Ela Giurgea

Borbely: Se vorbeşte de modificarea legii astfel ca primarii să propună viceprimarii. UDMR dezaprobă

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, spune că "voci din USL" vehiculează ideea modificării Legii administraţiei publice locale astfel încât primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să poată propune viceprimarii şi vicepreşedinţii de consilii, el spunând că UDMR nu este de acord.

O ambulanţă şi o motocicletă de transport sânge, stropite cu acid într-o parcare din Târgu Mureş

O ambulanţă şi o motocicletă de transport sânge aparţinând Serviciului privat de ambulanţă "Samaritanus" din Mureş au fost vandalizate, în noaptea de miercuri spre joi, de persoane care au turnat acid peste cele două vehicule, incidentul având loc în faţa unui bloc din Târgu Mureş.

Borbely, despre o eventuală amânare a regionalizării cu minim un an: Slavă Domnului!

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, salută o eventuală amânare a regionalizării cu cel puţin un an, anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, arătând că, în momentul de faţă, Guvernul "nici măcar nu are o concepţie" în această privinţă.

Borbely: Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că formaţiunea sa nu este de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută, potrivit unei variante care ar fi fost discutată de liderii USL, apreciind că "ceea ce păgubeşte România cel mai mult" este schimbarea frecventă a legislaţiei.

Moştenitorii familiei nobiliare Banffy au pierdut un proces în care cereau profit de la Romsilva

Moştenitorii familiei nobiliare Banffy au pierdut procesul intentat Romsilva, la Tribunalul Mureş, în care cereau profitul companiei din ultimii opt ani, în valoare de peste 1,8 milioane de lei (aproximativ 400.000 de euro), rezultat din exploatarea a peste 2.000 de hectare de pădure care le-au fost retrocedate.

Florea (PDL): Va trebui discutat şi cu PNL pentru o dreaptă puternică, candidat unic şi guvern ferm

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea afirmă că, pentru a oferi românilor "alternativa unei drepte puternice", cu candidat unic şi un guvern ferm, este nevoie de discuţii inclusiv cu PNL, "dacă se defineşte de dreapta şi nu se coafează mai mult cu bigudiurile de stânga".

Tokes nu se va prezenta vineri în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”

Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunţat că nu se va prezenta, vineri, în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", unde ar fi trebuit să se discute retragerea distincţiei care i-a fost acordată, fiind plecat în Slovenia şi cerând o amânare a întrunirii.

Conducerea TVR va fi audiată la Comisia pentru Cultură din Senat pentru cheltuieli nejustificate

Conducerea TVR va fi audiată la Comisia pentru Cultură din Senat, a anunţat, joi, vicepreşedintele acesteia, Marius Paşcan (PDL), care susţine că, "pe fondul prăbuşirii audienţei, "cresc nejustificat cheltuielile" la televiziunea publică.

Senator PDL: Voi propune Comisiei de Cultură audierea conducerii CNA privind spoturile Roşia Montană

Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan (PDL), spune că va propune comisiei să fie audiaţi reprezentanţii CNA cu privire la interzicerea difuzării spoturilor de promovare a proiectului Roşia Montană, pe motiv că decizia este "un atentat la libertatea de expresie".

Telefon cu buton de panică pentru nevăzători, în premieră naţională, în Mureş

Nevăzătorii din judeţul Mureş pot beneficia, în premieră naţională, de un telefon cu buton de panică prin care alertează serviciile de intervenţie în cazul unor probleme medicale sau de ordin social, în schimbul unui abonament minim care apare pe factura telefonului mobil.

Varga: Avem peste 20.000 de hectare de terenuri unde trebuie să facem împăduriri urgente

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, spune că trebuie făcute "împăduriri în regim de urgenţă" pe 20.000 de hectare de teren, pentru a reduce riscul alunecărilor de teren şi al scurgerilor de pe versanţi, lucrările urmând să înceapă în toamnă şi să fie finalizate în maxim doi ani.

Varga: Vom face o listă neagră a firmelor cu lucrări de calitate slabă, schimbăm şi legislaţia

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, spune că intenţionează să întocmească "o listă neagră" a firmelor care au realizat lucrări de calitate slabă, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, adăugând că legislaţia va fi schimbată ca să primeze criteriile calitative.

ACCIDENT în Târgu Mureş: 12 persoane au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism

Un număr de 12 persoane au fost rănite, joi seară, după ce autobuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism la o intersecţie din Târgu Mureş şi a fost proiectat într-o casă, răniţii fiind preluaţi de echipaje SMURD.

Militarul adus joi cu elicopterul la Târgu Mureş are leziuni care nu-i pun viaţa în pericol

Militarul rănit într-un poligon din localitatea sibiană Cârţişoara şi transferat, joi, cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş are leziuni care nu-i pun viaţa în pericol, a declarat pentru MEDIAFAX şeful unităţii medicale mureşene, Ovidiu Butuc.

