Departamentul Social - Mediafax

Gheorghe Dincă, adus la sediul DIICOT. Va fi audiat după ce a anunţat că îşi schimbă declaraţia

Gheorghe Dincă, bărbatul care este suspectat că a violat şi apoi a ucis două tinere, respectiv pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu, va fi audiat, joi, la sediul central al DIICOT, el ajungând în jurul orei 10.00 la unitatea de pachet.

Contract uriaş în apărare: MApN a comandat primele camioane militare de la IVECO

Primul contract subsecvent la acordul cadru privind achiziţionarea a peste 900 de platforme de transport pe roţi a fost semnat, echipamentele urmând să intre în înzestrarea Armatei Române, informează MApN.

Mircea Beuran a declarat că nu deţine informaţii despre un al doilea pacient care ar fi suferit arsuri la Spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran a declarat că nu deţine date potrivit cărora cel de-al doilea pacient ar fi suferit arsuri la Spitalul Floreasca, însă a subliniat că bărbatul a venit în martie 2019 cu o tumoare pe torace, a stat internat 5 zile, iar o eventuală arsură nu este deloc menţionată.

Ministrul Apărării vrea să liniştească populaţia: Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea

Ministrul Nicolae Ciucă a declarat că se pare că pentru situaţia din Iran se va găsi o soluţie diplomatică, iar populaţia nu trebuie să fie alarmată pentru atacul de marţi noapte deoarece este o reacţie la un anumit context. Ameninţare există, însă Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea.

FOTO | Ungureanu publică imagini din sala de operaţii de la Floreasca: „De ce mai e lăsat să opereze Beuran?” / Când a ajuns doctorul în încăpere şi ce a făcut imediat după aceea

Emanuel Ungureanu publică, pe pagina sa de Facebook, imagini surprinse pe camera de supraveghere din sala de operaţii de la Spitalul Floreasca unde pacienta de 66 de ani era operată după ce a ars, deputatul explicând că este surprins medicul Mircea Beuran cum încalcă protocoalele.

Specialist în aviaţie, despre avionul prăbuşit în Iran: Atacul terorist nu este exclus

Fostul şef al Aviaţiei Civile din România, generalul Sorin Stoicescu, a spus, pentru MEDIAFAX, că nu este exclusă varianta unui atac terorist sau cea a unui atac de la sol, în cazul avionului ucrainean prăbuşit, miercuri dimineaţa, la scurt timp după decolare de pe principalul aeroport din Iran.

Firea, scrisoare deschisă către Alexe, pe tema poluării din Capitală: „Consider că sunteţi dezinformat”

Gabriela Firea, a trimis miercuri o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Costel Alexe, în care îi cere să participe vineri, la sediul Primăriei, la o reuniune de lucru, pentru a discuta despre măsurile dedicate combaterii poluării în Capitală.

Reacţia Ministrului Mediului după ce Gabriela Firea i-a spus „mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place!”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, continuă dezbatarea pe tema poluării din Bucureşti, în mediul online, el scriind pe pagina sa de Facebook faptul că actualul primar general ar trebui să se mute în Capitală, pentru a vedea că locuitorii acestui oraş „pur şi simplu inhalează otravă”.

Judecătorii au suspendat provizoriu decizia de eliberare a lui Andrei Tinu din funcţia de şef al ANC

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au suspendat provizoriu decizia de eliberare a lui Andrei Tinu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).

Consiliul Elevilor cere retragerea proiectului MEN privind structura anului şcolar 2020-2021

Consiliul Elevilor solicită ministrului Educaţiei retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021, potrivit căruia cursurile vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanţa intersemestrială, fapt ce va duce la un „real dezechilibru”.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru spune că PNL va avea candidat propriu pentru Primăria Capitalei

Ministrul Muncii şi liderul PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a declarat, marţi seară, că PNL va avea un candidat propriu pentru Primăria Capitalei, subliniind că asta nu înseamnă că nu va exista colaborare cu ceilalţi parteneri politici.

Firea vs. Alexe, dispută pe tema poluării: Mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place în Bucureşti!

Ministrul Mediului Costel Alexe şi Gabriela Firea au avut, marţi seară, un schimb de replici cu privire la poluarea din Capitală, cel dintâi reproşându-i că Primăria nu a luat măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului. „Mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place în Bucureşti”, îi răspunde Firea.

VIDEO | Momentul în care un BMW se răstoarnă într-o curbă pe DN1E, surprins de camera de bord a unei alte maşini

Un şofer care circula cu viteză s-a răsturnat, marţi, pe DN 1E, în timp ce circula dinspre Poiana Braşov spre oraşul Braşov, momentul fiind filmat de un alt şofer. Pe imagini se vede cum bolidul depăşeşte pe linie continuă.

