Departamentul Social - Mediafax

Poliţia Capitalei anunţă că transportul buletinelor de vot începe sâmbătă. Şoferii sunt testaţi cu alcooltest – VIDEO

Transportul buletinelor de vot către secţiile din Bucureşti începe sâmbătă dimineaţă, iar poliţiştii Capitalei testează toţi şoferii cu aparatul alcooltest şi verifică documentele celor care se află la volan, dar şi ale maşinilor. Poliţia Capitalei acţionează cu peste 2.200 de agenţi.

METEO de weekend, 9 – 10 noiembrie 2019: Vreme frumoasă şi deosebit de caldă. Maxime de până la 24 grade Celsius

Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, transmit meteorologii.

Noul ministru al Muncii a anunţat una dintre posibilele cauze care au dus la întârzieri la calcularea pensiilor

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a spus, după controlul de la Casa de Pensii Sector 6, că cele 45 de zile necesare calculării pensiilor sunt cu mult depăşite, subliniind că întârzierile apar din cauza sistemului informatic, însă nu exclude varianta unui management defectuos.

Alegerile prezidenţiale 2019. MAI: Ministrul a cerut angajaţilor să rămână departe de orice fel de încercare de influenţare

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a cerut angajaţilor MAI ca, la alegerile de duminică, să rămână departe de orice încercare de influenţare din partea candidaţilor şi să dea dovadă de profesionalism, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Procurorul din cazul Caracal, Ovidiu Popescu, s-a prezentat la Secţia de anchetă: „Pentru simple proceduri”

Procurorul Ovidiu Cristian Popescu, cel care a intervenit în cazul Caracal, s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, declarând la ieşirea din instituţie că a venit pentru simple proceduri. Acesta a refuzat să ofere mai multe detalii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, control inopinat la Casa de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei

Noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, s-a prezentat, vineri dimineaţă, la sediul Casei Locale de Pensii Sector 6 pentru a face verificări după ce a primit sesizări de întârziere a calculării pensilor.

Fosta judecătoare Lidia Barac, numită secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Decizia, semnată de Ludovic Orban

Fosta judecătoare Lidia Barac a fost numită secretar de stat în Ministerul Justiţiei, în urma unei decizii semnate de premierul Ludovic Orban. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Noul ministru al Sănătăţii Victor Costache cere control la Spitalul din Brăila unde o tânără de 19 ani a murit, la câteva zile după ce a născut

Noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să efectueze controale la Spitalul Judeţean, după ce o tânără în vârstă de 19 ani a murit după ce a născut.

Adeverinţă CNSAS: Cataramă a fost informator al Securităţii. Avea nume conspirative „W” sau „Voicu”

Viorel Cataramă, candidat la prezidenţiale, a fost informator al Securităţii, iar notele pe care le transmitea erau semnate de acesta atât cu numele real cât şi cu cele conspirative, „W”, „Viorel” şi „Voicu”, se arată într-o adeverinţă a CNSAS. Cataramă nu a fost însă colaborator al Securităţii.

Marius Budăi: PNL e grăbit să dea tunuri în zona IT. Doamna Alexandru se crede homeless. Procedura de închiriere a unui sediu pentru minister e în derulare

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că PNL este pregătit să dea rapid „tunuri” în zona IT, şi a menţionat că, deşi noul ministru Violeta Alexandru se crede „homeless”, procedura de închiriere a unui sediu pentru instituţie este în derulare şi trebuie încheiată.

70% din unităţile de învăţământ din Capitală vor avea, vineri şi luni, program scurtat

70% din unităţile de învăţământ din Capitală vor avea, în zilele de vineri şi luni, program scurtat pentru amenajarea secţiilor de votare, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Ministru de Interne, ironic faţă de prefectul şi subprefectul de Arad: Au căzut subit într-o boală. MAI trimite echipă

Noul ministru de Interne Marcel Vela a spus că o echipă a MAI va merge la Arad, unde prefectul şi subprefectul s-au îmbolnăvit subit, subliniind cu ironie că instituţia le va acorda asistenţa medicală, deoarece se pare că au fost „orientaţi” doi viruşi pentru a-i ataca exact pe cei doi.

Ministrul Muncii: Am constatat că trebuie să evacuăm sediul în 60 de zile. La Casa de Pensii modul de lucru s-a oprit undeva la anii 1960

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, joi, că este foart îngrijorată, deoarece a constatat că trebuie evacuat sediul în termen de 60 de zile şi nu există o soluţie pentru momentul când sediul va trebui predat.

Ministrul de Interne, Marcel Vela: ”Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că poliţiştii trebuie să le zâmbească cetăţenilor cu care intră în contact. Vela a transmis şi că ei, alături de jandarmi, sunt datori să apere copiii României.