CA Târgu Mureş: Apostu şi-a instigat soţia să încheie contracte fictive încasând aproape 275.000 lei

Fostul primar din Cluj Sorin Apostu le-a instigat pe soţia sa şi pe femeia de afaceri Aspazia Droniuc să încheie contracte de asistenţă juridică fictivă, încasând prin cabinetul de avocatură al soţiei aproape 275.000 de lei, arată Curtea de Apel Târgu Mureş în motivarea sentinţei în acest dosar.

Arafat: Trebuie un alt mecanism pentru admiterea la rezidenţiat, nu pe baza notelor din facultate

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat afirmă că este nevoie de "un alt mecanism" pentru admiterea la rezidenţiat, nu cel bazat pe notele din facultate, cum se prevede într-un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii lansat în dezbatere publică.

CNS: Formaţiunile maghiare vor mobiliza 20.000 de mureşeni la marşul din 27 octombrie, din Covasna

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat, marţi, după o întâlnire cu conducerile filialelor din Mureş ale UDMR, CNMT şi PCM, că formaţiunile maghiare vor mobiliza în total circa 20.000 de mureşeni la marşul împotriva proiectului de regionalizare, programat în 27 octombrie

REPORTAJ – CĂMINELE STUDENŢEŞTI: 2.000 de studenţi din Târgu Mureş, cazaţi în cămine, dar şi în internate de licee – FOTO

Cele mai mari universităţi de stat din Târgu Mureş - Universitatea de Medicină şi Universitatea "Petru Maior" - au pus la dispoziţia studenţilor 1.500 de locuri de cazare în cămine, dar, pentru că oferta nu a acoperit cererea, studenţilor le-au fost oferite şi 500 de locuri în internate de licee.

Preşedintele CJ Mureş: Nu e de competenţa noastră regionalizarea ţării. Demersul UDMR e nelegal

Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, afirmă că organizarea unui referendum pentru înfiinţarea unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, cum propune UDMR, nu e de competenţa CJ, dar că va analiza această variantă, dacă se vor strânge 25.000 de semnături.

Avocatul lui Tokes: Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” nu a fost constituit legal

Kincses Elod, avocatul europarlamentarului Tokes Laszlo, susţine că nu a fost constituit în mod legal Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României", motiv pentru care a scris un "proiect de întâmpinare" pe care îl va prezenta în faţa acestuia.

Mureş: Aproape 900 de filme, înscrise pentru Festivalul de Film de Scurtmetraj Alter-Native

Aproape 900 de filme au fost înscrise pentru Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, care va avea loc în noiembrie la Târgu Mureş, juriul de preselecţie urmând să decidă care dintre producţiile înscrise vor intra în concurs.

Peste 1.200 de medici, asistenţi, paramedici, pompieri-instruiţi să intervină la accidente colective

Peste 1.200 de medici, asistenţi, paramedici şi pompieri au beneficiat de cursuri de formare pentru intervenţia la accidente colective şi calamităţi, în cadrul unui proiect european în valoare de peste 20 de milioane de lei, cofinanţat de Fondul Social European şi Fundaţia pentru SMURD.

Arafat: Licitaţia pentru achiziţia centralizată de materiale sanitare, lansată în maxim două săptămâni

Licitaţia pentru achiziţia centralizată de materiale sanitare va fi lansată în cel mult două săptămâni, în urma consultării publice primind o serie de "propuneri corecte" care au fost operate în caietul de sarcini, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Arafat: Regionalizarea serviciilor de ambulanţă presupune o creştere a numărului de posturi operative

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat spune că ar fi foarte bine ca regionalizarea serviciilor de ambulanţă să înceapă anul viitor, cu un buget nou, "mai eficient", care va presupune o creştere a numărului posturilor operative, întrucât se va renunţa la unele administrative.

Borbely: Attila Korodi ar putea fi desemnat de UDMR în comisia specială pentru Roşia Montană

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că fostul ministru al Mediului Attila Korodi ar putea fi desemnat de Uniune în comisia specială pentru Roşia Montană, declarându-se dispus să îl ajute cu un "sfat".

Regizorul Lucian Pintilie va fi prezent la deschiderea TIFF Târgu Mureş cu o proiecţie specială

Regizorul Lucian Pintilie va fi prezent, vineri, cu o proiecţie specială a peliculei "După-amiaza unui torţionar", în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Târgu Mureş, care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni.

Borbely: E problema USL să-şi rezolve criza internă. Pe noi nu ne preocupă intrarea la guvernare

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely spune că "e problema USL să-şi rezolve criza internă", iar reprezentanţii Uniunii nu sunt preocupaţi în acest moment de intrarea la guvernare, ci de a face "o opoziţie constructivă".

