Diana Nunuț

Alegerile din Franţa îngrijorează Berlinul. Olaf Scholz se teme că o victorie a extremei drepte franceze ar putea afecta relaţiile dintre cele două ţări

Victoria extremei drepte din Franţa în primul tur al alegerilor parlamentare şi proiecţiile pentru cel de-al doilea scrutin produce îngrijorări cancelarului german, Olaf Scholz. În ultimele săptămâni, acesta a afirmat de mai multe ori că este îngrijorat de faptul că RN ar putea obţine o victorie în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin parlamentar […]

Viktor Orban are priză la partidele de extremă dreapta din Europa pentru noua sa alianţă. Extremiştii de dreapta din Franţa şi Spania, potenţialii parteneri ai premierului ungar

Două noi formaţiuni politice de extremă dreapta s-ar putea alătura iniţiativei premierului ungar Viktor Orban, aceea de a crea un nou grup în Parlamentul European. Este vorba despre formaţiunea lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), care va decide luni dacă se aliază cu grupul Patrioţii pentru Europa, fondat de Viktor Orban, au declarat pentru […]

În cât timp ar putea adera Ucraina la NATO? Stoltenberg: „Sper cu tărie că Ucraina va fi un aliat”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, speră că Ucraina se poate alătura alianţei în următorul deceniu, a declarat el pentru publicaţia DPA într-un interviu publicat vineri.

Rishi Sunak demisionează din fruntea Partidului Conservator după rezultatele slabe obţinute la alegeri. Cine i-ar putea lua locul

Rishi Sunak – acum fostul premier britanic – şi partidul său Conservator au obţinut o înfrângere zdrobitoare din partea Laburiştilor, care se întorc la putere după 14 ani de guvernare de dreapta. Rezultatele obţinute în seara de 4 iulie, considerate cele mai slabe din istoria formaţiunii, l-au determinat pe Rishi Sunak să demisioneze din fruntea […]

Israelul trimite o delegaţie pentru a negocia cu Hamas un acord privind eliberarea ostaticilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a transmis joi preşedintelui american Joe Biden că a decis să trimită o delegaţie pentru a relua negocierile cu Hamas privind un acord de eliberare a ostaticilor, aflate în impas, au anunţat administraţiile lor.

Viktor Orban nu se opreşte doar la vizita de la Kiev: Premierul ungar va merge şi la Moscova

Premierul ungar, Viktor Orbán, s-a deplasat marţi, 2 iulie, la Kiev, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit publicaţiei maghiare Telex, Orban ar urma să facă o călătorie vineri, 5 iulie, la Moscova, unde se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin. Potrivit surselor, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, este aşteptat să […]

Alegeri parlamentare în Franţa: Extrema dreaptă se îndepărtează de o majoritate absolută, stânga este în forţă

Partidul de extremă dreapta francez Rassemblement National (RN), al lui Marine Le Pen, nu va obţine probabil majoritatea absolută în cel de-al doilea tur al alegerilor parlamentare din 7 iulie, a arătat joi un sondaj de opinie.

Inteligenţa artificială, folosită la alegerile din Franţa. Cum ajung partidele extremiste de dreapta în vizorul alegătorilor

Partidul de extremă dreapta Rassemblement National (RN), care conduce sondajele după ce a câştigat primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa din 30 iunie, şi Reconquest, un partid naţionalist mai mic condus de Éric Zemmour, au publicat împreună 23 de imagini generate de inteligenţa artificială în 81 de postări pe Facebook, Instagram şi X. AI […]

Alegeri parlamentare în Marea Britanie: Conservatorii ar putea pierde puterea pentru prima dată în 14 ani / Laburiştii conduc în sondaje

Aproximativ 46 de milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi la urne astăzi, 4 iulie, pentru a-i alege pe cei 650 de membri din camera inferioară a Parlamentului britanic, Camera Comunelor, într-un scrutin parlamentar în care laburiştii conduc, momentan, în sondajele de opinie. Votul se va desfăşura în intervalul orar local 07:00-22:00 (09:00-00:00, ora României), iar pentru […]

