Articolele autorului Elena Crangasu
-
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită, luni, în Parlament
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat, joi, în urma şedinţei Birourilor Permanente Reunite a Camerei Deputaţilor şi Senatului, că s-a stabilit ca citirea moţiunii, în Parlament, să aibă loc luni, la ora 14.00. El a zis că nu s-a stabilit întreg calendarul, dovadă a neseriozităţii PSD. citeşte tot
-
Orban, către PSD: Voi ar trebui să susţineţi alegerea în două tururi. Nu înţeleg motivele moţiunii
Premierul Ludovic Orban le-a spus social-democraţilor, că ar trebui să susţină acest sistem, fiindcă peste 1500 din primarii PSD care au câştigat alegerile au fost aleşi cu 50% plus1. El i-a întrebat dacă se tem ca primarii lor să nu mai aibă apacitatea să obţină voturi. citeşte tot
-
Orban îşi asumă răspunderea pe modificarea legii electorale: 80% din cetăţeni au fost nemulţumiţi de primarul comunităţii lor
Ludovic Orban prezintă în faţa Parlamentului, la ora transmiterii acestei ştiri, proiectul de asumare al Guvernului pe modificarea legii electorale, astfel încât alegerile locale să aibă loc în două tururi. Premierul susţine că 80% dintre cetăţeni nu sunt mulţumiţi de primarul comunităţii lor. citeşte tot
-
CCR a admis sesizarea PSD privind asumarea Guvernului pe abrogarea OUG 51 care vizează transportul
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea PSD privind neconstituţionalitatea proiectului de lege asumat de Guvern pentru abrogarea OUG 51, prin care se modifică acte normative în domeniul transportului de persoane, au declarat surse instituţionale, pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Vlad Alexandrescu: Fuziunea USR-PLUS ar trebui să aibă loc după parlamentare. E un proces lung
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat, miercuri, la RFI, că fuziunea între USR şi PLUS ar trebui să aibă loc după alegerile parlamentare „pentru că altfel ar putea periclita participarea alianţei la acest scrutin”, fiindcă pot fi invocate „pretexte în Tribunal” pentru a nu finaliza procesul. citeşte tot
-
Guvernul va da OUG pentru mutarea marilor proiecte de infrastructură către ministere specializate
Premierul Ludovic Orban a anunţat marţi că Guvernul are pregătit un proiect de OUG prin care readuce proiecte de infrastructură „în cadrul ministerelor care au capacitatea de a le pune în practică”, pentru că multe dintre ele au fost trecute în competenţa CNSP „care nu are legătură cu managementul”. citeşte tot
-
Reacţii după eliminarea pensiilor speciale. UDMR: Legea este de faţadă, nu rezolvă problema în sine / Barna: Cu siguranţă va ajunge la CCR
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, în urma trecerii de Camera Deputaţilor a proiectului ce elimină pensiile speciale, că legea va ajunge la CCR, fiindcă există probleme privind constituţionalitatea, iar USR-ului nu i s-a permis să prezinte amendamente care să le rezolve. citeşte tot
-
Senat: Comisia de muncă a respins amânarea termenului de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor
Comisia pentru muncă a Senatului a dat, marţi, raport de respingere asupra OUG ce prevede prorogarea termenului cu şase luni de intrare în vigoare a Legii de dublare a alocaţiilor. citeşte tot
-
Ministrul Educaţiei: Inspectoratele şcolare vor raporta, zilnic, cazurile de gripă
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, luni, că inspectoratele şcolare vor raporta, zilnic cazurile de gripă sau de persoane care au probleme de sănătate. Ea a mai zis că a cerut sprijinul ministrului Sănătăţii, pentru a trimite medici de familie în unităţile de înăţământ unde nu există. citeşte tot
-
Ministerul Educaţiei: De la 1 ianuarie şi 1 septembrie, salarizarea profesorilor va fi pe grila maximă
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, luni, în urma consultărilor cu grupul parlamentar al PNL, că „de la 1 ianuarie şi 1 septembrie, salarizarea profesorilor va fi pe grila maximă”. Totodată, ea a spus că şi bursa profesională a crescut de la 200 la 300 de lei. citeşte tot
-
Ministrul Dezvoltării: Vor fi alocate peste 500 milioane euro pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ
Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a anunţat, luni, că Guvernul va aloca peste 500 milioane de euro pentru finanţarea unor creşe, şcoli, licee tehnologice şi universităţi. citeşte tot
-
Mesajul premierului de Ziua Unirii Principatelor: ”Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici”
Ludovic Orban a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române în care arată că deşi au fost voci care se opuneau unificării, elitele politice au fructificat o şansă şi că ”istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca naţiune atunci când ne uneşte un obiectiv comun”. citeşte tot
-
Cursa pentru a doua funcţie în stat, cea de preşedinte al Senatului. Cine are cele mai multe şanse să stea în fotoliul lăsat liber de Meleşcanu
