Articolele autorului Emma Toader
-
Becali, la Parlament: Acum am venit să vizitez puţin, să văd viitorul meu loc de muncă
Eurodeputatul George Becali a fost prezent în Parlament miercuri, la şedinţa consacrată vizitei preşedintelui PE, el precizând că a venit "să viziteze puţin" viitorul său loc de muncă. citeşte tot
-
Dosarele candidaţilor ARD pentru colegiile din Bucureşti vor fi depuse marţi, la ora 14.00
Dosarele candidaţilor ARD la parlamentare pentru colegiile din Bucureşti vor fi depuse la BEM, marţi, în jurul orei 14.00, printre cei propuşi numărându-se Gheorghe Udrişte, care ar urma să candideze în colegiul de deputat din Sectorul 6 unde, din partea USL, va participa în alegeri George Becali. citeşte tot
-
ARD cere demiterea miniştrilor Transporturilor, Dezvoltării şi Economiei, în urma deciziei Comisiei Europene
ARD îi cere premierului Victor Ponta să-i demită pe miniştrii Transporturilor, Dezvoltării şi Economiei, după anunţul Comisiei Europene privind demararea procedurii de presuspendare a fondurilor alocate României pentru Transporturi, Infrastructură regională şi Competitivitate. citeşte tot
-
Mihai Răzvan Ungureanu: Ne dorim ca PNL să revină unde îi e locul, în jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic
Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu spune că alianţa îşi doreşte ca "PNL să revină acolo unde îi este locul, adică la jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic" şi a arătat că este "convins că PNL îşi va regăsi tăria pentru a ieşi din deriva politică în care se află în acest moment". citeşte tot
-
Boagiu cere demisia lui Silaghi: Acest ministru lebădă este incapabil
Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a cerut, marţi, demisia ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, arătând că "acest ministru lebădă este incapabil" şi a adus un prejudiciu României de 2,5 miliarde de euro. citeşte tot
-
Cezar Preda: USL nu primeşte acum mesaje de raţionalitate decât din penitenciar, de la Năstase
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, că USL "la ora actuală nu primeşte mesaje de raţionalitate decât din penitenciar, de la Adrian Năstase", arătând că acesta le transmite lui Ponta, Antonescu şi Voiculescu "ce să facă, cum să facă să nu distrugă Parlamentul". citeşte tot
-
Blaga: Preşedinţii de CJ ai USL să nu mai facă presiuni asupra primarilor PDL
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, luni dimineaţă, că face apel la preşedinţii de Consilii Judeţene ai USL să nu mai facă presiuni asupra primarilor PDL, arătând că edilii democrat-liberali primesc "ameninţări" în schimbul promisiunii de a fi finanţaţi. citeşte tot
-
Blaga: Mai avem de discutat cu 15-20 de persoane, în rest listele de candidaţi sunt gata
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni dimineaţă, că mai trebuie purtate discuţii cu 15-20 de persoane, în rest listele de candidaţi ARD sunt gata, inclusiv din punctul de vedere al Comisiei de etică condusă de Monica Macovei. citeşte tot
-
Blaga, despre apariţia stenogramelor: Nimic nu e întâmplător în săptămânile astea
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni dimineaţă, întrebat cum comentează apariţia în presă a stenogramelor din dosarul lui Sorin Blejnar înaintea campaniei electorale, că nimic nu este întâmplător în aceste săptămâni, el adăugând că justiţia trebuie să-şi facă datoria. citeşte tot
-
Raluca Turcan vrea comisie parlamentară pentru provenienţa banilor cheltuiţi la mitingul USL
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că ar trebui constituită o comisie parlamentară de achetă privind provenienţa banilor cheltuiţi la lansarea candidaţilor USL, ea afirmând că în urmă cu cinci luni "PSD era falit". citeşte tot
-
Preşedintele PPE a citit un mesaj al Iuliei Timoşenko către Congresul de la Bucureşti: Noaptea mă tem pentru ţara mea
Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a citit, joi, la Congresul PPE, un mesaj adresat participanţilor de către fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, în care aceasta menţionează că se află într-o secţie a spitalului închisorii şi că noaptea începe să se teamă, nu pentru ea, ci pentru ţara ei. citeşte tot
-
Secretarul general PPE: Situaţia din România, ca şi în Europa, e fragilă. Îl felicit pe Boc pentru curajul ca premier
Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, a declarat joi, la Congresul PPE, că, la fel ca în Europa, situaţia din România "este fragilă", nefiind loc pentru "propuneri populiste", el felicitându-l pe Emil Boc pentru "curajul de care a dat dovadă" în funcţia de premier. citeşte tot
-
Boc: Nu am văzut mitingul USL, dar am înţeles că a fost o manifestare gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong
Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, că nu a văzut mitingul USL de miercuri seară, dar, din câte a auzit, acesta a fost "o manifestare festivistă gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong din anii '70". citeşte tot
-
Elena Udrea: Lansarea candidaţilor USL este un pseudomegaspectacol, un circ
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, că lansarea candidaţilor USL în ziua Congresului PPE este un "pseudomegaspectacol", menit să genereze un "circ" şi să bruieze mesajul liderilor PPE. citeşte tot
-
Udrea: Victor Ponta trebuie să accepte că liderii europeni sunt cu Traian Băsescu
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat miercuri că premierul Victor Ponta trebuie "să accepte că liderii europeni sunt cu Traian Băsescu" şi a arătat că primul ministru al României a recunoscut, în legătură cu suspendarea şefului statului, "că l-a luat gura pe dinainte". citeşte tot
-
Boc: Oare participarea lui Sarkozy la Congresul PPE de la Marsilia a fost răsplătită cu suspendarea?
