Felix Damian

Spaniolii au vindecat bolnavi de Covid-19 cu o moleculă marină

Aplidin este un medicament, produs de PharmaMar din Spania, care se foloseşte deja pentru tratarea tumorilor cancerigene în Australia. Se bazează pe plitidepsină, o moleculă care se obţine de la ascidiile marine, care trăiesc în preajma insulei Ibiza. Primele teste de laborator împotriva Covid-19 au fost în luna martie, la Centrul Naţional de Biotehnologie din […]

România, peste media europeană: 41% din funcţiile de conducere sunt deţinute de femei

Iuliana Leurent conduce Temps HR din 2016 după mai bine de 10 ani, în poziţia de manager pentru diferite departamente. Ea este una dintre femeile care deţin 41% din funcţiile de conducere din companiile din România. Potrivit unui studiu realizat de Confederatia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, suntem peste media europeană de 36% când vine vorba […]

Un sfert din locuitorii Madridului, puşi sub carantină totală. Atmosferă de război, cu oameni păziţi cu dronele

Primăria Madrid a mobilizat peste 200 de agenţi locali, care vor controla traficul pe străzi, iar dronele îi vor localiza pe şoferii care cred că pot să scape nevăzuţi din zonele carantinate. Acestea sunt echipate cu camere performante, pot să emită semnale luminoase şi transmit mesaje audio înregistrate. „Dronele ne vor fi de mare ajutor […]

Spaniolii pregătesc un medicament cu efect rapid împotriva Covid-19

Cercetările pentru testarea noului medicament au loc în laboratoarele companiei Grifols, din Catalonia. Dacă medicii care conduc testările reuşesc să obţină un tratament eficient contra Covid-19, acesta va putea fi administrat în orice cabinet medical. Tratamentul cu imunoglobuline anti-SARS-CoV-2 ar fi foarte bun pentru imunizarea imediată a persoanelor care nu se pot vaccina şi pot […]

Sondaj Avangarde: 79% din români nu mai vor în lockdown. Tot mai mulţi oameni vor să se vaccineze anti COVID-19

Românii vor un stat mai eficient, cu servicii publice de calitate şi sunt tot mai dornici să se vaccineze. Sondajul Avangarde, realizat pe un eşantion de 710 persoane, arată o creştere de 9 procente a românilor care nu sunt de acord cu o nouă carantină totală.   Aproape 80% dintre intervievaţi nu mai vor să […]

Capcană de gheaţă pe străzile Madridului. Furtuna Filomena a adus zăpezi istorice în capitala Spaniei

Filomena a distrus şi câţiva arbori din Gradina Botanică Regală de la Madrid, una din cele mai vechi din Europa. „Adevărul este că trist să vezi toţi copacii de care ai avut grijă, pe care i-au crescut cu multă pasiune. Într-o după-amiază să pierzi toată munca pe care ai făcut-o cu pini şi cedri pe […]

Donald Trump face o vizită simbolică la Alamo, în timp ce FBI-ul aşteaptă noi violenţe

După câteva zile de tăcere, Trump revine în faţa publicului cu o vizită la Alamo, un simbol pentru istoria SUA, după ce un mic grup de americani a fost asediat în 1836 de o forţă inamică mult mai numeroasă.   Casa Albă a anunţat că Donald Trump va marca astăzi respectarea unei promisiuni electorale: zidul […]

Dezastrul creat de furtuna Filomena închide şcolile la Madrid

Ninsorile puternice au blocat aproape 700 de drumuri in centrul peninsulei şi nici acum nu a fost restabilită circulaţia. Personalul primăriei Madrid nu face faţă solicitărilor, iar magazinele au epuizat stocul de lopeţi.   „Gheaţa este foarte tare şi este cea mai mare problemă pe care o avem. Mai mult, temperaturile scăzute împiedică topirea ei. […]

