Departamentul Social - Mediafax

Ponta: Toţi ştiam de greva CFR, aşa de spontană a fost. Aş vrea să nu se transforme totul în şantaj

Premierul Victor Ponta a transmis angajaţilor CFR că le înţelege problemele şi ştie că au salarii mici, dar i-a atenţionat că nu vrea ca greva declanşată miercuri dimineaţa să devină un obicei şi să se transforme "într-un şantaj", explicând că autorităţile depun mari eforturi pentru plata salariilor.

Ponta: Guvernul nu e agenţie imobiliară. RA-APPS să aibă 20-50 locuinţe de serviciu şi 10 vile de protocol. Restul să fie vândute

Numărul locuinţelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge încă zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute, a afirmat premierul Victor Ponta.

Noul preşedinte al CSM, Oana Hăineală, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai CE în marja MCV

Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, a avut o întrevedere, marţi, la Bruxelles cu oficiali ai Secretariatului General al Comisiei Europene, în marja Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), impus justiţiei române de către CE.

COD GALBEN DE CEAŢĂ pentru mai multe judeţe din sudul şi estul ţării. Vânt puternic în Sibiu şi Caraş-Severin

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri la ora 6.00 avertizarea cod galben de ceaţă pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, llfov (inclusiv Capitala) şi, local, Ialomiţa, precum şi A1, A2, A3 şi drumurile europene şi naţionale aferente.

Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a procurorului George Bălan

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, după ce acesta, care este cercetat de DNA într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete, a demisionat din magistratură.

Şase curse aeriene cu destinaţia Bucureşti, dintre care cinci interne, au întârzieri din cauza ceţii

Şase curse aeriene cu destinaţia Bucureşti, dintre care cinci interne şi una dinspre oraşul cipriot Larnaca, înregistrează, marţi după-amiază, întârzieri la aterizare pe Aeroportul "Henri Coandă", din cauza ceţii, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

COD GALBEN de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară

Judeţele Sibiu, Caraş-Severin şi Timiş se află, luni seară, sub cod galben de vânt puternic, potrivit unor avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cinci Curţi de Apel au votat pentru revocarea Alinei Ghica din CSM

Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Galaţi a votat, luni, pentru revocarea Alinei Ghica din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în favoarea acestui demers mai pronunţându-se Curţile de Apel Craiova, Cluj, Oradea şi Piteşti.

Hăineală despre discuţia privind absenţa unui vot în alegerea sa ca şef al CSM: Deja deraiem

Procurorul Oana Schmidt Hăineală, ales preşedinte al CSM, a declarat luni că voturile pentru candidatura sa şi cea a judecătorului Mircea Aron au fost centralizate şi nu există îndoială asupra legalităţii procesului, iar insinuarea că ar lipsi un vot este absurdă, ea exclamând: "Deja deraiem!".

Hăineală: Demisia nu este o opţiune, nu există niciun motiv pentru a ceda la astfel de presiuni

Procurorul Oana Schmidt Hăineală, desemnată preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat luni că nu este o opţiune demisia sa din funcţie, aşa cum a cerut majoritatea membrilor Secţiei de judecători a CSM, neexistând niciun motiv pentru a ceda unor astfel de presiuni.

Secţia de judecători a CSM: Alegerea conducerii CSM a avut loc cu încălcarea prevederilor legale

Secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii arată că procedura alegerii actualei conduceri s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar soluţia pentru depăşirea crizei fără precedent declanşată de alegeri este demisia de onoare a procurorului Oana Schmidt Hăineală, ales şef CSM.

Versurile lui Mihai Eminescu interpretate pe muzică bisericească pot fi ascultate pe iPhone şi iPad

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pregătit un album de cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu, interpretate în stil bisericesc, psaltic şi coral, care pot fi ascultate în cadrul unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad.

Premiul la categoria I la extragerea Loto 5/40 a fost câştigat

Premiile puse în joc, duminică, la extragerile Loto 6/49 şi Joker, de aproximativ două milioane de euro nu au fost câştigate, fiind însă câştigat premiul la categoria I, la tragerea Loto 5/40, în valoare de peste 40.000 de lei, informează Loteria Română.

