Departamentul Life

George W. Bush descrie „furia” simţită când a aflat că un avion se prăbuşise pe sediul Pentagonului

Fostul preşedinte american George W. Bush descrie reacţie de "furie" pe care a simţit-o în momentul în care a aflat că un al treilea avion lovise Pentagonul, pe 11 septembrie 2001.

Papa Benedict al XVI-lea, întâmpinat la Barcelona de un grup de 200 de membri ai comunităţii gay

Papa Benedict al XVI-lea a fost întâmpinat duminică la Barcelona de 200 de membri ai comunităţii gay, bărbaţi şi femei, care s-au sărutat în mod demonstrativ la trecerea Suveranului Pontif.

Kenya: Un poliţist a comis un masacru, crezând că iubita lui se distrează fără el

Un poliţist gelos a ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, zece persoane într-un oraş din centrul Kenyei, crimele având loc în două baruri, unde credea bărbatul că iubita sa se distrează fără el, au declarat surse din poliţie.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, patroni spirituali ai jandarmilor, sărbătoriţi de aceştia

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil vor fi sărbătoriţi, luni, şi de jandarmii români, cărora le sunt patroni spirituali, astfel că în toate unităţile din ţară vor avea loc ativităţi evocatoare şi ceremonii religioase.

Peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica luni, de Sf. Mihail şi Gavril

Peste 1.300.000 de români îşi serbează onomastica, luni, cu ocazia Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Adrian Păunescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică după amiază, pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu din Capitală, în prezenţa a mii de oameni, înainte de slujba de înmormântare mai multe personalităţi susţinând discursuri în care au evocat personalitatea poetului.

Isărescu: Sistemul bancar nu este cartelizat, dar are defecţiuni în funcţionare

Sistemul bancar din România nu este cartelizat, dar are defecţiuni în funcţionare şi este supus unor presiuni generate de incertitudinile existente pe plan local şi de discuţiile "nesfârşite" din plan politic şi social, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Isărescu, despre o eventuală candidatură la Preşedinţie: O să rămân la vinărie şi o să produc vin bun

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu este interesat de o nouă candidatură la Preşedinţie pentru a îmbunătăţi condiţiile din mediul de afaceri, arătând că oricum rezolvarea acestor probleme nu ţine de şeful statului, şi spune că va rămâne la vinăria sa, unde va produce un vin bun.

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost spitalizate în urma unui accident petrecut la Slatina

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul european E 574, la intrarea în municipiul Slatina, printre răniţi aflându-se şi doi copii în vârstă de patru şi cinci ani.

Isărescu: Am înţeles, prin firma mea, că nu este uşor să faci afaceri „în sens pozitiv” în România

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că a înţeles din activitatea firmei sale că nu este uşor să faci afaceri "în sens pozitiv" în România, adică să se creeze locuri de muncă, să se plătească salarii şi impozite, în contextul birocraţiei ridicate şi al numărului mare de impozite.

Isărescu: OUG 50 nu este retroactivă, dar nici în spiritul directivei europene

Ordonanţa privind creditele populaţiei nu este retroactivă, dar nici în spiritul directivei europene pe care o transpune, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care consideră că băncile vor avea doar temporar tentaţia să introducă în dobânzi unele comisioane pe care trebuie să le elimine.

Controale ale maşinilor ce rulează pe drumurile publice

Direcţia Rutieră din cadrul Poliţiei Române, în colaborare cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, a declanşat acţiuni privind controlul vehiculelor care se deplasează pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România, astfel fiind depistate 200 de persoane care au comis abateri.

Isărescu: TVA nu va fi modificată câţiva ani

TVA va rămâne la nivelul actual "cel puţin câţiva ani" întrucât altfel s-ar crea o instabilitate fiscală totală, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Nu vedem motive pentru care cursul valutar nu ar fi stabil în 2011

Banca Naţională a României (BNR) consideră că nu există motive pentru o instabilitate a cursului de schimb valutar în 2011, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, arătând că leul se situează într-o zonă de "relativă stabilitate şi sustenabilitate".