Mai multe grupuri civice îi solicită noului ministru de Interne desecretizarea dosarului 10 august 2018

Mai multe grupuri civice i-au transmis o scrisoare noului ministru al Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, prin care îi cer, printre altele, desecretizarea dosarului 10 august 2018, dar şi declanşarea unor anchete interne privind comportamentul unor înalţi responsabili din Jandarmerie.

Ministrul Sănătăţii, vizită la Spitalul „Sf. Maria”. O femeie a suferit arsuri grave în timpul unei intervenţii

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că o echipă din Minister va merge la Spitalul „Sf. Maria”, din Capitală, după ce, pe reţelele de socializare, au apărut imagini cu o femeie care a suferit arsuri cu un aparat medical în timpul unei intervenţii.

Premierul Ludovic Orban anunţă că ia în calcul demilitarizarea Institutului Cantacuzino

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că ia în calcul demilitarizarea Institutului Cantacuzino, în cazul în care militarizarea nu a produs efectele scontate.

Schimbări rapide în sănătate, la conducerile CNAS şi la Institutul Fundeni, anunţate de noul premier

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că vor fi schimbate conducerile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale Institutului Fundeni.

Radu Cristescu, către noul ministru al Afacerilor Interne Marcel Vela: De unde a avut mama dvs. 300.000 euro şi sute de milioane de lei în conturi? – DOCUMENT

Radu Cristescu, membru PSD, îi solicită noului ministru al Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, să explice de unde avea mama sa, Vela Iconia, în 2012, 300.000 de euro şi sute de milioane de lei în conturi şi depozite în bănci, amintind că Vela era în 2012 primarul municipiului Caransebeş.

Alpinistul Alex Găvan, scrisoare deschisă pentru Klaus Iohannis: „Dragă domnule preşedinte, haina pe care o porţi acum îţi este mult, mult prea largă”

Alpinistul Alex Găvan i-a transmis o scrisoare publică preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi spune că deşi, CSAT a catalogat tăierile ilegale de păduri ca fiind un atentat la siguranţa naţională, se depistează doar 1% din aceste tăieri. „Haina (...) îţi este mult, mult prea largă”, scrie Găvan.

Un bărbat urmărit internaţional a fost adus în ţară, din Franţa, de o escortă a Poliţiei Române – VIDEO

O escortă a Poliţiei Române a preluat din Franţa şi a adus în ţară un bărbat cercetat pentru trafic de droguri, pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Alba Iulia, informează IGPR.

Firea, către Dăncilă: Odată premier, toată viaţa premier/ Dăncilă: Intră Orban în trepidaţii

Viorica Dăncilă a atenţionat-o pe Gabriela Firea, după ce a prezentat-o în cadrul unui eveniment drept premierul României, subliniind că este fost prim ministru, pentru a „nu intra în trepidaţii” Ludovic Orban.

Ion Cristoiu: Pentru trecerea Guvernului, SRI şi SIE au fost obligate să deconspire vreo 10 politicieni

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că SRI şi SIE au orchestrat operaţiunea „Trecerea Guvernului Orban” şi a sugerat că mulţi dintre cei care au votat Executivul liberal, din PSD şi Pro România, ar fi ofiţeri acoperiţi care au votat la ordin.

Modificările la Legea armelor şi muniţiilor au intrat în vigoare. Care sunt noile prevederi

Legea privind regimul armelor şi muniţiilor a fost modificată, iar prevederile intrate în vigoare recent arată că armele de recuzită sunt definite ca arme de spectacol, iar cele de panoplie sunt numite arme dezactivate.O nouă categorie a fost adăugată: arme de alarmă şi semnalizare, informează IGPR.

Noul ministru al Sănătăţii cere anularea gradului medic primar pentru un cadru medical din Capitală

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, va cere instanţei anularea concursului de medic primar în privinţa lui Alexandru Checheriţă de la Spitalul „Sf.Ioan”, după ce Corpul de Control a constatat că nu a fost respectată legea atunci când i s-a acordat gradul. Ministrul a sesizat şi organele abilitate.

Noua cale extraordinară de atac a lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a introdus o nouă cale extraordinară de atac, recurs în casaţie, după contestaţia în anulare formulată în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

Sindicaliştii din Educaţie cer noului Guvern renunţarea la costul standard per elev şi alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ

Sindicaliştii din Educaţie cer Guvernului Ludovic Orban regândirea sistemului de finanţare a sistemului de educaţie şi alocarea, în noul an bugetar, a 6% din PIB pentru acest sector de activitate.

