Departamentul Economic

Circulaţia trenurilor, afectată de lucrări în următoarele zile. CFR anunţă rutele modificate

În zilele de 8 şi 9 mai, pentru efectuarea unor lucrări de către CNCF CFR SA la infrastructura feroviară dintre staţiile Ţânţăreni – Gilort, au loc următoarele unele modificări în circulaţia trenurilor operate de CFR Călători.

BNR „bate” monedă din argint. Cât va valora

Banca Naţională a României va lansa, din 13 mai, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Emmanuel de Martonne.

Demonstraţii ale apicultorilor, anunţate în toată Europa/ Manifestaţii în Bucureşti, marţi

Apicultori şi membri ai grupurilor preocupate de sănătatea mediului se vor aduna marţi 7 mai în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a înmâna petiţia prin care cer protejarea albinelor împotriva pesticidelor, informează un comunicat de presă.

Teodorovici: Guvernul pregăteşte, în mai, măsuri pentru mediul de afaceri, inclusiv amnistia fiscală/ Restructurarea financiară ar da o şansă în plus companiilor private

Guvernul va prezenta în luna mai un pachet de măsuri pentru mediul de afaceri, care va include şi amnistia fiscală, a declarat sâmbătă ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, la Hunedoara.

Femeile controlează cele mai mari bugete ale APĂRĂRII din Europa/ Statul din UE cu cei mai mulţi bani alocaţi acestui sector

Şase dintre cele mai mari bugete ale apărării din Europa sunt controlate de femei, după numirea, la 1 mai, a lui Penny Mordaunt în funcţia de secretar al apărării în Marea Britanie, care gestionează anual 47 de miliarde de dolari.

Ministrul Finanţelor modifică prevederile legale pentru utilizarea noului indice de referinţă pentru toate creditele garantate de stat

Ministrul Finanţelor Publice modifică, printr-un proiect de act normativ, legislaţia specifică programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG nr. 19/2019.

ANPC, măsuri drastice faţă de o companie de telefonie mobilă, care majorase abonamentele în baza măsurilor fiscale luate de Guvernul Dăncilă

ANPC a dispus, prin Ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte uzitate de către un operator de telefonie mobile în raport cu consumatorii. Anterior, acesta fusese amendat cu 70.000 de lei.

Ministerul Energiei solicită Nuclearelectrica informaţii privind sumele repartizate la alte rezerve

Ministerul Energiei a solicitat Nuclearelectrica informaţii cu privire la analiza şi decizia conducerii companiei pentru virarea, sub formă de dividend sau vărsăminte la bugetul de stat, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, informează compania.

Bădălău, la consiliul COMPET: IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei europene

Digitalizarea industriei, cu accent pe Centrele de Inovare Digitală, precum şi dezvoltarea şi utilizarea pe scară largă a Inteligenţei Artificiale în economie au fost printre temele discutate la reuniunea informală a miniştrilor responsabili pentru competitivitate şi creştere de vineri.

Statistică îngrijorătoare: O treime dintre utilizatorii de Internet şi-ar vinde datele personale unei persoane necunoscute

Peste jumătate dintre utilizatorii de Internet (56%) consideră că păstrarea dreptului la intimitate absolută în lumea digitală este imposibilă, iar unii ar alege chiar ei să-şi vândă datele personale online, unor necunoscuţi, dacă ar primi bani în schimb, arată un studiu Kaspersky.

OMV Petrom nu are încă o decizie pentru explorarea din Marea Neagră/ Mediu legislativ, principalul obstacol în calea investiţiei

Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în perimetrul Neptun Deep, arată Petrom în raportul pentru primul trimestru.

Numărul unic, la care românii pot raporta incidente de securitate cibernetică, a devenit funcţional

Numărul 1911, la care pot fi raportate incidente de securitate cibernetică, a devenit funcţional începând de joi, oferind asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere, informează ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În primul trimestru execuţia bugetului consolidat s-a încheiat cu un deficit de 5,5 miliarde lei

Execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative de execuţie, s-a încheiat pe primul trimestru al anului 2019 cu un deficit de 5,5 miliarde de lei, respectiv 0,54% din PIB, informează Ministerul Finanţelor.

Nunţile din India dau un impuls puternic pieţii aurului în primul trimestru al anului/ Care este explicaţia

Piaţa aurului în primul trimestru al anului, în creştere cu 7%, la 1.053 tone, a fost influenţată de cererea mai mare a băncilor centrale, dar şi de numărul zilelor de bun augur pentru nunţi din India, unde cererea de bijuterii a crescut cu peste 6 tone, arată datele World Gold Council.

