Elvira Gheorghiţă

Premieră medicală: Operaţie laparoscopică pentru obezitate, transmisă în direct din România la Roma

Şeful Departamentului Chirurgie Generală Delta Hospital, Cătălin Copăescu, realizează, vineri, două operaţii laparoscopice de chirurgia obezităţii, acestea fiind transmise în direct la cel de-al 22-lea Congres de Chirurgie Digestivă, organizat în perioada 5-6 mai, la Roma.

Părinţii şi societatea civilă pot propune, începând cu acest an, observatori la bacalaureat

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a solicitat, joi, asociaţiilor de părinţi şi reprezentanţilor societăţii civile să desemneze observatori care să monitorizeze organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat sesiunea 2011.

Un şef din Primăria Capitalei a solicitat locuinţă socială, deşi are o situaţie materială bună

Proiectul privind aprobarea listei de repartizare a locuinţei din fondurile proprii ale municipiului Bucureşti a fost respins, întrucât pe ea figura o angajată a Primăriei Capitalei, despre care majoritatea membrilor CGMB afirmau că este înstărită, deşi femeia susţine contrariul.

Refacerea pasajului suprateran Băneasa, aprobat de Consiliul General Bucureşti, costă 12 milioane de euro

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, proiectul de Hotărâre privind refacerea şi consolidarea în regim de urgenţă a structurii de rezistenţă a pasajului suprateran Băneasa, peste calea ferată Bucureşti - Constanţa, investiţia ridicându-se la 12 milioane de euro.

Iurie Darie, internat la Spitalului „Floreasca”

Actorul Iurie Darie a fost internat, miercuri, la Secţia de Cardiologie a Spitalului de Urgenţă "Floreasca" din Bucureşti, în urma unor dureri abdominale, însă fiind cunoscut cu o suferinţă cardiacă mai veche medicii au decis ca pacientul să rămână în unitate pentru 24-48 de ore.

Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi

Elevii revin la cursuri miercuri, după ce vacanţa de Paşte a fost prelungită cu o zi de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în această perioadă fiind programate tezele din semestrul al doilea şi examenele naţionale din anul şcolar 2010-2011 pentru elevii claselor a VIII-a şi XII-a.

Un lider socialist francez consideră că Nicolas Sarkozy şi Silvio Berlusconi „sunt ruşinea Europei”

Secretarul naţional al Partidului Socialist francez, Harlem Desir, a apreciat, luni, că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul italian, Silvio Berlusconi, "sunt ruşinea Europei", din cauza comportamentului faţă de imigranţii veniţi din Tunisia şi Libia.

Concerte susţinute de Celelalte Cuvinte şi Sarmalele Reci, pe plaja din Vama Veche, de 1 Mai

Trupele Celelalte Cuvinte, Sarmalele Reci, Nişte Băieţi, Les Elephantes Bizzares, East Roots, White Walls, Brigada Hades, Perfect Zero For Infinity şi Blue Pulse vor susţine concerte, în weekendul de 1 Mai, la Vama Veche, în cadrul evenimentului "1 Mai Mare", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Sute de persoane au solicitat Ambulanţa după ce au mâncat şi băut peste măsură

Aproape 250 de persoane au chemat Salvarea în prima şi a doua zi de Paşte după ce au mâncat şi băut excesiv, din totalul celor 900 de cazuri de urgenţă la care a răspuns Serviciul de Ambulanţă Bucureşti -Ilfov, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul SABI, dr. Alis Grasu.

Reprimarea violentă a manifestaţiilor din Siria, condamnată ferm de comunitatea internaţională

Comunitatea internaţională a condamnat ferm reprimarea violentă în Siria a protestelor împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad, soldată vineri cu moartea a mai mult de 80 de persoane, şi a cerut autorităţilor de la Damasc să pună capăt violenţelor şi să aplice reforme.

Confruntări armate la Misrata, după ce guvernul libian a anunţat că suspendă operaţiunile militare

Confruntările armate de la Misrata au continuat şi duminică dimineaţă, după ce regimul libian a anunţat că forţele armate au suspendat operaţiunile împotriva rebelilor din oraş.

Franţa vrea modificări în acordul Schengen, pentru gestionarea fluxurilor masive de imigranţi

Franţa vrea o reformă a acordului Schengen, care să permită reintroducerea controalelor la frontierele interne în cazul unui aflux masiv de imigranţi, a declarat, sâmbătă, ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauqiez.

