Florin Ghetau

Adomniţei: Pe o parte din calculatoarele ridicate de la Consiliul Judeţean Iaşi se aflau cereri de plată şi salarii

Şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, spune că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate săptămâna trecută de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii privind salariile funcţionarilor instituţiei.

Adomniţei: N-am spus că acţiunile DNA au fost orchestrate politic, ci că mă simt vânat de mizerii PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, susţine că Gheorghe Nichita îi trunchiază declaraţiile şi că nu a spus că acţiunile DNA împotriva sa au fost orchestrate politic, ci doar că se simte ”vânat de mizeriile PSD”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nichita, despre pensiile speciale pentru aleşi: Să se gândească nu la ce primesc ei, ci la ce oferă

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita spune, referitor la proiectul pensiilor speciale pentru aleşi, că aceştia ar trebui să se gândească nu la ce primesc ei, ci la ce oferă, adăugând că atunci când a ajuns primar al Iaşiului şi-a asumat că va avea un salariu mai mic decât la vechiul loc de muncă.

Nichita, despre Adomniţei: Sunt oripilat de declaraţiile unui om politic tânăr

Liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, susţine că este ”oripilat” de declaraţiile şefului CJ, liberalul Cristian Adomniţei, potrivit cărora PSD îşi doreşte ca el să dispară din Iaşi, social-democratul precizând că nu poţi să spui că acolo unde există verificări ale DNA, vinovaţi ar fi cei de la PSD.

Fost vicepreşedinte CJ Iaşi: Şeful Serviciului audit a făcut denunţul la DNA, lucrând „la comandă”

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi Victor Chirilă, vizat în ancheta DNA la CJ, susţine că şeful Serviciului audit din cadrul instituţiei, Fănel Constantinescu, este cel care a făcut denunţul, lucrând "la comandă", şi afirmă că acesta ar trebui demis de preşedintele CJ.

Adomniţei: Eu nu fac parte din nicio comisie de licitaţie, nu ştiu ce firme câştigă la CJ Iaşi

Şeful CJ Iaşi Cristian Adomniţei, vizat în ancheta DNA privind fapte de corupţie, spune că nu se simte responsabil în cazul atribuirii contractului de promovare a judeţului unei firme din Iaşi, motivând că nu face parte din nicio comisie de licitaţie şi că nu ştie ce firme sunt declarate câştigătoare

Adomniţei, despre percheziţiile la CJ Iaşi: Toată munca din ultimii trei ani, umbrită de acest eveniment

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a scris pe pagina sa de Facebook, referindu-se la percheziţiile DNA de la sediul CJ, în care este vizat şi el, că toată munca sa din ultimii trei ani "este umbrită de acest eveniment" şi că îşi doreşte ca ancheta procurorilor să se deruleze cât mai repede.

Percheziţii la Consiliul Judeţean Iaşi. Preşedintele şi vicepreşedintele CJ Iaşi, vizaţi pentru nereguli la un contract de 340.000 de lei

Percheziţiile de la sediul Consiliului Judeţean Iaşi, într-un dosar privind fapte de corupţie, în care este vizat şi şeful instituţiei, Cristian Adomniţei, s-au încheiat, miercuri, în jurul orei 15.30, procurorii DNA ridicând mai multe documente, fără însă ca vreun funcţionar să fie dus la audieri.

Adomniţei, vizat în dosarul în care procurorii DNA fac percheziţii la CJ Iaşi, se află la Bruxelles

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, vizat în dosarul în care procurorii DNA fac percheziţii miercuri la CJ, privind fapte de corupţie, nu se află în ţară, el plecând la Bruxelles în cursul dimineţii, pentru a participa la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor.

Ivan spune că va da în judecată conducerea PSD şi că se consideră în continuare membru al partidului

Europarlamentarul Cătălin Ivan susţine că va da în judecată conducerea PSD, întrucât nu a primit răspuns la contestaţia sa privind dizolvarea conducerii PSD Sector 1, precizând că se consideră în continuare membru al PSD, deşi transferul său la PSD Dobrovăţ, judeţul Iaşi, nu a fost validat.

Adomniţei: Realizarea autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş după 2020, o catastrofă pentru toată Moldova

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei (PNL), susţine că realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş după anul 2020 reprezintă "o catastrofă din punct de vedere social şi economic pentru toată Moldova", acuzând PSD de "fariseism" şi "minciună grosolană".

Circa 2.000 de persoane au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Aproximativ 2.000 de persoane au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, alături de alţi preoţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adomniţei, despre competiţia Iaşi Capitală Culturală Europeană: Primarul Nichita nu vrea să câştige

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei (PNL), susţine că Iaşiul nu va câştiga competiţia pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, dacă nu se schimbă ceva, spunând că Primăria nu a invitat şi alte instituţii pentru a lucra la proiect, totul fiind "o afacere PSD-istă".