Patriarhul Daniel: Cu tristeţe am primit vestea trecerii la cele veşnice a lui Adrian Păunescu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite în mesajul său de condoleanţe privind "trecerea la cele veşnice a poetului Adrian Păunescu", că a primit "cu multă tristeţe" această veste.

Isărescu: Economia are şanse mici să crească în 2011 fără majorarea investiţiilor publice efective

Şansele ca economia să crească anul viitor sunt mici dacă nu vor fi alocaţi mai mulţi bani de la buget pentru investiţii efective, nu statistice, în condiţiile în care sectorul privat îşi revine destul de greu, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Ion Iliescu a venit să-i aducă un ultim omagiu lui Adrian Păunescu, la Ateneul Român

Fostul preşedinte Ion Iliescu a venit, duminică dimineaţă, să-i aducă un ultim omagiu poetului Adrian Păunescu, al cărui corp neînsufleţit a fost depus sâmbătă seară la Ateneul Român.

Berceanu: Cei cu dosare penale nu pot fi suspendaţi din PDL în lipsa unei sentinţe definitive

Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, susţine că membrii democrat-liberali care au dosare penale nu pot fi suspendaţi din partid până când justiţia nu dă o sentinţă definitivă în cazul lor, el arătând că, deşi acest lucru este prevăzut şi în Statutul PDL, "sunt voci în partid care au păreri".

Lily Allen, spitalizată din cauza septicemiei

Cântăreaţa britanică Lily Allen, care a suferit un avort spontan în luna a şasea de sarcină, în urmă cu câteva zile, a fost internată, vineri, la un spital din Londra, din cauza unei septicemii, informează dailymail.co.uk.

O comedie neagră despre eutanasie a câştigat marele trofeu al Festivalului de la Roma 2010

"Kill Me Please", o comedie neagră despre eutanasie, semnată de Olias Barco, a câştigat marele trofeu al Festivalului de Film de la Roma, care a început pe 28 octombrie şi s-a încheiat vineri.

Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, reales preşedinte al PDL Craiova, a declarat, sâmbătă, că procesul în care este judecat pentru fapte de corupţie nu îl va afecta în cariera politică, el apreciind că "nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal".

Dmitri Medvedev respinge o lege care limitează dreptul la organizarea de manifestaţii

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a recurs la dreptul de veto pentru a se opune intrării în vigoare a unei legi adoptate de Parlament în vederea restrângerii dreptului la organizarea de manifestaţii, a anunţat Kremlinul sâmbătă.

Adrian Năstase: Păunescu, un om extraordinar şi un poet formidabil, ar fi meritat mai mult de la noi

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, i-a adus, sâmbătă, un ultim omagiu lui Adrian Păunescu, al cărui trup neînsufleţit este depus la sediul Uniunii Scriitorilor din România, fostul premier arătând că Păunescu, "un om extraordinar şi un poet formidabil", ar fi meritat mai mult.

Marko: Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, înainte de şedinţa Consiliului Permanent, că pentru el Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie, ci un punct extrem de important în programul de guvernare.

Deutsche Welle: Politicieni din Europa de Sud-Est plătesc pentru postarea de insulte agresive online

Cultura politică în Europa de Sud-Est este plină de atacuri la persoană extrem de dure şi împroşcări cu noroi, iar partidele au început să migreze către Internet, angajând "mercenari retorici" pentru a purta războaie online, comentează vineri postul Deutsche Welle.

26 de bărbaţi celebri, în noul clip al trupei Taxi – VIDEO

Robert Turcescu, Leonard Doroftei, Andi Vasluianu şi Cheloo (Paraziţii) se numără printre cei 26 de bărbaţi celebri care apar în noul videoclip al trupei Taxi, "Cele două cuvinte".

Kelemen: Adrian Păunescu şi-a trăit viaţa cu greşeli omeneşti, dar şi cu generozităţi de înger

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, transmite într-un comunicat că Adrian Păunescu şi-a trăit viaţa cu o intensitate maximă - "implicat, vulcanic, pasionat uneori până la extrem, cu greşeli omeneşti, dar şi cu generozităţi de înger" - şi că "a scris aşa cum respira".

