Articolele autorului Departamentul Politic
-
Ponta: Cine a greşit cu broşura MAE să plătească. Am văzut şi la MAE german - Plevneliev prezentat drept preşedinte român
Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului de Externe că cine a greşit în cazul broşurii redactate cu steagul greşit al Germaniei trebuie să plătească, adăugând că a observat că erori apar şi la "case mai mari", legat de faptul că MAE german l-a prezentat pe Rosen Plevneliev drept preşedinte român. citeşte tot
-
Purtătorul de cuvânt al MAE, eliberat din funcţie după gafa privind broşura cu steagul Germaniei peste harta Franţei
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, "care a gestionat, în relaţia cu Agerpres problematica" broşurii în care steagul Germaniei a fost imprimat peste harta Franţei, se spune într-un comunicat al MAE, remis miercuri agenţiei MEDIAFAX. citeşte tot
-
Sorin Oprescu primeşte distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, primeşte distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez, în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi la reşedinţa ambasadorului Franţei, însemnele urmând să fie oferite de către secretarul de stat pentru Veterani şi Memorie. citeşte tot
-
Ponta: România finalizează în acest an scutul antirachetă. În SUA, într-un serial TV, Rusia cere oprirea scutului
România va finaliza în acest an, împreună cu partenerii americani, sistemul de apărare antirachetă, a declarat premierul Victor Ponta, relatând în acest context un episod din serialul american de televiziune "House of Cards", în care preşedintele Rusiei îi cere celui american să oprească acest scut. citeşte tot
-
Aurescu: Pentru români, minoritatea germană a fost întotdeauna un reper şi un partener de încredere
Ministrul Aurescu a spus, la un eveniment organizat la împlinirea a 25 de ani de existenţă a FDGR, că, "pentru români, minoritatea germană a reprezentat întotdeauna un reper şi un partener de încredere" şi că modelul convieţuirii româno-germane este un exemplu de integrare deplină a unei minorităţi. citeşte tot
-
MAE face precizări privind broşura cu harta Franţei în loc de cea a Germaniei; Agerpres cere scuze
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a transmis omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, "regretul profund" pentru faptul că pe coperta broşurii pe care i-a înmânat-o, luni, a fost imprimată harta Franţei acoperită cu steagul Germaniei, în timp ce Agerpres, care a editat broşura, a cerut scuze MAE român şi german. citeşte tot
-
Florin Mituleţu (PSD) a fost numit de Ponta vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Florin Mituleţu a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), prin decizie a premierului Victor Ponta. citeşte tot
-
Ponta şi Steinmeier au convenit să continue coordonarea pe temele agendei europene, inclusiv Moldova
Premierul Victor Ponta şi ministrul german de Externe au convenit să continue coordonarea şi consultările între cele două guverne pe teme ale agendei europene, Ponta vorbind şi despre obiectivele României de asigurare a securităţii energetice, inclusiv interconectarea cu Republica Moldova. citeşte tot
-
Ponta: Corupţii să fie pedepsiţi, dar fără ca singura probă să fie denunţul altuia din închisoare
Persoanele corupte trebuie pedepsite în justiţie, dar fără ca singura probă să fie denunţul altei persoane din închisoare, care denunţă pe cineva pentru a pleca acasă, a afirmat premierul Victor Ponta, precizând că se pronunţă pe această temă în calitate de fost procuror, nu de om politic. citeşte tot
-
Ponta: Am avut sute de plângeri penale contra mea, dar m-am consultat mereu cu instituţii la decizii
Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că împotriva sa au fost depuse sute de plângeri penale de când a intrat în politică, dar că nu se teme de o eventuală anchetă, deoarece s-a consultat cu toate instituţiile statului înainte de a lua decizii importante. citeşte tot
-
Steinmeier: Germania este pregătită să participe la crearea în România a unui comandament NATO
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, spune, într-un interviu acordat HotNews, că Germania este "pregătită să participe la crearea în România a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO şi a unui comandament multinaţional de nivel divizie". citeşte tot
-
PMP îi cere lui Cristian Preda să-şi dea demisia de onoare din Parlamentul European
PMP solicită demisia de onoare a lui Cristian Preda din Parlamentul European, pentru a lăsa loc următorului clasat pe liste, se arată într-un comunicat al formaţiunii politice, în care se menţionează că Preda a fost exclus din PMP, iar contestaţia sa a fost respinsă de Comisia de Arbitraj. citeşte tot
-
Voicu: Obiectele promoţionale ce puteau constitui o formă mascată de mită electorală, eliminate
