Departamentul Politic

Iohannis a confundat Preşedinţia finlandeză la Consiliul Uniunii Europene cu cea a Franţei

Preşedintele Klaus Iohannis a confundat, joi, Preşedinţia finlandeză la Consiliul UE cu cea a Franţei. Şeful statului a spus „Preşedinţia franceză nu procedează corect”, în contextul în care Finlanda deţine, în prezent, Preşedinţia la Consiliul UE.

Ion Cristoiu: Constituţia – târfa de serviciu a lui Klaus Iohannis

Jurnalistul Ion Cristoiu are un editorial dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, pe care-l acuză că a încălcat de nenumărate ori legea fundamentală a ţării, Constituţia, prin refuzul de a transpune în practică, de exemplu, deciziile judecătorilor Curţii Constituţionale.

Răspunsul Vioricăi Dăncilă când a fost întrebată ce relaţie va avea, dacă va ajunge preşedinte, cu serviciile de informaţii

Viorica Dăncilă a declarat că, în cazul în care ajunge preşedinte al României va avea o relaţie instituţională cu serviciile de informaţii. Liderul PSD a precizat că modificarea legilor de funcţionare a serviciilor trebuie făcută în Parlament, cu mare atenţie, după o dezbatere.

Dăncilă, despre audierea miniştrilor noului Guvern în comisii: Noi nu punem beţe în roate

Viorica Dăncilă a afirmat, întrebată cum va proceda PSD la audierea miniştrilor din Guvernul Orban în comisiile parlamentare, că social-democraţii „nu vor pune beţe în roate”, iar cei care sunt bine pregătiţi vor trece de forurile de specialitate.

Dăncilă, despre soarta lui Birchall în PSD: În primul CEx vom discuta. Părerile ei personale nu sunt poziţia partidului

Viorica Dăncilă a declarat că opiniile Anei Birchall legate de Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) sunt unele personale care nu reflectă poziţia Guvernului sau a PSD, precizând că aceste lucruri vor fi discutate la următorul CEx al partidului.

Dăncilă crede că Iohannis „merita” suspendarea din funcţie. Ce încălcări ale Constituţiei i-a identificat liderul PSD

Viorica Dăncilă a anunţat că ar fi vrut să îl suspende pe şeful statului Klaus Iohannis din funcţie, însă nu a mai putut să facă acest lucru cât a fost ea preşedinte al PSD. Ea a precizat că Iohannis nu respectă Constituţia, nici deciziile CCR, deşi a jurat acest lucru.

Liderii grupurilor politice ale Parlamentului European au confirmat numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în şedinţa Conferinţei preşedinţilor de miercuri, numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Dăncilă: Crizele lui Iohannis nu trebuie să mai fie şi crizele României!

Viorica Dăncilă a afirmat că nu ar trebui să fie crizele României crizele preşedintelui Klaus Iohannis, care decis să arunce ţara într-un şir nesfârşit de blocaje şi impasuri. Liderul PSD a precizat că şeful statului a decis să fie plecat din ţară când noul Guvern va fi votat în Parlament.

Mandatul Ursulei von der Leyen. Liderii grupurilor din PE ar putea decide, joi, amânarea calendarului pentru noua echipă a CE -surse

Conferinţa preşedinţilor va discuta, într-o şedinţă joi dimineaţa la Bruxelles, despre calendarul procedurii de învestire a noii echipe a Comisiei Europene, au declarat surse europene, pentru MEDIAFAX. Este posibil să fie amânat votul în plenul PE, din 23 octombrie, pentru viitorul Executiv UE.

Breaz, ministrul Culturii, raţionament deductiv despre amantele şi „pilele” care vor pleca din Guvern, în cazul reducerii numărului de ministere

Ministrul demis al Culturii, Daniel Breaz, a avut o replică inedită când liberalul Tinel Gheorghe i-a spus că "pilele" şi amantele social democraţilor vor pleca din Guvern şi ministere şi că aceştia "vor plânge" după ele. ”Dar tot oameni sunt”, a spus social democratul.

Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, subiectele aflate pe agendă fiind viitorul buget multianul al UE pentru perioada 2021-2027, ultimele evoluţii privind retragerea Marii Britanii din UE, precum şi relaţia cu Turcia.

Condiţiile partidelor pentru a susţine Guvernul Orban. USR: „Fără Penali în Funcţii Publice”/ UDMR: Fără ordonanţe/ ALDE: Fără Petrov în Guvern. Ce pretenţii are Tăriceanu cu privire la cota unică de impozitare | VIDEO

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că formaţiunea pe care o conduce este dispusă să susţină Guvernul Orban, dar numai dacă sunt respectate unele criterii, cum ar fi ca Executivul să nu guverneze prin OUG pe Justiţie şi nealterarea cotei unice de impozitare.

Curtea Constituţională dezbate, astăzi, sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR şi a unor senatori neafiliaţi asupra alegerii lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

Ludovic Orban, despre noul Guvern: Runda finală de negociere va fi probabil marţi, miercuri

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că numele persoanelor din echipa noului Guvern vor fi făcute publice după finalizarea negocierilor politice, iar runda finală de negociere va fi probabil marţi sau miercuri, „în care practic decidem cu fiecare formaţiune politică”.

