Departamentul Economic

Dunwell şi VGP au finalizat una dintre cele mai mari tranzactii de terenuri din România

Agenţia Dunwell, specializată în segmentul industrial al pieţei imobiliare, şi dezvoltatorul de parcuri industriale VGP au încheiat recent o tranzacţie ce priveşte 230.000 mp de teren în Braşov, informează un comunicat.

Consiliul IMM susţine păstrarea Pilonului II de pensii şi creşterea contribuţiei la 6%

Pilonului II de pensii trebuie păstrat întrucât reprezintă o sursă de venituri suplimentară pentru angajaţi în momentul ieşirii la pensie şi asigură randamentul pensiilor private, a menţionat, marţi, conducerea Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - CNIPMMR.

Simona Constantinescu, aleasă preşedinte – director general Ana Hotels

Simona Constantinescu îl înlocuieşte pe Vasile Iuga la conducerea societăţii Ana Hotels, în timp ce Didier Martin a fost ales în funcţia de vicepreşedinte, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Eurostat: În 2017 România a avut, în 2017, cel mai mic preţ la gazul natural

Exprimat în euro, în semestrul doi al anului 2017, România a avut un preţ de 3,1 euro per 100 kWh, cu puţin sub jumătate din preţul mediu din UE (de 6,3 euro per 100 kWh), se arată într-un raport al Eurostat.

Acţiunile la purtător dispar, apar proceduri riguroase de urmărire a transferurilor băneşti – proiect de lege aprobat de Guvern

Transformarea acţiunilor la purtător în acţiuni nominative, proceduri riguroase de identificare a beneficiarilor de transferuri băneşti, precum şi raportarea tranzacţiilor mai mari de 2.000 de euro sunt câteva dintre prevederile unui proiect de lege aprobat de Guvern.

Robor la 3 luni îşi continuă creşterea

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,83%, de la 2,82% cât înregistra miercuri, iar indicii la 9 şi 12 luni se menţin la peste 3%, informează BNR.

Taxele vamale americane pe oţelul şi aluminiul european ar putea intra în vigoare automat pe 1 iunie

Taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului importat de SUA din UE vor intra în vigoare automat pe 1 iunie în situaţia în care Uniunea Europeană şi Statele Unite nu vor încheia un acord până atunci, relatează Reuters, citând o sursă din cadrul Ministerului Economiei din Germania.

BNR: Restanţele la creditele în lei au crescut la 5,2 miliarde de lei în primele patru luni din 2018

Valoarea totală a restanţelor la creditele în lei a ajuns, în aprilie 2018, la 5,2 miliarde de lei, faţă de 4,78 miliarde de lei în decembrie 2017, reiese din rapoartele Băncii Naţionale a României (BNR). În aprilie 2017, totalul restanţelor era de 6 miliarde de lei.

Dobânzile de risc ale obligaţiunilor emise de Italia CRESC pe fondul instabilităţii politice

Atât dobânda de risc a obligaţiunilor pe doi ani din Italia, cât şi cea a certificatelor de trezorerie au înregistrat cele mai mari creşteri din 2013 încoace, pe fondul instabilităţii politice din weekend, relatează Bloomberg.

Indicele ROBOR la 3 luni atinge un nou MAXIM din ultimii patru ani şi jumătate

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,79%, de la 2,77% miercuri, valoare pe care nu a mai atins-o din noiembrie 2013, informează BNR.

Indicele ROBOR la 3 luni creşte din nou şi atinge un nou maxim al ultimilor patru ani

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 2,77%, de la 2,75% marţi,urmat de indicele la 12 luni, informează BNR.

Reacţia Clever Taxi după lansarea proiectului prin care aplicaţiile de taxi fără dispecerat ar putea fi interzise: Va afecta 800.000 de cetăţeni şi 20.000 de şoferi de taxi

Clever Taxi consideră că proiectul de act normativ care prevede autorizarea aplicaţiilor mobile pentru organizarea de transporturi va afecta 800 000 de cetăţeni şi 20 000 de şoferi de taxi, în urma interzicerii aplicaţiei.

Cel mai folosit gadget, considerat de aproape jumătate dintre români ca PRINCIPAL duşman al relaţiei lor

Telefonul mobil este unul dintre principalele motive de gelozie în România, aproape jumătate dintre români fiind mai geloşi pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon şi doar 18% pe timpul pe care şi-l petrece cu prietenii sau chiar în eventuale relaţii din afara cuplului, relevă un studiu.

