Departamentul Politic

Florin Cîţu, după ce a făcut bilanţul celor trei luni de guvernare: Urmează lucruri fantastice

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a făcut, sâmbătă, bilanţul celor trei luni de guvernare şi spune, pe Facebook, faptul că a fost un efect pozitiv în economie cât Guverul a fost condus de PNL.

PSD acuză PNL că a pus cruce Programului Tomata: Spunem adio roşiilor româneşti

PSD acuză PNL că a „îngropat” Programul Tomata, „prin subfinanţare, superbirocratizare şi tergiversare”, iar anul acesta românii vor spune adio roşiilor autohtone. „Anul acesta spunem adio roşiilor româneşti, PNL ne trece doar pe cele din import. PNL a reuşit performanţa de a îngropa şi Programul TOMATA, prin subfinanţare, superbirocratizare şi tergiversare. Astfel, în loc să […]

Unul dintre românii suspecţi de coronavirus de pe nava Westerdam a plecat spre casă

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri seara, că din datele obţinute de către reprezentanţii Ambasadei României la Hanoi (acreditată şi pentru Cambodgia), toţi pasagerii şi membrii echipajului acostat în Regatul Cambodgiei au fost supuşi testelor medicale, acestea infirmând existenţa vreunui caz de infectare cu coronavirus. În prezent, pasagerii sunt transferaţi în capitala Cambodgiei, Pnom Penh, […]

„Gândurile lui Cristoiu” | Traian Băsescu: Avem o Constituţie care a făcut din Parlament o instituţie de neatins / Iohannis a câştigat cu 60% în faţa unui nevinovat politic, doamna Dăncilă / Green Deal va face ca două-trei ţări să părăsească UE

Traian Băsescu a fost faţă în faţă cu analistul politic Ion Cristoiu, într-o ediţie specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu". Fostul preşedinte a vorbit despre pregătirile liberalilor pentru anticipate, dar şi despre ce înseamnă criza politică declanşată de căderea Guvernului Orban.

Turcan: Vom fi prezenţi şi nu vom participa la votul de învestire a Guvernului

Vicepremierul demis Raluca Turcan a spus, joi, că liberalii nu vor participa, în Parlament, la votul de învestire a noului Guvern, explicând faptul că PNL va folosi momentul pentru a-şi prezenta bilanţul.

Explicaţiile CCR după ce a decis că angajarea răspunderii Guvernului pentru modificarea OUG 114 este neconstiţională

Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la un conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Parlamentul României, în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului asupra Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. „La soluţionarea acestei cauze, Curtea Constituţională nu a analizat şi […]

Adrian Năstase, reacţie după decizia CCR pe Legea bugetului: De acum încolo, niciun Guvern nu va mai veni în Parlament pentru a dezbate bugetul

Fostul premier Adrian Năstase a afirmat, joi, că după decizia CCR de a respinge sesizarea privind asumarea răspunderii pe Legea bugetului, niciun Guvern nu va mai veni de acum încolo în Parlament pentru a dezbate bugetul.

Orban anunţă că nu va publica ordonanţele de urgenţă pe fonduri europene: „Tema este mult prea delicată”

Ludovic Orban anunţă că nu va publica ordonanţele de urgenţă pe fonduri europene: „Tema este mult prea delicată, deja pârâcioşii care fac rău României prin blocarea procesului de absorbţie au început să trimită tot felul de păreri”.

Ion Ştefan respinge cu fermitate acuzaţiile lui Daniel Suciu. Fostului ministru al Dezvoltării îl numise mincinos

„De la preluarea mandatului de ministru al lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, din luna noiembrie 2019 şi până în prezent, pe PNDL I au fost decontate lucrări într-un total de 306.793.281,68 lei, către 446 de unităţi administrativ-teritoriale, pentru un număr de solicitări venite la MLPDA de 758. De asemenea, pe PNDL II, au fost decontate […]

PSD in în calcul să nu participe la şedinţa de învestire a guvernului Orban

Deputatul PSD Daniel Suciu susţine că desemnarea lui Ludovic Orban ca premier nu este constituţională, iar o decizie privind participarea parlamentarilor PSD la şedinţa de învestire a guvernului va fi luată miercurea viitoare. „Miercurea viitoare vom avea o şedinţă în care vom stabili care este conduita parlamentarilor PSD vizavi de acest subiect. Luăm în calcul […]

Raluca Turcan: Ne-am pus mandatul pe masă, iar CCR a confirmat că am procedat corect

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că Guvernul a avut dreptate când şi-a pus mandatul pe masă, prin asumarea răspunderii pe Legea bugetului pe acest an, iar Curtea Constituţională a confirmat că procedura a fost corectă.

