Diana Pârvulescu

Ce cadouri regale vor primi copiii care se vor naşte în aceeaşi zi cu bebeluşul regal

Bebeluşii britanici care se vor naşte în aceeaşi zi cu primul copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge vor primi un cadou regal, sub forma unui monede "norocoase" de argint.

Texas a pus stăpânire pe prima zi a festivalului B’estfest – FOTO

Festivalul B'estfest a debutat în forţă, vineri seară, pe islazul comunei Tunari, unde formaţiile The Heavy şi Viţa de Vie au cântat cele mai cunoscute hituri ale lor, însă cea mai aşteptată trupă a serii, scoţienii de la Texas, au dominat prima zi a evenimentului.

FERICIREA îngraşă. Experimentul care răstoarnă toate teoriile legate de obiceiurile alimentare

Persoanele care mănâncă pe fond emoţional consumă mai multe alimente bogate în calorii atunci când sunt fericite decât atunci când sunt triste, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii olandezi.

Leornard Cohen şi-a reprogramat două concerte. Care a fost motivul

Cântăreţul canadian Leonard Cohen şi-a reprogramat concertele programate în oraşele Leeds şi Londra, în cadrul turneului pe care artistul îl va susţine în Marea Britanie, din cauză că datele acestora coincid cu două sărbători din credinţa iudaică, informează contactmusic.com.

Turnul Naţional Canadian va fi iluminat special de naşterea copilului ducesei Catherine, în funcţie de sexul acestuia

Turnul Naţional Canadian va fi iluminat în albastru sau roz, în funcţie de sexul pe care îl va avea copilul prinţului William şi al ducesei Catherine.

Julianne Moore, noua imagine a brandului Reed Krakoff

Actriţa americană Julianne Moore este imaginea campaniei de toamnă a brandului newyorkez Reed Krakoff, informează hollywoodreporter.com.

Robbie Williams va lansa un nou album de muzică swing înainte de Crăciun

Cântăreţul britanic Robbie Williams va lansa înainte de Crăciun o continuare a materialului discografic din 2001 "Swing when you're winning".

OUG care prevede reorganizarea unor instituţii ale Ministerului Culturii, adoptată de Guvern

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a anunţat joi, într-o conferinţă, că Executivul a adoptat două ordonanţe de urgenţă, una care modifică managementul instituţiilor publice de cultură şi o alta prin care o serie de instituţii publice din subordinea ministerului se reorganizează.

B’estfest Summer Camp 2013 începe vineri. Printre invitaţii festivalului, trupele Texas, Biohazard, Vama, Les Elephants Bizarres şi Ţapinarii

B'estfest Summer Camp 2013 începe în Tunari vineri, în line up-ul serii fiind Texas şi Tiamat, iar în fiecare zi a festivalului programul scenelor principale va alterna, oferind publicului cel mai bun mix de muzică alternative rock, indie rock, hip-hop şi soul, informează organizatorii, Emagic.

Filme din Germania, Austria şi Elveţia, la cinematograful de vară al Muzeului Ţăranului Român

Cinematograful de vară al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti va prezenta, de joi până duminică, lungmetraje şi scurtmetraje din Republica Federală Germania, Austria şi Elveţia, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Prima noapte a programului „Legănaţi de Deinotherium”, vineri, la Muzeul Antipa

Prima ediţie a programului "Legănaţi de Deinotherium", iniţiat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'' din Capitală, va fi organizată vineri, copiii putând să petreacă o noapte de neuitat în incinta muzeală, potrivit site-ului instituţiei.

Expediţii în Egiptul Antic, călătorii în Columbia şi Argentina şi ateliere creative, la Antipa

Copiii dornici de aventură sunt aşteptaţi, pe toată perioada verii, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Capitală, pentru a intra în culisele profesiei de cercetător ştiinţific, dar şi pentru a descoperi misterele Egiptului Antic şi frumuseţile pădurilor amazoniene.

Steven Spielberg vrea să facă un remake al filmului „Fructele mâniei/ The Grapes of Wrath”

Cineastul american Steven Spielberg şi studiourile de producţie cinematografică DreamWorks negociază cu moştenitorii scriitorului John Steinbeck pentru a obţine drepturile pentru o nouă ecranizare a romanului american "Fructele mâniei/ The Grapes of Wrath".

