Departamentul Sport - Mediafax

Trei echipe româneşti de canotaj şi-au asigurat calificarea la Jocurile Olimpice 2020

Campionatele Mondiale de canotaj de la Linz au programat joi cursele semifinale, în urma cărora s-au stabilit echipajele care se vor lupta pentru medalii în finalele A, dar şi o parte dintre ambarcaţiunile calificate la JO 2020.

CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după 0-2 la general cu Slavia Praga

CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce a pierdut dubla cu cehii de la Slavia Praga, cu 0-2.

Simona Halep: Încerc să mă autodepăşesc. Am încercat să devin agresivă şi să închei repede punctele

Simona Halep s-a calificat în turul secund la US Open, la finele unui meci muncit, contra jucătoarei din SUA, Nicole Gibbs, scor 6-3, 2-6, 6-2, în mai puţin de două ore joc petrecute pe Louis Armstrong Arena.

Florin Prunea, preşedintele lui Dinamo: Meciul următor e posibil să îl jucăm pe Arena Naţională

Florin Prunea, preşedintele lui Dinamo, a anunţat că echipa pe care o va conduce are şanse mari să dispute următorul meci de pe teren propriu pe Arena Naţională.

„Eroina noastră” la New York: Simona Halep a devenit super vedetă, românca fiind principala atracţie din Times Square | FOTO

Simona Halep a devenit super vedetă şi la New York, chiar în ziua debutului de la US Open, în partida cu Nicole Gibbs programată marţi după ora 20:30.

Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea: CSM Bucureşti va avea o viaţă grea cu noi, în campionat

Florentin Pera, antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea, a susţinut după partida cu CSM Bucureşti din Supercupa României (scor 23-29) că adversara nu l-a surprins cu nimic, iar jocul a fost pierdut mai degrabă de echipa lui.

US Open 2019. Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur

Simona Halep o va înfrunta pe Nicole Gibbs în primul tur la US Open. Jucătoarea din Statele Unite a fost nevoită să treacă de trei tururi de calificare.

Reacţia presei din Cehia, după CFR Cluj – Slavia Praga 0-1

CFR Cluj a pierdut cu 1-0 în Slaviei Praga, în manşa tur din playoff-ul Ligii Campionilor, iar jurnaliştii din Cehia l-au lăudat pe portarul Kolar. Omul aflat între buturile oaspeţilor a parat un penalty executat de Omrani, în ultimul sfert de oră.

Veste şocantă în lumea tenisului: Jucătoarea Amanda Anisimova şi-a anunţat retragerea de la US Open, după ce tatăl său a fost găsit mort

O veste teribilă a şocat lumea tenisului în această dimineaţă, după ce tânăra Amanda Anisimova (17 ani) şi-a anunţat retragerea de la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open.

Acuzaţiile care o deranjează pe Simona Halep cel mai tare: Acestea sunt jigniri directe şi nu pot să le accept

Simona Halep a răspuns unei acuzaţii care circulă pe reţelele de socializare în momentele sale mai puţin bune pe terenul de tenis. Românca a fost întrebată dacă a jucat vreodată la pariuri, iar aceasta a negat motivând că "trebuie să fii corect. Iar eu sunt foarte corectă".

FCSB va renunţa la 5 jucători. Cine este pe lista neagră a patronului vicecampioanei

Gigi Becali, finanţatorul FCSB, va da afară 5 jucători, unii dintre ei sosind recent la roş-albaştrii. Lista neagră a patronului vicecampioanei îi include, conform Digi Sport, pe: Claudiu Belu, Lukasz Gikiewicz, Diogo Salomao, Andrei Marc şi Alexandru Stan.

Partida CFR-ului cu Slavia Praga, din Liga Campionilor, va fi analizată VAR

Pentru prima dată în istorie o echipă de club din România va fi analizată şi de VAR.

Simona Halep, moment de sinceritate despre relaţia de dragoste cu Toni Iuruc: „Am un iubit şi nu aş sacrifica familia pentru tenis”

Simona Halep are o relaţie sentinmentală cu Toni Iuruc, cei doi formând un cuplu de circa o lună.