Războiul din Ucraina, ziua 860. Ucraina se aşteaptă la întărirea apărării aeriene în iulie / Viktor Orban merge într-o vizită-surpriză la Kiev / Tentativă de „răsturnare a guvernului” dejucată în Ucraina / Mesajul lu iZelenski pentru noul şef al NATO

UPDATE 4 persoane rănite într-un atac rusesc la Harkov Forţele ruse au atacat marţi oraşul Harkov cu două bombe FAB-500, rănind patru persoane, a raportat Procuratura regiunii Harkov. Două întreprinderi din cartierele Nemyshlianskyi şi Industrial ale oraşului au fost lovite de atacurile aeriene în cursul după-amiezii. Atacul a fost efectuat din regiunea Belgorod din Rusia, potrivit […]

Bacalaureat 2024. Au fost publicate baremele pentru probele la Matematică şi Istorie. Care erau răspunsurile corecte

UPDATE Subiectele şi baremele au fost afişate de Ministerul Educaţiei pe site-ul subiecte.edu.ro Ministerul Educaţiei a publicat baremele de corectare pentru subiectele date astăzi la a doua probă scrisă. Baremul la Matematică, la profilul real, Matematică-Informatică Baremul la Matematică la profilul real, Ştiinţe ale Naturii Baremul la Matematică, la profilul tehnologic Baremul la Matematică, Profilul […]

BAC 2024. Ce subiecte au primit absolvenţii la proba obligatorie a profilului, la Matematică / România postbelică, la subiectul al III-lea la Istorie

UPDATE Au apărut primele poze cu subiectele de la Matematică şi Istorie în spaţiul public Proba la Matematică şi Istorie a început la ora 9:00, iar în spaţiul public au apărut deja primele subiecte care ar fi picat la examenul de Bacalaureat 2024.  Iată ce au primit elevii care susţin proba scrisă la Matematică, profilul […]

Ambasadorul Rusiei la ONU îi taie aripile lui Trump privind încetarea războiului din Ucraina în 24 de ore: „criza ucraineană nu poate fi rezolvată într-o singură zi”

Când i s-a cerut să răspundă la afirmaţia lui Donald Trump în privinţa acţiunilor sale privind încetarea războiului din Ucraina, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat luni reporterilor că situaţia ucraineană „nu poate fi rezolvată într-o singură zi”, scrie Associated Press (AP). În cadrul declaraţiilor, Nebenzia a afirmat că războiul s-ar fi putut […]

Un studiu arată că piciorul bionic face mersul mai rapid şi mai uşor pentru persoanele cu amputaţii

Un picior bionic controlat de creier a permis persoanelor cu amputaţii să meargă mai repede şi să parcurgă mai uşor scările şi obstacolele în cadrul unui studiu innovator, scrie The Guardian.

Vizită-surpriză la Kiev: Viktor Orban va merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei ruseşti. Care este miza

Două surse de la Budapesta au declarat că Orbán este aşteptat să se întâlnească cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, în prima călătorie a premierului ungar în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă, în urmă cu mai bine de doi ani, informează The Guardian şi Financial Times. Întâlnirea dintre Orban şi Zelenski la […]

Războiul din Ucraina, ziua 859. Rusia revendică cucerirea a două sate în regiunea Doneţk / Şeful Statului Major din Belarus ameninţă cu arme nucleare tactice / Rusia încearcă noi modalităţi de a ataca Kievul

UPDATE Ukrenergo: Situaţia energetică din Ucraina se aşteaptă să se îmbunătăţească în luna august Acest lucru s-ar putea întâmpla după finalizarea reparaţiilor la unele unităţi nucleare, care vor oferi o capacitate disponibilă mai mare, precum şi în urma schimbărilor meteorologice, a declarat Volodimir Kudriţki, şeful operatorului de reţea de stat din Ucraina, Ukrenergo, la 1 iulie. […]