Steven Tyler va fi operat

Cântăreţul Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, este programat, în această toamnă, pentru o intervenţie chirurgicală de înlocuire a unui genunchi.

Expoziţia „Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri”, la ICR Praga, din 11 iulie

Expoziţia "Bucureşti în vis, în realitate, în amintiri" a artistului ceh Štěpán Vrbický va fi vernisată pe 11 iulie, la Institutul Cultural Român din Praga, lucrările putând fi văzute până pe 1 septembrie, informează instituţia.

Johnny Depp l-a sărutat pe buze pe realizatorul TV Jimmy Kimmel – VIDEO

Actorul american Johnny Depp l-a sărutat pe buze pe Jimmy Kimmel, după ce vedeta de televiziune i-a adresat o serie de complimente, spunându-i că are "un chip frumos".

Ryan Gosling se pregăteşte să o ceară în căsătorie pe Eva Mendes

Actorul canadian Ryan Gosling intenţionează să o ceară în căsătorie pe vedeta americană Eva Mendes în timpul unei escapade romantice, care este programată după terminarea filmărilor pentru lungmetrajul "How to catch a monster".

„Rocker”, de Marian Crişan, proiectat sâmbătă, la East End Film Festival de la Londra

Peliculele "Rocker", de Marian Crişan, şi "Trois Exercises", de Cristi Puiu, vor fi proiectate sâmbătă, respectiv luni, la East End Film Festival de la Londra (25 iunie - 10 iulie), informează Institutul Cultural Român.

Oliţe-tron şi căni suflate cu aur, printre suvenirurile care marchează naşterea bebeluşului ducesei Catherine şi al prinţului William

Naşterea primului copil al prinţului William şi al ducesei Catherine, care va avea loc la mijlocul lunii iulie, va fi marcată în magazine printr-un număr impresionant de suveniruri şi articole pentru copii, printre care oliţe regale, tricouri şi căni pentru prinţi şi prinţese.

Natalie Cole îi dedică cel mai nou album al său femeii care i-a donat un rinichi

Cântăreaţa R&B Natalie Cole a înregistrat un întreg album în limba spaniolă pe care i l-a dedicat femeii hispanice care i-a donat, în 2009, un rinichi, salvându-i astfel viaţa.

Alicia Silverstone a lansat un program de alăptare vegan

Actriţa americană Alicia Silverstone a lansat un serviciu de alăptare vegan, prin care mamele care au un surplus de lapte sau au nevoie de acest aliment pentru a-şi hrăni natural copiii se pot ajuta reciproc.

Tragedie pentru Pierce Brosnan: Fiica actorului a murit de cancer ovarian

Fiica actorului irlandez Pierce Brosnan, Charlotte Brosnan, a murit la vârsta de 41 de ani, după o teribilă luptă împotriva cancerului ovarian.

Monedele dacice furate de la Sarmizegetusa şi recuperate din SUA, expuse în premieră la Muzeul de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti a expus, luni, în premieră, 49 de monede din argint de tip Koson, furate de la Sarmizegetusa şi recuperate recent din SUA, chestorul de poliţie Viorel Vasile declarând, într-o conferinţă, că există mai multe tezaure urmărite prin Interpol.

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Douăzeci dintre supravieţuitori, audiaţi de poliţişti

Chestorul de poliţie Viorel Vasile a declarat, luni, că au fost audiate 20 de persoane dintre supravieţuitorii accidentului din Muntenegru, ceilalţi nouă urmând să fie chestionaţi în momentul în care starea de sănătate le va permite.

Al Pacino recunoaşte că a apelat la alcool pentru a face faţă celebrităţii

Actorul american Al Pacino a dezvăluit că a apelat, la începutul carierei sale, la alcool, pentru că a simţit că nu are un sprijin din partea familiei pentru a face faţă celebrităţii.

Jessica Simpson a devenit mamă pentru a doua oară

Cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson a născut, duminică, la Los Angeles, al doilea copil al său, un băieţel, care a primit numele de Ace Knute Johnson.

