Diana Grigore

VIDEO. Iohannis, la Bacău: PSD şi-a schimbat faţa de mai multe ori, dar PSD e acelaşi. Nu am scăpat încă de comunişti

Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că PSD a rămas acelaşi, chiar dacă de-a lungul timpului au fost schimbaţi mai mulţi politicieni de la conducerea partidului. Prezidenţiabilul PNL a adăugat că, deşi România a scăpat de comunism acum 30 de ani, încă nu a scăpat de comunişti.

O filială ALDE îl susţine pe Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale: „Răul făcut de acesta nu se compară cu cel făcut de Dăncilă”

Preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu, a anunţat că organizaţia a decis să îl susţină pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale, deoarece „răul făcut de acesta de la înfiinţarea ALDE, din 2015, nu se compară cu cel făcut de Viorica Dăncilă în ultimele cinci luni”.

AEP anunţă că au fost validate peste 17.500 de voturi prin corespondenţă pentru turul al doilea, cu 8.000 mai puţine decât în primul tur

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că au fost validate 17.503 de voturi prin corespondenţă, cu aproape 8.000 mai puţine decât în turul întâi. Instituţia precizează că cetăţenii români ale căror plicuri nu au ajuns la timp pentru a fi validate vor trebui să îşi exercite votul la secţii.

Dăncilă: Klaus Iohannis nici de ministru nu ar fi bun. E un preşedinte scandalagiu

Viorica Dăncilă a afirmat, joi seară, că prezidenţiabilul PNL Klaus Iohannis nu ar fi potrivit nici măcar pentru funcţia de ministru, deoarece lipseşte implicarea din partea acestuia.

Viorica Dăncilă afirmă că referendumul pe justiţie trebuie implementat: Votul românilor trebuie respectat

Viorica Dăncilă a declarat, joi seară, că referendumul pe justiţie convocat de Klaus Iohannis trebuie implementat, prin modificarea Constituţiei, deoarece voturile românilor contează. Ea a adăugat că şeful statului putea să introducă în referendum şi renunţarea la imunitate a preşedintelui.

Alegeri prezidenţiale 2019. Dăncilă promite că „vilele de protocol dedicate preşedintelui vor fi deschise copiilor orfani”

Viorica Dăncilă a declarat, joi, că dacă va ajunge preşedintele ţării vilele de protocol ale Administraţiei Prezidenţiale vor fi deschise pentru copiii orfani. Liderul PSD a afirmat că a făcut acest lucru şi în timpul mandatului său de premier.

Gafele lui Turcan. Reacţia lui Mînzatu, după ce vicepremierul a spus „propaghează” şi „omul să aibă garanţia că nu se trezeşte mort”

PSD o ironizează pe Raluca Turcan, după ce a spus „propaghează” şi „omul să aibă garanţia că nu se trezeşte mort”. Olguţa Vasilescu a scris pe Facebook „uite cine vorbeşte de analfabeţi”, în timp ce Roxana Mînzatu susţine că cetăţenii nu consideră gafele grave, pentru că nu sunt făcute de Dăncilă.

BEC explică de ce a decis că partidele politice pot face copii ale listelor electorale suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis, joi, explicaţii referitoare la decizia de a permite partidelor politice să facă, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare. Instituţia precizează că responsabilitatea prelucrării datelor cu caracter personal aparţine formaţiunilor politice.

Dăncilă explică de ce l-a propus pe Negrescu pentru comisar european: Am primit o scrisoare

Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, după ce a primit o scrisoare din partea preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, în care spunea să facă urgent o nouă nominalizare. Liderul PSD susţine că în mail era trecut şi Klaus Iohannis.

Joseph Daul: Klaus Iohannis a fost un pilon al stabilităţii şi responsabilităţii în România

Fostul lider al PPE, Joseph Daul, a transmis, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis a fost un pilon al stabilităţii şi responsabilităţii în România şi că merită al doilea mandat la Cotroceni.