Viktor Orban ar putea avea două noi formaţiuni în alianţa pe care o vrea înfiinţată în Parlamentul European. Cine i s-ar putea alătura

Preşedintele Chega, André Ventura, a declarat duminică că doreşte ca cei doi deputaţi recent aleşi ai partidului său să se alăture grupului Patrioţii pentru Europa, care este format din membri ai partidului Fidesz al lui Orbán, ai Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ) şi ai mişcării cehe Acţiunea cetăţenilor nemulţumiţi (ANO), notează POLITICO. Ventura a declarat […]

Apple plănuieşte implementarea inteligenţei artificiale pe căştile Vision Pro. Când va avea loc lansarea

Când Apple Intelligence a fost prezentat la începutul acestei luni, a fost promis doar pentru Mac, iPhone şi iPad. Cu toate acestea, Bloomberg scrie, citând surse, că inteligenţa artificială va fi implementată şi la castile de realitate virtuală Vision Pro. Din punct de vedere tehnologic, căştile au o memorie mai mult decât suficientă pentru a […]

Victoria extremei drepte în primul tur al alegerilor din Franţa determină partidele franceze să construiască un front împotriva dreptei radicale

RN şi aliaţii săi au câştigat turul de duminică cu 33% din voturi, urmaţi de blocul extremei stângi, cu 28%, şi de centriştii preşedintelui Emmanuel Macron, care au obţinut doar 20%, potrivit rezultatelor oficiale comunicate de Ministerul francez de Interne, scrie Reuters. Liderii partidului de stânga Noul Front Popular şi ai alianţei centriste a lui […]

Joe Biden este sfătuit de familie să rămână în cursa pentru prezidenţiale. Consilierii apropiaţi ai preşedintelui, criticaţi

Familia lui Joe Biden l-a îndemnat să rămână în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA, după o prestaţie dezastruoasă la dezbaterea de săptămâna trecută, relatează The Guardian.

Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a obţinut alianţa lui Macron / Primele reacţii

UPDATE „Extrema dreaptă este la porţile puterii”, afirmă premierul francez Gabriel Attal „Extrema dreaptă este la porţile puterii”, a declarat duminică premierul francez Gabriel Attal după alegerile anticipate din Franţa, adăugând că va depune eforturi pentru a se asigura că Rassemblement National (RN) nu va obţine majoritatea absolută, notează France24. „Aş dori să fac apel […]

Democraţii de rang înalt exclud înlocuirea lui Biden în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA

După ce prestaţia slabă a lui Biden în dezbarea prezidenţială împotriva lui Donald Trump a generat panică în tabăra democraţiilor, liderii de top din cadrul partidului au respins cu fermitate apelurile ca partidul lor să aleagă un candidat prezidenţial mai tânăr pentru alegerile din 5 noiembrie, scrie agenţia Reuters. Un sondaj realizat de CBS după […]

Reacţia lui Macron după rezultatele EXIT POLL la alegerile anticipate din Franţa: „A venit timpul unei alianţe largi” / Declaraţia lui Le Pen după anunţul victoriei

Imediat după publicarea proiecţiilor rezultatelor exit-poll la alegerile anticipate din Franţa, preşedintele Emmanuel Macron i-a îndemnat pe alegători să blocheze extrema dreaptă în turul al doilea decisiv al alegerilor, care va avea loc pe 7 iulie. „În faţa partidului RN, a venit timpul unei alianţe largi, clar democratice şi republicane pentru turul al doilea”, a […]

Analiză CNN: De ce NATO şi Europa consideră alarmantă prestaţia slabă a lui Biden la dezbaterea împotriva lui Trump