Spania, sub nămeţi. Peste 1000 de oameni au fost surprinşi de ninsori abundente la Madrid VIDEO, GALERIE FOTO

Militarii spanioli au fost implicaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în acţiuni de evacuare din regiunea Madrid. Cele mai mari probleme au fost pe şosele, unde maşinile, lipsite de cauciucuri de iarnă au derapat şi au rămas blocate.   Serviciile de urgenţă au lucrat la foc continuu ca să scoată oamenii dintre zăpezi. Unii […]

Focare de Covid-19 în azile cu bătrâni vaccinaţi din Spania

19 bătrâni şi 2 angajaţi s-au infectat într-un azil de bătrâni din A Coruña, unde vaccinarea cu prima doză s-a făcut în 30 decembrie. La un alt centru de bătrâni, din Mallorca, 69 de persoane s-au infectat la 6 zile după vaccinare. Un caz similar a apărut şi în sud-vest, la Huelva. Pentru că sunt […]

Un bebeluş de origine română a scăpat de Covid după 70 de zile la ATI Valencia

Petru, un copil de origine română, s-a născut perfect sănătos la un spital din Valencia, dar după nouă zile s-a întors în stare gravă la pediatrie. Copilul ar fi luat Covid de la fratele său mai mare care era asimptomatic. După 70 de zile de îngrijiri, Petru a fost externat în aplauzele medicilor.

Petru, bebeluşul care a scăpat de Covid după 70 de zile la ATI

Bebeluşul a ajuns la spital în stare gravă. La început a suferit probleme respiratorii şi a fost alimentat cu greu.   Din această cauză recuperarea lui Petru a fost mult mai anevoioasă, iar în primele zile, părinţii lui, Cristina şi José, nu-l puteau vedea decât prin videoconferinţă.   Medicii spanioli spun că este un caz […]

Madridul nu se bazează doar pe vaccinul anti-Covid. Testarea rapidă va ajuta economia să rămână deschisă

MercaMadrid este uriaşul depozit en-gros de unde pleacă în fiecare dimineaţă toate fructele şi legumele din regiunea capitalei Spaniei. Peste 800 de firme operează în acest complex, unde autorităţile au instalat un cabinet medical permanent de testare rapidă pe antigen.   José Luis Martínez-Almeida, Primarul Madridului: Avem capacitatea de a face aici cel puţin 500 de […]

Mii de români au încercat în ultimele luni să se stabilească în Marea Britanie

Andrei Stanislav, român stabilit în Marea Britanie: Cert este că din august a fost o infuzie de oameni nou veniţi. Cu pandemia şi cu toate închise, bineînţeles că nu au reuşit să se acomodeze şi le-a fost destul de greu să obţină actele, pentru că toate centrele sunt închise. Peste 600 de mii de români […]

Spania va trimite echipe de vaccinare anti-COVID la azilele de bătrâni

„Vaccinul va fi distribuit prin reţeaua sanitară obişnuită, în mod gratuit, prin cele 13 mii de puncte de vaccinare pe care le are ţara noastră”, explică Salvador Ila, ministrul Sănătăţii din Spania. Primii vaccinaţi vor fi angajaţii din sistemul sanitar şi persoanele în vârstă. Echipe de medici şi asistente se vor deplasa la toate căminele de […]

A învins Covid-ul la 104 ani. O femeie din Madrid a supravieţuit infectării cu virusul letal

Elena – vindecată de Covid la 104 ani: Mulţumesc tuturor. Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate, multă sănătate. Să nu lipsească sănătatea şi să se termine cu bine totul. Elena s-a născut cu doi ani înaintea pandemiei de gripă spaniolă din 1918, a supravieţuit Războiului Civil şi a cunoscut două Războaie Mondiale. Anul trecut a scăpat […]

AUR vs. VOX din Spania. Cum a crescut la 15%, „micul” partid de extremă dreapta, cu mesaje simpliste şi generale

