Gabriel Pecheanu

USR declară că Coaliţia PSD-PNL numeşte încă „doi politruci” în instituţii cheie ale statului

PSD continuă, cu susţinerea PNL şi aprobarea tacită a preşedintelui Klaus Iohannis, acapararea tuturor instituţiilor cheie ale statului, numind astăzi doi politruci în conducerea ANRE şi CNCD, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Fostul trezorier al PSD şi fostul şef al Consiliului Judeţean Argeş au fost achitaţi în dosarul „Consultanţa”

Fostul trezorier al PSD şi fostul şef al CJ Argeş, Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu, au fost achitaţi miercuri în dosarul „Consultanţa”, deschis în 2015 de procurorii DNA Piteşti.

Numărul ucrainenilor care intră în România, în creştere

Marţi, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 87.005 de persoane, dintre care 11.286 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 5,1% faţă de ziua precedentă.

Florin Cîţu afirmă că poziţia PSD privind carburanţii este „o prostie comunistă”

PNL nu va susţine niciodată intervenţii cu bocancii în economie, micşorarea marjei de profit a companiilor este o tâmpenie a PSD, iar plafonarea preţurilor carburanţilor este o prostie comunistă, spune la RFI preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Iohannis participă la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest şi Consiliului European

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 23-24 iunie, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a sportivilor Invinctus România

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de decorare a sportivilor Invinctus România, „în semn de apreciere a rezultatelor obţinute la evenimentul competiţional , pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul dovedite în promovarea imaginii Armatei României”.

Preţul motorinei, plafonat la 7 lei/litru. Propunerea vine de la un senator PSD

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, este de părere că preţul carburanţilor ar trebui plafonat la aproximativ 7 lei: „Eu cred că acesta este un preţ corect”.

PNL: Creşterea preţului carburanţilor, temperată prin măsuri fiscale. Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile

Creşterea preţului carburanţilor poate fi temperată prin măsuri fiscale, transmit liberalii. PNL arată că Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acţioneze pentru a induce o scădere a preţului de la pompă.

Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Educaţiei a obţinut mai puţine voturi decât semnături

Moţiunea simplă „Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost repinsă, marţi, de Camera Deputaţilor. Marcel Ciolacu a subliniat că numărul voturilor favorabile a fost mai mic decât cel al semnatarilor documentului.

Legea pentru ca 24 iunie să devină „Ziua Iei” a fost promulgată de Iohannis

Legea pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei” a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

Paul Stănescu: Să reaşezăm sistemul fiscal pe fundamente mult mai corecte

Secretarul general al social-democraţilor, Paul Stănescu, transmite că „propunerea pe care o face PSD este clară: să reaşezăm sistemul fiscal pe fundamente mult mai corecte”. „Nu înseamnă o abdicare de la parteneriatul cu mediul de afaceri. Dimpotrivă”, adaugă el.

Daniel Zamfir: PSD, nemulţumit de inacţiunea PNL. La Ministerul Energiei lucrurile trenează nepermis de mult

Lucrurile trenează nepermis de mult la Ministerul Energiei, cu privire la stabilizarea preţurilor carburanţilor, declară la RFI preşedintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir (PSD): „Există o nemulţumire, în primul rând din cauza inacţiunii celor de la PNL”.

Eurodeputat român: Viktor Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-şi afişa servilismul faţă de Putin

Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-şi afişa „servilismul faţă de Putin”, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac: „Să impui condiţii nerealiste pentru acordarea R. Moldova şi Ucrainei a statutului de candidat la UE arată cât de mult urăşti proiectul european pe care îl şi subminezi din interior”.

Un alt deputat părăseşte USR şi se alătură formaţiunii REPER

Deputatul de Sălaj Alin Prutean a părăsit USR şi s-a alăturat formaţiunii REPER, anunţă, marţi, reprezentanţii noului partid înfiinţat de Dacian Cioloş.

Numărul ucrainenilor intraţi în România este în creştere

Prin punctele de frontieră au intrat luni în România 96.895 de persoane, dintre care 10.732 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 16,2% faţă de ziua precedentă, anunţă Poliţia de Frontieră.

Fără prea multe investiţii în sport politicienii români marchează reuşita lui David Popovici

Politicienii români au ţinut să marcheze, luni seara, performanţa înotătorului român David Popovici, care, la 17 ani, a câştigat proba masculină de 200 de metri liber, cu un timp impresionant de 1:43,21, un nou record mondial de juniori.

Zamfir: Unul dintre cei mai performanţi manageri de spital din Bucureşti a fost dat afară

Unul dintre cei mai performanţi manageri de spital din Bucureşti, dr Victor Căuni, a fost dat afară de majoritatea PNL-USR de la Bucureşti, acuză senatorul PSD Daniel Zamfir: „Ştiu cât s-a zbătut pentru spitalul Colentina,că este un manager cum rar am întâlnit”.

Proiect: Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea amâna plata ratelor

Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

Se lucrează la tronsonul bulgar al Podului Prieteniei. Ce recomandă MAE

MAE recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei bulgare deschise traficului internaţional, în contextul lucrărilor de reabilitare a carosabilului pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse.

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale ajutorul de 250 de lei

Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni.

Incendiu violent la depozite de materiale textile din Buzău

4 hale cu materiale textile au fost cuprinse de flăcări, luni seara, în Buzău. Incendiul este violent şi se manifestă cu degajari mari de fum, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pîrvu. A fost emis un mesaj TO-Alert.

USR îi cere demisia lui Eduard Hellvig pentru „odioasele legi ale securismului naţional”

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, îi cere demisia directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale, prin care se legalizează puterile informale pe care SRI în special, dar şi alte servicii de informaţii, le-au dobândit deja.

