Elvira Gheorghiţă

SUBIECTELE probei de limba română la EVALUAREA elevilor de a II-a

Citirea unui text şi întrebări prin care să fie verificată înţelegerea acestuia, scrierea unui bilet către un apropiat şi reguli de politeţe s-au numărat, luni, printre subiectele probei de limba română (citire şi scriere) din cadrul evaluării naţionale a elevilor de clasa II-a.

Doi oameni au murit într-un accident rutier produs în Sectorul 4

Două persoane au murit, iar alte trei - între care şi un copil - au fost rănite într-un accident rutier produs duminică după-amiază pe bulevardul George Coşbuc din Bucureşti, în faţa Primăriei Sectorului 4.

Prinţul Charles a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti: „Îi datorăm foarte mult pentru promovarea valorilor României în afara ţării” – VIDEO

Prinţul Charles al Marii Britanii a primit, sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Facultatea de Drept, şi a subliniat, cu acest prilej, importanţa menţinerii valorilor culturale şi arhitecturale şi a tradiţiilor satului românesc.

Fostul general Stănculescu, operat la 10 zile după eliberarea din închisoare

Fsotul general Victor Atanasie Stănculescu - eliberat condiţionat, în 21 mai, după ce a făcut cinci din cei 15 ani ai condamnării din dosarul Revoluţiei de la Timişoara - a fost operat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, pentru o fractură la antebraţ.

Consultaţii preventive, bilete de trimitere valabile 2 luni şi reţete fracţionate, din 1 iunie

Asiguraţii de 18 - 39 de ani, care nu prezintă simptomele vreunei afecţiuni, se vor prezenta oricum la medicul de familie, o dată la trei ani, biletele de trimitere vor fi valabile două luni, iar produsele prescrise în reţete, pentru trei luni, vor putea fi cumpărate în mai multe etape, din iunie.

Dosarul electronic de sănătate al pacientului, obligatoriu din iunie

Medicii de familie şi unităţile sanitare vor avea obligaţia de a deschide, din iunie, un dosar electronic pentru fiecare pacient, în care să fie trecut istoricul medical al acestuia, util la urgenţe. Cei care refuză să folosească dosarul vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi.

SUBIECTELE la matematică la EVALUAREA elevilor de clasa a IV-a

Probleme de şah şi logică, cunoaşterea cifrelor romane şi calcule artimetice se numără printre cerinţele din subiectele pe care le-au avut de rezolvat, joi, elevii de clasa a IV-a, la proba de matematică a evaluării naţionale.

SUBIECTELE la limba română la evaluarea elevilor din clasa a IV-a. DOCUMENTUL INTEGRAL

Elevii de clasa a IV-a, care au fost evaluaţi miercuri la limba română, au avut de răspuns la 15 întrebări legate de un text de două pagini adaptat după "Lebedele sălbatice" de Hans Christian Andersen - varianta I de subiect -, respectiv "O poveste cu…tâlc" de Minodora Farfara - varianta II.

De Înălţare, sunt sărbătoriţi eroii martiri şi se fac pomeni pentru morţi

Înălţarea Domnului, sărbătorită joi, la 40 de zile după Paşti, este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor, de această sărbătoare fiind legate şi mai multe superstiţii şi obiceiuri populare.

Copiii din Spitalul „Grigore Alexandrescu” vor asculta seara basme spuse de Margareta Pâslaru

Copiii din Spitalul "Grigore Alexandrescu" vor asculta, înainte de culcare, basme spuse de Margareta Pâslaru, în cadrul programului "Vise frumoase...copii", iniţiat de artistă şi care va fi lansat vineri, a declarat managerul unităţii sanitare, Dan Enescu.

PREMIERĂ pentru România: Servicii psihologice pentru copiii cu autism, decontate de CNAS din 1 iunie

Copiii cu autism şi alte persoane vor putea beneficia, din 1 iunie, în premieră în România, de unele servicii psihologice decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anunţat, marţi, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei.

Ministerul Sănătăţii a aprobat unul dintre cele mai scumpe tratamente din lume pentru a salva un copil de 11 ani

Ministerul Sănătăţii (MS) a aprobat unul dintre cele mai scumpe tratamente din lume - 6.000 de euro fiola - pentru a salva viaţa unei fetiţe de 11 ani care suferă de purpură trombocitopenică, boală ce determină scăderea dramatică a trombocitelor, cu risc masiv de hemoragii interne.

Elevii claselor a IV-a încep miercuri evaluarea naţională, cu proba de limba română

Toţi elevii de clasa a IV-a susţin începând de miercuri, în premieră, evaluarea naţională, prima probă fiind cea de limba română, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

PROIECT: Copiii între 2 şi 18 ani vor fi consultaţi preventiv o dată pe an

Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex, consultaţii ce vor avea loc la două, trei şi şase luni până la 2 ani, iar apoi anual, până la 18 ani, potrivit unui proiect MS şi CNAS.

