Firuta Flutur

REPORTAJ: Grădina de legume şi muzeul din curtea unei şcoli din Craiova – GALERIE FOTO

Într-o şcoală din Craiova, elevii primesc la cantină legume şi fructe proaspete. Nu cumpărate din piaţă, ci culese chiar din grădina şcolii. În plus, cei mici au propriul lor muzeu tradiţional românesc.

Constanţa: Condamnare cu suspendare în cazul morţii celor doi scafandri în 2010. Decizia este definitivă

Directorul SC Hunter’s Company SRL, Jorj Unciuleanu, a rămas cu condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul celor doi scafandri morţi în 2010 în timp ce făceau scufundări la epava vasul turcesc Medy, decizia instanţei fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hotărâre definitivă a Biroului Electoral Judeţean Argeş în cazul lui Tudor Pendiuc: La Piteşti nu se renumără voturile

Biroul Electoral Judeţean Argeş a respins, vineri, contestaţia depusă de Tudor Pendiuc, prin care acesta cerea renumărarea tuturor voturilor, hotărârea fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constanţa: Soţ şi soţie, răniţi grav într-un accident rutier produs pe drumul naţional către Tulcea – FOTO/VIDEO

Două persoane, soţ şi soţie, ambii în vârstă de 68 de ani, au fost rănite grav, vineri la prânz, într-un accident rutier produs la ieşirea din Mihail Kogălniceanu, către Sibioara, pe drumul naţional către Tulcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Buzău: Un tir cu 800 de butelii a luat foc pe DN2, mai multe explozii având loc. ISU: Pericolul a fost foarte mare, pompierii nu s-au apropiat. Localnicii evacuaţi s-au întors acasă – VIDEO/GALERIE FOTO

Un tir încărcat cu 800 de butelii cu gaz a luat foc, vineri dimineaţa, pe drumul naţional 2, în localitatea Mihăileşti, mai multe butelii explodând după pornirea incendiului. Oamenii pe o rază de 500 de metri au fost evacuaţi.

Directorul Spitalului Judeţean Constanţa „a luat act” de punerea sub control judiciar a medicilor

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „a luat act” de punerea sub control judiciar a celor doi medici, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului după ce au dispus internarea lui Nicuşor Constantinescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Medici din Constanţa, urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului în cazul lui Nicuşor Constantinescu. ”E un abuz”, a declarat acesta

Şefa Secţiei de Cardiologie a Spitalului de Urgenţă Constanţa, Raluca Irinel Parepa, şi un medic primar sunt urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului după ce au dispus internarea lui Nicuşor Constantinescu, pentru ca acesta să execute arestul în condiţii mai blânde, potrivit DNA.

REZULTATE ALEGERI LOCALE – Argeş: Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, a contestat rezultatul alegerilor

Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, care, conform numărătorii paralele a fost înfrânt de viceprimarul Cornel Ionică, a făcut contestaţie la Biroul Electoral de Circumscripţie Piteşti cu privire la rezultatul votului din 5 iunie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Torturat de propria mamă: Un copil în vârstă de şapte ani, din Braşov, ars pe faţă pentru că nu şi-a făcut lecţiile

Un copil de şapte ani din Braşov a fost torturat de propria mamă, fiind ars cu o furculiţă încinsă pe faţă şi braţ, pe motiv că nu şi-a făcut lecţiile, copilul fiind încredinţat de urgenţă bunicii paterne, iar mama a fost internată la Spitalul de Psihiatrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rezultate parţiale BEJ Constanţa: PSD a câştigat cele mai multe fotolii de primar

PSD a câştigat cele mai multe fotolii de primar în judeţul Constanţa, conform datelor parţiale furnizate, luni, de reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean, în timp ce PNL are un avans de numai un procent în Consiliul Judeţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI LOCALE. Alba Iulia: Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava a obţinut peste 40 de procente în faţa deputatului Călin Potor

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PNL), a obţinut aproape 42 de procente în faţa principalului său contracandidat, Călin Potor, care a candidat din partea PSD, iar liberalii vor avea 12 consilieri în Consiliul Local Alba Iulia, potrivit rezultatelor finale publicate de BEM Alba Iulia.