Marcel Ciolacu, despre respingerea sesizării privind bugetul: „S-a deschis o cutie a Pandorei”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat, miercuri, pe Facebook după ce Curtea Constituţională a României a respins sesizarea privind procedura de adoptare a bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului. „Spre deosebire de PNL, noi am dat dovadă de responsabilitate. Nu am vrut să blocăm ţara, prin contestarea pe fond a bugetului, ci […]

Cum te păcălesc parlamentarii că muncesc: Doar 10 proiecte adoptate, din cele 575 de pe ordinea de zi

Marius Paşcan, deputat PMP, a declarat că în fiecare săptămână sunt câteva sute de iniţiative şi în cea mai mare parte nu se dezbat. „Eu de când sunt deputat cred că am dezbătut într-o săptămână maxim 30-40 de iniţiative”, a spus Paşcan. Deputatul se declară nemulţumit de ritmul colegilor, dar nici el nu le face […]

Curtea Constituţională: Creşterea salariilor controlorilor rutieri este neconsituţională

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, să admită sesizarea Guvernului privind legea care majorează cu 20% salariile personalului din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi a celui din Autoritatea Navală Română.

Sesizarea lui Ciolacu şi Meleşcanu pe Legea bugetului de stat, respinsă de judecătorii CCR

CCR a respins, miercuri, sesizarea lui Marcel Ciolacu şi a lui Teodor Meleşcanu privind procedura de adoptare a bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali e din cadrul Curţii Constituţionale.

UE solicită României să adopte programe de control al poluării atmosferice

Conform Directivei (UE) 2016/2284, statele membre sunt obligate să elaboreze, să adopte şi să pună în aplicare programele lor respective, pentru a-şi limita emisiile anuale. Directiva urmăreşte atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Statele membre ar fi trebuit să […]

Firme româneşti din Londra au primit scrisori xenofobe. Poliţia britanică, informată. Reacţia MAE

„Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Londra, a semnalat deja această situaţie Ministerului britanic de externe şi conducerii poliţiei metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente şi de a lua măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la […]

Tomac: PMP nu se teme de alegeri parlamentare anticipate, dar vor adânci criza politică

Tomac a spus la RFI că parlamentarii PMP nu vor participa la votul asupra Guvernului Orban 2. „Vom face ceea ce am făcut şi atunci când a existat moţiunea de cenzură împotriva premierului Orban, vom sta în bănci, vom asigura cvorumul, pentru că asta mi se pare esenţial, să oferim cadrul necesar pentru a se […]

Barna i-a cerut lui Orban ca următorul guvern să aibă ca obiectiv alegerea primarilor în două tururi

Preşedintele USR, Dan Barna, i-a cerut, marţi, premierului Ludovic Orban, ca următorul guvern să aibă ca obiectiv alegerea primarilor în două tururi. Barna a spus că pentru USR-PLUS, perspectiva este clară: să pice propunerea actuală şi cea viitoare de Guvern şi să se ajungă, astfel, la anticipate.

Barna, după discuţii cu Orban: O variantă este susţinerea candidaţilor unici, ca la Bucureşti

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi seara, după discuţiile purtate cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că au avut în vedere „scenarii” pentru alegerile locale, o variantă fiind susţinerea candidaţilor unici, cum este cazul în Capitală, împotriva candiatului PSD, Gabrielei Firea.

Săftoiu acuză UDMR că împiedică recunoaşterea Limbii Semnelor Române ca limbă maternă pentru persoanele surde

Adriana Săftoiu îi acuză, pe pagina sa de Facebook, pe liderii UDMR, că se opun recunoaşterii Limbii Semenlor Române ca limbă maternă pentru persoanele surde sau cu deficienţe de auz. „Când am început să înţeleg nevoia persoanelor surde de a li se recunoaste Limba Semnelor Române ca limba lor maternă, limba în care gândesc şi […]

Miniştrii din Guvernul Orban 2 vor fi audiaţi săptămâna viitoare. Votul de investire este programat pe 24 februarie

„BPR dominate de majoritatea PSD au stabilit un calendar pentru procedura de investire a Guvernului. În urmă acestui calendar audierile miniştrilor se vor desfăşura săptămâna viitoare, pe 17, 18 şi 19, urmând că votul în plenul Camerelor reunite pentru investiurea Cabinetului să se desfăşoare în data de luni, 24 februarie, începând cu oră 16:00. E […]

Kelemen a anunţat condiţiile în care UDMR acceptă alegerile anticipate

OUG adoptată săptămâna trecută „modifică în mod mascat” sistemul electoral actual, deoarece ar permite oricui să voteze pe orice listă de judeţ, indiferent de domiciliul stabil din cartea de identitate, susţine liderul UDMR. Potrivit acestuia, dacă 100.000 de studenţi sau 70.000 de persoane fără viză de flotant vor putea vota în judeţul Cluj, rezultatul judeţului […]

Furtuna Ciara cauzează întârzieri şi anulări de zboruri în Olanda

Mininisterul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Olanda că, până miercuri, sunt prevăzute întârzieri şi anulări de zboruri pe toate aeroporturilor olandeze din cauza vântului puternic. A fost emis şi un cod galben pentru furtuna Ciara.

Peru declară stare de urgenţă din cauza unui nou focar de epidemie. Despre ce virus este vorba

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Peru că guvernul a declarat de duminică stare de urgenţă pentru perioadă de 90 de zile

Orban va discuta azi despre alegerile anticipate cu liderii partidelor parlamentare

Ludovic Orban se întâlneşte, marţi, cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta despre convocarea alegerilor anticipate. Până acum, doar PNL şi USR şi-au anunţat susţinerea pentru anticipate.