Cursă Wizz Air Târgu Mureş-Bergamo, amânată aproape 17 ore după ce aeronava a lovit un stol de păsări

O cursă aeriană Wizz Air care ar fi trebuit să decoleze, miercuri seară, de la Târgu Mureş spre Bergamo, a fost amânată aproape 17 ore din cauză că aeronava a lovit un stol de păsări, peste 150 de pasageri fiind afectaţi de această întârziere.

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Membrii comunităţilor se simt străini în propriul stat

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa, Hans Heinrich Hansen, afirmă că minorităţile nu s-au mai confruntat cu o situaţie la fel de precară în Europa de la căderea Cortinei de Fier, membrii acestor comunităţi simţindu-se "străini în propriul stat".

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Regiunile trebuie implicate în luarea deciziilor în UE

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Hans Heinrich Hansen, afirmă că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în UE, aspect ce ar trebui reglementat la revizuirea tratatelor europene, în aşa fel încât minorităţile "să fie luate în serios".

Uriah Heep, Karthago şi Ţăndărică & Friends au adunat peste 7000 de oameni la Târgu Mureş

Peste 7.000 de persoane au asistat, duminică seară, în centrul Târgu Mureşului, la concertele susţinute de Karthago (Ungaria), Ţăndărică & Friends şi britanicii de la Uriah Heep, în cadrul manifestărilor prilejuite de centenarul Palatului Culturii.

Microbuz cu suporteri maghiari, atacat cu doze de bere la Sighişoara. Poliţiştii fac cercetări

Poliţiştii din Sighişoara fac cercetări după ce au primit o plângere că un microbuz în care se aflau suporteri maghiari a fost atacat cu doze de bere de mai multe persoane în timp ce tranzita localitatea.

Nicolăescu: Am decis crearea la Târgu Mureş a unui centru-pilot de chirurgie cardiacă la copii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, vineri, că a decis înfiinţarea la Târgu Mureş a unui centru-pilot de pregătire în chirurgia cardiacă la copii, pe care ministerul îl va sprijini logistic şi "poate, la început, şi puţin financiar", proiectul urmând să devină funcţional într-un an.

Nicolăescu: Noua structură a direcţiilor de sănătate publică, prezentată probabil săptămâna viitoare

Noua structură a direcţiilor de sănătate publică va fi prezentată "probabil" săptămâna viitoare, spune ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit căruia reorganizarea DSP-urilor - care funcţionează într-un "sistem cu structuri comuniste" - ar putea deveni efectivă din noiembrie.

Nicolăescu: În cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, putem s-o facem şi cu asistenţi medicali

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, unde a participat la o dezbatere publică a reformei din sănătate, că el crede că în cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, iar aceasta poate fi făcută şi de către asistenţi medicali.

Nicolăescu: Nu vreau OUG, tot pachetul de reformă a sănătăţii trebuie să treacă prin Parlament

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, la o dezbatere publică a reformei din sănătate cu zeci de reprezentanţi din sistem, din Regiunea VII Centru, că nu vrea să se adopte nicio lege din acest pachet prin Ordonanţă de Urgenţă, ci să treacă prin Parlament.

Ponta, Băsescu, Dragnea şi Antonescu, RECLAMAŢI la CNCD pentru discriminare etnică

Consiliul Naţional Secuiesc i-a reclamat la CNCD pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, acuzându-i de discriminare pe criterii etnice, după ce aceştia s-au opus unei regiuni cu populaţie preponderent maghiară.

PCM: Proiectul de regionalizare -neserios, ponderea maghiarilor în noua regiune va ajunge sub 50 %

Noul proiect de regionalizare este "un lucru neserios", declară preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, potrivit căruia dacă Mureş, Covasna şi Harghita vor fi în aceeaşi regiune cu Braşovul ponderea maghiarilor va scădea sub 50 la sută, ceea ce este "de neacceptat".

Dorin Florea (PDL): Voi elabora un „Cod al bunelor practici” pentru politicieni

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, miercuri, că va elabora un "Cod al bunelor practici" pentru politicieni, în care să se prevadă "renunţarea la ceea ce înseamnă şmecherie, atitudini golăneşti şi circăria care se numeşte politică la ora actuală".

Un traseu turistic către o peşteră în rocă vulcanică de 5 milioane ani va fi inaugurat marţi

Un traseu turistic către peştera "Căsoaia lui Ladaş" de pe Valea Mureşului, formată în rocă vulcanică în perioada Pliocenului, în urmă cu peste 5 milioane de ani, va fi inaugurat, marţi, de reprezentanţii Salvamont Salvaspeo din Târgu Mureş.