Gabriel Pecheanu

Joi începe o nouă sesiune legislativă a Camerei Deputaţilor şi Senatului

„Sunt obiective foarte importante pe care noi le avem în vedere, pentru că au fost o serie întreagă de reglementări pe care le-am aprobat la nivelul Guvernului şi au fost transmise Parlamentului o serie de ordonanţe de urgenţă care au reprezentat jaloane şi ţinte pentru îndeplinirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Din discuţiile şi […]

Europarlamentar român: În sfârşit, decizie curajoasă a UE

În sfârşit, decizie curajoasă a UE, afirmă europarlamentarul PMP Eugen Tomac, după ce miniştrii europeni de Externe au decis suspendarea completă a acordului de facilitare a vizelor dintre Uniunea Europeană şi Rusia.

Premierul i-a atras atenţia lui Cîmpeanu pentru declaraţia privind toaletele în curţile şcolilor

Premierul Nicolae Ciucă i-a atras atenţia ministrului Educaţiei, Siorin Cîmpeanu, care a spus că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educaţiei: „Ce se întâmplă în interiorul unei şcoli reprezintă elemente de contribuţie la educarea fiecăruia dintre noi”.

Ciucă, despre majorările pensiilor şi salariilor anunţate de Budăi: Nu am discutat în coaliţie

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că propunerea PSD, anunţată de ministrul Muncii, Marius Budăi, de majorare a pensiilor şi salariilor nu a fost discutată în coaliţie.

Deputaţii lui Orban, alături de USR, moţiune simplă împotriva ministrului Energiei: „Trebuie schimbat urgent Virgil Popescu”

Deputaţii Forţa Dreptei susţin moţiunea simplă anunţată de USR împotriva ministrului Energiei: „Virgil Popescu trebuie demis cât mai repede”.

AUR îi cere lui Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educaţia

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) îi solicită prim-ministrului Nicolae Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educaţia şi să facă publice numele autorilor acestor legi: „Conţin prevederi de natură să îngroape definitiv sistemul naţional de educaţie”.

Preşedintele Academiei Române: Proiectele legilor educaţiei nu aduc o perspectivă clară de îmbunăţire

Proiectele de legi ale educaţiei nu aduc vreo „perspectivă clară de îmbunătăţire a domeniului”, iar propunerile avansate se află „într-o fundătură”, spune preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Iohannis: Gorbaciov a înţeles că încheierea Războiului Rece este abordarea corectă

Mihail Gorbaciov a înţeles că încheierea Războiului Rece este abordarea corectă, transmite pe Twitter Klaus Iohannis, după ce ultimul lider al URSS a murit.

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe vestea morţii lui Mihail Gorbaciov

Un lucru nu i se poate reproşa lui Mihail Gorbaciov - că nu a avut curajul schimbării, afirmă fostul preşedinte al României Ion Iliescu: „Fie şi numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX”.

Luca Niculescu părăseşte postul de ambasador în Franţa. El e numit secretar de stat în MAE

Luca Niculescu părăseşte postul de ambasador al României în Franţa. El a postat o fotografie de lângă Arcul de Triumf. Niculescu a fost numit secretar de stat în MAE pentru procesul de aderare a României la OECD.

Nicolae Ciucă, de Ziua Limbii Române: Limba română este istorie, cultură, spiritualitate şi tezaur al mentalităţilor

Limba română este istorie, cultură, spiritualitate şi tezaur al mentalităţilor, de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru, cu literatura ca expresie de vârf, afirmă premierul Nicolae Ciucă în mesajul de Ziua Limbii Române.

Meciul FCSB – CFR Cluj, amânat. Cele două echipe sunt prezente în grupele Conference League

FCSB anunţă că partida cu Fotbal Club CFR 1907 Cluj-Napoca, care trebuia să se dispute duminică, 4 septembrie 2022, a fost amânată pentru o dată ce va fi anunţată ulterior.

Ciolacu: Ministrul Muncii va prezenta miercuri măsurile PSD pentru a susţine salariaţii şi pensionarii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, va prezenta, miercuri, în detaliu, măsurile sociale ale PSD pentru a susţine salariaţii şi pensionarii ţării, anunţă liderul social-democrat, Marcel Ciolacu.

Ministrul Energiei, mesaj pentru cei care critică privatizarea termocentralei de la Mintia

În 6 ani Complexul Energetic Hunedoara a acumulat datorii de 1,5 miliarde de euro, transmite ministrul Energiei, Virgil Popescu. El afirmă că ultima etapă de modernizare a termocentralei de la Mintia a fost în 2009, fiind investiţi atunci 218 milioane lei, „o sumă nesemnificativă”.

