Ema Stoica

PMP: Scrisoarea trimisă de Dăncilă la CE face parte din planul de decredibilizare a statului român

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că scrisoarea trimisă de premierul Viorica Dăncilă către instituţiile europene are rolul de a dezinforma şi a decredibiliza statul român, iar prim-ministrul este complice la „ modul diabolic în are a fost reprimat” protestul Diasporei.

USR reacţionează la ştirea că primarul din Baia Mare a semnat petiţia „Fără penali în funcţii publice”: Nu vom aplauda gestul ipocrit al lui Cătălin Cherecheş

USR a transmis,joi, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a semnat petiţia "Fără penali în funcţii publice", spunând că este doar un "gest ipocrit" iar edilul a încercat să oprească strângerea de semnături.

Dan Barna confirmă discuţiile cu ALDE european „de luni de zile”, dar şi cu alte partide

Liderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că USR are discuţii cu familia europeană ALDE, dar şi cu alte partide europene, precum popularii şi verzii, însă decizia de aderare la unul dintre aceste grupuri va fi luată după alegerile europarlamentare din mai 2019.

Klaus Iohannis şi Parlamentul, ping-pong cu legile adoptate. Actele normative trimise de preşedinte la reexaminare/ Câte legi au fost contestate de şeful statului la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în ultimele şase luni, 12 legi la reexaminare în Parlament, iar de 34 ori a contestat la Curtea Constituţională a României, proiecte importate de lege, cum ar fi modificarea Codului Penal sau statulul aleşilor locali, rezultă dintr-o analiză făcută de MEDIAFAX.

MAE revine cu o precizare, după prăbuşirea podului de lângă Genova: Unul dintre românii declaraţi morţi este în viaţă/ Victima, în COMĂ de gradul IV

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, că unul dintre românii declaraţi morţi în urma prăbuşirii podului din apropierea oraşului Genova, Italia, este de fapt în viaţă, însă este internat în spital în comă profundă de gradul IV.

Primarul din Baia Mare, judecat pentru corupţie, a strâns semnături pentru „Fără penali în funcţii publice”

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a anunţat pe Facebook, că a strâns semnături pentru campania "Fără penali în funcţii publice". Acesta spune că este o iniţiativă "generoasă şi lăudabilă" şi "nu oricine poate să acceadă într-o funcţie publică".

Dan Barna: USR a strâns semnăturile necesare pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri pentru MEDIAFAX, că au fost srânse cele 500.000 de semnături, din 21 de judeţe, pentru petiţia „fără penali în funcţii publice”, dar nu va fi încă depusă în Parlament pentru că partidul vrea să ajungă la 1.000.000 de semnături.

MAE: Un român a murit după prăbuşirea segmentului suspendat de autostradă în Italia, în apropiere de Genova/ Bilanţul a ajuns la cel puţin 38 de morţi

Un român a fost identificat printre persoanele decedate după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia, în apropierea oraşului Genova, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care precizează că operaţiunile de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare. Bilanţul prăbuşirii unui segment de autostradă, în Italia, a ajuns la cel puţin 38 de morţi.

CCR se va pronunţa pe 12 septembrie asupra conflictului între Preşedinţie şi Guvern

Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat, marţi, că se va pronunţa pe 12 septembrie pe marginea conflictului juridic între premier şi preşedinte, în urma sesizării depuse de preşedintele Klaus Iohannis, după ce premierul Viorica Dăncilă şi-a delegat atribuţiile în perioada 6-13 august.

JANDARMERIA anunţă că vrea să cumpere măşti de gaze, în valoare de 4.000 euro, după protestul diasporei din 10 august. Câţi jandarmi ar beneficia de noile achiziţii

Jandarmeria a lansat o licitaţie publică pentru achiziţionarea a 25 de măşti de gaze, valoarea estimată a acestora fiind de peste 18.000 de lei, echivalentul a circa 4.000 de euro, potrivit unui anunţ pe site-ul oficial al Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Avertizare MAE: Risc ridicat de incendiu în Grecia/ Zonele care ar putea fi afectate

Ministerul Afacerilor Externe a emis, luni, o avertizare de călătorie prin care anunţă că în Grecia există un risc ridicat de incendiu, iar populaţia a fost evacutată în unele zone deja afectate de un incenciu de vegetaţiei, în insula Evia şi Peninsula Attica.

USR face apel la Parchetul Militar să îi audieze şi pe răniţii din spitale după mitingul diasporei

Liderii Uniunii Salvaţi România au făcut, luni, un apel la Poliţie şi la Parchetul Militar să audieze şi victimele mitingului diasporei din 10 august, care sunt internate în spital, deoarece acestea nu se pot deplasa pentru a da declaraţii.

USR cere Prefecturii Capitalei informaţii privind rolul şi ordinele date Jandarmeriei de Speranţa Cliseru

Liderii USR vor depune, luni, la Prefectura Capitalei o solicitare de punere la dispoziţie a tuturor informaţiilor privind rolul şi ordinele date de Prefectul Bucureştiului în seara zilei de 10 august, când în Piaţa Victoriei au avut loc incidente violente între jandarmi şi protestatari.

