Fierbinteanu Cristian

Victoria Brăneşti – Unirea Urziceni, scor 4-1, în Liga I

Echipa Victoria Brăneşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), formaţia Unirea Urziceni, într-un meci disputat la Buzău, în etapa a XIV-a a Ligii I.

Geoană: Decizia CC, vot de blam pentru Guvern

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Curţii Constituţionale la sesizarea pe care a formulat-o cu privire la angajarea răspunderii pe Legea educaţiei este un vot de blam la adresa Executivului.

Bagdad: 11 atentate cu maşini capcană. Cel puţin 30 de morţi şi 75 de răniţi

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte 75 au fost rănite, marţi seara, în unsprezece atentate cu maşină-capcană comise la Bagdad, a anunţat o sursă din Ministerul de Interne.

Bilanţ tragic pentru Becali: 65 de transferuri în patru ani, zero trofee

Absenţa performanţelor din ultimii patru ani în Ghencea are o explicaţie clară şi în strategia echipei conduse de Gigi Becali. Odată cu plecarea cuplului Olăroiu - MM Stoica, factorul de echilibru al echipei, patronul a căutat performanţa imediată, investind sume imense în jucători, potrivit www.prosport.ro

Romanian President Basescu Sends Controversial Bills Back To Parliament

Romanian President Traian Basescu on Tuesday sent the Parliament back two bills, one reducing the VAT on food, the other exempting low pensions from the income tax, requesting they be re-examined.

Ioan Becali: Caracterul lui Mutu nu este pe gustul lui Hagi

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, marţi, pentru site-ul tumspor.com, că nu crede că Adrian Mutu va ajunge la formaţia Galatasaray Istanbul, deoarece caracterul atacantului echipei AC Fiorentina nu este pe gustul antrenorului Gheorghe Hagi.

Băsescu a retrimis Parlamentului legile privind TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mici

Preşedintele Băsescu a retrimis Parlamentului, marţi, legile care prevăd reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mici, menţionând că prima măsură ar conduce la scăderea semnificativă a încasărilor bugetare, iar cea de a doua nu este oportună şi nici recomandată.

Băsescu a atenţionat asupra necesităţii stabilirii proiectelor finanţate din bugetul pe 2011

Preşedintele Traian Băsescu i-a atenţionat marţi pe liderii partidelor din arcul guvernamental că este necesară stabilirea imediată a proiectelor prioritare care vor fi finanţate din bugetul anului 2011, astfel încât, în ianuarie, să se semneze deja contractele pentru derularea acestora.

Băsescu: După măsurile de la ultimul Consiliu European, România e ferită de derapaje

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, după consultările cu partidele politice, că setul de măsuri adoptat la ultimul Consiliu European va feri România de orice fel de derapaje, în special de populismul propriilor oameni politici.

Ponta: Imediat ce Băsescu dă voie PDL s-o înlocuiască pe Anastase, Parlamentul revine la normal

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi chemat separat opoziţia la consultări, PSD ar fi onorat invitaţia şi a apreciat că Parlamentul se poate debloca dacă Băsescu "dă voie" PDL s-o înlocuiască pe Roberta Anastase.

Băsescu: Aş fi dorit să discut şi cu opoziţia dacă putem debloca activitatea la Senat şi la Cameră

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că şi-a propus să discute punctual cu liderii partidelor de opoziţie despre modalităţile de deblocare a activităţii celor două Camere ale Parlamentului, dar formaţiunile acestea nu au venit la consultări.

Acţionarii E.ON Gaz România şi E.ON Moldova Furnizare au aprobat fuziunea celor două compani

Acţionarii E.ON Gaz România şi E.ON Moldova Furnizare au aprobat, marţi, fuziunea celor două companii, subsidiare de furnizare a gazelor naturale şi electricităţii ale grupului german de utilităţi E.ON, deşi Fondul Proprietatea s-a opus operaţiunii.

Băsescu: Partidele din opoziţie se izolează prin neparticiparea la consultări şi este păcat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că partidele de opoziţie se izolează prin neparticiparea la consultările cu şeful statului, adăugând că el va continua să le invite la discuţii pe teme importante, cu atât mai mult cu cât doreşte ca aceste consultări să fie mai dese.