Jennifer Lopez şi-a cerut scuze după concertul susţinut la aniversarea preşedintelui turkmen

Jennifer Lopez şi-a cerut scuze pentru concertul susţinut, sâmbătă seară, la petrecerea de aniversare a preşedintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdimuhamedov, cunoscut pentru regimul său opresiv.

Kristen Bell şi Dax Shepard – cei mai sexy vegetarieni din lume

Actriţa americană Kristen Bell şi logodnicul său, Dax Shepard, au primit titlul de cei mai sexy vegetarieni din lume, din partea organizaţiei care militează pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals).

Valentin Jucan, membru al CNA: Laura Georgescu are o problemă cu mine, din faptul că am făcut plângere penală

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat pentru MEDIAFAX, că "intimidările" de care se ocupă preşedintele CNA Laura Georgescu nu îl vor încetini din demersurile pe care le face pentru ca aceasta "să plătească pentru abuzurile şi ilegalităţile pe care le comite".

CNA: Antena 1, amendată cu 10.000 de lei pentru difuzarea filmului „Crank”

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat, joi, postul Antena 1 cu 10.000 de lei şi a somat public Digi Film, pentru difuzarea unor filme ce au încălcat legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor, precum şi TVR 1, pentru difuzarea de publicitate în timpul unui serial.

ESTRADA TV, televiziunea fostului deputat Valentin Iliescu, a primit licenţă de la CNA

CNA a acordat joi o licenţă audiovizuală televiziunii generaliste eSTRADA TV, aparţinând fostului deputat Valentin Iliescu, ce va emite în viitoarea zonă metropolitană Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa.

Train Delivery, de vineri până duminică, în Gara de Nord din Capitală

Gara de Nord din Bucureşti va găzdui, de vineri până duminică, spectacole de muzică, teatru, arhitectură şi arte urbane, CFR S.A., Gara de Nord şi Fundaţia Cărtureşti organizând Train Delivery, un eveniment care doreşte reafirmarea gării ca obiectiv turistic, urbanistic şi cultural.

Cine este Lilian Zamfiroiu, noul preşedinte al ICR

Lilian Zamfiroiu, numit, marţi, în funcţia de preşedinte al ICR, este doctor în istorie şi şi-a început activitatea în diplomaţie în 2001, după ce a lucrat ca profesor de limba română şi a cochetat cu presa, de la revista Universităţii Bucureşti, înainte de 1989, până la RRA şi Radio Vacanţa.

CNA va realiza un cod prin care să se restrângă posibilităţile de a jigni femeia în audiovizual

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce va realiza un Cod de bune practici prin care se va încerca restrângerea posibilităţii de a jigni "un şef de instituţie femeie, un politician femeie, un vector de opinie femeie".

CNA vrea să înfiinţeze o fundaţie care să facă studii despre discriminarea de gen în audiovizual

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a declarat, miercuri, că anul acesta va fi înfiinţată o fundaţie a instituţiei prin care CNA să realizeze studii privind discriminarea de gen în domeniul audiovizualului.

Show-ul Buena Vista Social Club – o călătorie în Havana

Ritmurile cubaneze au răsunat, marţi seară, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, Orquesta Buena Vista Social Club fiind gazda unei călătorii muzicale în Havana.

Lilian Zamfiroiu, votat de plenul Senatului în funcţia de preşedinte al ICR

Diplomatul Lilian Zamfiroiu a fost votat, marţi, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român ( ICR), la propunerea grupului parlamentar PSD, cu 104 voturi "pentru" şi 24 de voturi "împotrivă".

Lilian Zamfiroiu, avizat favorabil pentru funcţia de preşedinte ICR în comisiile din Senat: Îmi doresc să-i aduc la aceeaşi masă pe toţi reprezentanţii culturii româneşti

Lilian Zamfiroiu, propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, cu 14 voturi "pentru" şi 1 abţinere.

Will Smith – prea scump pentru „Independence Day 2”

Will Smith nu va juca în filmul "Independence Day 2", regizorul Roland Emmerich declarând că actorul american este "mult prea scump".

Lilian Zamfiroiu, propunerea USL pentru preşedinţia ICR

Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea USL pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) este diplomatul Lilian Zamfiroiu.