Florin Radu

Heidi Klum ar avea o relaţie „complicată” cu garda sa de corp

Top modelul Heidi Klum - care s-a despărţit în ianuarie de cântăreţul Seal - ar avea o relaţie cu bodyguard-ul său, Martin Kristen, cei doi fiind fotografiaţi în ipostaze intime, în urmă cu câteva zile, în timpul unei vacanţe petrecute în Sardinia (Italia).

Aproximativ 20 de zboruri Lufthansa au fost anulate sâmbătă, în Germania, din cauza grevei

Greva personalului de bord al companiei aeriene Lufthansa a provocat anularea a cel puţin 20 de zboruri sâmbătă, situaţia urmând să revină la normal în cursul zilei, anunţă purtătorul de cuvânt al aeroportului din Frankfurt.

Premiile Oscar 2013: Mai multe melodii nominalizate la categoria „cel mai bun cântec”

Academia de film americană, asociaţia care acordă premiile Oscar, a decis să schimbe regulile în cazul categoriei "cel mai bun cântec", la care vor putea să fie primite cinci nominalizări pentru gala din 2013.

Alţi 64 de taximetrişti, sancţionaţi după noi controale în zona Aeroportului Otopeni

Aţi 64 de taximetrişti au fost sancţionaţi contravenţional după noi controale efectuate vineri, timp de patru ore, în zona Aeroportului Otopeni, de către poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Ilfov şi cei ai Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene, împreună cu specialişti de la Registrul Auto Român.

Fost şef IPJ Constanţa, acuzat că ar fi ameninţat cu pistolul distribuitori care i-au lovit maşina

Poliţiştii din Mangalia au deschis un dosar de cercetare penală în care apare numele fostului şef al IPJ Constanţa, Victor Popescu, după ce acesta a fost acuzat de către angajaţii unei firme de distibuţie că i-ar fi ameninţat cu un pistol după ce i-ar fi lovit maşina personală.

Sfântu Gheorghe: Circa 25.000 de maghiari, la protestul în cazul Colegiului „Szekely Miko”

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, participă, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

Premierul Ponta afirmă că România este ţara cea mai afectată de secetă din Europa

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă că, potrivit prognozelor europene, România este ţara cea mai afectată de secetă dintre ţările europene şi a solicitat ca Ministerul Agriculturii să înceapă procedurile de sprijinire a fermierilor.

Şcoala începe cu o săptămână mai târziu. Ponta: Anul şcolar 2012-2013 va începe la 17 septembrie

Premierul Victor Ponta a precizat, la începutul şedinţei de guvern de sâmbătă, că anul şcolar 2012-2013 va începe la 17 septembrie, respectiv o săptămână mai târziu decât data anunţată până acum.

Ponta către Duşa şi Silaghi: Regret că luăm măsuri numai când apare o tragedie ca cea de la Otopeni

Premierul Ponta le-a spus, sâmbătă, miniştrilor Internelor şi Transporturilor, Mircea Duşa şi Ovidiu Silaghi, că regretă că se iau măsuri de securitate numai după ce se petrec tragedii cum a fost cea de la Aeroportul Otopeni şi a precizat că procurorii ar trebui să prindă criminalii "mai din timp".

Ponta îi cere lui Pivniceru să demareze procedurile de numire a unui nou şef DNA şi procuror general

Premierul Ponta i-a cerut, sâmbătă, noului ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, să demaraze procedurile pentru propunerea unui nou şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general.

NUNTĂ ELENA BĂSESCU: Preşedintele, huiduit când a ajuns cu soţia şi fiica sa, la căsătoria civilă a acesteia. Ceremonia a durat zece minute – FOTO

Câteva zeci de persoane aflate în faţa Pimăriei Sectorului 2 l-au huiduit, sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu, la sosirea acestuia împreună cu soţia sa şi cu fiica sa cea mică, Elena Băsescu, pentru căsătoria civilă a acesteia cu Bogdan Ionescu.

Ponta: CSM sper să fie la fel de vigilent cu manifestaţia de la Sf. Gheorghe, aşa cum a fost cu noi

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, că CSM va fi "la fel de vigilent" cu manifestaţia publică de la Sfântu Gheorghe şi va sesiza inspecţia judiciară, aşa cum a făcut cu Guvernul.

Guvernul adoptă 2 decembrie ca dată a alegerilor, dar Ponta vrea discuţii cu PDL pentru 25 noiembrie

Guvernul va stabili în şedinţa de sâmbătă ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în data de 2 decembrie, dar premierul Ponta a cerut ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, să mai discute cu PDL în eventualitatea că opoziţia va accepta pentru alegeri data de 25 noiembrie.

