Deprtamentul Politic

Un fost ministru al Transporturilor îl ATACĂ pe colegul de partid Bădălău: Despre el se pot spune atât de multe, mai puţin că are caracter

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, îl atacă dur pe Niculae Bădălău, despre care spune că, deşi a fost susţinut de Liviu Dragnea, acum îi pregăteşte lovitura de graţie pentru că nu l-a numit la Curtea de Conturi. Cuc îl acuză pe Bădălău că a scăpat de dosare peste noapte.

Motivarea Curţii Constituţionale: Preşedintele a dat o „evaluare a evaluării”. Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului

Curtea Constituţională arată în motivarea privind conflictul instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei că şeful statului a dat o „evaluare a evaluării”, iar Guvernul, implicit miniştrii, răspund în faţa Parlamentului, iar metoda de control şi de răspundere implică şi moţiunea.

CNSAS: Marga nu a fost colaborator al Securităţii. El a dat informaţii sub numele „Horia” şi a fost urmărit

CNSAS a stabilit că Andrei Marga, fost ministru de Externe şi actual şef al ICR, nu a fost colaborator al Securităţii, deşi acesta a furnizat informaţii sub numele de cod Horia, fără a exista însă un angajament, decizia fiind luată în 6 noiembrie şi făcută publică vineri.