Fostul premier Emil Boc a fost întrebat, miercuri, dacă preşedintele Traian Băsescu ar putea fi suspendat pentru participarea la Congresul PPE de la Bucureşti, el răspunzând:"Oare participarea lui Sarkozy la Congresul PPE de la Marsilia de anul trecut a fost răsplătită cu suspendarea preşedintelui?" citeşte tot
-
Evghenia Timoşenko a sosit la Congresul PPE. Fiica fostului premier al Ucrainei a fost întâmpinată de Elena Băsescu
Evghenia Timoşenko, fiica fostului prim-ministru al Ucrainei Iulia Timoşenko, a fost întâmpinată, miercuri, la Palatul Parlamentului, unde se desfăşoară Congresul PPE, de fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Elena Băsescu. citeşte tot
-
Laszlo Tokes: Aş propune ca suma acordată UE cu Premiul Nobel să fie utilizată în scopuri minoritare
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, miercuri, că suma acordată Uniunii Europene prin premiul Nobel pentru Pace ar trebui utilizată "în scopuri minoritare". citeşte tot
-
Mihai Răzvan Ungureanu şi Laszlo Tokes vor ca partidele lor să devină membre PPE
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu speră ca partidul Forţa Civică să devină membru al PPE, aceeaşi speranţă având şi europarlamentarul Laszlo Tokes pentru Partidul Popular Maghiar din Transilvania. citeşte tot
-
Ungureanu: Prezenţa preşedintelui la Congresul PPE este legitimă constituţional
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu declară că prezenţa preşedintelui Băsescu la Congresul PPE "este legitimă constituţional", arătând că, dacă congresul socialiştilor europeni s-ar fi ţinut la Bucureşti şi şeful statului ar fi fost invitat să ţină un cuvânt de bun venit, ar fi făcut aceasta. citeşte tot
-
Blaga, despre lansarea candidaţilor USL concomintent cu Congresul PPE: Atâta îi duce capul, atâta fac
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, miercuri dimineaţă, cum comentează organizarea de către reprezentanţii USL a lansării candidaţilor la parlamentare concomitent cu Congresul PPE, el răspunzând: "Atâta îi duce capul, atâta fac". citeşte tot
-
Barbu: Liderii USL cred în respectarea Constituţiei doar când le reaminteşte Dan Voiculescu că au semnat un pact
Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia premierului Victor Ponta privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu pentru participarea la Congresul PPE reprezintă "culmea ipocriziei", arătând că Crin Antonescu trebuia suspendat când era preşedinte interimar. citeşte tot
-
Boagiu: Dacă premierul poate merge la mitinguri politice, preşedintele poate veni la Congresul PPE
Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, marţi, că dacă premierul Victor Ponta are dreptul să participe la mitinguri politice, atunci preşedintele Traian Băsescu poate participa la Congresul PPE, ea afirmând că preşedintele PSD ar trebui să se uite în Codul de bune practici politice. citeşte tot
-
Camera Deputaţilor a luat act de demisia din Parlament a lui Surupăceanu
Camera Deputaţilor a luat act luni de demisia deputatului PSD Mugurel Surupăceanu din Parlament şi a declarat vacant postul acestuia. citeşte tot
-
Andronescu: Bacalaureatul profesional există în Franţa din 1985. A fost introdus de curând în Austria
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că bacalaureatul profesional există din 1985 în Franţa şi a arătat că prin această măsură nu a "alergat după voturi". citeşte tot