Departamentul Eveniment

GALA MEDIAFAX 2013: MEDIAFAX a premiat protagoniştii ştirilor bune – FOTO, VIDEO

Agenţia de presă MEDIAFAX, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, a organizat miercuri seară, Gala MEDIAFAX 2013, eveniment dedicat valorilor şi ştirilor bune, în care au fost marcate principalele evenimente şi au fost premiaţi eroii ştirilor bune ale anului trecut.

Un judecător şi administratorul unei societăţi, trimişi în judecată pentru corupţie

Un judecător prahovean a fost trimis în judecată pentru că ar fi acceptat să i se dea 3.000 de lei pentru a interveni pe lângă un coleg în sensul admiterii unei cereri de liberare condiţionată a angajatului unei societăţi, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Trei persoane, cercetate pentru că au pătruns într-o locuinţă prin tavan pentru a fura o noptieră cu bani şi bijuterii

Trei persoane sunt cercetate pentru că au pătruns într-o locuinţă prin tavan pentru a fura o noptieră în care se aflau bani şi bijuterii, poliţiştii din Caraş-Severin făcând, miercuri dimineaţă, percheziţii la locuinţele suspecţilor.

Doi reprezentanţi ai clinicii Med New Life, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de ovule

Doi reprezentanţi ai clinicii Med New Life au fost reţinuţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trafic de celule de origine umană, recoltate pentru fertilizare in vitro.

Percheziţii la Penitenciarul Galaţi, într-un caz de înşelăciune

Poliţiştii au descins la Penitenciarul Galaţi, dar şi în patru locuinţe din Galaţi şi Brăila, într-un caz privind păcălirea unor oameni prin telefon, cărora li s-au cerut bani, pretinzând că sunt avocaţii unor rude apropiate acestora, care au avut un accidente rutiere mortale.

Petre Tobă: Infracţionalitatea a scăzut cu 5,6%. E pentru prima dată după 9 ani când criminalitatea scade

Inspectorul general Petre Tobă a prezentat, marţi, bilanţul activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), care relevă faptul că infracţionalitatea a scăzut cu 5,6 %, fiind pentru prima, după nouă ani, când criminalitatea scade.

Procurorii ICCJ cercetează fraudarea unor societăţi de leasing, marţi având loc 33 de descinderi

Poliţiştii IGPR şi procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), coordonează, marţi dimineaţă, 33 de percheziţii domiciliare în cinci judeţe şi în Bucureşti, într-un caz de fraudare a unor societăţi de leasing, urmând a fi aduse la audieri 29 de persoane.

Grupare care a vândut „microfoane spion” pentru ascultări ambientale, destructurată de DIICOT – VIDEO

Procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional ai cărui membri au vândut dispozitive tip "microfon spion" destinate ascultării ambientale, în urma unor percheziţii fiind găsite dispozitive de bruiere a comunicaţiilor, cărţi de joc cu microcipuri şi o masă de poker pentru trucarea jocurilor.

Fosta contabilă şefă de la Spitalul „Victor Babeş”, trimisă în judecată pentru delapidare şi fals

Fosta contabilă şefă de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, Anişoara Bărbulescu, a fost trimisă în judecată în dosarul în care este acuzată de peste 400 de fapte de delapidare, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

ACCIDENT pe DN1, în zona Otopeni: O femeie a fost rănită grav

O femeie a fost rănită grav într-un accident care a avut loc luni dimineaţă, pe DN1, în zona Otopeni, după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit două autoturisme care circulau dinspre Bucureşti către Ploieşti.

Un ofiţer de la Poliţia Sector 5 a fost arestat şi altul este cercetat în libertate pentru corupţie

Un ofiţer de investigare a fraudelor de la Poliţia Sector 5 a fost arestat şi un altul este cercetat în libertate, după ce au fost prinşi în flagrant când primeau 3.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a nu fi anchetat întrucât a reţinut şi nu a plătit sumele reprezentând impozite.

Suspect care a jefuit pe A1 un cetăţean turc, luând 22 de kilograme de bijuterii, prins în Capitală

Una dintre persoanele suspectate că în 9 august 2011, pe autostrada Bucureşti - Piteşti, au tâlhărit un cetăţean turc, din maşina căruia au luat peste 22 de kilograme de bijuterii din aur, a fost prins în Sectorul 3 al Capitalei, informează, vineri, Poliţia Română.