Semnalul pe care l-a dat Simona Halep, numărul 4 în lume, în legătură cu antrenorul ei de suflet Darren Cahill: Feeling-ul meu este că da, va reveni

Simona Halep a fost invitată la emisiunea Garantat 100% de la TVR1 şi a dezvăluit care e relaţia cu antrenorul Daniel Dobre. În plus, a anunţat când va reveni Darren Cahill în staff-ul său.

Decizia radicală luată de şefii United States Tennis Association în privinţa arbitrului care s-a contrat cu Serena Williams în finala US Open 2018 | VIDEO

Carlos Ramos, protagonist al unui scandal imens în finala US Open 2018 cu Serena Williams, va face parte şi în acest din brigada de arbitri de scaun la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, dar nu va fi delegat la partidele surorilor Williams.

Bayern Munchen a anunţat împrumutul lui Philippe Coutinho

Philippe Coutinho (27 de ani) va juca în următorul sezon pentru campioana Germaniei, Bayern Munchen, clubul bavarez anunţând oficial împrumutul sud-americanului de la Barcelona. Astfel, clubul catalan va încasa nu mai puţin de opt milioane de euro în schimbul împrumutului.

FCSB – Poli Iaşi joacă astăzi în Liga 1. Ora la care este programat meciul

FCSB - Poli Iaşi, din cadrul etapei cu numărul 6 din Liga 1, se dispută duminică, de la 21:00.

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Jucăm cu adversari foarte puternici meci de meci

Imediat după meciul cu Sepsi, încheiat la egalitate, 1-1, gândurile lui Dan Petrescu s-au îndreptat către play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde CFR Cluj va înfrunta campioana Cehiei, Slavia Praga.

Edin Dzeko şi-a prelungit contractul cu AS Roma

Edin Dzeko (33 de ani) şi-a prelungit contractul cu AS Roma până în 2022.

Naomi Osaka s-a retras în sferturi la Cincinnati şi are emoţii în ceea ce priveşte prezenţa la US Open

Revenirea japonezei Naomi Osaka în partida cu americanca Sofia Kenin, din sferturile turneului de la Cincinnati, a fost stopată de o accidentare la genunchi, după o perioadă de joc impresionantă, cu şase game-uri din opt disputate, în startul setului decisiv.

Fanii lui Dinamo i-au atacat pe jucători după înfrângerea cu Chindia Târgovişte/ Florin Prunea: Bine că suporterii nu au intrat în autocar. Probabil ne-ar fi linşat

După înfrângerea cu Chindia, suporterii lui Dinamo au atacat autocarul echipei. Circa 50 de suporteri au oprit autocarul în apropiere de Baloteşti şi au spart câteva geamuri cu pietre. Speriaţi, jucătorii şi staff-ul s-au refugiat la baza de la Săftica.

Ionuţ Rada: În acest moment, CFR are trei jucători care marchează. Ţucudean, Rondon şi Omrani

CFR Cluj se poate baza în acest moment pe patru atacanţi valoroşi, în acest număr fiind inclus şi Lacina Traore, proaspăt transferat la campioana României. Fostul fundaş central din Gruia, Ionuţ Rada (37 de ani), a vorbit despre atuurile echipei în acest sezon.

Simona Halep va rămâne pe locul 4 WTA după turneul de la Cincinnati

Simona Halep îşi va menţine poziţia în clasamentul WTA chiar dacă nu şi-a apărat în aceste două săptămâni nici trofeul câştigat anul trecut la Rogers Cup, nici finala de la Cincinnati.

FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League

FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League, după ce a câştigat cu 1-0 deplasarea din Cehia, cu Mlada Boleslav. În tur, în România, scorul a fost 0-0.

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti l-a transferat pe Iman Jamali

Dinamo are ambiţii mari pentru noul sezon, nu numai în România, ci şi în Europa, astfel că a realizat încă un transfer menit să întărească echipa. Este vorba despre interul stânga Iman Jamali (27 ani), care vine de la Veszprem.

Liverpool a câştigat Supercupa Europei

Liverpool a câştigat Supercupa Europei, după un meci decis la loviturile de pedeapsă, în faţa lui Chelsea. La finalul celor 120 de minute scorul a fost 2-2.

