Articolele autorului Eliana Radulescu
-
Sorin Ducaru: Trebuie să ne obişnuim să trăim cu un anumit nivel de risc, cel puţin pentru o vreme
Asistentul Secretarului General NATO pentru riscuri de securitate emergente, Sorin Ducaru, a declarat, sâmbătă, la o dezbatere, că peisajul de securitate s-a shimbat în mod fundamental, el precizând: "Trebuie să ne obişnuim să trăim cu un anumit nivel de risc, cel puţin pentru o vreme". citeşte tot
-
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Campania electorală a început. Ce pot face candidaţii şi ce reguli trebuie să respecte
Campania electorală pentru primul tur al prezidenţialelor din 2 noiembrie a început vineri, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli. citeşte tot
-
Proiectul prin care acţiunile Aeroportului Timişoara trec în proprietatea judeţului, adoptat de Senat
Senatul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind transferul gratuit al pachetului de acţiuni deţinut de stat la Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a judeţului Timiş. citeşte tot
-
Senat: Taximetria neautorizată va fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră, un proiect de lege care prevede că persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără autorizaţie vor fi sancţionate cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei. citeşte tot
-
Ultima şedinţă a Senatului înaintea vacanţei electorale, suspendată din lipsă de cvorum
Ultima şedinţă a Senatului înaintea vacanţei pentru campania electorală a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum, înainte ca senatorii să treacă la votul legilor organice aflate pe ordinea de zi. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Aproape jumătate din alegători figurează că au semnat pentru candidaţii la prezidenţiale. BEC verifică ”la ochi”
Aproape jumătate din cetăţenii cu drept de vot figurează că ar fi semnat listele de susţinători ai celor 14 candidaţi care s-au înscris la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale, însă BEC nu are mijoacele şi nici timp pentru a verifica autenticitatea semnăturilor. citeşte tot
-
Primii piloţi care vor face trecerea pe aeronave F-16 au plecat în Portugalia
Primii militari ai Forţelor Aeriene Române care vor urma un curs de pregătire pentru trecerea pe aeronave F-16 au plecat marţi spre Portugalia, cu o aeronavă militară. citeşte tot
-
Plenul Parlamentului a aprobat numirea unui membru în Colegiul Director al CNCD
Senatorii şi deputaţii au votat-o, luni, pe Luminiţa Gheorghiu ca membru în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). citeşte tot
-
Activitatea Senatului, suspendată. Senatorii pleacă în campanie electorală
Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaraţiilor făcute la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu. citeşte tot
-
BEC: Cele 14 candidaturi la prezidenţiale, definitive. Ordinea pe buletinul de vot se stabileşte marţi
Paisprezece candidaţi se vor confrunta în alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, candidaturile acestora rămânând definitive, potrivit procesului-verbal constatator încheiat duminică de Biroul Electoral Central, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ. citeşte tot
-
Andronescu: Sunt şocată de acuzaţiile DNA. Nu am cerut şi nu am luat niciun leu
Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, vizată de cererea DNA privind începerea urmăririi penale a nouă foşti miniştri, a declarat, vineri, că este şocată de acuzaţiile DNA, pe care le respinge, ea susţinând că niciodată nu a cerut şi nu a luat niciun leu. citeşte tot
-
Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului cere demisia lui Stelian Tănase, pe care îl acuză de politizarea SRTV
Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin (PSD), cere demisia preşedintelui SRTV, Stelian Tănase, reproşându-i acestuia că a politizat ”aproape direct” instituţia, a schimbat grila de programe fără acordul CA şi a decis înfiinţarea unei fundaţii, fără aviz. citeşte tot
-
BEC înregistrează candidatura lui Meleşcanu, deşi Traian Rece anunţase că nu îl mai susţine
BEC a înregistrat, miercuri, candidatura lui Teodor Meleşcanu la Preşedinţie, fără a lua în considerare faptul că fostul parlamentar Traian Rece, care l-a sprijinit pe fostul director SIE în strângerea de semnături, a anunţat, printr-o scrisoare, că renunţă la sprijinul acordat. citeşte tot
-
Biroul Electoral Central: 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale
Un număr de 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie la Biroul Electoral Central până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ. citeşte tot
-
Meleşcanu: Din punctul meu de vedere, nu e nevoie de numirea unu nou director SIE înainte de alegeri
Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că, în opinia sa, nu este necesară numirea unui nou director al Serviciului înainte de alegerile prezidenţiale. citeşte tot
-
Meleşcanu, despre candidatul ofiţer acoperit: Din punctul meu de vedere, este un non-subiect
Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a fost întrebat, marţi, dacă subiectul candidatului la Preşedinţie ofiţer acoperit va marca această campanie electorală, el răspunzând că, în opinia sa, acesta este un ”non-subiect” şi că românii nu trebuie să aleagă pe criterii de acest tip. citeşte tot
-
Meleşcanu şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale la BEC: Este un pas de maturitate după o viaţă dedicată ţării mele
Fostul director al SIE Teodor Meleşcanu şi-a depus, marţi, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, spunând că face acest pas cu multă încredere. citeşte tot
-
Propunere legislativă privind steagurile unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată în comisii
O propunere legislativă prin care primăriile oraşelor sau comunelor care arborează steaguri proprii al căror model nu este aprobat prin HG ar urma să fie sancţionate cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei a primit, luni, raport favorabil din partea Comisiei pentru administraţie a Senatului. citeşte tot
-
Dan Diaconescu şi-a depus candidatura la BEC
Dan Diaconescu şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), el spunând că, dintre competitorii electorali, este singurul al cărui nume are terminaţia ”escu”, pe care au avut-o toţi preşedinţii României de până acum. citeşte tot
-
Kelemen şi-a depus la BEC candidatura la Preşedinţie
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a depus luni, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, acesta militând, încă o dată, pentru descentralizare şi pentru ”regiuni puternice, foarte bine definite, cu identităţi regionale foarte clare, comunităţi puternice”. citeşte tot
-
Propunere legislativă a unei senatoare PNL, cu greşeli gramaticale în expunerea de motive
Senatoarea PNL Vasilica Steliana Miron a iniţiat o propunere legislativă prin care declară că doreşte să dea "o palmă" cesionarilor de creanţe care îi execută pe datornicii băncilor, aceasta redactând o expunere de motive cu numeroase greşeli gramaticale. citeşte tot
-
Senatorii adoptă din nou proiectul prin care medicii ies din categoria funcţionarilor publici
Senatorii au decis, miercuri, încă o dată, că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să revină asupra acestei decizii. citeşte tot
-
Senatul adoptă propunerea ca în prima zi din octombrie să fie sărbătorită "Ziua Bunicilor"
"Ziua Bunicilor" ar putea fi sărbătorită în prima zi din octombrie, potrivit unei iniţiative legislative adoptate, marţi, de senatori. citeşte tot
-
Senatul, informat printr-o scrisoare adresată de preşedinte privind misiuni de Poliţie Aeriană NATO
Plenul Senatului a fost informat, printr-o scrisoare a şefului statului, despre aprobarea intrării şi staţionării în România a unui detaşament de aeronave şi a personalului aferent aparţinând altor state aliate pentru executarea, alături de forţele naţionale, a misiunilor de Poliţie Aeriană NATO. citeşte tot
-
Senatul respinge menţinerea în Codul Penal a incriminării presiunilor asupra justiţiei, cerută de Traian Băsescu
Senatorii au respins, marţi, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicită menţinerea în noul Cod Penal a articolului prin care se incriminează presiunile asupra justiţiei. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:36
Peste 70.000 de români din diaspora au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale
-
astăzi, 12:34