Departamentul Economic

REZULTATE LOTO 13 IANUARIE: Report uriaş la Loto 6/49. Numerele extrase duminică

Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru tragerea de duminică a ajuns la aproximativ 6,5 milioane lei (peste 1,4 milioane euro), iar la Joker, categoria I, se înregistrează un report de peste 4,16 milioane lei (peste 945.000 de euro), anunţă Loteria Română.

SCANDALUL Carlos Ghosn ia amploare. Două noi acuzaţii pentru fostul preşedinte de la Nissan

Procurorii din Tokyo l-au acuzat vineri pe fostul preşedinte al companiei Nissan Motor, Carlos Ghosn, de două noi abateri financiare, a anunţat avocatul său, citat de Reuters.

Salariul mediu net a crescut în noiembrie 2018, la 2.792 lei

Salariul mediu net a crescut în noiembrie 2018 cu 13,3%, faţă de perioada similară din 2017, la 2.792 lei, ar indicele câştigului salarial real a fost de 109,5%, informează INS.

Bursa de Valori la a treia zi de scădere consecutivă

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a mai pierdut joi 0,81%,coborând la 7.390,87 puncte, aceasta fiind a treia zi de scădere consecutivă din această săptămână a principalului indice al pieţei .

Primele decizii luate de Mihaela Triculescu la şefia ANAF

Printre primele decizii ale Mihaelei Triculescu la şefia ANAF se numără modificarea „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, precum şi a formularelor 205 şi 207, proiectele de acte normative fiind supuse dezbaterii publice.Formularul 205 priveşte "Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit", iar formularul 207 este "Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi".

Anul trecut a fost GREU pe piaţa de recrutare de personal: 29 de interviuri pentru o angajare

Aproape 9 din 10 companii au avut un an mai dificil în recrutare în 2018 faţă de perioadele anterioare, fiind nevoie de 29 de candidaţi intervievaţi pentru a angaja o persoană, arată un studiu al companiei HappyRecruiter.

AFIR şi-a propus să atragă 1 miliard de euro fonduri europene, în 2019

Pragul minim de 1 miliard de euro pentru absorbţia fondurilor alocate prin PNDR în anul 2019 a fost stabilit la întâlnirea ministrului agriculturii, Petre Daea, cu oficialii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Ministrul Agriculturii a ţinut prima videoconferinţă cu oficiali europeni

Practicile comerciale neloiale şi Regulamentul privind băuturile spirtoase au fost două din temele discutate în videoconferinţa de joi convocată de ministrul Agriculturii Petre Daea cu o serie de oficiali europeni, informează MADR.

România ocupă ultimul loc în Europa la cheltuieli de cercetare şi dezvoltare

România se află, cu 0,5% din PIB, pe ultimul loc în Europa în funcţie de ponderea cheltuielilor de cercetare – dezvoltare (R&D), media europeană fiind de 2,7% din PIB, iar prima clasată, Suedia, aloca 3,3% din PIB, conform Eurostat.

ANSVSA a dat amenzi de 416.900 lei în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

În cursul lunii decembrie 2018, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.138 de controale în unităţile din industria agroalimentară, acordând 120 de amenzi în cuantum de 416.900 de lei.

Consiliul Concurenţei investighează companii din sectorul gazelor naturale. Ce amenzi au fost date

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid SA, companie membră a grupului E.ON România, informează un comunicat al autorităţii.

DISPONIBILIZĂRI la Ford Europe: Va reduce mii de locuri de muncă şi va părăsi pieţele neprofitabile

Producătorul de automobile Ford a anunţat, joi, că va reduce mii de locuri de muncă, va părăsi pieţele neprofitabile şi va opri producţia autovehiculelor care aduc pierderi, ca parte a unui efort de restructurare menit să aducă o marjă de operare de 6% în Europa.

Banca Mondială anunţă perspective sumbre pentru economia globală: Creşterea globală va încetini în 2019

Ritmul de creştere economică globală va încetini de la nivelul de 3%, deja revizuit în minus în 2018, la 2,9% în 2019, în contextul perspectivelor de apariţie a unor riscuri de evoluţie negativă, a anunţat Banca Mondială joi.

CONCEDIERI MASIVE: Jaguar Land Rover elimină mii de locuri de muncă pe fondul declinului motorinei

Jaguar Land Rover, cel mai mare producător auto din Marea Britania, va anunţa eliminarea a mii de locuri de muncă, a declarat o sursă pentru Reuters, în situaţia în care compania se confruntă cu o scădere a cererii în China şi o reducere a vânzărilor maşinilor diesel în Europa.