Mihai Voicu menţionează, referitor la reglementările adoptate în comisia de Cod electoral, că au fost eliminate obiectele promoţionale ce puteau constitui o formă mascată de mită electorală, fiind permise exclusiv cheltuieli pentru materiale sau metode de campanie pentru informarea cetăţenilor. citeşte tot
-
Claudiu Preoteasa (PSD) şi Eduard Dumitraşcu (PPDD) au demisionat din posturile guvernamentale
Claudiu Preoteasa (PSD) şi Eduard Dumitraşcu, liderul organizaţiei din Buzău a Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PPDD), au demisionat din postul de vicepreşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, respectiv din cel de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. citeşte tot
-
Întâlnire Georgică Severin - ambasadorul Chinei: Ministerul chinez al Culturii, interesat să achiziţioneze filme româneşti
Senatorul Georgică Severin a menţionat, la o întrevedere cu ambasadorul Chinei, intenţia organizării, cu ocazia inaugurării ICR Beijing, a unui Festival al filmului românesc nou, la întâlnire fiind amintit totodată interesul Ministerului chinez al Culturii de a achiziţiona filme şi seriale româneşti. citeşte tot
-
Ponta: "Mama mea audiată la DNA / show gratuit pentru Realitatea TV"
Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj legat de audierea mamei sale la DNA, în care afirmă că această audiere a determinat un "show gratuit" la Realitatea TV. citeşte tot
-
Călin Popescu-Tăriceanu primeşte Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler de la statul francez
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, primeşte distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez, ceremonia urmând să aibă loc joi la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti. citeşte tot
-
Ponta despre ideea ultimului bilanţ DNA că ANAF nu recuperează prejudiciile: A fost o mică păcăleală
Ideea că ANAF nu este performant în recuperarea prejudiciilor, invocată la ultimul bilanţ al DNA, a fost "o mică păcăleală", consideră premierul Ponta, el arătând că este nevoie de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi confirmând informaţia MEDIAFAX că va fi creată o agenţie specială. citeşte tot
-
Ponta, despre Băsescu-Microsoft: Dacă l-ar lua şi pe el procurorii, ar fi şi mai bine
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, referitor la denunţurile din dosarul "Microsoft" privind alocarea de bani pentru campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009, că dacă procurorii l-ar lua şi pe acesta, ar fi şi mai bine, arătând că Băsescu a candidat în acel an din partea PDL. citeşte tot
-
Ponta a discutat cu şeful FBI noi proiecte, în contextul multiplicării ameninţărilor de securitate
Premierul Victor Ponta a discutat cu directorul FBI, James Comey, despre noi proiecte de lărgire a cooperării specifice bilaterale, în noul context regional şi al multiplicării ameninţărilor de securitate globale, se arată într-un comunicat transmis de Guvern. citeşte tot
-
Preşedinţie: Cooperarea în zona de contrainformaţii, element cheie al parteneriatului România-SUA
Cooperarea în zona de contrainformaţii şi a instituţiilor de aplicare a legii, alături de colaborarea în plan militar, reprezintă un element cheie al parteneriatului strategic dintre România şi SUA, precizează Adminstraţia Prezidenţială, după întâlnirea preşedintelui Iohannis cu directorul FBI. citeşte tot
-
Ponta: Prima şedinţă CSAT de anul acesta- climat fff eficient, constructiv şi civilizat
Premierul Victor Ponta a postat, la finalul primei reuniuni din acest an a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), un mesaj în care arată că şedinţa a avut loc într-un climat foarte eficient, constructiv şi "civilizat", adăugând că România este cea mai stabilă şi sigură ţară din regiune. citeşte tot
-
Ponta: Eu am fost primul care am votat pentru Hellvig, acum nu pot decât să-i urez un mandat eficient
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că el a fost primul care a votat pentru numirea lui Eduard Hellvig la conducerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), alătri de colegii săi de partid care au votat aşa cum au anunţat, adăugând că acum nu poate decât să-i ureze un mandat cât mai eficient. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se schimbă axa Londra-Washington în Berlin-Washington, că e la modă, eu aş propune Roma
Premierul Ponta, aflat la reşedinţa ambasadorului Italiei, a declarat că ar propune o axă Roma-Washington, "pentru că e la modă", dacă tot se schimbă axa politicii externe româneşti cu includerea Berlinului în locul Londrei, arătând că el preferă să meargă mai întâi la Roma şi apoi în restul Europei citeşte tot
-
Ponta: Nu mai vreau un Guvern PNL sau al lui Iohannis, că nu a venit cu el de acasă, ci al României
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că nu vrea ca la Palatul Victoria să fie instalat un Guvern PNL sau un Guvern al preşedintelui Klaus Iohannis, ci să existe un guvern "al României", arătând şi fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a instalat propriul Cabinet şi rezultatul nu ar fi fost bun. citeşte tot