Articolele autorului Departamentul Social - Mediafax
-
Ministrul de Interne susţine că a fost înregistrat la întâlnirea cu angajaţii DGA: Nu am crezut o astfel de poveste. Voi face verificări
Ministrul Carmen Dan spune că a fost înregistrată, miercuri, în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, atunci când a discutat cu angajaţii pentru a le afla nemulţumirile. Dan a precizat că va face verificări pentru a afla cine a înregistrat-o. citeşte tot
-
Carmen Dan, reacţie după decizia privind teza de doctorat a şefului DGA: Academia să publice argumente. Nu girez ascunderea gunoiului sub preş
Ministrul de Interne, Carmen Dan, cere Comisiei Academiei de Poliţie să facă publice argumentele deciziei privind teza de doctorat a şefului DGA, Cătălin Ioniţă, menţionând că următorul pas este sesizarea autorităţilor, pentru că nu va „gira ascunderea sub preş a gunoiului”. citeşte tot
-
Trafic restricţionat pe Autostrada A2 din cauza unui accident
Circulaţia rutieră este restricţionată, miercuri, pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, în zona localităţii Dor Mărunt din judeţul Călăraşi, după ce şoferul unei maşini s-a ciocnit de un autocamion, informează Centrul Infotrafic. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. citeşte tot
-
ACCIDENT în Capitală: O tânără de 18 ani , transportată la spital după ce a fost lovită de un autobuz
O tânără de 18 ani a fost rănită miercuri într-un accident rutier care a avut loc în zona Calea Vitan - Energeticienilor, fiind lovită de un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei. citeşte tot
-
Cine este Bogdan Licu, cel care preia funcţia de procuror general interimar
Bogdan Licu, procurorul general interimar, a mai deţinut această funcţie după demisia fostului procuror general Tiberiu Niţu, timp în care a cerut redeschiderea anchetei în dosarul Revoluţiei. În martie 2016, el a renunţat la titlul de doctor, din cauza suspiciunilor de plagiat. citeşte tot
-
Udrea, despre campania electorală: Şi acum sunt candidaţi susţinuţi de facţiuni din servicii secrete/ Fostul ministru susţine că Liviu Dragnea duce o luptă împotriva „statului paralel”
Elena Udrea a declarat că şi în campania electorală de anul acesta ar fi diverşi candidaţi susţinuţi de serviciile secrete, care ar folosi justiţia pentru a elimina contracandidaţii favoriţilor. Udrea a dat exemplu alegerile prezidenţiale din 2014 când Florian Coldea l-ar fi susţinut pe Iohannis. citeşte tot
-
Internet gratuit în spaţiile publice din Capitală. Proiectul, adoptat în CGMB
Consilierii PMB au votat, la şedinţa de marţi, proiectul WIFI4EU, prin care în parcurile, pieţele, bibliotecile şi alte clădiri publice din Capitală va exista internet gratuit. Proiectul va fi implementat cu ajutorul a 15.000 euro, fonduri nerambursabile. citeşte tot
-
Fost ofiţer din Jandarmerie a recunoscut în faţa procurorilor militari INFRACŢIUNEA de trafic de influenţă
Procurorii militari din cadrul DNA au sesizat instanţa cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unui fost ofiţer de la Jandarmeria Mehedinţi, acuzat că ar fi cerut 4.000 de euro şi 8.900 de lei unor persoane în schimbul intervenţiei sale la ofiţerul de poliţie care le instrumenta dosarul. citeşte tot
-
Năstase îşi explică gestul de a arunca cu cafea pe un afiş cu Băsescu: Nu avem bani să ne punem posterele peste tot, înţelegeţi?