Cele mai ciudate legi din lume

Fiecare ţară are legile ei pe care atât cetăţenii cât şi vizitatorii trebuie să le respecte. Necunoaşterea acestora nu reprezintă o scuză, iar cel care a fost prins “călcând strâmb”, plăteşte.

Mall-urile din Bucureşti sunt deschise de Paşte. Vezi ce program au

În duminica Paştelui, mall-urile deschise vor fi AFI Palace Cotroceni, Bucureşti Mall, City Mall, Liberty Center şi Plaza România.

Cele mai prietenoase ţări din lume cu imigranţii săi

Forbes a realizat recent topul celor mai prietenoase ţări din lume, pe baza unui studiu al HSBC Bank International`s Expat Eplorer, în ceea ce priveşte sociabilitatea cetăţenilor, uşurinţa de vorbire a limbii unei ţări, capacitatea turiştilor de a se integra în cultura şi comunitatea locală.

Zeci de mii de credincioşi au asistat la slujba de Înviere oficiată pe plaja Modern din Constanţa

Zeci de mii de credincioşi din judeţul Constanţa şi din ţară au asistat la slujba de Înviere de pe plaja Modern din Constanţa oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

Mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală

Mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală, unde la miezul nopţii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit clerului şi credincioşilor Lumina Sfântă adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Emil Boc: Nicăieri Paştele nu poate fi mai frumos şi mai plăcut decât acasă, la izvoare

Premierul Emil Boc a declarat, la ieşirea de la slujba de Înviere la care a participat, alături de soţia sa, la biserica din satul natal Răchiţele (Cluj), că nicăieri Paştele "nu poate fi mai frumos şi mai plăcut decât acasă, la izvoare, acolo unde ai crescut".

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

Lumina Sfântă s-a coborât peste Mormântul Mântuitorului Hristos din Ierusalim la ora 14.15, iar o delegaţie a Patriarhiei Române a adus în ţară lumina care a fost împărţită reprezentanţilor tuturor eparhiilor din ţară prezenţi, sâmbătă, la Aeroportul "Henri Coandă".

Lumina de la Ierusalim, cea mai evidentă dintre minunile creştine are loc în Biserica Ortodoxă

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau "Focul Sfânt" este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă, patriarhul ortodox din Ierusalim neavând un tipic scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea acesteia, dar având în schimb tipărită rugăciunea specială.

ING: Jobless Figures Don’t Reflect Romanian Economic Reality

Romanian declining unemployment rate “is spectacular”, but it doesn’t reflect the economic reality in the country, ING Bank said in a report Friday.

Medicii fără Rezidenţiat vor putea face triajul pacienţilor şi îi vor informa despre boală

Absolvenţii de medicină care nu au promovat Rezidenţiatul se vor putea angaja într-un spital unde să examineze pacienţi, să le prezinte particularităţile bolii, să-i însoţească la investigaţii şi să informeze medicii despre evoluţia tratamentului, conform competenţelor stabilite printr-un ordin MS.

Funeriu: Este foarte important pentru România să aibă cât mai mulţi studenţi străni

Este foarte important pentru România să aibă cât mai mulţi studenţi străini a spus, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, cu ocazia semnării unui acord de cooperare pe diverse teme de cercetare cu omologul lui din Republica Armenia, Armen Ashotyan.

Funeriu: Vechiul sistem de învăţământ a atins potenţialul maxim, nu mai putea funcţiona nereformat

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a susţinut, joi, că raportul privind învăţământul din statele Uniunii Europene arată clar că vechiul sistem de învăţământ din România şi-a atins potenţialul maxim şi nu mai putea funcţiona, iar legea educaţiei vine să reformeze educaţia, s-o modernizeze.

Teo Trandafir s-a întors în ţară. Se simte bine şi abia aşteaptă să-şi vadă fetiţa

Deputatul PDL Teo Trandafir s-a întors, miercuri, în ţară, după mai bine de trei luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena, se simte bine şi a mers acasă, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Gabriel Smarandache, coordonatorul echipei medicale care s-a ocupat de cazul acesteia.

Ce avere are Ivăşchescu, ministrul interimar al Muncii

Secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu, care va asigura interimatul la Ministerul Muncii, are 43 de ani, este doctor în ştiinţe militare şi conform declaraţiei de avere are terenuri în Voluntari, Corbeanca, Predeal, Cornu, are datorii de peste 600.000 de euro şi a dat împrumuturi de 800.000 de euro.

Plajele de pe Litoralul Mării Negre au fost curăţate şi sunt pregătite pentru minivacanţa de Paşte

Plajele de pe Litoralul Mării Negre au fost curăţate şi sunt pregătite să găzduiască manifestările organizate în perioada sărbătorilor de Paşte pentru localnici şi pentru turişti, susţin reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL).