Alegeri prezidenţiale 2019. Un român stabilit în Londra arată cum poate fi reutilizat autocolantul cu menţiunea „Votat”/ Reacţia AEP: Nu există posibilitatea fraudării acestui vot – VIDEO

Un român stabilit în Londra a postat pe pagina sa de Facebook imagini care demonstrează că autocolantul cu menţiunea „Votat” utilizat pentru votul prin corespondenţă se poate dezlipi şi lipi din nou, pentru un alt candidat, astfel votul putând fi fraudat.

AMR cere Guvernului Orban ca Legea Bugetului de Stat să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Guvernului Ludovic Orban să stabilească un calendar de aprobare a Legii Bugetului de Stat, care să asigure intrarea ei în vigoare la 1 ianuarie 2020.

Povestea impresionantă a lui Sebi, copilul de 700 de grame care a stat internat un an în spital. Cum arată acum

Sebi s-a născut la Maternitatea din Sibiu cu o greutate de 700 de grame şi a stat internat în spital timp de un an. Aici a învăţat primele cuvinte, iar medicii spun că nicio sărbătoare nu a fost mai aşteptată ca ziua când au semnat biletul de externare al băiatului şi i-au oferit primul tort.

Gabriela Firea spune că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişări

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, marţi seara, că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişarea unor arbori de valoare istorică.

Marcel Vela, despre poliţiştii de la Caracal: Măsurile propuse le voi semna

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi, întrebat despre poliţiştii cercetaţi disciplinar în cazul de la Caracal, că va semna deciziile care vor fi propuse în urma verificărilor dispuse.

Mesajul Anei Birchall, la final de mandat la Justiţie: Ministerul a fost sub asediu

Ana Birchall a declarat, marţi, la finalul mandatului de ministru al Justiţiei, că, de multe ori, Ministerul Justiţiei a fost sub asediu. „În ciuda multor presiuni, diverse interese, cred eu că am asigurat domnia legii”, a spus Birchall.

Miniştrii Cabinetului Orban îşi preiau mandatele. Primele declaraţii: Noul ministru al Muncii Violeta Alexandru, asigurări că „nu se taie pensii şi salarii”/ Florin Cîţu, semnal că va renunţa la proiectul de buget al lui Teodorovici

Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii, a declarat, marţi dimineaţa, că vrea ca pensionarii şi salariaţii să ştie din sursă sigură că nu se vor tăia pensii şi salarii. Un obiectiv al mandatului este şi reducerea structurilor Ministerului, pentru ca acesta să fie „mai suplu”.

Gabriela Firea, postare pe Facebook, după votul pentru Guvernul Orban: „Cine trădează va fi trădat” – FOTO

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a postat, luni seara, pe Facebook, un citat din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda, cu trimitere la social-democraţii care au trădat PSD şi au votat pentru Guvernul Orban. „Cine trădează va fi trădat”, scrie Firea.

Bucureştenii din Sectorul 3 rămân fără apă caldă şi căldură. Cât durează lucrările

RADET anunţă, luni, că bucureştenii care locuiesc în zona cuprinsă între Bulevardul Energeticienilor, strada Fizicienilor, Calea Vitan şi Şoseaua Mihai Bravu, din Sectorul 3 al Capitalei, alimentată de Magistrala II Sud, rămân, timp de trei zile fără apă caldă şi căldură.

ÎCCJ sesizează CCR cu privire la dosarul Mihaielei Iorga Moraru

Judecătorii instanţei supreme au decis să sesizeze CCR cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate care vizează atribuţiile Secţiei Speciale în cazul procurorului Mihaiela Iorga Moraru, în dosarul în care aceasta este judecată pentru fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.

Funcţionar de la ITM Bucureşti, arestat preventiv împreună cu cei de la care ar fi luat mită

Un funcţionar de la ITM Bucureşti şi doi reprezentanţi ai unei firme de la care acesta ar fi primit 10.000 de lei pentru a nu constata şi sancţiona faptul că mai multe persoane lucrau fără contract individual de muncă, au fost arestaţi preventiv, potrivit procurorilor bucureşteni.

METEO #azi 4 noiembrie 2019: Vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Zonele în care sunt aşteptate ploi

Astăzi vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, noros în regiunile intracarpatice şi cele montane unde sunt posibile ploi slabe, anunţă ANM.

Gabriela Firea, despre candidatul la prezidenţiale Mircea Diaconu: Cu toţii îl îndrăgim, dar nu a dovedit că are calităţile unui om de stat

Gabriela Firea a declarat, duminică seara, că deşi social-democraţii îl îndrăgesc pe Mircea Diaconu ca actor, nu îl vor vota la alegerile prezidenţiale, deoarece nu a dovedit în campania electorală că are calităţile unui om de stat.