Ciucă, despre ordonanţa de urgenţă pe Energie: Prefer să întârziem o zi, decât să ne grăbim

Premierul Nicolae Ciucă spune că preferă să întârzie o zi cu OUG pe Energie, decât să se grăbească şi să adopte ordonanţă de urgenţă care să nu producă efectele.

Prefectul Capitalei cere combaterea fermă a traficului de droguri în Bucureşti

Creştere alarmantă a consumului de droguri în Bucureşti. Colegiul Prefectural condus de prefectul Toni Greblă a decis, marţi, să intensifice eforturile şi colaborarea interinstituţională pentru combaterea fermă a traficului de droguri şi pentru prevenirea consumului de substanţe interzise.

Reacţia PNL la cererea de demitere venită de la PSD. Mingea, aruncată în terenul lui Ciucă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, spune că evaluarea activităţii miniştrilor o face premierul, în replică la declaraţiile vicepreşedintelui PSD Mihai Tudose, care a insistat pentru remanierea lui Virgil Popescu de la Energie.

Un PSD-ist cere schimbarea ministrului Energiei: O mare parte din haos i se datorează

„O mare parte din haosul de azi în domeniul energiei i se datorează lui Virgil Popescu”, spune vicepreşedintele PSD Mihai Tudose. Întrebat dacă ministrul Energiei trebuie remaniat, social-democratul spune: „Se impunea”.

România va beneficia de echipamente de producere a oxigenului medical donate de NATO

CNSU a aprobat, marţi, procedurile prin care România va beneficia de două echipamente de producere a oxigenului medical, donate de NATO. „Mulţumesc partenerilor noştri pentru solidaritate şi sprijin”, transmite Nicolae Ciucă.

Grindeanu, despre eliminarea taxei de pod de la Cernavodă: Doar dacă se asigură compensarea banilor

Taxa de la podul de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, iar eliminarea ei nu poate fi realizată decât dacă banii sunt compensaţi din altă parte, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Dacă se vine cu compensarea din altă parte acestei sume, nu am niciun fel de problemă”.

Demisie din USR: Reper-ul lui Cioloş mai recuperează un parlamentar

Deputatul Cătălin Teniţă a anunţat, marţi, că demisionează din USR şi se înscrie în formaţiunea fondată de Dacian Cioloş, Reper: „Cred că responsabilitatea mea actuală este să aduc împreună oamenii care înţeleg că suntem la mijlocul drumului către o Românie mai bună şi că nu putem sta deoparte”.

Ciucă nu mai vrea şcoli cu toaleta în curte: Nu cred că e un efort financiar deosebit

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, un plan pentru ca în doi ani să numai existe şcoli cu toaleta în curte: „Nu cred că e un efort financiar deosebit să putem să facem ca acest demers să se realizeze şi să nu mai discutăm despre acest subiect”

Eurodeputatul Tomac: Cheia e la noi, trebuie doar să fructificăm aceasta oportunitate şi să aderăm la Schengen

Este tot mai clar că la nivelul UE există un consens politic pentru a consolida Uniunea Europeană în contextul noilor provocări. Şi acest lucru se va face prin intrarea în Schengen, cel mai probabil, de la începutul anului viitor a României, Bulgariei şi Croaţiei, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac.

Ciucă spune că România a demonstrat că poate proteja teritoriul UE, în linie cu standardele Schengen

România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii, demonstrând constant că poate proteja cu succes teritoriul Uniunii şi cetăţenii săi, în linie cu standardele Schengen, afirmă Nicolae Ciucă, după anunţul cancelarului german Olaf Scholz.

Eurodeputaţi români cer interzicerea completă a acordării de vize turistice pentru cetăţenii ruşi

Europarlamentarii USR Vlad Botoş şi Nicu Ştefănuţă cer Comisiei Europene şi Consiliului European interzicerea completă a acordării de vize turistice pentru cetăţenii ruşi până când Rusia opreşte războiul împotriva Ucrainei.

Iohannis reacţionează la anunţul cancelarului Olaf Scholz: România îndeplineşte toate criteriile tehnice aderarea la spaţiul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis salută anunţul cancelarului german Olaf Scholz, care susţine că România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen. El spune că este „un obiectiv strategic al ţării mele, care în mod clar îndeplineşte toate criteriile tehnice”.