ANALIZĂ: Cum ar trebui să se pregătească organizaţiile pentru fenomene extreme precum tornadele

Organizaţiile trebuie să implementeze planuri de reacţie corespunzătoare, adaptate tuturor riscurilor la care sunt expuse, în condiţiile în care încălzirea globală determină apariţia de fenomene meteo atipice, de genul tornedelor, spune Cristian Fugaciu, CEO Marsh Romania.

ROBOR a devenit istorie. Cum vor arăta ratele românilor: noul indice în funcţie de care se vor calcula dobânzile creditelor este de 2,36%

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 este 2,36% pentru trimestrul IV 2018, informează BNR.

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor lansează joi, 2 mai, o nouă emisiune de titluri de stat destinată populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Tornada din Călăraşi: Autorităţile anunţă că alimentarea cu energie electrică a fost reluată

Echipele E-Distribuţie Dobrogea şi ale firmelor specializate în lucrări de reparaţii de reţele electrice au restabilit alimentarea cu energie electrică pe toate liniile electrice de medie tensiune afectate de condiţiile meteo severe din seara zilei de 30 aprilie, informează compania.

Petre Daea, despre ploaia cu piatră de marţi: Sistemul antigrindină a acţionat cu 16 rachete, dar natura a fost mai puternică

Sistemul de rachetă antigrindină a acţionat marţi cu 16 rachete, dar formaţiunile noroase care au cauzat grindina se aflau la 11.000 de metri înălţime, iar rachetele sunt eficiente până la 8.000 de metri, a declarat miercuri Petre Daea, ministrul Agriculturii, la un post de televiziune.

Un avion Wizz Air s-a întors de urgenţă pe aeroportul Henri Coandă după impactul cu o PASĂRE

Un avion al companiei Wizz Air care trebuia să ajungă la Bruxelles s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă după impactul cu o pasăre, a confirmat pentru MEDIAFAX compania Wizz Air.

Generaţia Millennials are cea mai mare putere de cumpărare şi un impact economic major/ Punctele sensibile şi rolul recunoaşterii faciale

Generaţia Millennials este cea care, în prezent, are cea mai mare putere de cumpărare dintre toate generaţiile, cheltuieşte cel mai mult şi va avea un impact economic major în industriile de retail, banking, telecom, asigurări, sănătate, media, arată furnizorul de servicii IT VTEX.

Ce fac românii de Paşte/ Femeile sunt mai darnice în privinţa cadourilor de Iepusaş

83% dintre români petrec sărbătorile pascale acasă, în familie, tot atâţia spunând că merg la biserică în noaptea de Înviere, arată un studiu.

Cum circula metroul în noaptea de Înviere. Programul anunţat de Metrorex

În noaptea de Înviere, garniturile de metrou vor circula la un interval de aproximativ zece minute, până la ora 1.00, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de 20 minute, potrivit Metrorex.

Nou director la Aeroportul Otopeni. Numirea pe care a făcut-o Consiliul de administraţie

George-Alexandru Ivan este noul director al Companiei Naţionle Aeroporturi Bucureşti, cu un mandat provizoriu de 4 luni, ce poate fi prelungit cu încă două luni, a decis Consiliul de Administraţie al companiei.

„Metrul” de autostradă, unitatea de măsură pentru ritmul de construcţie în România în 2018. Cu cât a crescut lungimea drumurilor de mare viteză în 2018

La sfârşitul anului 2018 comparativ cu finalul anului 2017, lungimea autostrăzilor a crescut cu 7,9%, respectiv cu 60 km; drumurile publice totalizau 86.234 km, din care 17.740 km (20,6%) drumuri naţionale, 35.085 km (40,7%) drumuri judeţene şi 33.409 km (38,7%), drumuri comunale, informează INS.

CNAIR şi-a pierdut răbdarea: Ameninţă constructorii variantei ocolitoare Tecuci cu rezilierea contractului

Constructorii variantei ocolitoare a oraşului Tecuci au fost avertizaţi miercuri de directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, că le va fi reziliat contractul dacă până în data de 20 mai nu se mobilizează pe şantier, informează CNAIR.

Veşti îngrijorătoare: Boomul industrial din zona euro a luat sfârşit. Previziuni sumbre

Cel mai mare boom industrial din ultimii 30 de ani din zona euro a luat sfârşit în noiembrie anul trecut, fapt resimţit în primul trimestru din 2019: comerţul global este în declin (2,3%, în comparaţie cu 3% în 2018) iar creşterea PIB global va fi cea mai slabă din 2016, anunţă Coface.