Vlad Voiculescu: Mişcarea România Împreună strânge semnături pentru modificarea legilor electorale

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu a anunţat, luni, că Mişcarea România Împreună propune o iniţiativă cetăţenească pentru dublarea numărului de parlamentari de diaspora şi alegerea primarilor în două tururi, iar strângerea celor 100.000 de semnături începe pe 1 septembrie.

Dacian Cioloş: Depunem denunţ penal pe numele ministrului de Interne, Carmen Dan

Fostul premier Dacian Cioloş, a declarat, luni, că Platforma România 100 a depus împreună cu alte 16 organizaţii un denunţ la Parchet, prin care se solicită începerea urmăririi penale în cazul prefectului Capitalei, ministrului de Interne şi conducerii Jandarmeriei.

Eugen Tomac: Există toate datele necesare pentru demararea unei anchete. Mai trebuie voinţă

Liderul PMP, Eugen Tomac, a scris, duminică, pe Facebook, referindu-se la violenţele din Piaţa Victoriei, că există toate datele pentru demararea unei anchete, dar ”trebuie voinţă”, şi că este tot mai convins că ”politicieni din vârful PSD au trimis în mod voit şi bine recompensat provocatori”.

Grapini, reacţie după protestul Diasporei. De ce se întoarce „cu groază” la Bruxelles

Europarlamentarul Maria Grapini a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că se întoarce ”cu groază” în Parlamentul European, unde va trebui să dea explicaţii despre incidentele din Piaţa Victoriei, care afectează imaginea României inclusiv în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE.

Orban anunţă că PNL va cere o sesiune extraordinară în Parlament pentru constituirea unei comisii de anchetă a violenţelor de la protest

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că liderul PSD, Liviu Dragnea, a readus România în anii '90 după intervenţia Jandarmeriei la mitingul Diasporei şi că liberalii vor începe demararea unei sesiuni extraordinare, în Parlament pentru constituirea unei comisii de anchetă.

Orban: Dăncilă ar trebui să se întoarcă din concediu şi să o demită pe Carmen Dan

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că premierul Viorica Dăncilă, ar trebui să o demită pe ministrul de Interne, Carmen Dan, dar şi pe prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, pentru că altfel „înseamnă că este complice la tot ceea ce s-a întâmplat”.

Dan Barna, USR: Cerem demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a şefului Jandarmeriei şia prefectului Capitalei

Preşedintele USR, Dan Barna, a cerut public, sâmbătă dimineaţa, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şefului Jandarmeriei, Sebastian Cocoş şi prefectului Capitalei, Speranţa Clişeru, după intervenţia forţelor de ordine la protestul Diasporei, unde mai mulţi oameni au fost răniţi.

Prima reacţie a lui Klaus Iohannis după incidentele din Piaţa Victoriei: Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei/ Ministrul de Interne să dea explicaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri seară, că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din Piaţa Victoriei, condamnând maniera brutală în care a intervenit Jandarmeria.

Data la care CNCD se va exprima în cazul Grapini

Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că sesizarea făcută de USR Diaspora, cu privire la mesajul distribuit pe Facebook de europarlamentarul Maria Grapini, ar putea avea un răspuns în aproximativ trei săptămâni.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul femeii decedate în curtea Spitalului Obregia

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, vineri, şi va efectua o anchetă în cazul femeii găsită decetată în curtea Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, pentru a vedea dacă a fost încălcată Constituţia, infomează instituţia printr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Olanda şi Germania: Piloţii companiei Ryanair intră în grevă. Zboruri amânate

Piloţii companiei Ryanair din Olanda şi Germania intră, vineri, în grevă, timp de 24 de ore, alăturându-se astfel protestului început de colegii din Suedia Irlanda şi Belgia. Cetăţenii români care au nevoie de asistenţă, se pot adresa Consulatelor din cele două ţări, după cum informează MAE.

„Salvini nu trebuie să uite că românii contribuie cu 1,2% la PIB-ul italian”. Replica PNL Diaspora Italia pentru ministrul care i-a numit sclavi pe români

Filiala PNL Diaspora Italia a reacţionat la declaraţiile ministrului de Interne italian, Matteo Salvini, care a acuzat România că trimite „sclavi” în Orient, organizaţia liberală spunând că muncitorii români „sunt pe primul loc la angajări anuale, contibuind cu 1,2% la produsul intern brut italian”.

PMP Timiş depune plângere penală, după ce un cort de semnături a fost vandalizat, vinerea trecută

Partidul Mişcarea Populară, a anunţat, joi, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că filiala Timiş va depune plângere penală in rem pentru infracţiunea de distrugere, după ce un cort care servea la strângerea de semnături pentru campaniile naţionale ale PMP a fost vandalizat vinerea trecută.