Adomniţei: Dacă nu vor fi două tururi la alegerea primarilor şi şefilor CJ, e deficit de democraţie

Liderul PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, afirmă că, dacă nu vor fi două tururi la alegerea primarilor şi a şefilor de CJ, va apărea "un deficit grav de democraţie", susţinând că un tânăr care vrea să candideze la Primărie are şanse mici să se bată cu un baron, când "totul e pe pile şi relaţii".

Zeci de persoane aşteaptă de trei ore în Aeroportul din Iaşi, cursa spre Bucureşti având întârziere

Câteva zeci de persoane aşteaptă, de aproximativ trei ore, în Aeroportul din Iaşi pentru a pleca către Bucureşti, întrucât cursa aeriană Tarom programată să decoleze spre Capitală marţi dimineaţă are întârziere.

Tarom: Cursele Bucureşti-Iaşi şi retur au fost operate cu întârziere. Pasagerii au fost anunţaţi

Cursa aeriană Tarom Bucureşti-Iaşi - programată luni dimineaţă - şi cea retur au fost operate cu întârziere, iar pasagerii care au aşteptat pe Aeroportul din Iaşi au fost anunţaţi despre motivul şi durata întârzierii zborului, anunţă reprezentanţii Tarom.

Câteva zeci de persoane aşteaptă de trei ore în aeroportul din Iaşi să plece către Bucureşti

Câteva zeci de persoane, între care şi parlamentari, aşteaptă de aproximativ trei ore, în aeroportul din Iaşi, să plece către Bucureşti, după ce cursa aeriană Tarom nu a decolat către Capitală, la ora 9.30, cum era programat.

Ivan: Ponta şi Dragnea nu pot conduce un partid de care le este frică

Europarlamentarul Cătălin Ivan susţine că Victor Ponta şi Liviu Dragnea nu pot conduce un partid de care le este frică, adăugând că Ponta e mai rău ca Geoană, pentru că Geoană i-a acceptat lui Ponta candidatura la şefia PSD în 2010, pe când Ponta "omoară concurenţa în partid".

Ivan: Nichita trebuia doar să ia act de transferul meu de la PSD sector 1 la PSD Dobrovăţ

Europarlamentarul Cătălin Ivan susţine că liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, trebuia doar să ia act de transferul său de la PSD Sector 1 la PSD Dobrovăţ, întrucât mutarea s-a făcut legal, precizând că Nichita este presat de Ponta şi Dragnea să nu-l primească în PSD Iaşi.

Transferul lui Cătălin Ivan de la PSD sector 1 la PSD Dobrovăţ, invalidat de BPJ al PSD Iaşi

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Iaşi a invalidat transferul europarlamentarului Cătălin Ivan de la PSD sector1 la organizaţia PSD din comuna ieşeană Dobrovăţ, surse din conducerea filialei ieşene precizând că situaţia lui Ivan va fi discutată, luni, în Biroul Permanent Naţional.

Şeful PMP dintr-o comună ieşeană a fost bătut de primarul PSD al localităţii, fiind dus la spital

Liderul organizaţiei PMP din localitatea ieşeană Probota, Vasile Pipirig, a fost lovit, vineri după-amiază, de către primarul comunei, membru PSD, incidentul având loc chiar în incinta primăriei Probota, unde reprezentantul PMP venise să achite nişte taxe, acesta fiind dus cu ambulanţa la spital.

Profesorii de la UMF Iaşi arestaţi preventiv pentru luare de mită, trimişi în judecată

Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ şi soţul acesteia, profesori la UMF Iaşi, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că ar fi primit 12.400 de euro mită de la 124 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară, pentru a-i promova la examene.

PSD sector 1 a decis suspendarea lui Cătălin Ivan din partid pentru 12 luni/ Ivan: E nestatutar

Conducerea PSD sector 1 Bucureşti a decis, marţi, suspendarea din partid, pentru 12 luni, a europarlamentarului Cătălin Ivan, acesta susţinând că decizia nu este statutară întrucât el este membru al PSD în comuna ieşeană Dobrovăţ.

Iaşi: Senatorul Ionel Agrigoroaei a trecut de la PPDD la UNPR. În urmă cu opt luni plecase din UNPR

Senatorul de Iaşi Ionel Agrigoroaei, implicat într-un scandal cu membrii unei grupări interlope care locuiesc într-un imobil aflat în curtea vilei sale, şi-a anunţat demisia din PPDD şi înscrierea în UNPR, după ce în urmă cu opt luni plecase din partidul lui Gabriel Oprea şi optase pentru PPDD.

Percheziţii la UMF Iaşi, privind refuzul Senatului de a-l demite pe Astărăstoae, găsit incompatibil

Procurorii DNA fac, joi, percheziţii în clădirea administrativă a UMF Iaşi, într-un dosar vizând refuzul Senatului universităţii de a-l demite pe fostul rector al instituţiei Vasile Astărăstoae după ce a fost declarat incompatibil de ICCJ în august 2014, el demisionând din funcţie vineri.