Primul român condamnat pentru terorism va primi despăgubiri de 3.000 de euro

CEDO a decis, marţi, ca statul român să plătească 3.000 de euro lui Dragoş Ciupercescu pentru condiţii improprii de detenţie. Acesta este primul român care a fost condamnat pentru terorism, după ce a rănit cinci elevi de la Liceul „Jean Monnet” folosind o grenadă.

Ministerul Sănătăţii transmite concluziile, sancţiunile şi măsurile luate în cazul Floreasca. Cine sunt medicii amendaţi

Ministerul Sănătăţii a transmis, printr-un comunicat de presă, concluziile verificărilor efectuate de echipa de control din cadrul Inspecţiei Sanitare şi a Corpului de Control la Spitalul Floreasca în cazul pacientei decedate după ce în timpul intervenţiei chirurgicale a suferit arsuri.

MApN întrerupe misiunile militarilor aflaţi în Irak. Vor fi relocaţi într-o altă bază

MApN a decis să întrerupă misiunile celor 14 militari români aflaţi în Irak, aceştia urmând a fi relocaţi, temporar, într-o altă bază a coaliţiei. Decizia vine în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Proiect pilot: Pacienţii infectaţi cu tuberculoză vor putea fi trataţi şi în sistem ambulatoriu

Ministerul Sănătăţii a publicat în dezbatere publică un proiect de Ordin de ministru pentru aprobarea metodologiei de implementare a derulării proiectului pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu al pacienţilor cu tuberculoză din România, anunţă, marţi, instituţia.

Bărbatul accidentat pe o trecere de pietoni, în Capitală, a murit

Bărbatul în vârstă de 74 de ani care a fost accidentat, marţi, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, a decedat, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Gheorghe Dincă va fi audiat joi de procurorii DIICOT

Gheorghe Dincă, bărbatul care este suspectat că a violat şi apoi a ucis două tinere, respectiv pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu, va fi audiat, joi, la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Ministrul Muncii cere ca ANOFM să publice subvenţiile pentru angajarea şomerilor: Vom afla cum s-au acordat banii. DOCUMENT

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susţine că marţi va emite un ordin prin care va cere ANOFM să centralizeze şi să publice, la zi, lista angajatorilor beneficiari de subvenţii pentru angajarea şomerilor, pentru a afla dacă aceşti bani s-au acordat preferenţial sau transparent.

Ministerul de Interne anunţă că are resurse pregătite pentru a sprijini Australia, după ce Iohannis a cerut ca România să ofere ajutor

Ministerul de Interne răspunde apelului lansat la nivel european şi anunţă că deţine forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia, preşedintele Klaus Iohannis fiind informat în acest sens cu privire la resursele de care dispune România pentru a oferi sprijin.

Firea, despre calitatea aerului din Capitală: Nu poţi recupera în 36 de luni ce nu s-a făcut în zeci de ani

Gabriela Firea a precizat că, deşi a luat măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, nu poate fi recuperat în 36 de luni ce nu s-a făcut în „zeci de ani”, iar ministrul Mediului ar trebui să îi tragă la răspundere pe consilierii PNL care au blocat proiectele anti-poluare.

ÎCCJ a desemnat judecătorii Completurilor de 5 pentru 2020. Ce pot soluţiona, în materie civilă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit luni, prin tragere la sorţi, membrii Completelor de 5 Judecători pentru anul 2020, atât pentru secţia civilă, cât şi pentru cea penală, scrie Monitorul Justiţiei.

Mai mulţi medici de la Floreasca, protest după demiterea lui Beuran: „Pentru a ne proteja reciproc”. ANMCS va face un audit la spital

Mai mulţi medici din Spitalul Floreasca protestează faţă de demiterea de la şefia Secţiei de Chirurgie a medicului Mircea Beuran şi anunţă că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea şi vor asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţe. ANMCS va face un audit la Spitalul Floreasca

Poliţiştii au deschis dosar penal după şicanarea dintre un şofer cu BMW şi un vatman STB. Amenda primită de conducătorul auto

Poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal după ce un şofer şi un vatman din Capitală s-au şicanat în trafic, primul blocând linia de tramvai, iar al doilea intrând cu tramvaiul în maşină. Dosarul penal a fost deschis după ce poliţiştii au analizat imaginile din spaţiul public.

Mii de poliţişti şi jandarmi, trimişi în stradă cu ocazia sărbătorii de Bobotează

Aproximativ 3.500 de poliţişti şi jandarmi şi 200 de angajaţi ai IGSU vor fi angrenaţi, luni, la nivel naţional, la manifestările organizate cu ocazia sărbătorii de Bobotează, anunţă Ministerul Afecerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.

VIDEO. Cine e de vină în cazul şicanelor dintre un tramvai şi un BMW? Verdictul dat de Brigada Rutieră

Un şofer şi un vatman s-au şicanat în trafic, primul dintre aceştia blocând linia de tramvai, iar al doilea intrând cu vehiculul Societăţii de Transport Bucureşti în autoturism. În urma accidentului, şoferul a rămas fără permis şi a fost amendat cu 2.230 de lei, iar vatmanul este cercetat disciplinar.

