Florin Badescu

România a avut în decembrie cea mai rapidă creştere a activităţii în construcţii din UE

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea activităţii din construcţii din ultima lună a anului trecut, de 17,6%, faţă de noiembrie, în condiţiile în care indicatorul a evoluat negativ în opt state comunitare, potrivit Eurostat, care a prezentat date pentru 12 ţări.

Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă

Solistul rock Leo Iorga a fost operat, joi, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, starea lui este stabilă, în prezent fiind în secţia de Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Florin Mihălţan.

PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011

Partidul Popular European (PPE) susţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul lui 2011, a declarat joi Mario David, vicepreşedintele partidului, citat de site-ul Novinite.com.

PSD: Oportunitatea tehnică a suspendării lui Băsescu, atunci când avem 236 de voturi

Senatorul PSD Georgică Severin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că oportunitatea politică pentru iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va exista când opoziţia va avea cele 236 de voturi necesare.

ATV-ul Johannes Kepler, lansat cu succes către Staţia Spaţială Internaţională

ATV-ul Johannes Kepler, a doua navetă cargo europeană complet automatizată, lansată miercuri cu ajutorul unei rachete Ariane, va ajunge peste opt zile pe orbita optimă de conectare cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pe care o va aproviziona cu oxigen, alimente, carburant şi îmbrăcăminte.

Presă: Fostul preşedinte tunisian Ben Ali este în comă

Fostul preşedinte tunisian Ben Ali, care a părăsit ţara la 14 ianuarie şi s-a refugiat în Arabia Saudită, a intrat în comă după ce a suferit un atac cerebral, susţine un jurnalist francez specialist în Tunisia, relatează Le Monde, în ediţia electronică.

Natalie Portman va avea un băieţel

Actriţa Natalie Portman şi logodnicul ei, dansatorul Benjamin Millepied, vor avea un băieţel, care urmează să se nască în această vară, potrivit contactmusic.

Un autoportret de Andy Warhol, vândut la licitaţie pentru 12,8 milioane de euro

Un autoportret uriaş al pictorului Andy Warhol, considerat "părintele curentului pop-art", a fost achiziţionat, miercuri, la Londra, pentru suma de 10,8 milioane de lire sterline (12,8 milioane de euro), au anunţat reprezentanţii casei de licitaţii Christie's.

Jessica Alba este din nou însărcinată

Actriţa americană Jessica Alba a anunţat, miercuri, pe platformele Facebook şi Twitter, că este din nou însărcinată, informează people.com.

Vezi care au fost cele mai ascultate piese la radio în 2010 – VIDEO

Piese precum "My Beautiful One", interpretată de Xonia, "I Like, The Trompet" (DJ. Sava), "Locul potrivit" (Guess Who), "In Love" (Deepcentral) şi "Plec pe Marte" (Smiley) figurează în primele 10 poziţii într-un top al celor mai difuzate şi ascultate melodii din România, alcătuit de Media Forest.

Turiştii vor vizita cele mai scandaloase obiective turistice din Hollywood

Turiştii care vor vizita cartierul Hollywood din Los Angeles vor avea posibilitatea de a face un tur al celor mai scandaloase obiective turistice din zonă, conceput de conducerea TMZ.com, un site specializat în postarea de informaţii despre celebrităţi.

Vezi aici ce spun liderii sindicali despre verificările declaraţiilor de avere

Averile liderilor sindicali au intrat în atenţia inspectorilor de integritate, în urma declaraţiilor publice făcute de fostul vameş Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova şi menţine unii angajaţi în vămi.

Ponta şi Antonescu vor merge la Congresul UDMR şi vor avea mesaje de atragere a Uniunii de partea USL

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au fost invitaţi la Congresul UDMR şi vor participa la acest eveniment, el precizând că aceştia vor avea mesaje de atragere a UDMR de partea opoziţiei.

Primăria Sectorului 2 face o bază de date a consumatorilor de etnobotanice

Primăria Sectorului 2 înregistrează într-o bază de date consumatorii de produse etnobotanice, într-o săptămână fiind introduse în această evidenţă peste 200 de persoane, dintre care 11 minori.