După ce CCR a decis că Teodor Meleşcanu a fost ales nelegal în funcţia de preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat a rămas liberă. PNL o propune din nou pentru această funcţie pe Alina Gorghiu, în timp ce PSD va avea candidat propriu, printre doritori fiind şi Şerban Nicolae. citeşte tot
-
Parlamentarii unui partid se vor afilia grupului senatorial PNL: Ne gândim să dobândim şi nişte funcţii
Senatorul PMP Lucian Iliescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că senatorii PMP ar putea semna un protocol cu PNL pentru a se afilia la grupul senatorial al liberalilor, condiţiile fiind dobândirea unor funcţii la nivelul Biroului Permanent „o preşedinţie de comisie, un vicelider al grupului”. citeşte tot
-
Blocaje în USR: Este încercată crearea unui precedent pentru invalidarea lui Nicuşor Dan
Echipa Barna a votat, în cadrul şedinţei Biroului Naţional al USR, invalidarea candidaturii lui Antonio Andrusceac la primăria Sectorului 4, însă „Opoziţia” a blocat decizia lor. Surse din USR au declarat, pentru MEDIAFAX, că este încercată crearea unui precedent pentru invalidarea lui Nicuşor Dan. citeşte tot
-
Turcan anunţă că Guvernul „probabil” îşi va asuma răspunderea pe desfiinţarea SIIJ şi a pensiilor speciale ale parlamentarilor
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că Executivul îţi va angaja răspunderea în Parlament pe desfiinţarea SIIJ şi a pensiilor speciale, inclusiv a parlamentarilor, cele două teme putând genera depunerea unei moţiuni de cenzură care să deschidă calea alegerilor anticipate. citeşte tot
-
Scandal între USR-PLUS şi PNL pe tema restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii cu viză de flotant
Alianţa USR-PLUS a transmis, miercuri, că nu e de acord cu Guvernul privind restricţionarea dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor. USR va introduce un amendament în acest sens şi solicită PNL să renunţe la articol. citeşte tot
-
Teodor Meleşcanu neagă că i-ar fi dezinformat pe diplomaţi în decembrie 1989: Mi-am asumat şi consecinţele
Teodor Meleşcanu a negat informaţiile conform cărora la reuniunile din 19-20 decembrie '89 de la Viena ar fi dezinformat diplomaţii privind reprimarea revoluţiei de la Timişoara, susţinând că le-a spus că dacă informaţiile se confirmă, atunci toţi cei implicaţi trebuie să-şi asume responsabilitatea. citeşte tot
-
Meleşcanu, după ce CCR a decis că alegerea sa la şefia Senatului a fost neconstituţională: Îmi asum în continuare prerogativele pe care le am - VIDEO
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, Teodor Meleşcanu a fost ales nelegal în funcţia de preşedinte al Senatului. Meleşcanu a declarat, miercuri, că îşi va asuma prerogativele pe care le are până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, care admite că numirea sa în funcţia de preşedinte al Senatului a fost nelegală. citeşte tot
-
CCR a stabilit că nu a existat conflict între CSM şi Ministerul Justiţiei, când a fost condus de Ana Birchall
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, că nu a existat conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Ministerul Justiţiei, sesizat în perioada în care ministru era Ana Birchall, potrivit unor surse ale instituţiei. citeşte tot
-
CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate a USR privind numirea lui Marian Neacşu la ANRE
CCR a respins, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate a USR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au declarat surse ale instituţiei. citeşte tot
-
CCR a respins cererea de soluţionare a conflictului dintre Parlament şi ÎCCJ, sesizată de Meleşcanu
CCR a respins, miercuri, cererea sesizată de preşedintele Senatului Teodor Meleşcanu pe conflictul juridic între Parlament şi ÎCCJ, privind modalitatea de constituire a completurilor de trei judecători de la instanţa supremă, conform surselor instituţiei. citeşte tot
-
Un fost deputat PSD s-a înscris în partidul lui Ilan Laufer
Fostul ministru al Mediului de Afaceri Ilan Laufer a anunţat, marţi, că fostul deputat PSD Sorin Bota s-a înscris în partidul pe care îl conduce, Platforma Social Liberală. ”Din acest moment, proiectul de ţară România 10 în 10 are o voce în Parlament”, a adăugat Laufer. citeşte tot
-
Venirea la guvernare l-a împiedicat pe Ludovic Orban să meargă la Forumul de la Davos: Am aflat pe ultima sută de metri
Ludovic Orban a explicat, marţi, pentru MEDIAFAX, că România nu are reprezentanţi la Forumul Economic de la Davos, fiindcă invitaţiile au fost trimise înainte de preluarea guvernării de către PNL.Premierul a precizat că „am aflat târziu şi nu am putut parcurge procedurile”. citeşte tot
-
MAE, atenţionare de călătorie în China din cauza coronavirusului: Românii să evite deplasarea în zonă
MAE a lansat, marţi, o atenţionare de călătorie în provincia Hubei, Wuhan, din China, unde există un focar de pneumonie virală cauzată de coronavirus şi recomandă românilor să evite deplasările în această zonă. citeşte tot