ANCOM: 2017 este al doilea an consecutiv în care consumul de internet mobil aproape s-a dublat

Anul trecut un utilizator de internet a consumat peste 1,4 GB/lună pe parcursul anului 2017, aproape dublu faţă de anul precedent, în timp ce timpul alocat convorbirilor pe mobil, dar şi numărul mesajelor SMS au scăzut, informează ANCOM.

Indicii ROBOR la 6, 9 şi 12 luni, creştere uşoară

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut marţi la 2,74%, de la 2,75% luni, iar indicii la 6, 9 şi 12 luni au crescut, informează BNR.

La capătul puterilor, şi-a părăsit slujba din corporaţie şi a plecat într-o croazieră de 7.300 de zile – Povestea lui Super Mario, cel mai fericit pământean | FOTO, VIDEO

După 21 de ani de muncă neîntreruptă, la capărul puterilor, Mario Salcedo a decis să îşi urmeze visul de o viaţă: să călătorească în jurul lumii. Aşa că ân 1997 a demisiont, şi-a făcut bagajele şi şi-a părăsit viaţa, prietenii şi familia, pentru a se muta pe apă.

Patronat: Taxa clawback urcă la 30%, medicamentele sub 25 lei nu vor mai fi fabricate în ţară

Prognozele arată că taxa clawback va ajunge în trimestrul IV la 30%, iar in aceste condiţii toate medicamentele care costă sub 25 lei nu vor mai putea fi fabricate în ţară, arată un comunicat al PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România.

Reacţia preşedintelui Consiliului Fiscal, în contextul plecării lui Isărescu de la conducerea BNR: N-ar fi bine ca această instituţie să fie capturată politic

În cazul în care Mugur Isărescu va pleca din postul de guvernator al Băncii Naţionale se va deschide calea unei lupte politice foarte puternice pentru BNR, a declarat joi la postul de radio RFI preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

ROBOR îşi continuă creşterea. Indicele atinge un nou maxim al ultimilor patru ani

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,75%, de la 2,673% miercuri, informează BNR.

Dobânzile explodează a doua zi consecutiv. Indicele Robor face un nou salt

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut la 2,73%, de la 2,68% marţi, informează BNR.

Vodafone preia UPC România, alături de operaţiuni din Germania, Ungaria şi Cehia. Ce se întâmplă cu serviciile UPC România de televiziune prin satelit

Operaţiunile grupului american Liberty Global din România, Germania, Ungaria şi Cehia au fost preluate de Vodafone, într-o tranzacţie de 18,4 miliarde de euro, furnizorul de servicii de internet şi televiziune UPC România urmând a intra în portofoliul grupului britanic.

Adrian Vasilescu: Sunt voci care atacă BNR şi vor să ajungă la conducerea Băncii Naţionale

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat marţi, la RFI, că sunt voci care atacă BNR pentru că vor să ajungă la conducerea Băncii Naţionale.

Narcis Neaga revine la conducerea CNAIR din 12 mai

Narcis Neaga va prelua conducerea CNAIR SA din 12 mai, după ce actualul director general, Ştefan Ioniţă, a solicitat Consiliului de Administraţie să ia act de faptul că la expirarea mandatului solicită să revină pe funcţia de director al Direcţiei Tehnice şi Calitate, deţinută anterior.

ANALIZĂ | Profesor universitar Dan Armeanu: Comisia Europeană şi FMI confirmă performanţele economiei româneşti

Ultimele analize ale economiei româneşti realizate de CE şi FMI pun în evidenţă faptul că Romania are o foarte bună stabilitate macroeconomică şi nu este ameninţată de nicio criză, se arată într-o analiză a prof. univ. Dan Armeanu, de la Facultatea de Finanţe, Bănci, din cadrul ASE Bucureşti.

Asociaţia Pro Infrastructură, apel către CNAIR: Se avansează în ritm lent pe Autostrada Sebeş-Turda. Realitatea din teren este dezamăgitoare, chiar dezastruoasă pe alocuri. VIDEO

Asociaţia Pro Infrastructură face un apel către CNAIR să ia măsuri pentru urgentarea emiterii deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, astfel încât lucrările să meargă ceva mai repede decât arată imaginile surprinse în urmă cu două zile pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda.

Păcăliţi de Black Friday şi în campaniile de reduceri. Consiliul Concurenţei: Comercianţii online nu respectă legislaţia preţurilor. Ce plătesc de fapt consumatorii

Comercianţii online nu respectă legislaţia, de Black Friday şi în cadrul campaniilor de reduceri, preţurile de referinţă fiind în multe cazuri mai mari decât prevede legea, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic.