Proprietarii de locuinţe vor putea lua credite garantate de stat pentru refacerea faţadelor

Proprietarii de locuinţe vor putea beneficia de credite cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată pentru finanţarea lucrărilor de refacere a faţadelor, potrivit unui nou proiect de lege privind creşterea calităţii clădirilor, iniţiat de MDRT.

Stardust-NExT a survolat cometa Tempel 1. Vezi cum arată de aproape – FOTO, VIDEO

Sonda spaţială americană Stardust-NExT şi-a îndeplinit obiectivul şi a zburat la mică distanţă de cometa Tempel 1, în noaptea de luni spre marţi, reuşind să transmită către Terra numeroase fotografii şi date ştiinţifice preţioase, au anunţat cercetătorii americani.

Declaraţie şoc: Unele vedete mănâncă şerveţele pentru a-şi menţine silueta

Janet Jackson a declarat într-un interviu recent că presiunea la care sunt supuse femeile celebre de la Hollywood este atât de mare, încât acestea, pentru arăta bine şi pentru a-şi menţine silueta, îşi potolesc senzaţia de foame mâncând şerveţele din hârtie, relatează contactmusic.com.

6 trucuri ca să bei mai multă apă

Este recomandat să bei minimum doi litri de apă pe zi, dar e cam... plictisitor. Apa nu are gust, iar sete nu ţi se face decât în cazuri extreme, când nu mai eşti hidratată deloc. Ce e de făcut atunci? Îti dăm câteva sfaturi!

Boureanu: Nu văd de ce ar trebui să se supere unii că l-aş fi lezat pe preşedinte

Deputatul PDL Cristian Boureanu a declarat, miercuri, la Interviurile Gândul, că nu înţelege de ce ar trebui ca unii să se supere că l-ar fi lezat pe preşedintele Băsescu, când a spus că a venit "ca prostul" la BPN de luni, precizând că afirmaţia sa nu a fost un reproş, ci o constatare.

Scriitorul francez François Nourissier a murit la vârsta de 83 de ani

Scriitorul francez François Nourissier a murit, marţi, la vârsta de 83 de ani, au anunţat reprezentanţii Academiei Goncourt, al cărei membru a fost timp de peste 30 de ani, înainte de a demisiona în 2008, din motive medicale.

Johnny Depp şi Michelle Pfeiffer, într-un film cu vampiri semnat de Tim Burton

Actriţa Michelle Pfeiffer ar putea lucra din nou cu Tim Burton, cu ocazia filmărilor pentru lungmetrajul "Dark Shadows", un proiect al studiourilor Warner Bros. inspirat din serialul TV omonim cu vampiri difuzat în anii '60 .

Asociaţii autism: Legea autismului, ciopârţită de normele de aplicare

Un număr de 13 organizaţii non-guvernamentale din România au trimis, miercuri, o scrisoare deschisă ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii, în care atrag atenţia că Legea Autismului "a fost ciopârţită de normele de aplicare" şi cer respectarea drepturilor bolnavilor.

Britney Spears, cea mai apreciată vedetă în cadrul comunităţii gay

Cântăreaţa americană Britney Spears a fost desemnată vedeta care se bucură de cea mai mare apreciere în rândul comunităţii gay, potrivit unui sondaj realizat în cadrul programului Equality Project, implementat de districtul Orange County din statul California, informează femalefirst.co.uk.

Loganul, locul trei după vânzări în topul modelelor din Europa Centrală şi de Est

Dacia este al şaptelea constructor auto în Europa Centrală şi de Est (ECE) după numărul de unităţi vândute în 2010, în timp ce Loganul ocupă locul trei în topul modelelor, potrivit companiei de consultanţă în domeniul auto JATO.

Vezi lista câştigătorilor BRIT Awards 2011

Trupa canadiană Arcade Fire a triumfat, marţi seară, la Londra, câştigând două trofee la cea de-a 31-a ediţie a galei Brit Awards, unde sunt decernate cele mai importante premii din industria muzicală britanică.

Semnificaţii istorice pentru 16 februarie

În 1836 s-a născut Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române; este unul dintre fondatorii folcloristicii comparate române si creatorul dramei istorice româneşti ("Razvan şi Vidra") (m. 25 august 1907)

Al Di Meola New World Sinfonia, în concert la Bucureşti – VIDEO

Muzicianul Al Di Meola va susţine un concert alături de trupa New World Sinfonia, pe 21 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii, Events.