Un român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de euro. Cum a reuşit

O bancă a acceptat ştergerea unei datorii aproape egale cu suma împrumutată iniţial de un consumator, precizează Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

Furnizorii de internet RECLAMĂ că Primăria sector 4 demontează reţelele aeriene de pe unele străzi

În ultimele zile un număr de operatori de telecomunicaţii s-au confruntat cu disfuncţionalităţi semnificative în propriile reţelele din cauza faptului că primăria sectorului 4 Bucureşti a iniţiat o operaţiune de îndepărtare a reţelelor aeriene pe anumite străzi.

Participanţii în fonduri de pensii solicită Guvernului clarificări privind viitorul Pilonului 2

Asociaţia Participanţilor în Fonduri de Pensii solicită Guvernului, într-un comunicat, clarificări cu privire la viitorul sistemului de pensii private obligatorii din România, apreciind că problema Pilonului 2, deja afectat de măsurile OUG 114/2018, este departe de a fi rezolvată.

Dispută cu primăriile din ţară: Finanţele explică finanţarea sistemului de protecţie socială

Bugetul de stat asigură pentru întregul an resursele necesare pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului, centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, asistenţi personali sau, după caz, indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav, precizează Ministerul Finanţelor.

Momentul în care o presupusă maşină Tesla explodează într-o parcare subterană/ Reacţia companiei | VIDEO

Producătorul de maşini electrice Tesla a anunţat că investighează un videoclip apărut pe reţelele de socializare din China, care pare să arate că unul dintre vehiculele sale a ars în Shanghai.

APIA a primit peste 580.000 de cereri unice de plată în cadrul campaniei 2019. Care este data LIMITĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 01 martie – 22 aprilie 2019, în cadrul campaniei de primire a cererilor unice de plată, au fost depuse un număr de 586.801 cereri, pentru o suprafaţă de 3.575.320 hectare.

Stop şi reflectează! Chiar suntem prea ocupaţi ca să mâncăm bine? | STUDIU

Cantina liceului Sui din provincia Henan, China centrală, nu are scaune, nu pentru că şcoala a vrut să economisească bani, ci pentru ca studenţii să nu fie tentaţi să îşi lungească prânzul.

Teodorovici anunţă negocieri cu UE pentru măsuri care să-i ajute să revină pe cei plecaţi la muncă în străinătate

Guvernul va iniţia negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă atât nevoii, cât şi dorinţei de revenire acasă a celor plecaţi la munca în străinătate, a anunţat ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici, într-o postare pe Facebook.

Cât costă masa de Paşte? Produsele care au înregistrat cele mai mari scumpiri şi cum se justifică preţurile

Preţurile alimentelor care vor sta pe masa de Paşte, în special cele ale cărnii de miel şi porc, dar şi ouăle sau vinurile, au înregistrat sau vor înregistra creşteri de preţuri, pe fondul apropierii sărbătorilor Pascale.

CFR Infrastructură a semnat contractul pentru reparaţia unor linii

CFR Infrastructură a semnat cu Wiebe România SRL contractul pentru lucrările de reparaţii au drept scop refacerea liniilor pentru reluarea circulaţiei feroviare pe liniile Post Rudeni - Post Colentina, Post Giuleşti - Post Colentina şi Colentina - Mogoşoaia.

ANSVSA a dat 86 de amenzi comercianţilor de ouă. Sancţiunile, în valoare de sute de mii de lei

În perioada 25 martie – 12 aprilie, inspectorii Autoritătii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei, au verificat centre de ambalare ouă, depozite frigorifice sau unităţi de procesare, aplicând 86 de sancţiuni.

VACANŢA pe litoral, misiune imposibilă: Preţuri din ce în ce mai mari şi locuri de cazare tot mai puţine

Găsirea unei camere pentru sezonul estival în hotelurile de pe litoral a devenit, încă de pe acum, o provocare, pentru că voucherele de vacanţă au influenţat în mod semnificativ piaţa, astfel că vacanţele au devenit din ce în ce mai scumpe, iar locurile de cazare disponibile tot mai puţine.

EVENIMENT: CEC Bank faţă în faţă cu maramureşenii

Atunci când o bancă îşi cunoaşte clientul, poate să vină să îl susţină chiar şi în momente mai puţin plăcute, a declarat miercuri Ramona Ivan, directorul Direcţiei Relaţii Externe şi Finanţări Structurale din CEC Bank.