Haşotti a acuzat „înţepături” la inimă, la Guvern. Ministrul Culturii este în stare bună, dar va rămâne internat cel puţin până duminică

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a acuzat, sâmbătă, la Guvern, "înţepături" în zona inimii, două echipaje SMURD intervenind la faţa locului. Starea de sănătate a ministrului Culturii, Puiu Haşotti, este bună, însă acesta va rămâne internat la Spitalul Floreasca din Capitală cel puţin până duminică, pentru finalizarea investigaţiilor necesare în urma crizei hipertensive, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii medicale.

O sută de persoane suspectate de infracţiuni economice, depistate în ultima săptămână

O sută de persoane suspectate de infracţiuni economice au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii formaţiunilor de investigarea fraudelor, şapte dintre acestea fiind reţinute sau arestate în urma acţiunilor desfăşurate pentru protejarea mediului de afaceri, informează IGPR.

Săpunaru a semnat cu Real Zaragoza

Fundaşul Cristian Săpunaru şi-a reziliat contractul cu FC Porto şi va evolua la Real Zaragoza, a anunţat clubul spaniol.

Controale la centre comerciale din Bucureşti şi Ilfov, pentru un prejudiciu de un milion de euro

Mai multe centre comerciale din Bucureşti şi din judeţul Ilfov sunt controlate, sâmbătă dimineaţă, de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor - Poliţia Capitalei, fiind vizate firme care, prin evaziune fiscală şi spălare de bani, ar fi creat un prejudiciu estimat la un milion de euro.

Un cutremur de 4,1 grade s-a produs vineri seară în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs vineri seară, la ora 23.22, în zona Vrancea, la o adâncime de 127 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Maria Şarapova s-a despărţit de Sasha Vujacic, fost jucător în NBA

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova a anunţat, vineri, la US Open, că s-a despărţit de jucătorul sloven de baschet Sasha Vujacic, cu care era logodită.

Antrenor VfB Stuttgart: Avem adversari interesanţi, Steaua încearcă să se bazeze pe jucători autohtoni

Antrenorul VfB Stuttgart, Bruno Labbadia, a declarat că, din câte a observat, FC Steaua, adversară în grupa E a Ligii Europa, este o echipă care încearcă din ce în ce mai mult să se bazeze pe jucători români.

Vitamina B3 ne-ar putea păzi de infecţiile cu stafilococi

O serie de bacterii din categoria stafilococilor, care provoacă infecţii majore, ar putea fi distruse cu ajutorul vitaminei B3, se arată într-un studiu realizat de specialiştii mai multor universităţi americane.

REPORTAJ: Red Hot Chili Peppers pe Arena Naţională – o sărbătoare pentru peste 45.000 de oameni

Trupa Red Hot Chili Peppers a făcut din prima ei venire la Bucureşti o seară de neuitat pentru peste 45.000 de oameni, veniţi să vadă live formaţia ale cărei hituri se aud de peste 20 de ani pretutindeni, dar şi să ia parte la primul concert de pe Arena Naţională.

REPORTAJ: Clasa zero în Bistriţa-Năsăud – zugravi în săli, materiale didactice lipsă, dascăli speriaţi – FOTO

În Bistriţa-Năsăud, clasa pregătitoare îi aşteaptă pe copii în şcoli unde acum se zugrăveşte, iar femeile de serviciu aranjează mobila după propria imaginaţie. În unele, toaleta e în fundul curţii, în spatele unor uşi ruginite. În acest timp, speriaţi de noua provocare, dascălii merg la instruire.

Patrule mixte în aeroporturi şi gări, pentru supravegherea taximetriştilor

Aeroporturile şi gările mari vor fi patrulate permanent de echipe mixte, formate din poliţişti şi jandarmi, care, alături de restul structurilor cu atribuţii de pază, vor supraveghea inclusiv activitatea taximetriştilor din zonă, au anunţat, vineri, oficiali din cadrul MAI.

Cătălin Ivan: Decizia PSD privind mutarea Congresului PES, „o dovadă de maturitate politică”

Şeful delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, susţine că decizia social-democraţilor de a muta Congresul PES la Bruxelles este "cea mai bună soluţie" şi "o dovadă de maturitate politică", pentru că s-a evitat astfel acoperirea evenimentului de "manipulările PDL".

Vâlcea: Pericol de explozie la Drăgăşani, unde o maşină a rupt o pompă dintr-o benzinărie

Pompierii intervin, vineri, în localitatea Drăgăşani (Vâlcea), unde există riscul producerii unei explozii, după ce un autoturism a rupt o pompă a unei staţii de alimentare cu carburant, la ora transmiterii acestei ştiri zona fiind izolată.