Ilie Năstase, care deschide lista UNPR la europarlamentare şi care a fost filmat aruncând cu cafea într-un afiş cu Traian Băsescu, a declarat, marţi, că a fost indignat de faptul că partidele primesc sute de milioane de euro pentru afişe, precizând că el şi Anghel Iordănescu nu au astfel de sume. citeşte tot
-
ANM anunţă că un nor de PRAF SAHARIAN va traversa România/ Cât va dura
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa sudul, centrul şi estul Europei, dar ploile din România vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care ajunge în România va fi redusă. citeşte tot
-
Toader: Eu nu mă "războiesc" cu nimeni, doar că nu pot accepta multele neadevăruri din ultima perioadă/ Ministrul Justiţiei a revenit la post-scriptum-uri
Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, precizează, marţi, pe Facebook, că el nu se războieşte cu nimeni, făcând referire la numeroasele precizări din ultima vreme, subliniind că nu poate accepta însă "multele neadevăruri din ultima perioadă". citeşte tot
-
Toader dezminte informaţiile date de Cuc: Prin adresa Ministerului Justiţiei nu a fost a solicitat avizul CSAT
Tudorel Toader a precizat, marţi pe Facebook, în legătură cu „ordonanţa pe achiziţii” despre care ministrul Transporturilor Răzvan Cuc spunea că a primit observaţii de la Ministerul Justiţiei, printre care şi obţinerea avizului CSAT, că prin adresa instituţiei nu a fost solicitat un asemenea aviz. citeşte tot
-
Ministrul Educaţiei vrea limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la cel mult 25 de copii/ Ce se va întâmpla cu clasa zero
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, luni seară, că o măsură pe care vrea să o ia, după aprobarea cifrei de şcolarizare pentru anul viitor, este limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25. citeşte tot
-
Udrea, despre achitarea lui Tăriceanu: A avut şansa să fie judecat de magistraţi care nu sunt controlaţi de SRI. Revolta sa este însă ipocrită
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, scrie, pe Facebook, că achitarea definitivă a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost dată de un complet de la instanţa supremă care nu este controlat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), ea spunând că nu a avut această şansă. citeşte tot
-
Dosarul de delapidare în care este vizat Alexander Adamescu: Documente de la Unirea Shopping Center, ridicate de anchetatori. Directorul general adjunct al magazinului, audiat
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) şi procurori de la Parchetul Capitalei fac, luni, percheziţii la centrul comercial Unirea şi la domiciliul unui director general al magazinului, într-un dosar de delapidare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. citeşte tot
-
Vitezomani de sărbători: Peste 1.300 de şoferi au rămas fără permise de Florii şi Paştele catolic
Poliţiştii au reţinut peste 1.300 de permise weekend-ul trecut, de Florii şi Paştele catolic, dintre care peste 180 au fost pentru consum de alcool şi aproape 500 pentru viteză, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). citeşte tot
-
Cutremur cu magnitudinea 2,9 pe scara Richter în judeţul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea 2,9 pe scara Richter s-a produs, duminică seară, în judeţul Buzău, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). citeşte tot
-
Temperaturi în creştere. Ziua în care se vor atinge 23 de grade Celsius. VREMEA în ţară pentru următoarele trei zile
Gradele vor urca treptat în termometre în următoarele trei zile, dar nu scăpăm de ploi. În primele zile ale săptămânii viitoare, vremea va fi instabilă, astfel că vor fi intervale în care temporar va ploua. Maximele vor ajunge până la 23 de grade, transmite ANM. citeşte tot
-
Avertismentul managerului Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”: Meningita este una dintre bolile care ucid cel mai rapid
Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", spune despre meningită, boala care a răpus recent o elevă de la liceul ”Gheorghe Lazăr”, din Bucureşti, că este, în general, una dintre afecţiunile care ucid cel mai rapid, fără posibilitatea unor măsuri preventive citeşte tot
-
Ministerul Sănătăţii, reacţie după acuzaţiile primarului intrat în greva foamei: Nici ministrul şi nici ministerul nu aprobă înfiinţarea substaţiilor de ambulanţă
Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a reacţionat duminică faţă de declaraţiile făcute de primarul din Ulmeni şi a spus că nu intră în atribuţiile ministrului şi nici ale ministerului avizarea şi aprobarea înfiinţării de substaţii de ambulanţă, aşa cum a spus Lucian Morar. citeşte tot
-
Cutremur în zona seismică Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă, în judeţul Buzău, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). citeşte tot
-
Primarul filmat când batjocoreşte cu bere cadavrul unui urs: Eu când tai porcul torn ţuică/ Ministrul Mediului cere anchetă/ ATENŢIE Imagini cu puternic impact emoţional | FOTO, VIDEO
Primarul comunei Colţi, din judeţul Buzău, filmat când batjocoreşte ursul, turnând bere pe cadavrul animalului, a declarat, vineri dimineaţa, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a pus mai presus de orice viaţa omului şi că atunci când taie porcul acasă „torn un pic de ţuică”. citeşte tot
-
Izbituri în lanţ pe o şosea din Capitală: Un autovehicul de mare tonaj, scăpat de sub control/ Circulaţia tramvaielor, OPRITĂ
Circulaţia tramvaielor pe linia 11 este restricţionată în zona Şoseaua Giurgiului din Capitală după ce şoferul unui cap-tractor a pierdut controlul volanului, lovind mai multe maşini, anexa unei locuinţe şi gardul unui imobil, informează Brigada Rutieră. Şoferul a fost transportat la spital. citeşte tot
-
Şeful sindicatelor din penitenciare: Propunerea lui Eugen Nicolicea la Justiţie, o manevră politică/ Vom afla în zilele următoare numele adevăratei propuneri
Sorin Dumitraşcu, preşedintele sindicatelor din penitenciare, spune că propunerea făcută de PSD, de înlocuire a lui Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea la conducerea Ministerului Justiţiei ar putea fi o ”manevră politică” pentru ca adevărata propunere să fie făcută abia în zilele care vor urma. citeşte tot
-
Incidente la mitingul COTAR: Protestatarii au aruncat cu ouă într-un taxi care transporta clienţi/ Un alt incident a pornit de la nişte „semne obscene”
Jandarmeria Capitalei anunţă că, la protestul COTAR din Piaţa Victoriei, au avut loc incidente în urma cărora trei bărbaţi au fost ridicaţi pentru sancţiuni. Într-unul dintre incidente au fost implicaţi doi şoferi care au aruncat cu ouă într-un taxi ce transporta clienţi, pentru că nu e la miting. citeşte tot