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a obţinut două victorii la turneul amical din Austria

Dinamo Bucureşti a obţinut primele două victorii în turneul de pregătire din Austria. După 30-27 cu Krems, campioana Austriei, băieţii lui Constantin Ştefan au învins şi Aon Fivers, locul 3 în ultimul sezon, cu scorul de 34-32.

Clasamentul WTA. Simona Halep mai poate fi depăşită doar de o singură jucătoare, după Cincinnati

Simona Halep mai poate fi depăşită în clasament de o singură jucătoare după rezultatele înregistrate în primele două zile ale tabloului principal de la Cincinnati.

Noi dezvăluiri în cazul morţii lui Emiliano Sala. Fotbalistul ar fi avut o cantitate mare de monoxid de carbon în organism, înaintea accidentului

O nouă "pistă" în cazul morţii lui Emiliano Sala, care s-a stins din viaţă pe 21 ianuarie într-un accident aviatic. Atacantul argentinian şi pilotul David Ibbotson, care nu a fost găsit de căutatori, ar fi fost expuşi unui nivel mare de monoxid de carbon. Presa din Anglia face dezvăluirea.

Rafael Nadal joacă astăzi cu Daniil Medvedev în finala Rogers Cup

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, locul 2 ATP, îl va întâlni duminică, în finala turneului de la Toronto, pe rusul Daniil Medvedev, locul 9 ATP.

Simona Halep s-a retras de la Rogers Cup din cauza unei accidentări la glezna stângă: ”Am avut dureri mari”

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, a decis să abandoneze după pierderea primului set al sfertului de finală al turneului de la Toronto cu Marie Bouzkova, acuzând dureri la glezna stângă.

Antrenorul Edi Iordănescu a fost externat din spital

Edi Iordănescu, antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, a fost externat, luni, din spital. În perioada recentă, tehnicianul a acuzat probleme cu tensiunea şi stări de moleşeală.

Universitatea Craiova – Chindia Târgovişte, din Liga 1, se joacă duminică de la 18:00

Universitatea Craiova şi Chindia Târgovişte se înfruntă duminică seară, de la ora 18:00, în etapa cu numărul 3 din Liga 1.

CFR Cluj – Dinamo Bucureşti, din etapa a 3-a a Ligii 1, este programat sâmbătă de la 21:00

CFR - Dinamo se joacă sâmbătă, ora 21:00, în etapa 3 a Ligii 1.

Rezultatele meciurilor amicale ale echipelor de handbal feminin

Toate cele 14 echipe din Liga Naţională de handbal feminin sunt în plină perioadă de pregătire pentru sezonul 2019-2020.

Mihaela Buzărnescu va juca în primul tur de la San Jose împotriva Dariei Kasatkina

Mihaela Buzărnescu (58 WTA) începe cursa de apărare a trofeului câştigat în 2018 la San Jose împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (40 WTA).

Naomi Osaka, prima rivală a Simonei Halep: Mă gândesc la câştigarea aurului la Jocurile Olimpice

Naomi Osaka a vorbit pe larg despre obiectivul său pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Sportiva în vârstă de 21 de ani a anunţat, miercuri, când s-a lansat numărătoarea inversă "un an până la a 32-a ediţie a Jocurilor Olimpice", că vrea aurul în faţa propriilor suporteri.

Federaţia Română de Tenis are începând de astăzi o conducere validată şi de instanţă

Federaţia Română de Tenis are începând de joi o conducere validată şi de instanţele judecătoreşti, nu doar de reprezentanţii cluburilor afiliate.

Galeria dinamovistă nu-l iartă pe Florin Prunea. Fanii l-au atacat verbal pe managerul general al echipei

Galeria dinamovistă nu-l iartă pe Florin Prunea, managerul general al roş-albilor fiind în conflict deschis cu fanii în urma evenimentelor de la meciul cu Craiova.

Contul de Instagram al Simonei Halep a fost spart de hackeri. Mesajele incredibile postate în numele sportivei | FOTO

Simona Halep a fost victima unui atac cibernetic. Contul de Instagram al campioanei de la Wimbledon a fost spart de hackeri marţi seara, aceştia publicând imagini prin care cereau bani de la fanii sportivei.