Din toamnă, Şcoala nr. 45 se uneşte cu Liceul Caragiale, iar Şcoala nr. 79 cu Liceul Ion Creangă

Şcoala generală nr. 45 se va uni din toamnă cu Liceul Caragiale, iar Şcoala nr. 79 cu Liceul Ion Creangă, întrucât noile reglementări prevăd că două unităţi de învăţământ nu pot funcţiona la aceeaşi adresă, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu.

Nunta regală: Rochia lui Kate Middleton – o surpriză aşteptată de toată lumea

Două miliarde de telespectatori, 1.900 de invitaţi, patru domnişoare de onoare şi două torturi de nuntă sunt o parte din detaliile cunoscute ale nunţii prinţului William, care va avea loc pe 29 aprilie, însă marea surpriză o va constitui rochia de mireasă a lui Kate Middleton.

Sfântul Gheorghe, prăznuit a doua zi de Paşti

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi prăznuit luni, în a doua zi de Paşti, deoarece sărbătoarea coincide cu Sâmbăta Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, zi de post şi pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii, informează Patriarhia Română.

Romanian Economy Ministry Signs First Financing Contracts For Young Entrepreneurs

Romania’s Economy Ministry signed Wednesday the first 70 contracts financing the businesses of young entrepreneurs through a government program.

Semnificaţii istorice pentru 20 aprilie

În 1889 s–a născut dictatorul Adolf Hitler. (m. 30 aprilie 1945)

Raport pe învăţământ UE: Numărul celor care citesc şi socotesc cu dificultate, încă mare în România

Ţările UE şi-au îmbunătăţit sistemul de învăţământ în domenii-cheie, dar au atins doar unul din cei cinci indicatori de referinţă stabiliţi pentru 2010, România având încă un număr ridicat de persoane care scriu şi citesc cu dificultate, procentul fiind de 40% în 2009 faţă de media UE de 17%.

Blaga: Alegerile în PDL nu vor fi influenţate de declaraţia lui Băsescu privind susţinerea lui Boc

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, marţi, că va câştiga preşedinţia partidului, iar rezultatul alegerilor nu va fi influenţat de declaraţiile şefului statului privind susţinerea actualului preşedinte al PDL, secretarul general al formaţiunii menţionând că episodul Băsescu-Roman se poate reedita.

Cseke: Am primit primele carduri de sănătate, urmează personalizarea lor. Finalizăm opt milioane în acest an

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, luni, că a primit primele carduri naţionale de sănătate realizate în perioada de probă şi că urmează personalizarea lor, astfel încât până la sfârşitul lui 2011 să fie finalizate aproape opt milioane de documente, jumătate din cele comandate la Imprimerie.

Copiii încep să utilizeze reţelele de socializare de la vârste tot mai fragede. Tinerii români sunt fruntaşi la folosirea Hi5

Aproximativ 63% dintre copiii români cu vârste între 13 şi 16 ani şi 29% dintre cei între 9 şi 12 ani au profil pe un site de socializare, potrivit unui studiu european, care arată că tinerii din România sunt fruntaşi la folosirea Hi5.

Zeci de invenţii de aur rămân în dulap, în lipsa fondurilor pentru punerea în practică

Zeci de cercetători români sunt premiaţi anual la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, dar cele mai multe dintre invenţiile lor rămân "în dulap", întrucât nu au bani să-şi pună în aplicare rezultatele studiilor pentru care au fost răsplătiţi cu aur de către elita inventicii mondiale.

Bugetul Sănătăţii trebuie rectificat. Banii de programe se termină în a doua parte a anului

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV, că bugetul Sănătăţii ar trebui rectificat şi în 2011 şi în 2012, precizând că banii pentru unele programele naţionale de sănătate se termină în a doua parte a anului.

Strategie fiscală: Contribuţiile sociale scad cu două puncte. Cota unică şi TVA vor fi menţinute până în 2014

Contribuţiile sociale vor fi reduse cu două puncte în partea a doua a acestui an, în schimb cota unică de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată vor fi menţinute la actualul nivel şi în următorii trei ani, veniturile bugetare fiind deja calculate până în 2014 inclusiv în raport cu actualele valori.

Mandat de arestare prelungit cu 60 de zile pentru Bercea Mondial

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, rămâne în arestul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Olt, după ce magistraţii Tribunalului Olt au dispus menţinerea mandatului de arestare preventivă, pe care l-au prelungit cu 60 de zile.