La 7 ani de la înfiinţare, VOX este unul din partidele minoritare cu cea mai mare forţă parlamentară din Spania. Are 52 de deputaţi şi este a treia forţă politică din Spania. VOX creşte în sondaje de fiecare dată când guvernul face concesii politice în Catalonia. Are mii de susţinători pe reţele şi propaganda lor […]

Diaspora caută explicaţia AUR: Facebook-ul şi timpul liber din pandemie au stat la baza succesului AUR în diaspora

Ciprian Roman – român din Spania: Sunt într-adevăr în mai multe localităţi mai mulţi adepţi. O să fie probabil cum a fost şi cu PPDD înainte. Deci vor creşte, vor creşte şi la un moment dat se vor opri. Ciprian recunoaşte că AUR a fost o surpriză în străinătate, dar spune că partidul lui Simion […]

Alegeri parlamentare 2020. Românii din Spania votează în 140 de secţii. „Nu ne pierdem speranţa că totul va fi bine”

„Trebuie să nu ne pierdem speranţa că totul va fi bine. Trăiesc aici de aproape 15 ani. Am venit pentru puţin timp, dar a trebuit să stau mai mult datorită situaţiei din ţară şi sper să se poată rezolva ceva”, spune Iulia, o româncă din Spania. Mulţi români din diaspora îşi doresc să se întoarcă […]

Spania a înregistrat primul caz de reinfectare cu COVID-19, care transmite virusul mai departe

Dr. Darío García de Viedma, cercetător Spitalul Gregorio Marañon din Madrid: Pentru prima dată am putut să demonstrăm cum are loc transmiterea virusului după reinfectare, de la pacient la persoanele din jurul său. Pacienta a dezvoltat simptome mult mai severe şi s-a demonstrat că a doua infectare a fost cu o mutaţie nouă a virusului. […]

România vs. Spania: 0-1 la construit spitale. Cea mai modernă secţie ATI din Madrid, gata în timpul necesar obţinerii autorizaţiilor în Iaşi

0 la 1, că egal sigur nu e. Nu îţi vorbesc despre un meci de fotbal, ci despre cum construim spitale.  Spitalul Isabel Zendal din Madrid, construit în trei luni Madridul are de astăzi un nou spital de urgenţă cu 3 pavilioane moderne şi cu o capacitate de 1056 de locuri. 100 de milioane de […]

Madridul şi Barcelona au intrat în atmosfera Crăciunului

Capitala Spaniei este iluminată cu 11 milioane de beculeţe, care au fost instalate pe 200 de străzi. Madridul a cheltuit 3,17 milioane de euro pentru iluminatul de Crăciun. Unul din cele mai mari bulevarde din Madrid este iluminat în culorile drapelului Spaniei. Este un omagiu adus tuturor spaniolilor care suferă din cauza pandemiei. „Spiritul Madridului […]

FOTO Javier Broască a devenit campionul Spaniei la karting la doar 9 ani. Cum şi-a descoperit talentul: „S-a urcat în kart, fără nicio indicaţie”

Atunci când s-a urcat prima dată la volan, Javier avea doar 5 ani şi i-a surprins pe toţi cei prezenţi.   „S-a urcat în kart, fără nicio indicaţie, fără să-i spunem unde-i frâna, acceleraţia. Şi am descoperit că abilitatea pe care o are este ieşită din comun”, povesteşte Bogdan Broască, tatăl lui Javier.   Părinţii […]

Ce strategii de vaccinare au statele din Europa. În România, populaţia generală va fi ultima vaccinată

În toată lumea, oamenii de ştiinţă se luptă pentru un vaccin împotriva Covid-19. Şi dozele nu vor fi nelimitate. Aşa că se apropie momentul să se decidă cine va fi vaccinat cu prioritate. „E clar că avem două variante, fie vaccinăm pe acei care au acest comportament la risc, sau acei care au un risc […]