COD GALBEN de ceaţă pentru nouă judeţe şi Bucureşti

Metorologi au emis o avertizare de Cod galben de ceaţă valabilă duminică seara, până la ora 23.00, pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Prahova, Argeş, Ilfov şi inclusiv municipiul Bucureşti, precum şi pe A1 şi A2, drumurile europene şi naţionale aferente.

Manifestanţi la Universitate, unde în urmă cu un an au avut loc proteste

Aproximativ o sută de manifestanţi s-au strâns, duminică seara, în Piaţa Universităţii, unde în urmă cu un an au avut loc conflicte violente între protestatari şi jandarmi, soldate cu amenzi pentru tulburarea liniştii publice şi deschideri de dosare penale pentru distrugeri şi agresiuni.

FSSR: Susţinem soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă

Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR) susţine soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă, anunţată la Târgu Mureş de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, sindicatul fiind de acord şi cu descentralizarea unora din spitale şi preluarea lor de minister.

Elevii încep şcoala: Peste 8.500 de poliţişti vor asigura ordinea în zona instituţiilor de învăţământ

Poliţia română informează că 8.534 de poliţişti vor fi prezenţi în stradă, luni, când elevii încep şcoala, agenţii asigurând ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ.

NINSOARE în Bucureşti: Oprescu cere intensificarea intervenţiilor de deszăpezire. Robert Negoiţă a convocat comandamentul de iarnă în sectorul 3

Primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a solicitat, duminică, operatorilor de deszăpezire să intensifice intervenţiile în toate sectoarele Capitalei, având în vedere prognozele emise de meteorologi care anunţă în continuare ninsori în Bucureşti.

Poliţia Rutieră: Sute de şoferi au fost amendaţi pentru neechiparea maşinilor pentru sezonul rece

Poliţiştii au aplicat 712 sancţiuni contravenţionale, vineri, şoferilor opriţi de filtrele rutiere instituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

COD GALBEN DE CEAŢĂ ŞI POLEI pentru Bucureşti şi şase judeţe

Meteorologii au emis avertizări de Cod galben de ceaţă şi polei pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv Bucureşti, informează Admiistraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Scandaluri legate de crime, interlopi şi corupţie, în ultimii ani în Poliţie

Mai mulţi şefi din Poliţie au fost în ultimii ani în vizorul conducerii MAI după diverse scandaluri, cel mai recent dintre acestea, al poliţistei din Balş care îşi acuză de viol fostul şef, determinând un control generalizat ce vizează eventuale acte de hărţuire ori discriminare pe criterii sexuale.

AVERTIZARE de ceaţă deasă pe autrostrăzi şi mai multe drumuri din 11 judeţe

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară vineri seară cu dificultate, în condiţii de ceaţă deasă, pe mai multe drumuri din judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Brăila, Teleorman, Giurgiu, Harghita, Covasna, Vrancea, Constanţa şi pe autostrăzi.

Condiţii de polei pe arterele de circulaţie. Recomandările Poliţiei Rutiere pentru şoferi

Centrul Infotrafic al IGPR avertizează că vineri seară, din cauza carosabilui ud şi a temperaturilor în scădere, sunt condiţii de apariţie a poleiului pe numeroase drumuri şi recomandă şoferilor să circule cu cel mult 30 de kilometri pe oră în localităţi şi 50 de kilometri pe oră în afara acestora.

Judecătoria sectorului 4 vrea revocarea lui Danileţ. Judecătoriile sectoarelor 2 şi 6 sunt împotrivă

Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a votat pentru revocarea judecătorului Cristi Danileţ din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în timp ce Judecătoriile sectoarelor 2 şi 6 au votat împotriva acestui demers.

Şova: CNADNR nu are un sistem real de verificare a materialului antiderapant împrăştiat pe şosea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) nu dispune de un sistem real de verificare a cantităţilor de material antiderapant împrăştiate pe şosea de către firmele de deszăpezire, actualele proceduri de control fiind deficitare, a afirmat ministrul pentru Infrastructură, Dan Şova.

Morar: Situaţia de la CSM, pornită de la nemulţumirea unor judecători care au pierdut alegerile

Daniel Morar, prim-procuror general interimar, a declarat că toată "gălăgia" alegerilor privind conducerea Consiliului Superior al Magistraturii este pornită de la anumite nemulţumiri şi frustrări ale unor judecători care au pierdut alegerile, iar funcţia de şef CSM a fost câştigată de un procuror.