Persoanele sănătoase, consultate privind riscul de cancer şi boli cardiovasculare şi mintale – proiect

Medicii de familie vor consulta şi persoanele sănătoase, pentru a evalua riscul de cancer şi boli cardiovasculare şi metabolice, precum şi sănătatea mintală şi cea a reproducerii, potrivit unui proiect privind Normele metodologice pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru.

Osemintele lui Brâncoveanu, readuse la Biserica Sf. Gheorghe, în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena

Osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu vor fi readuse, miercuri, în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, ctitorită chiar de domnitorul ucis de turci la Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi, acum 300 de ani.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, sărbătoriţi miercuri, în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte miercuri pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, al căror hram este purtat de numeroase biserici din ţară, incluzând Catedrala patriarhală.

Bănicioiu despre reţetele false: Fraudarea nu va mai fi posibilă când se va folosi dosarul electronic

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, întrebat despre reţetele false, că fraudarea se întâmplă din cauza sistemului, dar acest lucru nu va mai fi posibil atunci când se vor folosi dosarul electronic al pacientului şi cardul naţional de sănătate.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Colegiul Medicilor din România: Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie. Interzisă corespondenţa pe fiţuici

Medicii din spitale şi policlinici vor da pacienţilor, la externare, scrisoare medicală pentru doctorul de familie, şi nu "fiţuici scrise de mână", iar cei din privat pot redacta astfel de acte dacă au contract cu o casă de asigurări de sănătate, a spus vicepreşedintele CMR, Constantin Cârstea.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Tănăsescu – Pacienţii să se programeze pentru controlul preventiv, nu să vină buluc din 1 iunie

Pacienţii se pot programa din 1 iunie şi pentru controlul preventiv, dar asta nu însemnă că, în această zi, la uşa cabinetului trebuie să vină buluc 500 de oameni, a declarat, luni, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Tănăsescu – Sistemul Informatic să dea toate datele pacientului,să nu-i întrebăm de pensii sau salarii

Sistemul Informatic Unic Integrat ar trebui să furnizeze toate datele pacienţilor, ca să nu mai fie necesară interogarea acestora despre valoarea pensiei sau a salariului, care deteriorează relaţia medic-pacient, a declarat, luni, preşedintele Societăţii de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu.

Osemintele lui Constantin Brâncoveanu vor fi venerate ca moaşte

Osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu, scoase din mormântul de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, nu vor mai fi înhumate, ci vor rămâne într-o raclă din biserică, unde vor putea fi venerate, iar miercuri vor fi purtate în procesiune, au anunţat reprezentanţii Patriarhiei.

ANALIZĂ: Dosarul electronic de sănătate, între reducerea birocraţiei şi muncă în plus pentru medici

Dosarul Electronic de Sănătate, obligatoriu din 1 iunie, este, în opinia unor medici de familie, o muncă în plus, care va reduce timpul alocat consultaţilor, iar pentru alţii, un pas spre reducerea birocraţiei, întrucât vor găsi în el date din istoricul medical al pacientului, utile la urgenţe.

Asistenţii medicali şi moaşele se pot pensiona la 65 de ani

Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor putea pensiona la 65 de ani, conform Ordonanţei de Urgenţă de completare şi modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţi, publicată joi în MO, informează Ministerul Sănătăţii.

Cartierul Ferentari, inclus într-un proiect româno-francez de asistenţă medicală şi prevenţie

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, au semnat miercuri un memorandum pentru dezvoltarea asistenţei medicale primare şi acţiuni de prevenţie sanitară în cartierul Ferentari, din Sectorul 5 al Capitalei.

MS: Spitalele de urgenţă pot înfiinţa unităţi de terapie intensivă pentru bolnavii cu arsuri grave

Spitalele de urgenţă ar putea înfiinţa unităţi de terapie intensivă, cu cel mult zece paturi, pentru bolnavii cu arsuri grave, care vor funcţiona în vecinătatea secţiei de chirurgie plastică, dar vor avea spaţii distincte şi circuite separate faţă de restul unităţii sanitare.

Drăghian (CE): România, codaşă la accesarea de fonduri UE pentru cercetare în medicină

România se află pe unul din ultimele locuri în clasamentul accesării de fonduri europene pentru cercetare în domeniul medical, în fruntea căruia se află Olanda, Marea Britanie şi Germania, a declarat, marţi, Ruxandra Drăghian, director la Directoratul general pentru cercetare al Comisiei Europene.