Viorica Dăncilă: PSD va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Florin Cîţu

Viorica Dăncilă a anunţat că PSD va depune săptămâna viitoare, în Parlament, o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu, pentru a da explicaţii cu privire la creşterea euro.

Antonel Tănase anunţă constituirea Comitetului pentru Audit Public Intern

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a anunţat, miercuri, la reuninea organizată de Direcţia Economică şi Achiziţii Publice, că va declanşa misiuni de audit pentru activităţile anterioare, iar în acest sens se va constitui Comitetul pentru Audit Public Intern.

Iohannis, despre aderarea la Schengen: Discuţiile se vor relua, cu mult mai multă greutate politică, dacă va fi reales

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că dacă va obţine al doilea mandat şi la finalul anului România va avea şi preşedinte şi premier din PPE, atunci discuţiile privind aderarea României la Schengen se vor relua, şi vor avea mult mai mare greutate politică.

Donald Tusk a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Popular European. Klaus Iohannis: E o premieră frumoasă

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, a fost ales, miercuri, liderul Partidului Popular European (PPE), în cadrul Congresului formaţiunii europene, care se desfăşoară zilele acestea la Zagreb.

Viorica Dăncilă regretă afirmaţia făcută despre diaspora: Apelativul „ăştia” a fost folosit de Iohannis, făcând referire la pesedişti

Viorica Dăncilă a afirmat că regretă că declaraţia în care a folosit cuvântul „ăştia” pentru a face referire la românii din diaspora a fost scoasă din context. Liderul PSD susţine că apelativul „ăştia” este folosit de Klaus Iohannis când vorbeşte despre social-democraţi.

Discuţii despre aderarea României la spaţiul Schengen, cu doar câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat, miercuri, cu omologul francez, Jean-Yves Le Drian, despre aderarea României la spaţiul Schengen şi despre parteneriatul strategic dintre România şi Franţa.

Ruptură în ALDE pe tema prezidenţialelor. Tăriceanu anunţă că partidul ar putea să nu susţină niciun candidat în turul doi – VIDEO

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis nu au fost convingători în campania pentru turul doi şi că ALDE ar trebui să nu susţină niciun candidat, lăsând electoratul să decidă pe cine va vota. Liderul ALDE precizează că în partid există opinii diferite.

Vicepremierul Guvernului Orban promite că „nicio instituţie a statului nu va mai face politică de partid”/ Ce spune despre deficitul bugetar

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că sunt în analiză contracte pe care Poşta Română şi Casa de Pensii să le încheie, astfel încât zvonurile privind neplata pensiilor şi reducerea salariilor să înceteze. Ea a precizat că există informaţii conform cărora agenţii poştali ar dezinforma cetăţenii.

Dăncilă: Am toată deschiderea de a participa la o dezbatere cu Klaus Iohannis, unde hotărăşte el / Declaraţiile preşedintelui trebuie să îi îngrijoreze pe români

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seara, că nu a renunţat la ideea unei dezbateri publice cu prezidenţiabilul PNL, Klaus Iohannis, precizând că este dispusă în continuare să meargă unde decide acesta, la orice canal de televiziune. Totodată, prezidenţiabilul PSD a spus că declaraţiile lui Iohannis ar trebui să îi îngrijoreze pe români, deoarece vorbeşte şi în calitate de premier şi în calitate de preşedinte, neştiind că există separaţia puterilor în stat

Klaus Iohannis, despre Secţia specială: Eu sunt de părere că această Secţie nu trebuie să existe

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat, marţi seară, că, după părerea sa, Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) nu trebuie să existe.

Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, dezbateri paralele timp de peste două ore fiecare. Iohannis: Nu mă joc, nu dictez, prezidez | Dăncilă: Un preşedinte cu abordare extremistă: „Guvernul meu, parlamentul meu”/ Iohannis: PSD trebuie înlăturat din decizia statului / Dăncilă: Mulţi liberali nu se mai găsesc în discursul lui

Prezidenţiabilii Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă au avut marţi, timp de două ore, dezbateri paralele, în condiţiile în care şeful statului a refuzat o confruntare directă cu candidatul PSD. Drfept urmare, cu o oră înainte de evenimentul organizat de PNL pentru Iohannis, Dăncilă a organizat o conferinţă de presă în care a permis tuturor jurnaliştilor să îi adreseze întrebări, moment care s-a prelungit timp de peste două ore. Decizia Vioricăi Dăncilă venea şi în contextul în care la evenimentul organizat pentru Klaus Iohannis interlocutorii au fost aleşi în număr de 9.

FOTO | „Confruntarea” selfie-urilor: Pesediştii şi peneliştii s-au întrecut în selfie-uri la dezbaterile lui Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă

Liberalii şi social-democraţii s-au întrecut, marţi, în selfie-uri, la dezbaterile celor doi prezidenţiabili, respectiv Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. În timpul celor două evenimente, membrii celor două partide, precum Ludovic Orban sau Gabriela Firea, au postat pe Facebook poze.

Prezidenţiabilul PSD a explicat de ce nu a mers la dezbaterea lui Iohannis

Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a luat în calcul să meargă la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, însă ştia că dacă va merge la eveniment vor exista multe jigniri, astfel că a considerat că „nu este nevoie de circ” şi a preferat să facă propria dezbatere cu presa.

Viorica Dăncilă: Am călătorit cu transportul în comun. Un bilet cu metroul costă 2 lei

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a călătorit cu transportul în comun şi că un bilet pentru metrou costă 2 lei, în timp ce un bilet cu autobuzul costă între 1,3 şi 1,5 lei.

VIDEO | Un student de la SNSPA nu a fost lăsat să intre la dezbaterea lui Iohannis: Au zis că nu sunt pe liste

Un student la SNSPA s-a prezentat marţi la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, însă nu a fost lăsat să intre, deoarece „nu apare pe listă”. Totodată, un bărbat protestează în faţa Bibliotecii Centrale, susţinând că ar fi dorit să existe o dezbatere între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

Dăncilă, despre cazul Cameliei Simicală: Am vorbit la telefon cu ea. Voi face tot ce pot să o ajut

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a avut o discuţie telefonică cu Camelia Smicală, medicul român ai cărui copii au fost luaţi de statul finlandez şi că va face tot ce poate pentru a o ajuta pe aceasta.

Dăncilă vorbeşte despre guvernarea PSD: Salariile şi pensiile au crescut. Am oprit exodul medicilor

Viorica Dăncilă a făcut bilanţul guvernării PSD. Ea a declarat că PSD a mărit salariile şi pensiile, a finalizat construcţia a peste 100 de grădiniţe şi creşe şi a făcut 2.300 de km de canale irigabile, în timp ce Klaus Iohannis a avut o abordare personală, pentru a câştiga puncte electorale.

Klaus Iohannis: Problemele cu care ne confruntăm în garantarea securităţii românilor, tot mai diversificate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, cu prilejul celei de-a treia ediţii a Galei PatriotFest, că provicările privind garantarea securităţii românilor şi a tuturor europenilor sunt tot mai diversificate şi nu pot fi combătute fără a apela la o tehnologie de cel mai înalt nivel.

Premierul Orban, despre cazul din Timişoara: Proprietarii au contractat firma care a făcut dezinsecţia

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, referitor la cazul din Timişoara, că proprietarii blocului au contractat firma care a făcut deratizarea, nefiind comandată la nivel local. Şeful Executivului susţine că folosirea acelor substanţe trebuie sancţionată.

Ludovic Orban, despre cazul din Harghita: Ursul a zăcut pe drum pentru că autorităţile nu şi-au făcut datoria

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seară, că ursul lovit de maşină în Harghita a zăcut 18 ore pe drum, deoarece autorităţile nu şi-au făcut treaba, iar medicul veterinat nu a dispus de toate resursele necesare pentru a rezolva această situaţie.

