Florin Badescu

Ramona Bădescu va scrie pentru ediţia online a cotidianului italian Il Messaggero

Ramona Bădescu va scrie, din această lună, pentru ediţia online a cotidianului italian Il Messaggero, potrivit Pro TV Magazin.

Cum explică Ioan Becali plecarea lui Mutu de la Fiorentina

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Italia, că Adrian Mutu a plecat de la şedinţa de pregătire de miercuri, după ce a aflat că cei din conducerea clubului l-au jignit, numindu-l "cancerul clubului" şi "nenorocit", informează violanews.com.

Sean Penn a pierdut peste 60 de milioane de dolari în urma divorţului de soţia sa

Sean Penn a declarat într-un interviu recent că a pierdut jumătate din averea sa totală, care se ridică la circa 80 de milioane de lire sterline (123,7 milioane de dolari), după divorţul de soţia sa, actriţa americană Robin Wright Penn, informează thesun.co.uk.

Persoanele care primesc ajutor social beneficiază de o majorare cu 15 la sută dacă sunt angajate

Persoanele care iau ajutor social şi lucrează pe bază de contract individual de muncă, au statut de funcţionar public sau prestează o activitate realizând venituri cu caracter salarial, beneficiază de o majorare cu 15 la sută a ajutorului, prevăd normele metodologice de aplicare a Legii 416/2001.

Băsescu i-a trimis lui Iliescu o felicitare şi un buchet de trandafiri portocalii

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis fostului şef al statului Ion Iliescu, cu ocazia onomasticii, o felicitare şi un buchet de trandafiri portocalii.

U2 ar putea concerta în septembrie în România

Trupa irlandeză U2 ar putea concerta în luna septembrie pe noul stadion naţional "Lia Manoliu", în cazul în care discuţiile cu promotorul formaţiei se vor concretiza, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Bogdan Hreapcă.

Victoria Beckham a renunţat la implanturile cu silicon

Victoria Beckham a declarat într-un interviu acordat ediţiei britanice a revistei Vogue că a renunţat la implanturile cu silicon, deoarece îşi doreşte o siluetă cât mai naturală, informează popeater.com.

Mariah Carey a primit cadou de Crăciun o maşină de 400.000 de dolari. Vezi cum arată

Cântăreaţa americană Mariah Carey a primit de Crăciun de la soţul ei Nick Cannon un automobil Rolls Royce în valoare de 400.000 de dolari, informează dailymail.co.uk.

Michael Caine, numit de guvernul francez Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor

Actorul britanic Michael Caine a fost numit de guvernul francez Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată, joi, la Paris, informează dailymail.co.uk.

Peste 4.300 de locuri de muncă vacante la nivel naţional în perioada 7 – 13 ianuarie

Peste 4.300 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 7 - 13 ianuarie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Argeş, Bacău, Timiş, Sibiu şi Vrancea, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Diplomaţi: România şi Bulgaria nu intră în Schengen în martie din cauza raportului negativ al Sofiei

România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negativ", au declarat vineri, la Bruxelles, mai mulţi diplomaţi europeni.

Nevermore şi Lacrimas Profundere, printre trupele care vor concerta la ARTmania

Festivalul de muzică ARTmania de la Sibiu va avea loc în acest an între 8 şi 14 august, printre trupele care vor concerta în cadrul evenimentului numărându-se Nevermore şi Lacrimas Profundere, informează site-ul organizatorilor.

Eva Longoria are o relaţie cu fratele actriţei Penelope Cruz

Actriţa americană Eva Longoria are o relaţie cu cântăreţul Eduardo Cruz, fratele mai tânăr al actriţei Penelope Cruz, informează popcrunch.com.

Martor: Michael Jackson era deja mort în momentul sosirii ambulanţei

Michael Jackson era mort de cel puţin 20 de minute în momentul în care ambulanţa a sosit la reşedinţa din Los Angeles a cântăreţului, a declarat un paramedic american, joi, în faţa tribunalului din Los Angeles.