Medici acuzaţi de malpraxis în cazul unei tinere care a murit după ce a născut prin cezariană

Familia unei tinere care a fost plimbată între patru spitale din Iaşi şi care a murit la câteva zile după ce a născut prin cezariană îi acuză pe medici de malpraxis, depunând o plângere la Poliţie, în timp ce medicii susţin că femeia avea mai multe afecţiuni, între care o infecţie gravă la plămâni.

Nichita: Municipalitatea renunţă la construirea unei parcări subterane în parcul central din Iaşi

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat că municipalitatea renunţă la proiectul construirii unei parcări subterane în parcul central al oraşului, după ce reprezentanţii societăţii civile au ameninţat cu ample proteste dacă spaţiul verde respectiv va fi distrus.

Vasile Astărăstoae demisionează din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (UMF) Iaşi, Vasile Astărăstoae, a anunţat, vineri, că demisionează de la conducerea instituţiei, precizând că luase decizia încă din august 2014, când a pierdut definitiv procesul cu ANI în care a fost acuzat de conflict de interese.

Studenţii de la UMF Iaşi care ar fi dat bani la examen soţilor Dorobăţ, cercetaţi pentru dare de mită

Cei 20 de studenţi de la UMF Iaşi care ar fi dat câte o sută de euro profesorilor Gheorghe şi Carmen Dorobăţ pentru a promova un examen vor fi cercetaţi pentru dare de mită, susţin surse judiciare.

Iaşi: Bănicioiu, aprostrofat la un spital de copii de un bărbat supărat de timpul mare de aşteptare

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a fost apostrofat, marţi, la Spitalul de Copii "Sfânta Maria” din Iaşi de un bărbat nemulţumit că pacienţii aşteaptă şi câte şase ore la uşa cabinetelor medicale, iar lipsa scaunelor îi determină pe părinţi să-şi ţină copiii pe jos, pe holurile spitalului.

Bănicioiu, despre arestarea celor trei profesori de la UMF: Cine greşeşte trebuie să plătească

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, marţi, întrebat fiind cum comentează faptul că trei profesori de la UMF Iaşi au fost arestaţi, că toţi cei care greşesc trebuie să plătească, dar că nu trebuie anatemizat întreg sistemul, pentru că sunt şi "oameni extraordinari".

DNA: Profesorul de la UMF Iaşi arestat pentru tentativă de viol are un comportament sexual deviant

Profesorul Gheorghe Păduraru de la UMF Iaşi, arestat pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj, are un ”comportament sexual deviant, cu manifestări specifice maniacilor sexuali”, susţin procurorii DNA, care au găsit în biroul dascălului prezervative, dar şi medicamente pentru potenţă.

Cei trei profesori de la UMF Iaşi, arestaţi preventiv, suspendaţi din funcţiile de şefi de catedră

Cei trei profesori de la UMF Iaşi, arestaţi preventiv, au fost suspendaţi din funcţiile de şefi de catedră, iar studenţii care au dat bani pentru a promova examenele riscă să fie exmatriculaţi, a declarat, luni, rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae.

Primăria Iaşi somează firmele să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat

Primăria Iaşi a somat firmele de publicitate care deţin panouri în oraş să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat, în timp ce tinerii liberali ieşeni susţin că explozia acestui tip de reclame arată "oferta” primăriei pentru tineri, după 15 ani de administraţie PSD.

Adomiţei acuză Ministerul Dezvoltării că împarte banii pentru comune din judeţ pe criterii politice

Liderul PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, acuză Ministerul Dezvoltării că împarte banii pentru comunele din judeţ pe criterii politice, iar edilii opoziţiei sunt discriminaţi "în mod josnic”, precizând că localităţile cu primari PSD primesc de aproape opt ori mai mulţi bani decât comunele cu edili PNL.

Premii date ieşenilor care-şi plătesc la timp întreţinerea. Între ele, două bilete la concertul Rieu

Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

Cei trei profesori de la UMF Iaşi reţinuţi de către procurorii DNA au fost arestaţi preventiv

Cei trei profesori din cadrul UMF Iaşi, între care şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, reţinuţi iniţial de către procurorii DNA, au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, deciziile fiind luate de judecătorii Tribunalului Iaşi.

Şeful Secţiei ATI de la Neurochirurgie, profesor la UMF Iaşi, reţinut pentru luare de mită

Şeful Secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, Gheorghe Dorobăţ, profesor la UMF Iaşi, a fost reţinut, sâmbătă, de DNA, pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit câte o sută de euro de la 20 de studenţi, prin intermediul soţiei sale, cadru didactic tot la UMF, reţinută în acelaşi dosar.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie, reţinut pentru luare de mită

Profesorul Carmen Dorobăţ, din cadrul UMF Iaşi, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a fost reţinută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de DNA, pentru luare de mită, fiind acuzată că ar fi luat bani de la studenţi pentru promovarea examenelor, vineri seară fiind audiat şi soţul său.

Un profesor de la UMF Iaşi a fost reţinut pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj

Un profesor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, coordonator al disciplinei Anatomie, a fost reţinut, vineri seară, de către procurorii DNA Iaşi, fiind acuzat de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj asupra unei studente de la Facultatea de Farmacie.