Cristina Văduva, medic român la Madrid: „Ca să nu ne infectăm toţi, ne-am împărţit în echipe”

Ca să nu se îmbolnăvească cu toţii, colegii Cristinei s-au împărţit de la început în două echipe, în funcţie de vârstă. Cei sub 50 de ani s-au ocupat în mod direct de pacienţii cu COVID-19, iar medicii mai în vârstă au preluat alte sarcini şi alţi bolnavi. Cristina Văduva, medic ORL la Madrid: Asta a […]

Spital cu 1.000 de paturi, construit în timp record la Madrid

Lucrările la noul spital pentru pandemii, din Madrid, au început în luna iulie şi s-au derulat zi şi noapte. Isabel Díaz Ayuso, preşedintele regiunii Madrid: Este surprinzător ritmul în care se face construcţia noului spital din Madrid, „Infirmiera Isabel Zendal”. Asta se petrece datorită celor 1.350 de muncitori care lucrează 24 de ore fără pauză […]

Patronii spanioli de restaurante au pus mâna pe tigăi. Spania trece prin al doilea val al pandemiei şi principalele restricţii vizează sectorul HORECA

Mii de angajaţi din baruri, restaurante şi hoteluri au manifestat pe străzile marilor oraşe din Spania. Au bătut din tigăi şi au strigat lozinci în favoarea sectorului HORECA, pentru care sunt necesare ajutoare directe.   Peste 60 de miliarde din încasările aşteptate în 2020 s-au pierdut din cauza pandemiei şi a restricţiilor, dar chiriile şi […]

Europa se trezeşte la realitate după ultimele atentate teroriste

Imaginile şocante de la atacurile de la Viena nu pot fi uitate de nimeni, dar mai ales de premierul austriac, Sebastian Kurz. Acesta a cerut o reacţie coordonată din partea Europei la noile strategii folosite de teroriştii străini. „Avem mii de oameni care au încercat să părăsească Europa în ultimii doi ani ca să ucidă […]

Telemuncă din paradis. În Insulele Canare, turiştii sunt înlocuiţi acum de freelancers şi de profesionişti care muncesc la distanţă

Ioana, Bogdan şi Valentin s-au stabilit de câţiva ani în arhipelagul spaniol din Atlantic şi muncesc în domeniul IT. Au decis să se mute cînd au văzut cît de primitori sunt localnicii şi au fost fermecaţi de frumuseţea insulelor norocoase. „E plăcut cumva că după 4 ani de când stăm aici ştim multă lume în […]

Continentul european este lovit aspru de Covid-19. Europenii sunt depăşiţi doar de America Latină la numărul deceselor

Grecia se trezeşte în prima zi de lockdown. Se închid toate magazinele care nu vând produse alimentare, iar restaurantele mai pot face doar livrări la domiciliu. Şcolile rămân deschise doar pentru clasele primare, iar elevii de gimnaziu şi de liceu vor studia online. Grecii au voie să iasă din casă pentru sport, muncă sau asistenţă […]

Primarul Madridului: Restaurantele sunt sigure!

José Luis Martínez-Almeida, primarul conservator al Madridului, semnalează că un număr foarte mic de cazuri de Covid-19 se produc în restaurante şi susţine deschiderea afacerilor în ciuda pandemiei. Pentru primarul capitalei spaniole, mersul la restaurant nu presupune un risc mai mare decât alte activităţi. José Luis Martínez-Almeida îi îndeamnă pe madrileni să cumpere şi să […]

Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

Jose Guerrero este unul din cei trei tineri din Barcelona, care au avut ideea de a crea un muzeu online al pandemiei. Totul a început în primele zile ale lockdown-ului, când se cânta la balcoane, când oamenii se băteau pe hârtia igienică şi când mobilul era singura conexiune cu ceilalţi. Primele lucrări de artă au […]