Orban, despre dezbaterea organizată marţi de Klaus Iohannis: Dacă Dăncilă vine poate să stea în public. Nu cred că va veni

Premierul Ludovic Orban a afirmat că dacă Viorica Dăncilă se va prezenta la dezbaterea organizată marţi de Klaus Iohannis, aceasta va putea sta în public. Şeful Executivului a susţinut însă că nu crede că liderul PSD se va pune într-o situaţie atât de „penibilă”.

Dăncilă explică motivul pentru care nu mai poartă ceasul scump cu care a fost văzută: „Dacă îl arăt vor veni cu un alt scandal”

Viorica Dăncilă a afirmat, luni, că nu mai poartă ceasul, deoarece nu vrea să mai dea subiect de scandal. Ea a adăugat că toate ceasurile pe care le are sunt ieftine, putând să şi le permită orice român. Liderul PSD a adăugat că a fost europarlamentare şi şi-a permis să dea bani pe broşe.

PSD susţine candidatura lui Vălean în Parlamentul European. Dăncilă: „Vorbim despre un român. Nu vom face ceea ce a făcut PNL”

Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că PSD va susţine candidatura Adinei Vălean pentru funcţia de comisar european şi social-democraţii vor da un vot pozitiv în Parlamentul European, fiind vorba despre un român.

Reacţia Vioricăi Dăncilă, după ce Klaus Iohannis a spus că PSD nu este educat: A jignit două milioane de români

Viorica Dăncilă a afirmat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis a jignit două milioane de români, prin afirmaţiile potrivit cărora social-democraţii nu sunt educaţi. Ea a adăugat că preşedintele nu ar trebui să jignească, ci să fie un model.

Marcel Ciolacu, despre tragedia din Timişoara: PNL nu îşi asumă. E incredibil. Asta e România normală?

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, acuză PNL de indiferenţă în cazul din Timişoara, unde doi copii şi mama unuia dintre ei au murit, după ce au prezentat simptomele unei intoxicaţii. Alţi trei copii sunt internaţi la spital. Primele date arată că blocul a fost deratizat recent.

USR Bucureşti: Gabriela Firea organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii patru ani, de 1.2 milioane de euro/ Primăria Capitalei răspunde acuzaţiilor

USR Bucureşti o acuză pe Gabriela Firea că organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii patru ani şi cel mai scump din istoria Bucureştiul. Filiala susţine că Primăria Capitalei cheltuie 1,2 milioane de euro pentru organizarea Târgului de Crăciun din acest an.

Dăncilă, noi acuzaţii înaintea dezbaterii de marţi: Iohannis să spună dacă invitaţii au fost sunaţi de Administraţia Prezidenţială

Viorica Dăncilă a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să spună urgent dacă invitaţii la dezbaterea de marţi au fost sunaţi de către Administraţia Prezidenţială. Liderul PSD susţine că este inacceptabil ca şeful statului să folosească instituţia pentru organizarea campaniei electorale.

Barna: La 32 de ani de la Revolta muncitorilor din Braşov, dosarul e plimbat în birourile procurorilor

Liderul USR Dan Barna acuză autorităţile române că, la 32 de ani de la Revolta muncitorilor de la Braşov, dosarul evenimentului e încă plimbat în birourile procurorilor, justiţia nereuşind să spună clar cine sunt vinovaţii.

Pleşoianu: Iohannis zice că PSD e o piedică de 30 de ani, dar a semnat un protocol cu PSD în 2002

Deputatul Liviu Pleşoianu a afirmat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis spune despre PSD că a fost „o piedică timp de 30 de ani”, însă acesta a semnat în 2002 un protocol de colaborare cu PSD, în acea perioadă fiind preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.