Toamna se numără depresiile

Astenia de toamnă provoacă oboseală, fluctuaţii ale apetitului şi schimbări ale stării de spirit. Se tratează cu carbohidraţi "buni", mişcare, iar în cazurile mai grave se adaugă şi psihoterapie, potrivit www.evz.ro.

Cum a ajuns iPhone jucăria favorită a copiilor de până la trei ani

Ursuleţii de pluş, elefănţeii coloraţi şi zdrăngănelele numai bune de ros au acum concurenţă high-tech. Chiar dacă abia merg de-a buşilea, copiii sunt fascinaţi de iPhone, pe care învaţă rapid să îl utilizeze, potrivit www.gandul.info.

Semnificaţii istorice pentru 19 octombrie

În 1926 a încetat din viaţă medicul şi bacteriologul Victor Babeş, vicepreşedinte al Academiei Române (1899–1900; 1918–1919).

Cât este normal să plângă copilul tău atunci când îl duci la grădiniţă

Dacă plânge mai mult de o săptămână, copilul are o problemă de adaptare şi de socializare, susţin specialiştii în psihologia copilului, potrivit www.gandul.info.

Atletul LaShawn Merritt, suspendat pentru dopaj. El susţine că a luat un medicament pentru mărirea penisului

Atletul american LaShawn Merritt, campion olimpic (2008) şi mondial (2009) în proba de 400 metri, a fost suspendat 21 de luni după ce a fost depistat pozitiv de trei ori cu DHEA, un steroid anabolizant, a anunţat Agenţia Americană Antidoping.

Dănuţ Oprea: Cred că este cel mai slab meci al nostru din acest campionat

Directorul tehnic al FC Braşov, Dănuţ Oprea, a declarat, luni seară, că echipa ardeleană a făcut cel mai slab joc în acest campionat, după ce a pierdut, pe teren propriu, scor 0-3, cu Universitatea Craiova, în etapa a XI-a a Ligii I.

Neagoe: Am obţinut o victorie mare

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, luni seară, că echipa sa a obţinut o victorie mare cu FC Braşov, scor 3-0, în Liga I şi a apreciat că oltenii se află pe un drum ascendent.

Etapa a XI-a este runda în care s-au marcat cele mai multe goluri în acest sezon

Etapa a XI-a din acest sezon al Ligii I este runda în care s-au marcat cele mai multe goluri de până acum, cu 32 de reuşite, precedentul record fiind înregistrat în etapa a V-a, când s-a înscris de 28 de ori.

Rezultate complete din etapa a XI-a a Ligii I

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă, duminică şi luni în etapa a XI-a a Ligii I:

Onţanu, lansat de la Teatrul Naţional spre Primăria Capitalei, pe acorduri de galerie sportivă

Acustica sălii "I.L.Caragiale" a TNB a fost pusă la grea încercare, luni seară, de arsenalul de galerie sportivă al celor de la UNPR Bucureşti, care, folosind două tobe mari, două portavoci, câteva trompete şi zeci de steaguri, l-au lansat pe Neculai Onţanu în cursa pentru Primăria Capitalei.

FC Braşov – Universitatea Craiova, scor 0-3, în Liga I

Formaţia Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Braşov, în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I.

Plăcintă: Ar trebui un minister al investiţiilor străine şi un minister al fondurilor europene

Senatorul PDL Sorina Plăcintă a declarat, luni, că ar trebui să existe un minister al investiţiilor străine şi unul al fondurilor europene, menţionând că ea ar putea avea o dezbatere pe acest subiect cu colegii din partid, din coaliţie şi chiar cu cei din opoziţie.

Cezar Preda, despre Ialomiţianu: Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii cu sticle şi mere?

Mai mulţi lideri democrat-liberali îl critică pe noul ministru de Finanţe pentru modul şovăielnic în care a negociat cu sindicaliştii, notează ziarul "Gândul", precizând că Cezar Preda a spus, luni, în BPN, despre Ialomiţianu: "Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii cu sticle şi cu mere?".

Adi Minune, audiat într-un dosar de tentativă de omor

Cântăreţul Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de scenă Adi Minune, a fost audiat, luni, într-un dosar în care fiul lui Nuţu Cămătaru, Ionel Balint, este suspectat că a înjunghiat o persoană, în urmă cu aproape o lună, într-un restaurant din Capitală.