Orban, despre OUG 114: Trebuie abrogate prevederile legate de energie, domeniul bancar

Ludovic Orban a declarat că la OUG 114 trebuie abrogate reglementările legate de domeniul energiei, cu o perioadă de tranziţie de maxim 9 luni, cele privind domeniul financiar-bancar şi cele legate de comunicaţii. El a spus că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii e „o minciună gogonată”.

Ce se schimbă cu PNL la guvernare. O nouă nominalizare de comisar, la vot în Parlament şi amendamente la controversata OUG 114

Premierul desemnat Ludovic Orban a precizat că persoane care va fi propus pentru funcţia de comisar european va fi audiată în Parlamentul naţional, deoarece acestea sunt prevederile legale care trebuie respectate, lucru care nu a fost făcut de către Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă anunţă că PSD este de acord cu o „unire” cu Pro România, dar fără Victor Ponta

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seară, că partidul pe care-l conduce ar fi de acord cu o „unire" cu Pro România, dar cu condiţia ca din formaţiune să nu mai facă parte Victor Ponta, pe care l-a acuzat că vrea să distrugă PSD.

USR este dispus să renunţe la anticipate şi să susţină Guvernul Orban, însă cere respectarea condiţiilor USR-PLUS

Dan Barna a reiterat solicitarea către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul desemnat Ludovic Orban ca în procesul de formare a majorităţii necesare învestirii Guvernului să includă şi condiţile USR-PLUS, altfel USR nu va mai vota noul Executiv în Parlament.

Orban a anunţat priorităţile noului Guvern, după ce a fost desemnat premier de Iohannis

Ludovic Orban a anunţat, marţi, de la Cotroceni, că printre priorităţile noului Guvern vor fi refacerea echilibrelor macroeconomice, restructurarea aparatului guvernamental, respectarea statului de drept şi asigurarea unei reale a independenţei justiţiei şii consolidarea parcursului european.

Cine este Ludovic Orban, desemnat premier al României, de către Klaus Iohannis

Ludovic Orban, noul premier al României desemnat marţi de Iohannis, este actualul lider al PNL. El a fost ministru al Transporturilor, deputat din partea PNL, viceprimar al Bucureştiului şi de două ori vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Deputaţii PSD nu vor asigura cvorumul plenului reunit în care va fi votat noul Guvern

Deputaţii PSD au stabilit să nu intre în sală la plenul reunit în care va fi dat votul pentru noul Guvern, pentru a asigura cvorumul şedinţei, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

Ludovic Orban, în şedinţă restrânsă la sediul din Modrogan. Liderul PNL are câte trei nume pentru fiecare minister

Ludovic Orban i-a chemat, marţi, pe liderii grupurilor parlamentare Raluca Turcan şi Florin Cîţu la o întâlnire, de la ora 15.00, la sediul PNL din Modrogan, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Ion Cristoiu: O deraiere antidemocratică halucinantă: Klaus Iohannis cere distrugerea unui partid – PSD!

Jurnalistul Ion Cristoiu are un editorial dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis ce a vorbit despre "o Românie fără PSD", afirmând că PSD a fost întotdeauna o problemă pentru sergenţii majori mesianici prin forţa sa ca partid, iar lichidarea formaţiunii e unul dintre ţelurile Sistemului.

Poziţii divergente la Cotroceni. UPDATE: Ora la care Iohannis va desemna un premier/ USR vrea anticipate acum, nu „un guvern slab”/ Liderul UDMR: Nu respingem şi nu promitem susţinere LIVE TEXT

Preşedintele USR Dan Barna şi liderul UDMR Kelemen Hunor au fost primii care au venit, marţi, la consultările care au loc la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis privind desemnarea unui nou premier. Liderul USR, Dan Barna, a declarat marţi că, în timpul consultărilor de la Cotroceni, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să aibă ”acum curajul” de a declanşa alegeri anticipate. Alternativa ar fi, în opinia lui Barna, ca România să aibă ”guvern slab, aflat în permanenţă la mâna PSD”. La finalul consultărilor, şeful statului este aşteptat să anunţe premierul. Prezentăm declaraţiile liderilor care au ieşit deja de la discuţii. LIVE TEXT

USR îi va propune lui Klaus Iohannis, marţi, un calendar pentru anticipate

USR a stabilit, luni seara, în cadrul unei întruniri a liderilor partidului, că la noua rundă de consultări de la Cotroceni, marţi, cu preşedintele Klaus Iohannis va merge cu un mandat clar pentru stabilirea unui calendar pentru alegeri anticipate.

Tomac: Discuţiile privitoare la viitorul Cabinet se vor purta împreună cu premierul desemnat

Eugen Tomac a declarat că s-a întâlnit, luni, la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. Liderul PMP a reiterat şefului statului condiţiile PMP pentru susţinerea unui nou Executiv, precizând că discuţiile despre viitorul Cabinet de miniştri vor fi purtate împreună cu premierul desemnat.