Acorduri de 16 miliarde euro între Franţa şi China pentru Airbus, Areva, Total şi Alcatel-Lucent

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi omologul său chinez, Hu Jintao, au încheiat acorduri în valoare de 16 miliarde de euro (22,7 miliarde dolari) în beneficiul Airbus, Areva, Total şi Alcatel-Lucent, transmite Bloomberg.

Un documentar despre salvarea minerilor din Chile, difuzat de Discovery Channel

Documentarul "Salvare spectaculoasă: Povestea minerilor din Chile", care oferă în exclusivitate în România imagini ample din timpul operaţiunii care i-a readus la suprafaţă pe cei 33 mineri rămaşi blocaţi în subteran, va fi difuzat de Discovery Channel, pe 20 noiembrie, de la ora 21.00.

Sicriul lui Adrian Păunescu nu poate fi depus la Ateneu pentru că sunt concerte programate

Filarmonica "George Enescu" transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că din cauza concertelor şi repetiţiilor deja programate în aceste zile şi din respect faţă de publicul care a cumpărat deja bilete, Ateneul Român nu poate primi şi expune corpul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu.

Grigoraş: Dacă stăm să ne plângem de cum ne-au furat, vor profita adversarii

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, că jucătorii săi trebuie să uite partida cu Rapid din etapa precedentă, pentru că dacă aceştia se vor plânge în continuare de greşelile de arbitraj atunci adversarii vor profita.

Andra a lansat videoclipul „Something New” – VIDEO

Cântăreaţa Andra, aflată într-o nouă etapă a vieţii, ea fiind însărcinată cu primul copil, şi cu o imagine actuală, a pregătit fanilor săi un nou videoclip, "Something New", pe care l-a lansat miercuri, informează MediaPro Music.

Băsescu: Nu există în opoziţie partide care să vizeze un program de redresare a României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că nu există în opoziţie partide care să vizeze un program de redresare a României adăugând că, dacă partidele puterii nu-şi asumă realizarea programului, trebuie căutat un premier care să-şi asume un program conform nevoilor României.

Vezi aici noul clip al trupei Vama – Sarkozy versus Gypsy! VIDEO

Trupa Vama lansează videoclipul piesei "Sarkozy versus Gypsy", care are ca temă romii şi pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, "o satiră care taxează ridicolul atitudinii europene în raport cu problema ţiganilor", informează un comunicat.

Semnificaţii istorice pentru 1 noiembrie

În 1989 este ucisă cântăreaţa de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 4 mai 1955).

Întâlnirea preşedintelui cu delegaţia FMI s-a încheiat

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia FMI în România condusă de Jeffrey Franks s-a încheiat, duminică seară, după mai mult de o oră şi jumătate de la începere.

Viorel Moldovan a demisionat de la Sportul: Nu pot să-mi mai prelungesc agonia

Antrenorul echipei Sportul Studenţesc, Viorel Moldovan, şi-a anunţat demisia, după meciul pierdut cu scorul de 1-4, în faţa formaţiei FCM Târgu Mureş, în etapa a XIII-a a Ligii I.

Hagi: Acum nu mă gândesc la titlu, ci doar la meciul următor

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat că deocamdată nu se gândeşte la câştigarea titlului, ci doar la următoarea partidă a sa şi că pentru gruparea din Istanbul fiecare sfârşit de săptămână este o finală, informează cotidianul Guneş.

The Guardian: Bucureştiul – un Paris mestecat, apoi scuipat afară de Croydon

Ziarista britanică Tanya Gold, într-un reportaj pentru cotidianul The Guardian, compară Bucureştiul cu "un Paris mestecat şi, apoi, scuipat afară de Croydon", realizând un jurnal de călătorie în România, în căutarea lui "Dracula", în preajma sărbătorii de Halloween.

FCM Târgu Mureş – Sportul Studenţesc, scor 4-1, în Liga I

Formaţia FCM Târgu Mureş a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa Sportul Studenţesc, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.