Laurenţiu M. Popescu: Telocitele ar putea fi folosite şi în regenerarea ficatului

Academicianul Laurenţiu M. Popescu, care a descoperit în 2005 telocitele, a declarat, marţi, că acestea ar putea fi folosite şi în regenerarea hepatică, după ce studii anterioare au arătat că au un rol în refacerea muşchiului cardiac după infarct.

Pachetul serviciilor de bază, APROBAT. Persoanele peste 40 de ani, o vizită pe an la medic

Pachetul de servicii medicale de bază a fost aprobat de Guvern şi pune accentul, potrivit ministrului Nicolae Bănicioiu, pe prevenţie, pacienţii asimptomatici până la 39 de ani trebuind să facă o vizită la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani, iar cei peste 40 de ani, în fiecare an.

Leo Iorga a fost externat, după operaţia de extirpare a unei tumori cerebrale

Solistul Leo Iorga a fost externat, marţi, în jurul orei 16.30, de la Spitalul Monza din Capitală, unde a suferit, în 9 mai, o operaţie pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea spitalului.

Irinel Popescu, despre organismele modificate genetic: Nu există pericol real pentru consumul uman

Organismele modificate genetic - singura soluţie pentru hrănirea celor şapte miliarde de oameni de pe planetă - nu prezintă pericol pentru consumul uman, conform studiilor realizate până acum, a declarat, luni, prof dr. Irinel Popescu, la conferinţa Federaţiei Academiilor de Stiinţe Medicale

Institutul de Protecţia Plantelor, reorganizat. O parte din teren, retrocedat în 2008 Prinţului Paul

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti va fi reorganizat într-o instituţie coordonată de Ministerul Educaţiei, potrivit unui proiect de HG ce prevede şi actualizarea datelor de patrimoniu, după retrocedarea, în 2008, a 170.924,975 mp Prinţului Paul de România.

Irinel Popescu: Fără studii clinice, nu am avea medicamente noi, care să învingă boli teribile

Publicul are întrebări legitime privind testarea unor medicamente şi relaţia cu firmele producătoare, la care trebuie să se răspundă, însă fără studii clinice nu ar fi posibilă existenţa unor medicamente noi, care să învingă boli teribile ca hepatita C, spune doctorul Irinel Popescu.

Ministrul Sănătăţii: Internările au scăzut în urma controalelor. Poate că unele se făceau prea uşor

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că la o săptămână de la declanşarea controalelor în spitale de către echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii şi CNAS se poate remarca o mică scădere a internărilor, precizând că poate unele spitalizări se făceau prea uşor.

Leo Iorga este în stare bună şi a fost mutat de la terapie intensivă

Leo Iorga este în stare bună, după operaţia suferită vineri pentru extirparea unei tumori cerebrale de trei centimetri, ce a fost înlăturată complet, şi a fost mutat de la terapie intensivă, informează un comunicat al echipei medicale care l-a operat.

Zota: Ar putea fi 400 de donatori pentru transplant pe an, dar acum avem bani doar pentru 100

România are 40 de centre de prelevare şi, dacă fiecare ar da într-un an câte 10 donatori, atunci potenţialul minim de donatori ar fi de 400, dar fosta conducere a Ministerului Sănătăţii a alocat bani doar pentru 100 de donatori, a declarat Victor Zota, coordonatorul naţional pentru transplant.

Leo Iorga, operat pentru extirparea unei tumori cerebrale

Leo Iorga, în vârstă de 50 de ani, a fost operat cu succes vineri, la Spitalul Monza din Bucureşti, unde medicii neurochirurgi i-au scos o tumoră cerebrală de trei centimetri, după o intervenţie care a durat circa trei ore.

Bolnavii cu talasemie cer autorităţilor un centru special în cadrul Institutului de Hematologie

Bolnavii cu talasemie cer autorităţilor sprijin pentru realizarea unui centru dedicat în cadrul Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională, întrucât ei depind, pentru supravieţuire, de sângele donatorilor, a declarat preşedintele asociaţiei persoanelor cu această maladie, Radu Gănescu.

Pricopie: Evaluarea elevilor de clasa a VIII-a ar trebui să cuprindă şi o limbă străină

Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a trebuie să vizeze şi o limbă străină, iar Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă testarea acestei competenţe, însă nu în 2014 şi nici anul viitor, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Colegiul Medicilor din România: Nu vom mai accepta buget sub 6% pentru Sănătate

Colegiul Medicilor din România (CMR) nu va mai accepta un buget mai mic de 6% din PIB pentru Sănătate, după ce anul acesta s-au dat mai puţin de 4,2% şi "blamare, diversiuni, provocări", a declarat, joi, preşedintele organizaţiei, Vasile Astărăstoae.