MAE: Protestele de la Barcelona ar putea afecta traficul rutier, aerian şi feroviar

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe românii, care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Spania, că pot avea loc proteste care să afecteze circulaţia aeriană, rutieră şi feroviară, atât în zona Barcelonei, cât şi în zonele adiacente.

Atenţionare de călătorie pentru Olanda: O grevă a fermierilor ar putea afecta circulaţia rutieră, săptămâna aceasta

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află sau vor să călătorească în Olanda, că de luni până duminică, o grevă a fermierilor ar putea afecta traficul rutier şi pietonal, inclusiv joi în Haga.

Alegeri prezidenţiale 2019. Lia Olguţa Vasilescu va conduce campania electorală a Vioricăi Dăncilă

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat că Lia Olguţa Vasilescu va conduce campania electorală pentru alegeri. Acesta a precizat că sondajele interne ale partidului arată că va intra în turul al doilea al prezidenţialelor.

Tăriceanu, după consultările cu Iohannis: Vrea să vadă dacă premierul întruneşte majoritatea. ALDE nu va vota noul Executiv dacă PMP va face parte din el

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după consultările de luni cu Klaus Iohannis, că acesta discută cu partidele pentru că vrea să vadă dacă viitorul premier şi Guvern întrunesc majoritatea în Parlament. El a precizat că ALDE nu va vota noul Executiv dacă PMP va face parte din el.

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care dă 1,4 miliarde de lei către unele primării. Lista localităţilor care vor primi bani | DOCUMENT

Ministrul de Finanţe interimar Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a aprobat, luni, un proiect de hotărâre prin care este alocată suma de 1,4 miliarde de lei pentru comunităţile locale. El a precizat că proiectul de hotărâre pune în acord ceea ce este prevăzut deja în OUG 12/2019.

Dăncilă, măsuri pe final de mandat. Vouchere pentru pesoane cu dizabilităţi pentru achiziţia de echipamente

Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţionarea unor echipamente moderne. Ea a precizat că angajatorii care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi vor primi subvenţie lunară de 2.250 lei, timp de un an.

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Prim-ministrul demis, o nouă şedinţă de Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va avea iar consultări cu partidele parlamentare luni, într-o formulă mai restrânsă, în vederea formării unui nou Guvern. Şeful statului a precizat că va desemna, cel târziu marţi, un prim-ministru.

Eugen Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă, susţine că i-a prezentat personal scuze

Eugen Teodorovici a declarat că a sunat-o şi i-a prezentat personal scuze jurnalistei căreia i-a spus că are dinţii puşi şi că nu are interes pentru ea. Acesta a mai afirmat că a fost un dialog care nu îl reprezintă, adăugând că toţi greşim, de multe ori fără intenţia de a îi răni pe ceilalţi.

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate faţă de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roşii sau automobile

Principesa Margareta a avut un discurs critic la Institutul Olandez de Relaţii Internaţionale din Haga, făcând referire dubla măsură în cazul României după aderare, dar şi faptul că ţara nu a fost primită în Spaţiul Schengen, deşi a îndeplinit toate condiţiile.

Băsescu, despre reţelele de trafic de persoane: Este o mare greşeală desfiinţarea „Doi şi-un sfert”

Traian Băsescu a afirmat, în contextul cazului din Caracal şi a problemei traficului de persoane, că a fost o mare greşeală desfiinţarea serviciului „Doi şi-un sfert”, precizând SRI ar trebuie să acţioneze, chiar dacă nu are prevăzut în lege acest lucru.

Băsescu: Dacă Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD va obţine 8-9%/ Problema pe care o are Iohannis acum este să îi treacă Guvernul

Traian Băsescu a declarat că, în cazul în care Viorica Dăncilă şi PSD nu ştiu să abordeze politic moţiunea de cenzură şi dau semnale că au fost înfrânţi, atunci atât candidatul, cât şi partidul vor avea probleme la prezidenţiale, obţinând probabil un scor de de 8-9%.

Klaus Iohannis, la prima acţiune oficială de campanie, către PNL: Veţi guverna cu un guvern de tranziţie | Orban: Va veni la putere o forţă politică care respectă libertatea

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, duminică la Timişoara, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL regiunea Vest, anunţă PNL. La evenimentul care a început la ora 16.00 au fost prezenţi aproximativ 3.500 de membri şi simpatizanţi ai partidului, parlamentari şi aleşi locali.

AEP aprobă încă 270 de secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale 2019: Câte secţii vor fi înfiinţate în total

Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, printr-o hotărâre, încă 270 de secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, informează instituţia. AEP a precizat că acum sunt 714 secţii aprobate, din cele 838 preconizate a fi înfiinţate.

Noi imagini cu premierul demis Viorica Dăncilă la nunta din Maramureş. Candidata PSD, surprinsă când joacă „învârtita” – VIDEO

În mediul online au apărut noi imagini cu premierul demis Viorica Dăncilă de la nunta lui Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş. În imagini se poate vedea că premierul joacă învârtita, după ce altă înregistrare o surprindea într-o horă.