Iohannis a promulgat Legea care introduce noi reglementări în cazul exproprierilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, proiectul care modifică Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Actul normativ extinde lista lucrărilor de interes public pentru care autorităţile pot apela la exproprieri.

Liniştea din Parlament. Cine sunt aleşii care au vorbit doar la depunerea jurământului. Printre aceştia se află şi un ministru al Cabinetului Dăncilă

După un an şi jumătate de mandat, opt parlamentari au luat cuvântul doar o singură dată, la depunerea jurământului, iar alţi 130 au vorbit de mai puţin de 10 ori. La polul opus avem aleşi care au avut peste 500 de luări de cuvânt.

Meleşcanu, despre scrisoarea senatorilor SUA trimisă premierului: Face referire şi la succese în lupta împotriva corupţiei

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, despre scrisoarea trimisă de senatorii americani, John McCain şi Christopher Murphy, către premierul Viorica Dăncilă, că face „referire şi la anumite abuzuri care ar fi existat”, dar şi la „succesele în lupta împotriva corupţiei”.

Meleşcanu, despre mitingul Diasporei din 10 august: Nu înţeleg foarte bine care este obiectivul protestului

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că nu pricepe care este obiectivul mitingului Diasporei de pe 10 august din Capitală. Acesta a adăugat că ar trebui să existe o organizare mai bună a acestor proteste, pentru că pot duce la „perturbarea traficului şi atmosferei din România”.

Analiza mutării ambasadei din Israel stă într-o semnătură, anunţă Meleşcanu/ Despre numirea ambasadorilor: Mi-o asum ca pe o lacună

Ministerul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că trimiterea către instituţii a analizei asupra mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim întârzie, din cauză că mai are are nevoie de semnătura unui secretar de stat al MAE.

Meleşcanu, despre românul răpit în Burkina Faso: Este complicat. Se cer bani. Legal nu putem să dăm

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, la prezentarea bilanţului MAE, că instituţia păstrează legătura cu autorităţile din Burkina Faso, în legătură cu românul răpit în 2015, însă situaţia este complicată, deoarece răpitorii cer bani, iar statul român nu îi poate oferi.

Un asistent spune că după protestul de la Spitalului Universitar se aduc continuu materiale, de teama Corpului de Control: Acum umblă disperaţi prin spital să cureţe

Un asistent medical de la Secţia Ortopedie, Simion Daniel Petrică, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că de dimineaţă, de când 15 angajaţi ai Spitalului Universitar au protestat, s-au adus materiale, corpuri sanitare în unitate, iar celorlalti angajaţi conducerea le-a interzis să iasă la protest.

UPDATE: Corpul de Control al MS, verificări la Spitalul Universitar/ Un angajat acuză conducerea că l-a ameninţat cu demiterea şi vorbeşte despre condiţiile „mizerabile” în care sunt trataţi bolnavii – FOTO

Angajaţii Spitalului Universitar care au manifestat, luni, în faţa unităţii spitaliceşti spun că lucrează în condiţii foarte dificile, că nu au resurse şi materiale suficiente pentru a-i îngriji pe bolnavi şi că au fost ameninţaţi, prin mesaje, să nu protesteze, altfel vor fi concediaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea hărţuirii stradale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a modificărilor aduse Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, potrivit cărora hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică vor fi interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

Replica unui lider al opoziţiei la OUG anunţată de Toader: Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România. Cei mai mulţi sunt în funcţii publice

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că ordonanţa de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, propusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este „dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice”.

Goţiu, despre maşina M… PSD: Nu e un caz izolat, ci confirmă obedienţa faţă de Puterea politică

Senatorul USR, Mihai Goţiu, a scris, miercuri, pe Facebook că scandalul plăcuţelor de înmatriculare din Suedia nu este „un caz izolat”, ci „vine doar să confirme această mentalitate a unor şefi din Ministerul Afacerilor Interne, (...) care slujesc mai-marilor lor politici, nicedecum cetăţenii”.

Senatorii şi deputaţii deţin împreună terenuri cu o suprafaţă de două ori mai mare decât cea a municipiului Alexandria. TOPUL celor mai înstăriţi parlamentari

Terenurile agricole, forestiere şi luciile de apă deţinute de 190 de senatori şi deputaţi au o suprafaţă de aproximativ două ori mai mare decât municipiul Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman, conform datelor oficiale.

Barna: În momentul de faţă suntem la 450.000 de semnături pentru „Fără penali în funcţii publice”

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, marţi, că pentru iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” au fost strânse semnăturile necesare în aproape nouă judeţe, iar în alte 12 va avea loc o campanie, timp de o lună, pentru a atinge pragul minim de 20.000 de semnături.

Iohannis a promulgat Legea prin care românii din străinătate vor putea studia în limba română

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, modificările aduse Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni prin care Diaspora va avea dreptul de a studia în limba română în străinătate şi ţările de reşedinţă, la toate nivelurile şi formele de învăţământ, informează Preşedinţia.