Membrii Partidului Democrat nu au fost singurii care s-au îngrijorat în urma prestaţiei slabe a preşedintelui Jor Biden împotriva lui Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Şi aliaţii SUA sunt îngrijoraţi în legătură cu performanţa lui Biden, se arată într-o analiză realizată de CNN. Opinia comună în rândul aliaţilor SUA este că Biden este […]

Ungaria preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE de la 1 iulie. Care sunt planurile Budapestei pentru următoarele şase luni

Preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către premierul ungar Viktor Orban va avea loc la 1 iulie, iar această mişcare produce îngrijorări în rândul blocului comunitar în legătură cu deciziile care mai pot fi luate, scrie Associated Press (AP). Premierul Ungariei, Viktor Orban, este cunoscut ca fiind un simpatizant al preşedintelui Vladimir Putin, iar […]

O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă cu două formaţiuni din Cehia şi Austria

Premierul ungar Viktor Orban a lansat duminică „Patrioţii pentru Europa", o alianţă cu Herbert Kickl, liderul partidului austriac de extremă dreapta Libertatea, şi Andrej Babiš, fostul premier al Cehiei.

Alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Care sunt taberele favorite

Alegerile anticipate au loc în urma deciziei preşedintelui Emmanuel Macron de a dizolva Parlamentul după anunţarea rezultatelor bune pentru extrema dreaptă la alegerile europene din 9 iunie.

Oficial Hamas: Negocierile cu Israelul privind încetarea focului în Gaza nu au progresat

Eforturile mediatorilor arabi, susţinuţi de Statele Unite, au eşuat până acum în a încheia o încetare a focului, ambele părţi învinuindu-se reciproc pentru impas. Hamas afirmă că orice acord trebuie să pună capăt războiului şi să ducă la retragerea completă a Israelului din Gaza, în timp ce Israelul afirmă că va accepta doar pauze temporare […]

Duminică încep alegerile parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă, pe primul loc în sondaje

Cetăţenii francezi sunt chemaţi duminică la urne pentru un moment excepţional în istoria lor politică: primul tur al alegerilor parlamentare anticipate – care ar putea duce la formarea primului guvern de extremă-dreapta al ţării de la ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial – sau la absenţa oricărei majorităţi. Potrivit Associated Press (AP), în cursa […]

Marile publicaţii din SUA îi cer lui Biden să se retragă din cursa pentru prezidenţiale: „Acesta nu este un gând partizan, este unul patriotic”

Prestaţia ,,dezastruoasă” a preşedintelui Joe Biden în cadrul primei dezbateri cu Donald Trump în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA a creat agitaţie nu doar în rândul democraţilor, ci şi al marilor instituţii media din SUA. Washington Post, Wall Street Journal şi New York Times au transmis, prin intermediul unor articole semnate de boardurile editoriale, […]

Aproape 1,8 miliarde de oameni la nivel global riscă boli grave dacă nu fac sport suficient. Avertismentul lansat de OMS

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi profesori din mediul universitar arată că 1,8 miliarde de oameni de pe glob riscă să dezvolte boli grave dacă nu fac activitate fizică suficientă. Aceşia avertizează că dacă tendinţa se menţine, nivelurile de inactivitate ar putea ajunge la […]

Joe Biden nu renunţă: Promite să continue în cursa pentru prezidenţialele din SUA, după prima dezbatere televizată cu Trump

Preşedintele american le-a spus vineri susţinătorilor la un miting de campanie în Raleigh, Carolina de Nord, că a fost acolo „dintr-un singur motiv, pentru că intenţionez să câştig acest stat în noiembrie”, scrie Financial Times. În comentarii care au încercat să abordeze performanţa sa slabă în dezbaterea de joi, Biden a recunoscut faptul că nu […]

Războiul din Ucraina, ziua 856. Rusia atacă la Dnipro cu rachete, civili puşi în pericol / Kremlinul ascultă de Vatican, nu doar de arabi: a eliberat 10 prizonieri / Moscova cere socoteală Japoniei