Ministrul Educaţiei anunţă o schimbare importantă pentru admiterea la liceu. S-a decis şi revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei

În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu, iar ierarhizarea absolvenţilor se va realiza doar pe baza mediei obţinute la evaluarea naţională, anunţă ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ciolacu, despre anunţul lui Scholz privind Schengen: Românii merită cu prisosinţă această decizie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a salutat poziţia cancelarului german Olaf Scholz care susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen: „Asta înseamnă stânga, solidaritate şi sprijin exact când este mai multă nevoie”.

Ciucă: La rectificare, Guvernul a direcţionat suplimentar peste două miliarde comunităţilor locale

La rectificarea bugetară recent adoptată, Guvernul a direcţionat suplimentar peste două miliarde de lei comunităţilor locale, transmite Executivul, după ce premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România.

Viktor Orban, citat de CNCD prin Ambasada Ungariei la Bucureşti după discursul „rasist” de la Băile Tuşnad

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost citat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin intermediul ambasadei acesti ţări la Bucureşti, precizează pentru MEDIAFAX preşedintele CNCD, Asztalos Csaba: „Este obligaţia legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părţilor”.

Deputat PNL: M-am săturat ca succesorii lui Liviu Dragnea să ne tot înveţe cum arată buna guvernanţă

Deputatul PNL Cristian Băcanu afirmă că social-democraţii lansează atac după atac la adresa Partidului Naţional Liberal: „M-am săturat ca succesorii lui Liviu Dragnea să ne tot înveţe cum arată buna guvernanţă. Domnilor PSD-işti, aşa nu merge”.

Liderul AUR, George Simion, s-a cununat civil la Măciuca

Liderul AUR, George Simion, s-a cununat civil cu Ilinca Munteanu. „Astăzi (vineri – n.r.) am făcut formalităţile cerute de stat, iar mâine (sâmbătă – n.r.) este ziua cea mai importantă în care promitem să fim împreună până când moartea ne va despărţi. Vă aşteptăm începând cu ora 10 să ne bucurăm împreună”, a scris pe […]

Şeful Serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă din PMB, înlocuit în urma accidentării copilului

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, în urma accidentului de luni, când un copil a fost rănit de o statuetă, şi a concluziilor preliminare ale anchetei interne, a decis înlocuirea şefului Serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă din PMB „pentru deficienţe în activitate”.

Mari schimbări în acest sezon de vară. Destinaţiile montane au fost mai apreciate de români decât cele de pe litoral

Turismul românesc a înregistrat două mari schimbări în acest sezon de vară, parţial generate de pandemie şi de mediul inflaţionist din ţară. Este prima vară în care destinaţiile montane au fost mai apreciate de români decât cele de pe litoral.

Colegiul Medicilor din România: Medicii nu sunt sac de box…pentru nimeni

Colegiul Medicilor din România a transmis, vineri, un mesaj după agresiunile suferite de personalul medical: „nu putem asista impasibili şi nu este normal, reprezintă chiar o infracţiune, să agresezi cadre medicale. Nu medicul este responsabil de acest sistem medical neperformant”.

Căpitanul SRI acuzat de trafic de influenţă şi-a recunoscut vinovăţia

Căpitanul SRI acuzat de trafic de influenţă şi-a recunoscut vinovăţia. El a fost de acord cu o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare şi va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Judeţean ori la Drumuri şi Poduri Constanţa.

Guvernul majorează astăzi salariile bugetarilor

Guvernul majorează, în şedinţa de vineri, salariile bugetarilor, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. Concret, este vorba despre acordarea unei pătrimi din diferenţa existentă în plată şi nivelul salarial care ar fi trebuit să fi ajuns în 2022.

Tanczos Barna: Nu putem folosi în această perioadă apa potabilă pentru irigat

„Apa potabilă trebuie folosită pentru nevoile din gospodărie. Chiar dacă câteodată nu ne place, trebuie să avem grijă ca această apă tratată, obţinută prin proceduri scumpe şi după investiţii de milioane de lei sau de euro in anumite zone, să nu se ducă pe altceva, mai ales în aceste zone şi în aceste perioade de […]

Aproape 430.000 de hectare de culturi din România, afectate de secetă

Suprafaţa de culturi din România afectată de secetă a ajuns joi la aproape 420.000 de hectare, a anunţat Ministerul Agriculturii.

Primarul Constanţei, critici la adresa operatorului de salubritate: Polaris practică un joc murdar

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, acuză operatorul de salubritate că nu ridică gunoiul pentru a forţa majorarea tarifelor: „Polaris practică un joc murdar. A decis să se folosească de poziţia de monopol ca să obţină tot ce vor conducătorii companiei”.