Un român obișnuit primește în medie la pensionare un venit echivalent cu aproape o jumătate din ultimul salariu, iar această așa-numită rată de înlocuire este așteptată să scadă în următorii 15 -20, iar pe termen lung, pensia de stat nu o să mai asigure venituri decente, explică Cristian Pascu, noul președinte al Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), într-un amplu interviu exclusiv pentru Mediafax. Tocmai de aceea, reprezentantul administratorilor de fonduri de pensii susține creșterea contribuției la Pilonul 2 la nivelul la care trebuia să ajungă deja acum zece ani, dar și mai multe facilități fiscale pentru dezvoltarea Pilonului 3 de pensii, cele facultative și a Pilonului 4, ocupaționale, pentru a suplini diferența de venit.