Morar îl deleagă în funcţie de conducere pe procurorul Păun, reclamat pentru favorizarea lui Vîntu

Prim-adjunctul procurorului general, Daniel Morar, l-a delegat, începând de vineri, în funcţia de adjunct al şefului Secţiei Resurse Umane şi Dezvoltare pe procurorul Irinel Păun, reclamat la CSM pentru favorizarea lui Sorin Ovidiu Vîntu prin soluţiile date în cazul FNI.

Şapte laboratoare de producere a cannabis-ului descoperite în Bucureşti. 12 suspecţi reţinuţi de DIICOT – VIDEO

Şapte laboratoare de producere a cannabis-ului, culturi in-door, 30 kilograme de cannabis şi zeci de comprimate de ecstasy au fost găsite de poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT.

Avocat din Bucureşti, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a pretins 15.000 euro

Un avocat din Baroul Bucureşti a fost condamnat la trei ani de detenţie pentru că, între altele, a pretins 15.000 de euro - din care a primit 4.500 - de la ruda unui traficant de droguri, pentru a interveni pe lângă magistraţi să obţină eliberarea din arest a acestuia.

Generalul SRI Ovidiu Soare, 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Cico Dumitrescu, achitat

Generalul (r) Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică SRI, a fost condamnat definitiv de către ICCJ la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru corupţie, iar fostul consilier prezidenţial Cico Dumitrescu a fost achitat.

Bucureştean care transporta ilegal o tonă de carne, amendat cu 41.000 de lei

Un bărbat din municipiul Bucureşti a fost depistat de poliţiştii din cadrul IPJ Olt, în timp ce transporta 900 de kilograme de carne şi 50 de kilograme de organe, fără a deţine documente legale, el fiind sancţionat contravenţional cu 41.500 de lei.

Percheziţii la locuinţa unui lider al lumii interlope care a comandat uciderea lui Bogdan Mararu

Procurorii fac percheziţii în Bucureşti la locuinţa lui Ioan Dumitru Mironescu, cercetat pentru că ar fi comandat uciderea lui Bogdan Mararu, existând posibilitatea ca atentatul din Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat din Vitan, iar tânărul împuşcat de Proca să fi fost confundat cu Mironescu.

Tribunalul Bucureşti a decis punerea în libertate a lui Dinel Staicu, în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaş

Tribunalul Bucureşti (TB) a decis definitiv, luni, punerea în libertate a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul în care acesta este judecat pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Şapte persoane, cercetate după ce ar fi furat din bagajele pasagerilor de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Şapte persoane sunt cercetate de poliţiştii Secţiei Regionale Transporturi Bucureşti după ce ar fi furat bunuri din bagajele pasagerilor de pe Aeroportul "Henri Coandă", la percheziţiile făcute acasă la aceştia fiind găsite bijuterii, electronice şi parfumuri, potrivit Poliţiei Române.

Două doctoriţe, trimise în judecată pentru decesul unei paciente

Două doctoriţe au fost deferite justiţiei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ai parchetului instanţei supreme, pentru decesul unei paciente care fusese supusă unei operaţii de cezariană, în urma căreia a suferit o hemoragie internă, nedepistată la timp de medici.

Un poliţist bucureştean a fost muşcat de un bărbat

Un poliţist bucureştean, aflat în timpul liber, a fost muşcat de antebraţ de un bărbat prins în flagrant după ce furase cablurile de la liftul unui bloc din sectorul 4, informează Poliţia Capitalei.

IGPR: 132 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite în ultima săptămână

Un număr de 132 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 40 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de poliţiştii români şi partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din IGPR.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz de evaziune fiscală de peste 500.000 de euro

Poliţiştii fac, vineri, 20 de percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, pentru prinderea unor persoane suspectate de evaziune fiscală de peste 500.000 de euro, după ce au vândut jucării şi produse textile importate prin firme "fantomă", iar banii obţinuţi din vânzarea acestora i-au transferat în China.

Primarul comunei Zetea, găsit incompatibil de către ANI

Primarul comunei harghitene Zetea a fost găsit incompatibil de către inspectorii de integritate, întrucât pe lângă funcţia de edil mai deţine şi calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, ceea ce contravine Legii 161/2003.

Percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani

Poliţiştii au descins, joi dimineaţa, în 20 de locuinţe din Paşcani, Hârlău şi Iaşi, care aparţin unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul estimat fiind de 3,8 milioane de lei. Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Iaşi, cu sprijinul celor de la Serviciul de Ordine Publică şi al luptătorilor SAS.

Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un caz de evaziune fiscală de peste 1,5 milioane lei

Poliţiştii fac, miercuri dimineaţă, 13 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Olt şi Constanţa, fiind vizaţi 13 membri ai unui grup infracţional organizat care ar fi înşelat cu peste 1,5 milioane de lei 13 firme, de la care au cumpărat bunuri cu file CEC şi bilete la ordin false.