Premierul Pedro Sánchez a declarat stare de urgenţă în Spania. Care sunt noile reglementări

Premierul socialist al Spaniei a anunţat că se restrânge circulaţia persoanelor pe timpul nopţii şi lasă libertate liderilor regionali, pentru a reduce grupurile sociale la maximum 6 persoane sau să impună carantina pe localităţi sau pe provincii. Obiectivul guvernului spaniol este să menţină aceste reguli până pe 9 mai, cu ajutorul Parlamentului. În prezent, Spania […]

Ficatul gras non-alcoolic te expune bolii provocate de coronavirus. Rezultatele studiului vizează aproape 2 miliarde de oameni

Analizele realizate de mai mulţi cercetători intenaţionali au fost coordonate de Laboratorul de Medicină Moleculară de la Universitatea din Santiago de Compostela.   S-a descoperit că acolo unde steatohepatita nealcoolică este asociată de obezitate se vede o reacţie mai mare între enzima ACE2 şi Tmprss2, o moleculă care permite uniunea dintre membrana virusului şi celulă. […]

Cum au reuşit spaniolii să readucă turiştii în Insulele Canare

Luiza Turcan lucrează ca ghid turistic în Tenerife de 10 ani şi ne-a spus că vestea i-a făcut pe toţi să sară în sus de bucurie. A fost un an greu pentru localnici şi mulţi români au rămas fără slujbe din cauza pandemiei. Primele avioane din Marea Britanie si Germania sosesc în acest weekend pline […]

Începând cu anul 2023, o să poţi zbura în spaţiu, cu balonul. Află cum e posibil

Fondatorul companiei, Kemel Kharbachi, spune că ideea i-a venit după isprava de acum 8 ani, a lui Felix Baumgarten, care a urcat până la 39 de mii de metri cu o capsulă agăţată de un balon cu heliu. Experienţa oferită de EOS-X Space va dura cîteva ore, timp în care turiştii vor admira, din capsula […]

Strigătul medicilor rezidenţi din Spania: „Ne lăsaţi în pielea goală!”

Sute de rezidenţi condamnă lipsa de empatie a guvernului catalan care nu le măreşte salariile de mulţi ani şi îi exploatează de mai bine de jumătate de an în ture fără sfârşit. Rezidenţii catalani sunt în grevă de mai multe zile, la fel ca şi medicii de la 112 Madrid, care vor fi însoţiţi la […]

Grija viitorului îi apasă şi pe elevii din Spania şi Italia care urmează să dea examene

Emma Popescu are 9 ani şi, înainte de pandemie, practica gimnastica la Torino, la nivel de competiţie. Era obişnuită cu antrenamentele, chiar dacă durau şi 18 ore pe săptămână. În lockdown a încercat să se menţină în formă, dar lipsa antrenemanetelor i-a afectat performanţa fizică. Antrenamentele s-au reluat, dar condiţiile sunt foarte stricte şi lipsesc […]

Şcolile rămân deschise în multe ţări din Europa

Spania are foarte puţine şcoli închise din cauza focarelor, iar numărul claselor suspendate în regiunea Madrid ajunge la 1700 şi 30.000 de elevi sunt izolaţi. Numărul elevilor aflaţi în izolare nu depăşeşte 5% din totalul copiilor şcolarizaţi în regiune. Maria Andriescu locuieşte în Spania şi se teme că suspendarea orelor ar fi o mare problemă […]

Restricţiile nu sunt de ajuns: Medicii spanioli propun un lockdown inteligent

Medicul Cesar Carballo de la Urgenţa spitalului Ramon y Cajal din Madrid este unul dintre medicii care cred că lockdown-ul este inevitabil, dar că trebuie făcut în mod inteligent şi pe perioade scurte. Mai mult, recomandă masca mai degrabă în casa decât pe stradă şi deschiderea teraselor pe timpul iernii.   Medicii propun autorităţilor să […]