Slash îşi vinde lucruri personale în scopuri caritabile

Rockerul Slash a decis să-şi vândă, printr-o licitaţie organizată în scopuri caritabile, o parte din haine, 14 chitare şi un automobil de lux Corvette StingRay.

Armata egipteană avertizează că o continuare a grevelor ar fi dezastruoasă pentru ţară

Armata egipteană a avertizat, marţi, că o continuare a grevelor ar fi "dezastruoasă" pentru ţară, în condiţiile crizei economice, informează agenţia oficială MENA.

Deschiderea frontierelor şi zborurile low-cost favorizează turismul pentru furt

Înmulţirea zborurilor low-cost şi deschiderea frontierelor în interiorul Uniunii Europene constituie un avantaj pentru turişti, dar poate fi o formă de turism nerecomandabilă, având în vedere că trei români au venit astfel pentru o săptămână în Franţa, pentru a fura, informează La Depeche.

Băsescu la Parlament, unde se întâlneşte cu parlamentarii PDL

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, marţi, la Parlament, unde se întâlneşte cu parlamentarii PDL, cărora, conform unor surse din partid, ar urma să le ceară susţinere pentru desemnarea unui premier independent.

Reşedinţa din Londra a regizorului Guy Ritchie, ocupată de vagabonzi

Reşedinţa în valoare de şase milioane de lire sterline (7,13 milioane de euro) pe care regizorul britanic Guy Ritchie o deţine în Londra a fost ocupată de vagabonzi, informează contactmusic.com.

Coldplay, confirmată cap de afiş la festivalul Glastonbury 2011

Trupa britanică Coldplay a fost confirmată în calitate de cap de afiş la ediţia din acest an a festivalului Glastonbury, din Marea Britanie, devenind al doilea headliner confirmat de organizatori, după Beyonce Knowles, informează contactmusic.com.

Motivul pentru care operele lui Van Gogh îşi pierd strălucirea, identificat cu ajutorul razelor X

Oamenii de ştiinţă au identificat cu ajutorul razelor X reacţia chimică complexă responsabilă de degradarea nuanţelor de galben din câteva tablouri pictate de Vincent Van Gogh şi de alţi artişti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, potrivit unui studiu publicat în revista Analytical Chemistry.

Circa 170 de persoane s-au îmbolnăvit după o petrecere organizată de Hugh Hefner

Aproximativ 170 de persoane s-au îmbolnăvit după ce au participat la o petrecere organizată de fondatorul imperiului Playboy, Hugh Hefner, au anunţat, luni, autorităţile sanitare din Los Angeles, care au anchetat cauzele acestei "epidemii" misterioase.

Romanian Guarantee Fund ’10 Payments To Banks Rise To RON95M

Romanian SME loan guarantee fund FNGCIMM paid some 95 million lei (EUR1=RON4.2496) to banks last year, up 35% from RON70 million in 2009, mostly for working capital loans.

Bruce Willis are statuie la Madame Tussauds din Londra. Seamănă cu originalul?

Actorul american Bruce Willis are, începând de luni, o statuie din ceară expusă în celebrul muzeu Madame Tussauds din Londra, informează bbc.co.uk.

Pianistul şi compozitorul de jazz George Shearing a murit

Pianistul şi compozitorul de jazz britanic George Shearing, autorul celebrei piese "Lullaby of Birdland", a decedat luni, la New York, la vârsta de 91 de ani, a anunţat agentul de presă al muzicianului.

Egiptul, afectat de noi proteste şi greve – VIDEO

Noi proteste şi greve au loc în Egipt, demonstranţii cerând salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, relatează BBC News Online.

„Pa negre”, recompensat cu nouă premii Goya – VIDEO

Lungmetrajul "Pa negre", regizat de Agusti Villaronga, a obţinut nouă premii - inclusiv la categoria "cel mai bun film" - , duminică, la Madrid, în cadrul ceremoniei de decernare a trofeelor Goya, considerate echivalentul spaniol al premiilor Oscar.