România, printre ţările cu cea mai bună evoluţie din lume a riscului datoriilor în ultimele luni

România şi Ucraina se numără printre statele cu cea mai amplă îmbunătăţire a costurilor de asigurare împotriva riscului de neplată a datoriilor (credit default swap - CDS) în ultimele trei luni, în timp ce Grecia, Irlanda şi Spania au avut cea mai slabă evoluţie, transmite Bloomberg.

Britney Spears lansează primul single de pe noul album pe 11 ianuarie

Cântăreaţa americană Britney Spears a anunţat, joi, printr-un mesaj postat pe Twitter, că primul single de pe noul ei album va fi lansat marţi, 11 ianuarie, informează accesshollywood.com.

Baconschi: MCV este „cât se poate de bun”, dar nu trebuie extrapolat. Aderarea Croaţiei, dezirabilă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că MCV este cât se poate de bun, aderarea Croaţiei cât se poate de dezirabilă, dar, dacă se extrapolează Mecanismul în alte domenii, România este pusă într-o situaţie de penumbră şi acest lucru nu trebuie acceptat.

Guy Ritchie şi iubita lui, modelul Jacqui Ainsley, s-au mutat împreună

Guy Ritchie şi iubita lui, modelul Jacqui Ainsley, s-au mutat împreună şi locuiesc într-un apartament de lux pe care regizorul britanic îl deţine în centrul Londrei, informează dailymail.co.uk.

Baconschi spune că premierul nu i-a cerut demisia şi că nici nu se aşteaptă la un astfel de demers

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că premierul nu i-a cerut demisia şi că nici nu se aşteaptă la un astfel de demers, în condiţiile în care MAE şi-a îndeplinit toate obiectivele pentru aderarea la Schengen.

Andrei Plăcintă a părăsit arestul

Andrei Plăcintă a părăsit arestul Direcţiei de Cercetări Penale, în urma deciziei de eliberare dispuse, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, el fiind însoţit de mama sa, senatorul PDL Sorina Plăcintă.

Barbra Streisand ar putea regiza şi juca într-un film inspirat de musicalul „Gypsy”

Barbra Streisand se află foarte aproape de a-şi realiza un vis mai vechi - acela de a "împleti" armonios într-un proiect artistic pasiunea ei pentru Brodway cu cea pentru Hollywood -, artista americană având mari şanse de a regiza şi juca într-un film inspirat din musicalul "Gypsy".

Germania pune la dispoziţie 150.000 de locuri de muncă pentru români, bulgari şi croaţi

Germania pune la dispoziţie, anul acesta, 150.000 de locuri de muncă pentru cetăţenii români, bulgari şi croaţi, cele mai multe posturi fiind de ingineri, medici, bucătari şi ospătari, informează site-ul Novinite.com, citând date oficiale din Germania.

Robert De Niro va fi preşedintele juriului la Festivalul de Film de la Cannes

Actorul american Robert De Niro va fi preşedintele juriului la Festivalul de Film de la Cannes, care se va desfăşura între 11 şi 22 mai, informează lefigaro.fr.

Apple a lansat un magazin online pentru aplicaţii Mac, similar celui pentru iPhone

Apple a lansat, joi, un magazin online pentru aplicaţii destinate computerelor Mac, similar celui pentru aparatele iPhone, transmite Reuters.

Dustin Hoffman, plătit cu 7,5 milioane de dolari pentru cinci zile de filmări

Actorul american Dustin Hoffman a fost plătit cu 7,5 milioane de dolari pentru cinci zile de filmări la comedia "Little Fockers/ O familie de coşmar", informează thesun.co.uk.

Cseke Attila: Bugetul MS este echilibrat, cel al CNAS va mai trebui ajustat

Minsitrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, joi, la prezentarea bilanţului pe 2010, că bugetul Minsiterului Sănătăţii este echilibrat şi dă posibilitatea unor investiţii, iar cel Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va mai trebui ajustat.

Meg Ryan are o relaţie cu John Mellencamp

Actriţa americană Meg Ryan are o relaţie cu John Mellencamp, cei doi artişti fiind fotografiaţi împreună de paparazzi la doar câteva zile după ce agentul de presă al muzicianului american a confirmat faptul că acesta s-a despărţit de soţia sa Elaine, informează dailymail.co.uk.

