lei, la 0,15 lei.

Proiect de la Ministerul de Finanţe: Plata eşalonată a datoriilor sau stingerea până la jumătate din datorie | DOCUMENT

Ministerul de Finanţe pregăteşte un proiect, care va fi pus în dezbatere publică, şi care prevede restructurarea financiară, prin stingerea până la jumătate din datoriile strânse până la 31 decembrie 2018 sau plata eşalonată, în anumite condiţii.

Metrorex, explicaţii pentru incidentul din staţia Eroilor: A fost degajată o cantitate mare de praf din cauza lucrărilor de la Magistrala 5/ Măsurile luate

Metrorex transmite, într-un comunicat de presă, că duminică dimineaţa a fost degajată, în staţia Eroilor, o cantitate mare de praf din cauza lucrărilor desfăşurate pe Magistrala 5, antreprenorul fiind sesizat imediat să ia măsuri.

Teodorovici, despre administraţia publică: Dacă poţi să ai structura publică mai suplă, o faci

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, sâmbătă, cu privire la posibile reduceri de personal din sectorul public, că este un subiect care nu îşi are rostul, iar structura trebuie să fie cât mai eficientă, la fel cum ar acţiona oricine şi în mediul privat.

Teodorovici, despre programele de Dezvoltare Locală: Nu este niciun fel de pericol ca vreun proiect să fie oprit

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că nu existsă vreun pericol pentru Programul National de Dezvoltare Locală şi că niciun proiect nu va fi oprit, aşa cum a spus preşedintele Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Florin Roman.

Teodorovici, despre scoaterea accizei la carburanţi: Voi discuta cu doamna premier

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că va discuta cu premierul Viorica Dăncilă legat de scoaterea accizei la combustibil şi efectele unei astfel de măsuri, în condiţiile în care acest subiect a fost adus în discuţie de Teodorovici, pentru prima dată, în urmă cu un an.

Eugen Teodorovici anunţă un nou proiect de reformă a sistemului vamal pentru săptămâna viitoare/ Să fie separată de ANAF

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că în cursul săptămânii viitoare va veni cu un proiect de lege legat de reformarea sistemului vamal, astfel încât Direcţia Generală a Vămilor să fie separată de ANAF şi să intre sub autoritatea directă a ministrului de Finanţe.

CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea Sectorului dintre A1 şi DN 7, al Centurii Bucureşti

CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea Sectorului cuprins între A1 şi DN 7, al Centurii Bucureşti, după ce asocierea Delta A.C.M 93- Azvirt LLC- Maxidesign SRL a abandonat şantierul deschis în 2013, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor: Nu am de gând să stau în genunchi în faţa constructorilor neserioşi

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, declarat că nu are de gând să stea în genunchi în faţa constructorilor neserioşi şi că acolo unde este cazul, dând exemplul tronsonului Sebeş Turda, Lot 2, va rezilia contractul dacă nu se iau angajamente ferme.

TAROM cumpără 9 aeronave de tip ATR 72-600. Răzvan Cuc: Vor fi folosite pe cursele interne

Cele nouă aeronave de tip ATR 72-600, care urmează să fie achiziţionate de TAROM, vor fi folosite pe cursele interne, care sunt foarte aglomerate, a anunţat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Primul aparat de zbor va intra în flotă în luna octombrie.

Proiectul de lege privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, adoptat de Guvern

Guvernul României a adoptat, în şedinţa de joi,proiectul de Lege privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, act normativ iniţiat de ministerul Comunicaţiilor şi cel al Finanţelor Publice.