Autostrada A2, ÎNCHISĂ până la kilometrul 80 dinspre Bucureşti către Constanţa

Poliţia rutieră a închis Autostrada A2 dinspre Bucureşti către Constanţa, până la kilometrul 80, din cauza poleiului, aceeaşi măsură fiind luată şi pe DN5 Bucureşti-Giurgiu, potrivit şefului Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.

AVERTIZARE de polei pentru mai multe judeţe: Sunt vizate autostrăzile A1, A2 şi A3

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de polei valabilă vineri, de la ora 8.00 până la ora 10.00, în sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 şi drumurile naţionale aferente.

Ponta: Alegerea unui procuror la şefia CSM e puţin ciudată. Danileţ este PDL-ist

Premierul Ponta consideră că alegerea unui procuror la conducerea CSM nu este ilegală, ci "puţin ciudată" şi a apreciat că în interiorul CSM este o bătălie pentru putere, fără influenţe politice, adăugând că singurul membru CSM politic, "care e PDL-ist şi spune lucrul ăsta", este Cristi Danileţ.

Ponta: Acum este greu să tragi la răspundere un şef de poliţie, dar vom îndrepta fisurile din lege

Guvernul va "îndrepta fisurile" actuale din lege care îl împiedică pe ministrul de resort şi pe şeful Inspectoratului General al Poliţiei (IGPR) să tragă la răspundere un şef de poliţie, chiar dacă măsura va atrage nemulţumirea sindicatului din domeniu, a declarat premierul Victor Ponta.

Morar: Nu am vorbit niciodată despre o rocadă cu Kovesi. Nu mi-am dorit şefia PICCJ

Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României, a declarat joi seară că nu a vorbit niciodată despre o rocadă cu Laura Codruţa Kovesi la şefia Ministerului Public şi a DNA, precizând că el nu şi-a dorit niciodată să conducă Parchetul General.

Băsescu a semnat decretul de pensionare a judecătoarei Elena Turcu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie, pentru pensionare, a patru magistraţi, printre care judecătoarea Elena Turcu de la Tribunalul Dâmboviţa, achitată de instanţa supremă într-un dosar pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Şeful Centrului Chinologic din Sibiu a fost eliberat din funcţie

Şeful Centrului Chinologic din Sibiu, Crişan Mucenic Lăzureanu, a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie până la finalizarea cercetărilor prealabile şi a celor administrative dispuse în cazul său la sfârşitul lunii decembrie 2012, a anunţat, joi, Viorel Vasile, adjunct al şefului IGPR.

Simulările evaluării naţionale şi bacalaureatului sunt descentralizate şi au loc până în aprilie

Simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate, fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii aprilie.

Trenuri cu întârzieri între 20 şi 50 de minute, în estul ţării

Mai multe trenuri care circulă prin estul ţării ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, între 20 şi 50 de minute, din cauza restricţiilor de viteză, nefiind linii închise din cauza gerului sau a zăpezii.

Maşinile vor fi controlate în trafic, în perioada 10-20 ianuarie. Se va verifica starea tehnică a autovehiculelor

Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

Echipaj SMURD, solicitat la sediul DNA din Capitală. Un poliţist a decedat după un infarct

Un echipaj SMURD a fost solicitat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde un angajat a suferit un stop cardiac, potrivit unor surse medicale. Medicii l-au declarat decedat pe poliţistul care a suferit un infarct.

Strategie de atragere în România a tinerilor din diaspora, lansată de studenţii din străinătate

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a lansat marţi o strategie de atragere în România a tinerilor educaţi în străinătate, printre priorităţile iniţiativei numărându-se accesul diasporei la concursurile din administraţia publică românească.

Drumuri naţionale ÎNCHISE în Vaslui, Botoşani şi Galaţi din cauza VISCOLULUI

Cinci drumuri naţionale sunt închise, marţi seară, în judeţele Vaslui, Botoşani şi Galaţi, din cauza viscolului, circulaţia fiind reluată, în schimb, pe un tronson din Vaslui al unui alt drum naţional, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Ministerul Justiţiei nu intenţionează să propună modificarea statutului de magistrat al procurorilor

Ministerul Justiţiei (MJ) precizează că în portofoliul de lucru legislativ al său nu se află niciun un proiect de modificare a Constituţiei şi că nu a avut şi nici nu are intenţia de a pune în discuţie modificarea statutului de magistrat al procurorilor.