UPDATE Zelenski: 10 prizonieri eliberaţi de Moscova 10 civili ucraineni ţinuţi captivi în Rusia au fost eliberaţi într-un acord negociat de Vatican. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus asta. „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă”, a spus Zelenski într-o postare pe Telegram, împărtăşind o listă a oamenilor eliberaţi, […]

Meta ia în calcul blocarea ştirilor pe Facebook într-o ţară. Care este motivul invocat

Mia Garlick, directorul de politică regională al Meta, a declarat legislatorilor că „toate opţiunile sunt pe masă”, atunci când a fost întrebată dacă compania ar bloca australienii de la partajarea conţinutului de ştiri pentru a evita plata taxelor, scrie Reuters. „Există un număr mare de canale de pe care oamenii pot obţine conţinut de ştiri”, […]

Capacitatea mentală mai slabă a adolescenţilor poate aproape tripla riscul de AVC înainte de 50 de ani

O serie de cercetări sugerează că adolescenţii cu niveluri mai scăzute de capacitate mentală pot fi de trei ori mai expuşi riscului de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) înainte de vârsta de 50 de ani, scrie The Guardian.

Serviciile secrete din SUA avertizează: O confruntare Israel-Hezbollah poate izbucni curând dacă nu se ajunge la un acord de încetare a focului în Gaza

O confruntare la scară largă între Israel şi Hezbollah este probabil să izbucnească în următoarele câteva săptămâni dacă cele două părţi nu reuşesc să ajungă la un acord de încetare a focului în Gaza, indică serviciile secrete americane, scrie POLITICO.

Prestaţia slabă a lui Biden din dezbaterea prezidenţială ridică întrebări în rândul democraţilor. De ce ar fi greu ca preşedintele american să fie înlocuit în cursa pentru Casa Albă

Dezbaterea dintre Biden şi Trump s-a încheiat, iar analiştii politici au avut primele reacţii în legătură cu prestaţiile celor doi candidaţi în cursa pentru Casa Albă, care se va desfăşura în luna noiembrie a acestui an. Discuţiile dintre cei doi şi răspunsurile care au inclus informaţii false sau trunchiate au fost în centrul atenţiei, iar […]

Ion Cristoiu: Oficializarea Bisericii după 1989

Ţinută deoparte în anii comunismului, nu însă şi hăituită, Biserica Ortodoxă Română şi-a primit locul de frunte în viaţa publică, meritat de altfel, după decembrie 1989. Marile sărbători creştineşti sînt acum consemnate pe larg la Radio şi la Televiziune. De la slujbele mai de seamă se fac transmisii în direct. Feţele bisericeşti au devenit, ca […]

Războiul din Ucraina, ziua 855. Soldaţi nord-coreeni merg în Doneţk de luna viitoare / Un aliat al lui Putin ameninţă SUA / Nou ajutor de 5 milioane de dolari din partea Danemarcei pentru Ucraina / Michel nu te teme de Rusia / Şefii din statele UE, negocieri la cină

UPDATE Michel: UE nu este intimidată de Rusia „Este important să transmitem un semnal că nu suntem intimidaţi de Rusia, că suntem absolut motivaţi şi hotărâţi. Pentru că ştim că Ucraina luptă pentru a-şi apăra viitorul, viitorul tău şi al copiilor tăi şi pentru a ne apăra valorile comune, visurile noastre comune, pentru mai multă […]

Polonia şi statele baltice solicită o linie de apărare a UE la frontiera cu Rusia şi Belarus

Într-o scrisoare adresată atât Ursulei von der Leyen, cât şi lui Charles Michel – preşedintele Consiliului European – liderii celor patru ţări, care au graniţe comune fie cu Rusia, fie cu Belarus sau chiar cu ambele, au afirmat că proiectul ar avea nevoie şi de sprijinul financiar al tuturor membrilor, relatează agenţia Reuters. „Construirea unui […]