Reacţia PNL după ce Senatul a respins ordonanţa de urgenţă care corectează măsurile OUG 114/2018

Liberalul Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, a scris, luni seara, pe Facebook, faptul că PSD a anulat abrogarea măsurilor de corectare a OUG 114/2018 pentru a/şi salva indemnizaţiile.

Marcel Ciolacu a sesizat la CCR desemnarea lui Ludovic Orban ca premier

Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, depunerea la Curtea Constituţională a sesizării privind desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier, semnată de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi de preşedintele Senatului.

Atenţionare MAE: Cod roşu emis pentru o ţară europeană. Drumurile vor fi închise din cauza fenomenelor meteo extreme

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Slovenia că Agenţia locală pentru mediu a emis un cod roşu de vânt, valabil marţi, în intervalul orar 04:00 - 23:00.

DOCUMENT: PNL a depus programul de guvernare în Parlament. Dublarea alocaţiilor de stat nu este inclusă

Partidul Naţional Liberal a depus, luni, programul de guvernare în Parlament, iar dublarea alocaţiilor de stat nu este inclusă în document, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Programul de guvernare şi lista de miniştri, depuse astăzi. Orban: Guvernul va avea aceeaşi componenţă

Ludovic Orban a anunţat, luni, că, în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL, a fost aprobată în unanimitate lista miniştrilor noului Guvern, care va avea aceeaşi componenţă precum vechiul cabinet al Executivului, el menţionând că este mulţumit de activitatea fiecărui ministru.

Atenţionare de călătorie: Fenomene meteo extreme în Germania. Furtuni şi rafale puternice de vânt

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie, valabilă pentru Germania, până marţi, la ora 18.00, după ce meteorologii anunţă că vor avea loc fenomene naturale extreme, cu furtuni şi vânt ce va sufla în rafale de până la 140-180 kilometri pe oră, conform MAE.

Declaraţiile lui Dan Barna, despre o posibilă înţelegere PNL-PSD

Dan Barna a declarat că existenţa unei înţelegeri între PNL şi PSD cu privire la organizarea alegerilor anticipate va putea fi confirmată în cazul în care observă că nu există colaborare în municipiile unde trebuie „trimişi acasă” primarii social democraţi.

Avertisment de călătorie: Furtuna Ciara poate perturba traficul aerian în Marea Britanie

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Marea Britanie că este posibil ca traficul aerian să fie perturbat din cauza furtunii Ciara şi să se înregistreze întârzieri sau anulări ale zborurilor de pe aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick şi City.

Angelica Fădor: Liberalii nu vor susţine nicio formulă de guvern propusă

Deputatul PNL Angelica Fădor a afirmat că liberalii nu vor susţine nicio formulă de guvern propusă, iar actuala componenţă parlamentară blochează dezvoltarea României, potrivit unui comunicat de presă.

VIDEO. Incendiu puternic în Ilfov. O hală cu bazine de acetonă şi alte substanţe inflamabile a luat foc / A fost emis un mesaj Ro-Alert

Un incendiu s-a produs, sâmbătă seară, la o hală din comuna Dascălu, judeţul Ilfov, iar în interiorul construcţiei se află bazine cu acetonă şi alte substanţe inflamabile. Nu sunt persoane rănite.

USR şi PLUS anunţă că se îndreaptă către fuziune / Liderii celor două partide au amânat declaraţiile publice

PLUS a decis, în şedinţa Consiliului Naţional de sâmbătă, să înceapă discuţiile în vederea unei fuziuni cu USR, respectiv să elaboreze condiţiile fuziunii şi să organizeze un Congres în acest sens în luna iulie a acestui an.

Ludovic Orban i-a convocat pe miniştri la Palatul Victoria. Surse din PNL spun că vor lucra la programul de guvernare

Ludovic Orban i-a convocat la o întrunire pe miniştrii la Palatul Victoria, sâmbătă la ora 16.00, au declarat surse din PNL, pentru MEDIAFAX. Întâlnirea nu va fi cu presă, iar liberalii vor lucra la actualizarea programului de guvernare.

PSD, nou atac la Iohannis: Am propus premier cu bună reputaţie. De ce preşedintele ţine morţiş să provoace criză politică?

Preşedintele Klaus Iohannis provoacă o criză politică deoarece a refuzat propunerea de premier înaintată de PSD şi l-a desemnat pe această demnitate tot pe Ludovic Orban, precizează Partidul Social Democrat printr-o postare pe Facebook.

Nicuşor Dan: După graficul lui Firea, prelungirea Ghencea Domneşti va fi realizată în anul 2979

Nicuşor Dan, candidat independent la Primăria Capitalei şi susţinut de USR, spune că Gabriela Firea nu a avansat mult cu prelungirea Ghencea - Domneşti şi, în ritmul în care se lucrează, proiectul va fi încheiat în anul 2979.