Iohannis: România va analiza toate posibilităţile prin care Iniţiativa celor 3 Mări va ajuta Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis spune, luni, la Riga, că la următorul summit al Iniţiativei celor 3 Mări vor fi analizate toate posibilităţile prin care Iniţiativă va ajuta Ucraina: „Ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare, la care Ucraina ar putea participa ca partener”.

MAE: Site-uri pirat oferă spre vânzare viniete false pentru Slovenia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că DARS - Compania Naţională a Drumurilor avertizează în legătură cu vânzarea e-vinietelor false pe site-uri neautorizate.

Ciucă: PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei

PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei, afirmă premierul Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, ca reacţie la propunerile PSD de modificare a Codului Fiscal.

Situaţia din Ucraina, temă de discuţie între Iohannis şi regele Belgiei, Philippe

Relaţiile bilaterale şi situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, precum şi măsurile de ajutorare a refugiaţilor ucraineni, au reprezentat teme de discuţie între preşedintele Klaus Iohannis şi relege Belgiei, Philippe.

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei stabilesc mecanismul concret de plată a despăgubirilor dispuse în Dosarul Colectiv

Specialiştii de la nivelul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei vor stabili în cel mai scurt timp mecanismul concret de plată a despăgubirilor dispuse prin Hotărârea Judecătorească privind Dosarul „Colectiv”, precizează Executivul.

Iohannis şi Ciucă salută decizia Comisiei Europene în privinţa Moldovei şi Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Niciolae Ciucă au salutat, vineri, decizia Comisiei Europene de a recomanda ca Ucraina şi Republica Moldova să primească statutul de candidat UE.

PSD insistă ca principiul solidarităţii să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România

PSD salută decizia Coaliţiei de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%, transmit social-democraţii.

Ciolacu salută faptul că miniştrii Muncii s-au pus de acord asupra propunerii privind salariu minim

Salut faptul că miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu: „Este un proiect pe care PSD l-a susţinut constant în ultimii ani”.

Hellvig, directorul SRI: E o idee total greşită că serviciile de informaţii ar putea să revină la vechea Securitate

Este o idee total greşită că în anul 2022 serviciile de informaţii din România ar putea să revină la modelul fostei securităţi, spune directorul SRI, Eduard Hellvig, într-o declaraţie video, ca reacţie la dezbaterile privind pachetul legilor securităţii naţionale.

Eurodeputat: România, primul stat care a susţinut integrarea europeană a Republicii Moldova. Este firesc

România a fost primul stat care a susţinut cu toată forţa integrarea europeană a Republica Moldova, transmite eurodeputatul PMP Eugen Tomac: „Este firesc. Dincolo de Prut sunt tot români, iar locul lor este alături şi împreună cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene”.

Iohannis, în prezenţa regelui Belgiei, vorbeşte despre siguranţa cetăţenilor: „Împreună suntem mai puternici şi mai eficienţi”

„Împreună suntem mai puternici şi mai eficienţi în efortul nostru comun de a consolida securitatea spaţiului euroatlantic şi siguranţa cetăţenilor noştri”, a spus Klaus Iohannis, în declaraţia comună de presă susţinută alături de regele Belgiei, Philippe.

Ionuţ Stroe (PNL): Nu se va modifica nici cota unică de impozitare şi nici nu vom supraimpozita companiile

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, deputatul Ionuţ Stroe, respinge propunerile PSD pentru modificarea Codului Fiscal: „PNL va fi un garant că nu se va modifica nici cota unică de impozitare şi nici nu vom supraimpozita companiile. În criză, şocurile fiscale pot dăuna grav”.

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte a fost prelungit

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte din Capitală va fi prelungit de luni, în contextul creşterii numărului de solicitări. Astfel, programul se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00, şi sâmbăta, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Şeful ANAF anunţă controale masive la persoanele fizice: de la mare la mic

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, anunţă controale masive la persoanele fizice care fac evaziune fiscală: „ Îi vedem aproape în fiecare săptămână, cu opulenţa pe care o afişează, pentru că hoţul dacă nu se laudă cu ce a furat nu e hoţ. Vom începe de la cel mai mare până la cel mai mic”

Orban acuză PSD: „Propune inepţii fiscale, se întoarce la epoca Dragnea. Taxa de solidaritate e o aberaţie”

„De luni bune, PSD-ul vine cu tot felul de inepţii fiscale, în încercarea disperată de a creşte veniturile la buget, astfel încât să aibă bani luaţi de la cei merituoşi, de la cei care muncesc, care au rezultate şi care sunt pregătiţi, astfel încât să poată da pomeni către segmentele care-i votează pe pesedişti. Atâtea […]

Iohannis: Să îi ajutăm pe prietenii ucraineni să clădească un nou viitor

„Să îi ajutăm pe prietenii ucraineni să clădească un nou viitor şi să ne concentrăm pe nevoia de pace, efortul de reconstruire şi reclădire a viitorului acestei ţări”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis. El a publicat fotografii din timpul vizitei la Kiev.

Cîmpeanu, despre festivităţile de premiere: Nu trebuie să aducem competiţia la vârste fragede

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că elevii nu trebuie demotivaţi prin „exagerarea importanţei acordate acestor festivităţi de premiere”: „Nu trebuie să aducem competiţia la vârste fragede”. El propune ca anumite discipline din ciclul gimnazial, ca desen sau sport, să fie notate cu calificative.

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru achiziţionarea a 32 de aeronave F-16 din Norvegia

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzute în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.