În ziua în care Dăncilă şi Isărescu vor discuta despre ROBOR, indicele mai face un salt

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,49%, de la 2,47% în ziua anterioară, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Creşterea indicelui ROBOR la 3 luni s-a calmat, urcă uşor cei la 6 şi 9 luni

Creşterea indicelui ROBOR la 3 luni, care a avut o ascensiune importantă în această săptămână, s-a calmat vineri, indicele scăzând de la 2,46% la 2,45%, arată datele BNR.

Lidl face o mutare neprevăzută. Supermarketul elimină din ofertă un produs destinat consumului alimentar

Lidl România a eliminat din ofertă ouăle provenite de la găinile crescute în baterii, oferind acum ouă care provin de la găini crescute în hale, la sol, în sistem free range şi în sistem ecologic (categoriile 2, 1 şi 0), anunţă un comunicat al companiei.

Indicele ROBOR la 3 luni urcă din nou, la 2,46%, nivel pe care nu l-a mai atins din decembrie 2013

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,46%, de la 2,42% în ziua anterioară, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Studiu: În Europa, românii sunt cei mai matinali şi plini de energie, la primele ore ale zilei

Aproape jumătate dintre români (40%) spun că se simt plini de energie, imediat după ce s-au trezit, şi că vor să îşi înceapă deîndată activitatea, urmaţi de francezi, în timp ce nemţii sau cehii nu vor decât să de întoarcă în pat, arată un sondaj realizat de E.ON şi Kantar EMNID în mai multe ţări.

Veste proastă pentru românii cu credite în lei. ROBOR face un nou salt şi ajunge la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani şi jumătate

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut marţi la 2,28%, de la 2,22%, urmat şi de indicii la şase şi nouă luni, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele Robor face un nou salt, la începutul săptămânii

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 2,22%, de la 2,13%, urmat şi de indicii la şase şi nouă luni, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Phoenix a cumpărat grupul Farmexim. Câţi bani va încasa Ovidiu Buluc pentru farmaciile Help Net şi distribuitorul Farmexim

Distribuitorul farma german Phoenix a cumpărat grupul Farmexim, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Buluc (71 de ani), format din farmaciile Help Net şi distribuitorul Farmexim, într-o tranzacţie estimată de ZF la 100 de milioane de euro.

34 de mari companii din tehnologie semnează un acord global de combatere a atacurilor cibernetice

34 de companii globale din domeniul tehnologie şi securităţii au semnat marţi Cybersecurity Tech Accord, un acord menit să protejeze clienţii de pretutindeni împotriva atacurilor cibernetice, fie că este vorba de acţiuni ale grupurilor infracţionale sau ale unor state suverane.

Economia Chinei a crescut peşte aşteptări şi a depăşit inclusiv ţinta anuală stabilită de Beijing / Cel mai mare risc în 2018 pentru a doua cea mai mare putere a lumii

Economia Chinei a crescut în primul trimestru cu 6,8% faţă de perioada similară a anului trecut, peste estimări, informează BBC.

Transgaz a dat startul lucrărilor la staţiile de comprimare din cadrul proiectului BRUA

Societatea naţională Transgaz a semnat ordinul de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare gaze naturale de la Podişor, Bibeşti, şi Jupa, din cadrul proiectului BRUA – Faza 1, valoarea contractului fiind de peste 280 de milioane lei, informează compania.

Schimbare de management la cea mai mare companie din România. A fost desemnat noul director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault România

Groupe Renault l-a nominalizat pe Antoine Doucerain în funcţia de director general al Automobile Dacia şi director general al Groupe Renault România, de la 1 mai 2018, în locul lui Yves Caracatzanis, care va prelua o altă funcţie în cadrul grupului, informează un comunicat al companiei.

Probleme pentru posesorii de Dacia: Sute de maşini sunt rechemate în service din cauza unor probleme tehnice

Dacia a anunţat ANPC că recheamă în service maşini Duster la care au fost identificate două probleme tehnice – o posibilă neconformitate a butucului roţii din faţă, dar şi posibilitatea pierderii parţiale sau totale a luminilor de semnalizare ale remorcii, atunci când este conectată la vehicul.

Creşte ROBOR la şase şi nouă luni

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a rămas stabil, miercuri, la 2,09%, dar indicii la şase şi nouă luni au crescut uşor, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).