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, într-un caz de evaziune fiscală de peste un milion de lei

Poliţiştii fac, marţi dimineaţă, zece percheziţii în Bucureşti şi judeţele Buzău, Ilfov şi Botoşani, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală de peste un milion de lei.

Percheziţii la contrabandişti de ţigări din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi, Constanţa şi Ilfov

Procurorii DIICOT fac, luni dimineaţă, 36 de percheziţii în Suceava, Neamţ, Iaşi, Constanţa şi Ilfov pentru a duce la audieri 20 de persoane care ar fi introdus ilegal în ţară, cu ajutorul unui poliţist de frontieră, peste 300.000 de pachete de ţigări, prejudiciu fiind de peste 1,1 milioane de dolari.

Dosarul agresorului baschetbalistului Chauncey Hardy, rejudecat luni de Tribunalul Giurgiu

Dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia, în care acesta este acuzat de lovituri ce au cauzat moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy, va fi rejudecat, luni, de Tribunalul Giurgiu, după ce instanţa supremă a desfiinţat decizia CAB prin care agresorul fusese condamnat la cinci ani de închisoare.

Trei case din sectorul 2, afectate de un incendiu puternic

Trei case din Bucureşti au fost afectate de un incendiu puternic produs duminică dimineaţă în sectorul 2, pompierii reuşind să stingă focul după o intervenţie de aproape două ore şi jumătate.

Controale la mai multe firme din Capitală care ar fi creat un prejudiciu de 300.000 de euro

Punctele de lucru a opt firme din Bucureşti sunt controlate, sâmbătă, de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, pentru un prejudiciu estimat la 300.000 de euro, potrivit Poliţiei Capitalei.

Un bărbat a căzut de pe Podul Basarab din Capitală pe liniile de cale ferată

Un bărbat a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce a căzut de pe Podul Basarab pe liniile de cale ferată, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Percheziţii în Capitală, la persoane care ar fi multiplicat ilegal CD-uri şi DVD-uri

Poliţiştii fac joi dimineaţă patru percheziţii în Capitală, la locuinţele unor persoane suspectate că au multiplicat CD-uri şi DVD-uri fără a avea drepturi de autor, într-un studio de înregistrări care funcţiona ilegal, apoi ar fi vândut unităţile optice, producând un prejudiciu de 200.000 de lei.

Percheziţii în Capitală, într-un caz de înşelăciune cu pachete turistice

Poliţiştii fac miercuri trei percheziţii în Capitală, într-un caz în care directoarea executivă a unei agenţii de turism este suspectată de înşelarea mai multe persoane, cărora le-a vândut pachete turistice fără a le asigura transportul şi cazarea la hoteluri, prejudiciul fiind de 25.000 de euro.

DOSAR: Voiculescu demisionează pentru a nu împiedica justiţia.Rezultatul e tergiversarea procesului

Cea de-a doua demisie din Senat a lui Dan Voiculescu, cu scopul anunţat de a pune capăt speculaţiilor potrivit cărora imunitatea asigurată de statutul de parlamentar împiedică actul de justiţie, are ca rezultat tocmai tergiversarea deciziei în procesul privind o fraudă de peste 7,7 milioane de euro.

Zece români au furat articole de îmbrăcăminte Armani de două milioane euro dintr-un depozit din Verona

Zece români sunt cercetaţi de DIICOT după ce, în decembrie 2012, ar fi furat dintr-un depozit al firmei Armani, din Verona, 1.400 de articole de îmbrăcăminte în valoare de două milioane de euro, pe care le-au trimis în România prin firme de curierat rapid şi intenţionau să le vândă în Bucureşti.

Trei imobile au ars într-un incendiu în Sectorul 3 al Capitalei

Trei imobile din Sectorul 3 al Capitalei au ars într-un incendiu izbucnit, luni dimineaţă, o persoană care a suferit un atac de panică fiind transportată la Spitalul Pantelimon pentru îngrijiri medicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Procurorii cer arestarea judecătorului Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, pentru corupţie

Judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, este cercetat de procurorii DNA, care cer arestarea lui, după ce ar fi cerut de la o persoană judecată în mai multe dosare 51.500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi să dispună soluţii favorabile.

Accident rutier în Sectorul 5 al Capitalei: Doi copii au fost răniţi

Doi copii răniţi într-un accident care a avut loc sâmbătă, pe Bulevardul Pieptănari, după ce mama acestora a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului, au fost duşi la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.