Florin Badescu

Regina Elizabeth a II-a sărbătoreşte marţi, în familie, împlinirea vârstei de 89 de ani

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă din lume, sărbătoreşte marţi, în familie, împlinirea vârstei de 89 de ani.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin au depus în mod oficial actele de divorţ

Actriţa Gwyneth Paltrow şi cântăreţul Chris Martin, solistul trupei Coldplay, au depus în mod oficial actele de divorţ, luni, la un tribunal din statul american California, informează contactmusic.com.

Kevin Spacey, omagiat de diverse personalităţi, la retragerea din funcţia de director de teatru

Actorul american Kevin Spacey a fost omagiat de numeroase personalităţi din lumea întreagă, la retragerea sa din funcţia de director artistic al teatrului Old Vic din Londra, informează contactmusic.com.

Un reporter premiat cu Pulitzer în 2015 a renunţat la presă deoarece nu putea să îşi achite chiria

Jurnalistul Rob Kuznia, unul dintre laureaţii premiilor Pulitzer pe 2015, decernate luni, în Statele Unite ale Americii, a renunţat anul trecut la presă, întrucât nu putea să-şi plătească chiria.

Phil Rudd,de la AC/DC, a pledat vinovat la acuzaţiile de ameninţare cu moartea şi posesie de droguri

Phil Rudd, toboşarul trupei AC/DC, a pledat vinovat la acuzaţiile de ameninţare cu moartea şi posesie de droguri, marţi, într-un tribunal din Noua Zeelandă, a dezvăluit avocatul rockerului australian.

Date contradictorii despre starea fiicei lui Whitney Houston – Bobby Brown: Bobbi Kristina s-a trezit. Medici: pronosticul este incert – VIDEO

Pronosticul medical al fiicei cântăreţilor Whitney Houston şi Bobby Brown, Bobbi Kristina Brown, aflată în comă, este incert, a declarat luni avocatul rapperului, clarificând astfel declaraţiile făcute de artist weekendul trecut, când a spus în timpul unui concert că fiica lui "s-a trezit".

Pulitzer 2015: Cotidianul The New York Times, recompensat cu trei premii. LISTA completă a câştigătorilor – VIDEO

Cotidianul american The New York Times a câştigat trei premii Pulitzer - două pentru acoperirea mediatică a epidemiei de Ebola din Africa de Vest şi unul despre lobby-ul american -, au anunţat, luni, reprezentanţii Universităţii Columbia, care decernează aceste distincţii.

Grupul Simply Red lansează un nou album de studio, după o pauză de opt ani

Grupul britanic Simply Red va lansa un nou album de studio în luna iunie, după o pauză de opt ani.

Compania Cirque du Soleil va fi vândută contra sumei de 1,5 miliarde de dolari

Guy Laliberté, fondatorul Cirque du Soleil, cea mai mare companie de producţie teatrală din lume, a acceptat să vândă pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine în această firmă, contra sumei de 1,5 miliarde de dolari, afirmă cotidianul The Globe and Mail.

O sculptură de Auguste Rodin, vândută la licitaţie cu 260.000 de euro – FOTO

O sculptură de Auguste Rodin, o miniatură din bronz reprezentându-l pe Jean d'Aire, unul dintre cele şase personaje din complexul statuar "Bourgeois de Calais", a fost vândută cu 260.000 de euro (fără taxe) la o licitaţie organizată duminică, în oraşul Rouen, informează leparisien.fr.

Peste un milion de oameni au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, expus până în iunie

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

Detalii despre „Rogue One”, primul spin-off inspirat din seria „Star Wars”, dezvăluite de producători

Detalii despre intriga filmului "Rogue One", primul spin-off inspirat din universul francizei "Războiul stelelor/ Star Wars", au fost dezvăluite weekendul trecut de producătorii acestui proiect cinematografic, informează bbc.com.

Trupa Oasis s-ar putea reuni. Fraţii Gallagher au ajuns la un „acord informal” – VIDEO

Rockerii britanici Noel şi Liam Gallagher ar fi ajuns la un "acord informal" în privinţa reformării, în 2016, a trupei Oasis, care s-a destrămat în 2009, în urma unor neînţelegeri între cei doi fraţi, informează site-ul revistei New Musical Express.