Judecători: Predoiu este un promotor de fake news, manipulări şi dezinformări cu privire la SIIJ

Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) arată, într-un comunicat, transmis duminică, faptul că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, este un „promotor de fakenews, manipulări şi dezinformări cu privire la SIIJ”.

Octavian Berceanu, consilier general USR: Parametrii calităţii aerului din Bucureşti, comparabili cu cei din Sydney

Măsurătorile parametrilor calităţii aerului respirat din Sydney şi Bucureşti au valori comparabile, susţine consilierul general USR, Octavian Berceanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Rezultate LOTO 6/49, Joker şi 5/40. Numerele câştigătoare

Loteria Română organizează duminică primele trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc din noul an, după ce la tragerile speciale loto de Anul Nou, au fost acordate 98.757 de câştiguri, în valoare totală de 9.844.071,49 lei.

Un tânăr cu arsuri grave nu poate fi tratat la Spitalul Unversitar din Bucureşti, iar familia cere transfer în străinătate. Supravieţuitor Colectiv: Totul e în pixul ministrului bolii şi al secretarilor săi de stat / Anunţul lui Arafat

Un pacient în vârstă de 20 de ani, care a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului este tratat la Spitalul Unversitar din Bucureşti, după ce la niciun spital care are secţie de mari arşi nu au fost locuri, familia sa solicitând trasferul tânărului în străinătate. Totodată, Raed Arafat a spus, pentru Mediafax, că pacientul va fi transferat, luni dimineaţa, la Spitalul AKH din Viena, el urmând să fie dus în Austria cu un avion militar şi va fi însoţit de o echipă SMURD din Capitală.

Preşedintele ANMCS, după ce o pacientă a ars pe masa de operaţie: Luni va fi o întâlnire cu managementul Spitalului Floreasca, pentru a stabili planul de audit

Preşedintele ANMCS, Vasile Cepoi, a spus că, în cursul zilei de luni va avea o întâlnire cu managementul Spitalului Floreasca, pentru a analiza planul de conformare pe care conducerea spitalului l-a făcut după ce o pacientă a ars pe masa de operaţie şi, ulterior, a decedat.

Bărbatul care ar fi spânzurat un câine de o ţeavă de gaze a fost arestat

Bărbatul în vârstă de 44 ani, suspectat că a omorât un câine, după ce l-a spânzurat de o ţeavă de gaze, a fost arestat preventiv, anunţă Poliţia Capitalei, duminică.

Mai multe asociaţii de magistraţi susţin că memorandumul de desfinţare a SIIJ are caracter partizan: Anchete abuzive pot apărea

Patru asociaţii de magistraţi critică dur memorandumul de desfiinţare a SIIJ, subliniind că are un caracter partizan, documentul ignorând faptul că independenţa judecătorilor şi a procurorilor poate fi afectată, pentru că pot apărea anchete abuzive ce au rolul de a „băga frica” în aceştia.

Prognoza meteo pentru 5 ianuarie 2020. Vremea se răceşte, iar temperaturile maxime nu vor depăşi 6 grade

Prognoza meteo pentru 5 ianuarie 2020. Meteorologii anunţă că astăzi vremea se răceşte, iar temperaturile maxime nu vor depăşi 6 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar la munte în nord-vestul şi centrul ţării va ninge slab.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus redeschiderea anchetei în cazul lui Ioan Folescu, fostul şef Electrica, acuzat de luare de mită

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au dispus redeschiderea urmăririi penale pe numele fostului director general al Electrica, Ioan Folescu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită pentru a atribui contracte în mod preferenţial.

Primăria Sectorului 1 a lansat licitaţia de 500 milioane de euro pentru construcţia unui spital de urgenţă

O licitaţie de peste 2,4 miliarde de lei (500 milioane de euro) a fost lansată de Primăria Sectorului 1 pentru construcţia unui spital de urgenţă, conform unui anunţ publicat pe platforma de achiziţii publice SICAP.

Primăria Capitalei anunţă că e pregătită pentru venirea iernii: Sute de utilaje, gata să intervină ca urmare a prognozei meteo care anunţă ninsori

Ca urmare a prognozei meteorologice, care anunţă ninsori în Capitală, 310 utilaje şi 358 de operatori sunt pregătiţi să intervină, anunţă, într-un comunicat de presă, transmis sâmbătă, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Un bărbat din Capitală a fost filmat transportând un palet de cărămidă cu maşina | VIDEO

Un bărbat din Capitală a fost filmat în timp ce transporta un palet de cărămidă cu un autoturism, videoclipul devenind viral pe internet.

Un nou caz de sadism. Poliţiştii fac cercetări după ce un câine a fost găsit spânzurat de o ţeavă de gaze, în Bucureşti

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor, după ce un câine a fost găsit spânzurat de ţeava de gaze a unui bloc din zona centrală a Capitalei, au spus, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.