O nouă rută, din Bucureşti către Tel Aviv, lansată de Ryanair

Compania aeriană Ryanair a lansat miercuri o nouă rută din Bucureşti către Tel Aviv, informează compania.

Rovana Plumb, replică pentru Corina Creţu: Nu s-a pierdut niciun ban

România nu a pierdut bani de la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, la Antena 3, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, în replică la o postare de pe Facebook a comisarului european Corina Creţu.

La doar câteva zile de la inaugurare, hoţii au furat 4 kilometri de cablu electric subteran din autostrada urbană. Problema va fi rezolvată abia peste două luni

Problema iluminatului pe autostrada urbană va fi rezolvată peste circa două luni, după ce hoţii au furat câţiva kilometri de cablu electric subteran ce alimenta sistemul de iluminat, a declarat pentru MEDIAFAX Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Statul european care exclude Huawei de la construirea reţelei 5G

Norvegia are în vedere să se alăture altor naţiuni occidentale, prin excluderea companiei Huawei Technologies din China de la construcţia noii infrastructure de telecomunicaţii 5G a ţării, a declarat miercuri ministrul justiţiei, relatează Reuters.

Curiozităţile de la târgul de tehnologie CES 2019: Maşina care păşeşte, robotul brutar şi inteligenţa artificială pentru cosmetică | VIDEO

Hyunday a prezentat la CES 2019, ce are loc în Las Vegas, unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume, conceptul de maşină Elevate, care poate „păşi” la propriu pe teren accidentat.

Pe piaţa angro de electricitate a fost atins preţul maxim de 610 lei/MWh

Pe piaţa angro de energie OPCOM, electricitatea se tranzacţiona miercuri la preţuri ce încep cu 160 lei/MWh pentru intervalele orare cu consum mic din data de 10 ianuarie şi ajung la 610 de lei/MWh pentru intervalele cu consum mare, un maxim al pieţei de la înfiinţarea acesteia.

România a primit a doua tranşă, de 3,9 mil euro pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană a virat către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a doua tranşă, în valoare de 3,9 milioane de euro, pentru combaterea pestei porcine africane, informează ANSVSA.

Statele Unite au angajat un român pentru strategia de imagine a Americii în lume

Departamentul de Stat American a angajat compania Transiris, condusă de un român, Silvian Cenţiu, şi cu mai mult de jumătate din personal în România, pentru a crea strategia de imagine a Statelor Unite în lume.

Asociaţia Pro Infrastructură contrazice CNAIR: Scenariul realist e de 43 de km de autostradă inauguraţi în 2019/ Reacţia CNAIR

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură îl contrazic pe Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a avansat ideea că în 2019 vor fi inauguraţi 118 km de autostradă, şi spun că cel mai probabil cifra este de 43 de km, iar restul "promisiuni pentru naivi şi dezinformări grosolane".

Tesla autonomă vs paznicul robot: Accident între vehicule controlate de inteligenţă artificială | VIDEO

Maşinile autonome au fost în atenţia publicului în ultimii câţiva ani, câteva dintre maşini fiind implicate în accidente mai grave sau mai puţine grave de-a lungul timpului, transmite Go4it.

Noul şef DACIA anunţă câte noi locuri de muncă intenţionează să creeze

Investiţii de cel puţin 100 mil. euro, prima creştere a capacităţii de producţie din ultimul deceniu, planuri pentru 300 de noi angajaţi şi lansarea unui nou motor care ar putea duce businessul Dacia la peste 6 mld. euro sunt temele de pe agenda noului director general al Dacia, Christophe Dridi.

Studiu: 1.000 de miliarde de dolari părăsesc Londra, din cauza Brexit

Bănci, asigurători şi companii financiare intenţionează să transfere active în valoare de 1.000 de miliarde de dolari din Marea Britanie către restul Europei, pe măsură ce incertitudinile legate de Brexit capătă amploare, arată un studiu realizat de EY, citat de Bloomberg.

Previziuni economice: Care sunt cele două economii care vor depăşi SUA în 2030

China şi India ar putea depăşi Statele Unite în 2030 şi ar putea deveni cele mai mari economii ale lumii, conform unei prognoze Standard Chartered Plc, şapte dintre primele 10 economii ale lumii de atunci fiind în prezent pieţe emergente, arată Bloomberg.

Ministrul Agriculturii spune că anul acesta vom vedea primele case din România izolate termic cu LÂNĂ

Anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână, în prezent derulându-se procesul de agrementare a produsului, a declarat luni ministrul Agriculturii Petre Daea la Agro TV.