Rezultate parţiale BEJ Maramureş: Cătălin Cherecheş a obţinut 70,14% din voturi

Biroul Electoral Judeţean Maramureş a centralizat, luni, voturile de la alegerile locale în Baia Mare, cu excepţia a două secţii de votare, rezultatele parţiale arătând faptul că primarul suspendat al municipiului, Cătălin Cherecheş, a obţinut 70,14% din voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI LOCALE. Suceava: Cei doi primari PNL inculpaţi în campanie pentru luare de mită au câştigat alegerile

Cei doi primari liberali care au fost inculpaţi în timpul campaniei electorale pentru fapte de corupţie, luare de mită, din comunele sucevene Şcheia şi Mitocu Dragomirnei, au recâştigat mandatele de primar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI LOCALE: PSD a câştigat cele mai multe primării în judeţul Mehedinţi

Municipiul Drobeta Turnu Severin, Mehedinţi, are un nou primar, social-democratul Marius Screciu reuşind să obţină peste 41% dintre voturile alegătorilor, iar în judeţ cele mai multe primării au fost obţinute tot de Partidul Social Democrat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătălin Cherecheş, Olguţa Vasilescu şi Mircia Gutău câştigă noi mandate, potrivit numaratorii paralele

Cătălin Cherecheş a fost reales în funcţia de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi, deşi se află în arest la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, judeţul Cluj, arată datele numărătorii paralele realizate de Coaliţia pentru Baia Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei: Cam în doi, trei ani, o treime din şcolile doctorale se vor închide

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că în următorii doi-trei ani, o treime din şcolile doctorale se vor închide, iar altele se vor concentra, afirmând că evaluarea internaţională a acestor instituţii nu se poate realiza mai repede,transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ploaie torenţială în judeţul Hunedoara: 25 de gospodării din localitatea Săcămaş au fost inundate – GALERIE FOTO

25 de gospodării din localitatea hunedoreană Săcămaş au fost inundate, sâmbătă dimineaţă, în urma unei ploi torenţiale, drumul comunal fiind şi el afectat şi mai multe podeţe fiind distruse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CODUL PORTOCALIU de inundaţii a fost restrâns. Avertizarea hidrologilor este valabilă până sâmbătă la ora 24.00

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat avertizarea cod portocaliu de inundaţii, fiind valabilă pe râuri din patru judeţe până sâmbătă la ora 24.00.

Circulaţia este întreruptă pe mai multe drumuri naţionale din cauza inundaţiilor. COD ROŞU, prelungit până sămbătă după-amiază

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale este întreruptă din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Musulmanii din România intră de luni în postul Ramazanului

Credincioşii de confesiune islamică vor intra de luni dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui, în postul de primenire spirituală, morală şi trupească a celei de-a noua luni a anului islamic, considerată cea mai importantă şi sfântă pentru musulmani, Ramazan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Străzi şi gospodării inundate în judeţul Constanţa în urma unei ploi torenţiale

Mai multe străzi şi gospodării au fost inundate în urma unei ploi torenţiale care s-a abătut în cea mai mare parte a Dobrogei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

25 de gospodării au fost inundate într-o comună din judeţul Buzău – VIDEO

25 de gospodării au fost inundate în zona Pîrscov-Bădila din judeţul Buzău, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău intervenind pentru scoaterea apei din locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vâlcea: Patru persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit o dubiţă şi un autoturism pe DN7

Patru persoane au ajuns la spital, vineri după amiază, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident, petrecut pe DN7, pe raza localităţii Bujoreni-Vâlcea, traficul desfăşurându-se cu greutate, pe un singur sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalele din Craiova au plătit în trei ani peste 1,5 milioane lei pentru dezinfectanţi Hexi Pharma

Cele trei spitale aflate în subordinea Primăriei Craiova au achiziţionat, în perioada 2012-2015, dezinfectanţi de la firma Hexi Pharma în valoare de peste 1,5 milioane de lei, după cum reiese din raportul corpului de control al primarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul căutat de salvamontişti şi jandarmi în munţii Bucegi a ajuns singur în Buşteni

Cei doi tineri din Bucureşti, căutaţi de salvamontişti şi jandarmi în munţii Bucegi, au fost localizaţi, tânăra fiind la jumătatea traseului pe Jepii Mici, iar prietenul ei ajunsese în staţiunea Buşteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un local din Craiova, închis temporar după ce mai multe persoane au făcut toxiinfecţie alimentară

Direcţia de Sănătate Publică Dolj a dispus suspendarea temporară a activităţii unui restaurant din Craiova, după ce mai multe persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Moţii în costume tradiţionale au protestat în faţa statuii lui Avram Iancu, cântând din tulnic – VIDEO

Mai mulţi moţi din Munţii Apuseni, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, au protestat, joi, faţă de neaplicarea Legii Moţilor şi şi-au cerut drepturile în faţa statuii lui Avram Iancu din Cluj-Napoca, cântând din tulnic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova. Cine sunt cei patru membri ai echipajului care au murit. 3 iunie, declarată zi de doliu naţional – VIDEO/ FOTO

Patru persoane au murit, joi, după ce un elicopter SMURD s-a prăbuşit în raionul Cantemir din Republica Moldova, într-o zonă împădurită. Membrii echipajului se aflau într-o misiune de salvare pentru a prelua un pacient în stop cardio-respirator. În momentul producerii tragediei, în Republica Moldova era cod galben de ploi.