Cseke Attila: Vor mai pleca medici români în străinătate şi în 2011, fenomenul nu poate fi oprit

Medicii români vor continua să plece în străinătate şi în 2011, pentru că fenomenul nu poate fi oprit, dar trebuie să fie luate măsuri pentru ca măcar să fie redus, a declarat, joi, la prezentarea bilanţului activităţii pe 2010, ministrul Sănătăţii, Ckese Attila.

EXCLUSIV: FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro prin noul acord

FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro în cadrul noului acord, de tip preventiv, care va fi încheiat cel mai probabil pe un an după finalizarea programului actual în mai, iar banii vor fi accesaţi doar în caz de urgenţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Cel mai fiţos cadou de Sărbători: casa de joacă în valoare de 180.000 de euro

Un multimiliardar britanic le-a facut celor doi copii ai săi un cadou de neuitat: o casă de joacă modernă, asemănătoare unei vile de lux.

Galatasaray l-a transferat pe Juan Culio

Gruparea turcă Galatasaray Istanbul, pregătită de românul Gheorghe Hagi, l-a transferat pe mijlocaşul argentinian al echipei CFR Cluj, Juan Emmanuel Culio, informează site-ul oficial al clubului.

Christina Aguilera a locuit pentru o vreme în aceeaşi vilă cu fostul soţ şi actualul iubit

Christina Aguilera şi fiul ei în vârstă de doi ani au locuit pentru o vreme în aceeaşi vilă cu fostul soţ şi actualul iubit al cântăreţei americane, informează huffingtonpost.com.

Toni Braxton: Aş putea să pozez pentru Playboy

Cântăreaţa americană Toni Braxton a postat recent un mesaj pe Twitter în care afirmă că ar putea să pozeze în 2011 pentru coperta revistei Playboy, informează huffingtonpost.com.

Dick King-Smith, autorul romanului pe baza căruia a fost realizat filmul „Babe”, a murit

Scriitorul britanic Dick King-Smith, autorul romanului pe baza căruia a fost realizat filmul "Babe-Cel mai curajos porc din lume", a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al editurii Random House.

Meleşcanu: Amânarea aderării la Schengen, cel mai spectaculos eşec al României în relaţia cu UE

Preşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că amânarea aderării la Schengen era o decizie de aşteptat, precizând că este unul dintre eşecurile cele mai spectaculoase ale României în relaţia cu UE, care trebuie asumat real.

România a înregistrat în octombrie 2010 cea mai abruptă scădere anualizată din UE a retailului

Comerţul cu amănuntul a crescut, în volum, cu 0,8% în Uniunea Europeană în octombrie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, iar România a înregistrat cea mai abruptă scădere dintre statele membre, de 8,9%, potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.

Discovery Channel va produce, în colaborare cu Vaticanul, un serial despre exorcism

Discovery Channel s-a asociat cu Vaticanul pentru a produce un serial TV ale cărui episoade vor prezenta cazurile de exorcism investigate în trecut de Biserica Catolică, informează insidetv.ew.com.

Weber: Orice declaraţie privind o decizie de aderare la Schengen este imposibilă

Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că orice declaraţie referitoare la decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen este în mod categoric imposibilă, pentru că decizia finală se va lua undeva în aprilie.

Windows va fi compatibil şi cu tehnologia ARM. Microsoft se îndepărtează pentru prima dată de Intel

Microsoft s-a îndepărtat pentru prima dată semnificativ de alianţa tradiţională cu Intel, anunţând că va dezvolta sisteme de operare compatibile şi cu platforma ARM, pentru a face faţă competiţiei pe piaţa explozivă a gadget-urilor mobile.

Carlos Santana s-a căsătorit în Hawaii

Carlos Santana s-a căsătorit cu logodnica sa Cindy Blackman, pe 19 decembrie 2010, în Hawaii, a anunţat, miercuri, agentul de presă al celebrului muzician, citat de accesshollywood.com.