O şoferiţă a parcurs 1,6 milioane de km cu o maşină fabricată acum cinci ani. Ce cadou i-a oferit producătorul auto

O şoferiţă din Kansas, SUA, a reuşit să atingă un număr impresionant de kilometri: 1,6 milioane km (aproximativ 1 milion de mile) cu un Hyundai Elantra, în doar cinci ani.

Danemarca construieşte nouă insule artificiale. Acestea nu vor găzdui resorturi de lux, ci un „Silicon Valley” european

Danemarca intenţionează să construiască nouă insule artificiale, la sud de Copenhaga, în încercarea de a atrage companii de tehnologie, pe fondul lipsei de locuinţe şi de spaţiu de birouri, a anunţat guvernul, citat de The Guardian.

Motivul pentru care jucători majori de pe Wall Street pun la punct o nouă bursă, care să concureze cu NYSE şi Nasdaq

Jucători importanţi de pe Wall Street, cum sunt Morgan Stanley, Fidelity Investments, Citadel Securities LLC şi o serie de alte companii financiare au convenit să lanseze împreună o nouă bursă low-cost care va concura cu New York Stock Exchange şi Nasdaq.

Proiectul bugetului de stat ar putea fi făcut public săptămâna viitoare

Proiectul bugetului de stat ar putea fi făcut public săptămâna viitoare şi discutat în Parlament la începutul lunii februarie, după întâlnirile cu partenerii sociali, a declarat duminică la Antena 3 ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Cele şapte teme în dispută, aflate pe masa negocierilor comerciale dintre China şi SUA care încep luni

Oficialii din China şi din Statele Unite vor începe discuţii la nivel ministerial în Beijing, în perioada 7-8 ianuarie, despre disputa comercială dintre cele două state, în speranţa de a ajunge la un acord în timpul armistiţiului de 90 de zile stabilit de preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping.

Florin Cîţu: Bugetul anului 2019 va fi unul de criză. Taxe, suprataxe, accize, supraccize, salarii/indemnizatii inghetate, pensiile taiate etc.

Bugetul anului 2019 va fi unul de criză, marcat de creşterea TVA, de reduceri la educaţie sau de îngheţarea salariilor şi îndemnizaţiilor pentru sectorul bugetar, susţine senatorul liberal Florin Cîţu pe pagina se de Facebook.

SITUAŢIA DRUMURILOR: Se circulă în condiţii de iarnă în mai multe zone din ţară/ Drumarii au răspândit 12.000 de tone de material antiderapant

În intervalul 05.01.2019, ora 17:00 – 06.01.2019, ora 12:00, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutieră, cu 1.187 utilaje şi au răspandit aproximativ 11.950 tone material antiderapant, informează compania.

Veniturile agricultorilor din plante medicinale şi aromatice pe cel mult 2 ha sunt neimpozabile

Veniturile obţinute de agricultori din plante medicinale şi aromatice pe cel mult 2 hectare vor fi considerate neimpozabile, începând ci 1 ianuarie, potrivit unei legi care modifică Codul Fiscal şi care, la finele anului trecut, a fost promulgată de preşedintele României Klaus Iohannis.

PROIECT: Sectorul vegetal şi zootehnia beneficiază de ajutoare tranzitorii de peste 260 mil. euro

Plafoanele maxime ale ajutoarelor naţionale tranzitorii pentru 2019 în sectorul vegetal sunt de 105 milioane de euro, iar în sectorul zootehnic de 162 de milioane de euro, conform unui proiect de act normativ publicat de MADR.

Zece noi companii au intrat în luna decembrie 2018 pe pieţele de energie electrică, gaze naturale şi certificate verzi

Zece noi companii au intrat în luna decembrie 2018 pe pieţele administrate OPCOM, de energie electrică, gaze naturale şi certificate verzi, informează operatorul pieţei, OPCOM.

Volkswagen ar putea plăti DAUNE autorităţilor locale din Germania. Sumele cerute în instanţă, uriaşe/ Ce i se impută gigantului auto

Landul german Baden-Wuerttemberg solicită daune de la Volkswagen, după ce autorităţile locale au achiziţionat vehicule diesel care se confruntă acum cu interdicţii în oraşe precum Stuttgart, a anunţat Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Reuters.

SCANDALUL Carlos Ghosn: Fiul fostului preşedinte al Nissan acuză procurorii că fac presiuni ca omul de afaceri să recunoască vina

Procurorii japonezi doresc ca Carlos Ghosn, fostul preşedinte al Nissan, acuzat de fraudă financiară, să îşi recunoască vina, a declarat Anthony Ghosn, 24 de ani, fiul omului de afaceri, pentru publicaţia Journal du Dimanche, citată de Reuters.