Cluj: O asociaţie de tineret propune mersul pe bicicletă spre serviciu, măcar o zi

O asociaţie de tineret a lansat, joi, la Cluj-Napoca, o campanie pentru mersul pe bicicletă spre serviciu, măcar o zi pe săptămână, susţinând că un astfel de transport alternativ este ecologic, sănătos şi va duce la fluidizarea traficului rutier în municipiu, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu la o groapă de deşeuri de la intrarea în Piteşti, care a ars şi joia trecută

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţa, la o groapă de colectare a deşeurilor aflată la intrarea în Piteşti, în apropiereacombinatului Arpechim, acolo unde a ars şi săptămâna trecută, pompierii intervenind cu şase autospeciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

E.Coli verotoxigenă, într-o probă de lapte crud prelevată de la o fermă de bovine din judeţul Alba

Bacteria E.Coli verotoxigenă a fost găsită într-o probă de lapte crud prelevată de la o fermă de bovine din judeţul Alba, iar în urma controalelor, în respectiva unitate, au fost depistate şi alte nereguli, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constanţa: Şoferul care a ucis un om şi a lovit doi pietoni a ajuns la spital din arest – VIDEO

Şoferul care a produs accidentul din Constanţa, în care un adolescent a murit, a fost transportat, miercuri, la spital, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în arest şi urma să fie dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu la locomotiva unui tren în Bistriţa; călătorii au ajuns cu o oră întârziere – FOTO

O locomotivă a unui tren particular de persoane, care circula între Bistriţa şi Cluj-Napoca a luat foc miercuri, la ieşirea dintr-un cartier al municipiului Bistriţa, cei 20 de pasageri fiind evacuaţi în condiţii de siguranţă, fără a exista victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie din Craiova a înscenat un furt, după ce a cheltuit aproape 30.000 euro pe haine şi pantofi

O femeie din Craiova a fost amendată de poliţie după ce a minţit că i-au fost furaţi aproape 30.000 euro, bani pe care ea îi cheltuise fără ştirea soţului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Coordonatorul Poliţiei Locale Sector 1 a fost reţinut pentru 24 de ore – VIDEO

Coordonatorul Poliţiei Locale Sector 1, Emanoil Bocean, a fost adus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti cu mandat pentru a fi audiat, după percheziţiile de marţi de la sediul Poliţiei Locale Sector 1, din biroul acestuia.

Prinţul Charles al Marii Britanii, în Valea Zălanului

Prinţul Charles al Marii Britanii, aflat într-o vizită privată în România, a înnoptat luni la conacul său din satul Valea Zălanului din judeţul Covasna, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alţi trei copii din judeţul Argeş au fost internaţi în spital cu suspiciune de scarlatină

Trei copii de la grădiniţe din judeţul Argeş, suspecţi de scarlatină, se află, marţi, internaţi în spital, după ce doi elevi de la şcoli din judeţ au fost şi ei spitalizaţi săptămâna trecută din acelaşi motiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constanţa: Un mort şi patru răniţi în urma unui accident. Şoferul vinovat nu avea permis de conducere – VIDEO

Un adolescent a murit, iar alţi patru tineri au fost răniţi grav, luni noapte, într-un accident rutier petrecut între două autoturisme pe un bulevard circulat din municipiul Constanţa, şoferul vinovat neavând permis de conducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zeci de gospodării din judeţul Hunedoara, afectate de inundaţii după o ploaie torenţială – FOTO

Aproape 60 de gospodării din judeţul Hunedoara au fost afectate, luni seara, de o ploaie torenţială în urma căreia apa a intrat în beciuri şi curţi, la operaţiunile de evacuare a apei participând peste 100 de pompieri şi voluntari.

Ponta, către Gorghiu: Cum să îl suspend eu pe Iohannis? Nici nu-l găsesc la Cotroceni

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Bistriţa, că declaraţiile Alinei Gorghiu referitoare la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis sunt ridicole şi că şeful statului nu este de găsit la Cotroceni pentru a fi suspendat, transmite corespondentul MEDIAFAX.