CANNES 2015: Un film cu Adele Exarchopoulos şi Tahar Rahim va deschide secţiunea Semaine de la Critique

Filmul "Les Anarchistes", de cineastul francez Elie Wajeman şi avându-i în rolurile principale pe actriţa premiată cu Oscar Adele Exarchopoulos şi pe actorul premiat cu César Tahar Rahim, va deschide cea de-a 54-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la Cannes 2015.

Norvegia, prima ţară din lume care va renunţa la radiourile FM, începând din 2017

Norvegia va deveni prima ţară din lume care va renunţa la posturile de radio FM începând din anul 2017, în cadrul unui proces care vizează finalizarea tranziţiei către radioul digital.

„Furios şi iute 7”, pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend consecutiv. Ce filme urmează în top – VIDEO

Filmul "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7", al şaptelea lungmetraj din această franciză de acţiune şi ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend consecutiv, cu încasări de 29,1 milioane de dolari.

Ryan Gosling ar putea juca în continuarea filmului „Blade Runner”

Actorul canadian Ryan Gosling se află în negocieri avansate pentru a interpreta unul dintre rolurile principale din continuarea filmului "Vânătorul de recompense/ Blade Runner", un proiect cinematografic în care a fost distribuit şi actorul Harrison Ford, informează site-ul revistei Variety.

STUDIU: Câinele a devenit cel mai bun prieten al omului cu ajutorul unui hormon

Câinele a devenit cel mai bun prieten al omului cu ajutorul unui hormon, ocitocină, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Japonia, informează slate.fr.

Primăria din Barcelona vrea să construiască un muzeu dedicat cineastului Woody Allen

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona", informerază contactmusic.com.

STUDIU: Medicamentele europene pentru bebeluşi conţin aditivi potenţial periculoşi

Aproximativ 66% dintre nou-născuţii din Europa care au primit o serie de medicamente comune au fost expuşi la acţiunea unor aditivi potenţial periculoşi, potrivit unui studiu realizat recent în Estonia.

Autocarul grupului american Lady Antebellum a fost cuprins de flăcări pe o autostradă din Texas – VIDEO

Autocarul de turneu al grupului Lady Antebellum, în care se afla solista principală a acestei formaţii americane de country-pop, a fost distrus într-un incendiu violent care a izbucnit în timp ce rula pe o autostradă din statul american Texas.

WikiLeaks a publicat datele şi e-mailurile furate de piraţii cibernetici de la Sony Pictures

WikiLeaks a publicat online câteva sute de mii de documente şi e-mailuri care au fost furate în timpul atacului informatic comis de un grup de piraţi cibernetici asupra companiei americane Sony Pictures Entertainment la sfârşitul anului 2014.

O sondă spaţială americană se va prăbuşi pe planeta Mercur pe 30 aprilie

O sondă spaţială americană, care a descoperit gheaţă şi alte materiale pe Mercur, se va prăbuşi pe această planetă, aşa cum era prevăzut, în jurul datei de 30 de aprilie, au anunţat, joi, cercetătorii de la NASA.

Angelina Jolie ar putea regiza primul film cu super-eroi Marvel, în care protagonista va fi o femeie

Actriţa americană Angelina Jolie, care a regizat în 2014 drama de război "De neînvins/ Unbroken", este avută în vedere de producătorii de la studiourile Disney pentru a regiza primul film cu super-eroi Marvel în care rolul principal va fi interpretat de o femeie.

Fratele solistei grupului Boney M, arestat şi acuzat de complicitate la crimă

Fratele cântăreţei Liz Mitchell, solista principală a grupului Boney M, a fost arestat în noaptea de miercuri spre joi în cadrul unei anchete în care este acuzat de complicitate la crimă, informează contactmusic.com.

Selena Gomez a lansat o linie vestimentară în colaborare cu brandul Adidas

Cântăreaţa Selena Gomez a lansat o linie vestimentară în colaborare cu brandul Adidas Neo, care va include diverse articole din gamele streatwear şi sportswear.

Naturalistul David Attenborough va primi un premiu special la gala Peabody Awards 2015

Naturalistul şi realizatorul de filme documentare David Attenborough va fi recompensat cu un premiu special la gala Peabody Awards 2015.

Gisele Bündchen s-a retras de pe podiumurile de defilare, într-un ultim show spectaculos – VIDEO

Top-modelul brazilian Gisele Bündchen s-a retras de pe podiumurile prezentărilor de modă prin intermediul unui ultim show spectaculos, miercuri, la Săptămâna Modei de la Sao Paulo.