Leonard Orban: La patru ani de la intrarea în UE putem spune că experienţa nu este pozitivă

Consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost negociator şef cu UE şi fost comisar european, a declarat, luni, că România ar trebui să înveţe din experienţa legată de fondurile europene, el menţionând că la patru ani după aderare, "experienţa nu este pozitivă".

Suedia refuză să-i acorde permis de şedere fondatorului site-ului WikiLeaks

Autoritatea suedeză pentru imigraţie a refuzat luni să-i acorde un permis de şedere fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a anunţat un oficial.

Germania a cumpărat date despre averea din Elveţia a evazioniştilor bogaţi

Procuratura germană a plătit aproximativ 1,5 milioane euro pentru date despre clienţi ai băncii elveţiene Julius Baer, parte a unei operaţiuni mai ample de identificare a germanilor bogaţi responsabili de evaziune fiscală prin păstrarea de fonduri în bănci din Elveţia.

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti, între 27 şi 29 octombrie

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti vor avea loc între 27 şi 29 octombrie, la Institutul Cultural Român, incluzând proiecţia a cinci pelicule ce vor putea fi vizionate gratuit, informează un comunicat din partea organizatorilor.

Şase ore de muzică live, în tren, la următorul eveniment Beck’sperience

Participanţii la următorul eveniment Beck'sperience - Beck'sperience Train - se vor bucura de şase ore de muzică live cu Les Elephants Bizarres, Şuie Paparude, DJ Vika Jigulina, DJ Christian Green şi Dj Gojira, într-un tren care va pleca, în noaptea de 29 octombrie, din Gara de Nord din Bucureşti.

Barroso vine la Bucureşti pentru summit-ul dedicat Strategiei Dunării

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se va afla la Bucureşti la 8 noiembrie pentru a participa la cel de-al treilea summit dedicat Strategiei Dunării, a declarat, luni, Viorel Ardeleanu coordonator naţional privind Strategia Dunării.

Ialomiţianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri

Listele cu personalul din Ministerul Finanţelor şi instituţiile subordonate nu au fost finalizate, pentru că direcţiile teritoriale au cerut lămuriri suplimentare, a declarat luni ministrul de resort, Gheorghe Ialomiţianu, arătând că valoarea stimulentelor va depinde de fondurile constituite.

Funeriu: Nu discut cu liderii studenţilor teleghidaţi politic, nu pot fi parteneri de discuţie

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, după întâlnirea cu sindicatele de la Ministerul Muncii, că a discutat cu reprezentanţii de la două organizaţii studenţeşti despre amendamentele la Legea educaţiei, dar că refuză să discute cu "liderii studenţilor teleghidaţi politic".

Cea de-a treia zi de protest la Ministerul Educaţiei s-a încheiat, profesorii continuă acţiunea în zilele următoare

Cea de-a treia zi de pichet la Ministerul Educaţiei s-a încheiat fără ca vreun reprezentant al instituţiei să îi cheme la discuţii pe protestatari, care sunt hotărâţi să continue acţiunea atât timp cât există o şansă ca Guvernul să nu îşi asume răspunderea în Parlament pentru Legea educaţiei.

Onţanu, ales preşedinte al UNPR Bucureşti şi desemnat candidat pentru Primăria Capitalei

Secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, a fost ales, luni, preşedinte al UNPR Bucureşti - el fiind singurul candidat pentru această funcţie - şi desemnat candidat al acestei formaţiuni la scrutinul din 2012 pentru Primăria Generală a Capitalei.

Romanian Govt To Seek Confidence Vote In Parliament Over Education Bill On Oct 28

The Romanian Government will seek a confidence vote in Parliament on October 28 to pass the country’s education bill, the standing offices of the Romanian Senate and Chamber of Deputies decided Monday.

Donarea de ţesuturi şi organe după moarte, opţiune în cardul naţional de asigurat

Senatul a adoptat tacit, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia în cardul naţional de asigurat se va include opţiunea donării, după moarte, de ţesuturi şi organe în vederea transplantului.

Elevii ar putea avea în orar trei ore de sport săptămânal

Orarul şcolar al elevilor ar putea conţine trei ore obligatorii de educaţie fizică săptămânal, potrivit unei iniţiative legislative adoptate tacit de Senat.