Săpunaru, aproape de a semna un contract cu Real Zaragoza

Fundaşul stânga Cristian Săpunaru (FC Porto) este aproape de a semna un contract pe doi sau trei ani cu formaţia spaniolă Real Zaragoza, presa spaniolă menţionând că tratativele sunt avansate şi ar putea fi finalizate vineri.

Numărul şomerilor a continuat să crească în UE în iulie şi a ajuns la 25,25 milioane

Rata şomajului a stagnat în luna iulie la 10,4% în UE, respectiv 11,3% în zona euro, dar numărul şomerilor din Uniunea Europeană a crescut cu 43.000 în perioada analizată şi a ajuns la 25,254 milioane de persoane, cu 2,1 milioane mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

DOSAR MEDIAFAX: Mii de copii încep şcoala în clădiri care stau să cadă. Pentru unii, şcoala e un canton silvic. Situaţia pe judeţe a unităţilor de învăţământ

În România anului 2012, mii de copii vor începe şcoala în clădiri vechi de zeci de ani, unele cu tavanul sprijinit în bârne, fără apă, încălzite la sobă şi cu latrine în fundul curţii. Sunt şi copii care merg la şcoală într-un dispensar sau într-un canton silvic de la marginea pădurii.

Tocală: Bellu va fi preşedintele Consiliului Naţional pentru Sport

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Carmen Tocală, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că Octavian Bellu va ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Sport (CNS), organism care urmează să fie înfiinţat şi care se va afla în subordinea ANST.

Sistemul cu asistenţi suplimentari, adoptat în unanimitate de UEFA

Comitetul Executiv al UEFA a decis, vineri, în unanimitate, ca sistemul cu arbitri asistenţi suplimentari să fie folosit la competiţiile sub egida forului european, a declarat preşedintele Michel Platini.

Ponta: Organizarea Congresului PES la Bruxelles, justificată de „inabilitatea” noastră de comunicare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a transmis, vineri, o scrisoare liderilor PES în care cere organizarea Congresului din septembrie la Bruxelles, lucru justificat de "inabilitatea" oficialilor de la Bucureşti de a explica în plan extern acţiunile politice privind demiterea lui Traian Băsescu.

CFR Cluj, interesată de un internaţional belgian

Gruparea CFR Cluj este interesată să-l transfere pe mijlocaşul belgian Anthony Vanden Borre, ultima dată la Genk, acum liber de contract.

Dan Perjovschi: Dacă se vrea un ICR nepolitic, atunci trebuie organizat concurs

Dan Perjovschi a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la propunerea lui Andrei Marga pentru funcţia de preşedinte al ICR, că, în prezent, chiar dacă ar fi propus Patapievici să revină la conducerea institutului, nu ar fi în regulă şi că, dacă se vrea un ICR nepolitic, trebuie organizat un concurs.

Două curse aeriene Frankfurt – Bucureşti şi retur, anulate din cauza grevei de la Lufthansa

Două curse aeriene Frankfurt - Bucureşti şi retur, programate pentru vineri la Aeroportul Henri Coandă, au fost anulate din cauza grevei de la compania germană Lufthansa au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii aeroportului.

Descoperire importantă privind o stea similară Soarelui. Ce molecule au fost detectate în jurul stelei

O echipă de astronomi a detectat molecule de zahăr în gazul care înconjoară o stea similară Soarelui, descoperire inedită efectuată cu ajutorul ALMA, o reţea de radiotelescoape construită în nordul statului Chile, a anunţat Observatorul european austral (ESO).

Honorius Prigoană s-a înscris în PNL. „Nu m-am consultat cu tata. Fiecare cu viaţa şi cariera lui”

Fostul candidat la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor Honorius Prigoană s-a înscris, vineri, în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti, adeziunea fiind semnată de preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu.

Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică la concertul Red Hot Chili Peppers

Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică la concertul trupei americane Red Hot Chili Peppers, care va avea loc, vineri seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, informează Jandarmeria Capitalei.

Bilanţul exploziei produse într-o mină din China a ajuns la 41 de morţi

Bilanţul exploziei produse într-o mină de cărbune din sud-vestul Chinei a ajuns la 41 de morţi, cinci persoane fiind în continuare blocate în subteran, potrivit ultimelor date furnizate vineri de autorităţile locale.

Actriţa Tori Spelling a născut un băiat

Tori Spelling a născut, joi seară, un băiat, Finn Davey, acesta fiind cel de-al patrulea copil al actriţei cu soţul său, Dean McDermott.