Consilierii din San Francisco interzic folosirea animalelor sălbatice în circuri, filme şi seriale TV

Consilierii din Primăria oraşului american San Francisco au votat în unanimitate pentru interzicerea folosirii animalelor sălbatice şi exotice în programe de divertisment, inclusiv în circuri, reclame şi pe platourile unde sunt turnate lungmetraje şi seriale de televiziune.

CANNES 2015: Lungmetraje de Audiard, Van Sant, Garrone şi Sorrentino, în competiţia oficială a festivalului

Lungmetraje regizate de cineaşti celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone şi Paolo Sorrentino, se numără printre cele 17 filme selecţionate în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2015, potrivit site-ului evenimentului.

Fotografii rare cu Marilyn Monroe, expuse în Polonia

Mai multe fotografii rare cu Marilyn Monroe, realizate de fotograful de modă Milton H. Greene, vor fi prezentate în oraşul polonez Wroclaw în această vară, în cadrul unei colecţii de instantanee fotografice dedicate actriţei americane.

O sculptură de Giacometti ar putea fi vândută la licitaţie cu preţul record de 130 milioane de dolari

O sculptură realizată în 1947 de artistul elveţian Alberto Giacometti ar putea stabili un nou record mondial de preţ la o licitaţie care va fi organizată de casa Christie's în luna mai, la New York, unde această operă de artă ar putea fi vândută cu suma de 130 milioane de dolari.

STUDIU: Originea autismului la copii s-ar putea afla în sperma taţilor acestora

Originea autismului la copii s-ar putea afla în sperma taţilor acestora, potrivit unui studiu care a descoperit o anumită asociere între ADN-ul din lichidul seminal şi un tipar distinct de factori care ar putea să declanşeze această maladie, informează dailymail.co.uk.

Ducesa de Cambridge primeşte de la spitalul londonez unde va naşte o reducere de fidelitate de 10%

Ducesa de Cambridge va beneficia de o reducere de fidelitate de 10% din partea medicilor de la spitalul St. Mary din Londra, întrucât a ales să nască al doilea copil al său în acest stabiliment, acelaşi în care l-a născut şi pe prinţul George, în anul 2013.

Prima imagine color cu Pluto, transmisă de sonda New Horizons – FOTO

Prima imagine color cu Pluto şi cel mai mare satelit al său, Charon, a fost transmisă cercetătorilor de pe Terra de un instrument performant aflat la bordul sondei spaţiale New Horizons.

Trupa The Strokes va înregistra un nou album de studio

Trupa americană The Strokes, exponentă a curentului indie-rock, a început înregistrările pentru un nou album de studio, potrivit dezvăluirilor făcute într-un interviu acordat recent de Julian Casablancas, solistul formaţiei, citat de contactmusic.com.

Herb Trimpe, creatorul personajului Wolverine, a murit

Herb Trimpe, primul ilustrator de benzi desenate care a realizat un desen cu personajul Wolverine, a murit la vârsta de 75 de ani, luni, în reşedinţa sa din Hurley, un oraş din statul american New York, informează contactmusic.com.

Cântăreţul Billy Joel va deveni din nou tată, la vârsta de 65 de ani

Cântăreţul american Billy Joel va deveni din nou tată, la vârsta de 65 de ani, întrucât actuala sa parteneră de viaţă, Alexis Roderick, este însărcinată şi va naşte primul copil al cuplului în vara acestui an, informează contactmusic.com.

Un iPad al papei Francisc, vândut cu 30.500 de dolari, la o licitaţie organizată în scopuri caritabile

Un iPad care a aparţinut papei Francisc a fost vândut cu 30.500 de dolari la o licitaţie organizată marţi în Uruguay, iar întreaga sumă va fi donată unei şcoli pentru copiii săraci din această ţară, au anunţat organizatorii.

Daniel Craig a devenit primul ambasador global ONU pentru eliminarea minelor de război

Actorul Daniel Craig, care avea un "permis pentru crimă", în calitate de agent secret în filmele din seria "James Bond", a primit, marţi, un "permis pentru salvare" din partea ONU care a acordat starului britanic primul titlu de ambasador global pentru eliminarea minelor şi explozibililor de război.