Gabriel Pecheanu

Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

Fostul primar general al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat, vineri, definitiv, la 10 ani şi 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupţie. Oprescu a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Reţea de criminalitate organizată de un român, destructurată

„Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activităţile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migraţia ilegală. Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. În reţea […]

Poliţia Locală, sub lupă. Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţillor: Şerifii primarului să dispară

Poliţia locală trebuie reformată, afirmă vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu: „Salarii disproporţionate faţă de Poliţia Română. Incompetenţă. Schemă de angajaţi supraîncărcată cu activişti de partid. E momentul ca şerifii primarului să dispară”.

Nicuşor Dan, criticat de PNL: Extinderea Spitalului Universitar este blocată la PMB

Proiectul extinderii Spitalului Universitar este acum blocat la Primăria Capitalei, transmit liberalii din Capitală. Ei afirmă că SUUB riscă să piardă finanţări de un miliard de euro pentru investiţii.

Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani şi 8 luni, dată în urmărire naţională

Antonina Radu, pompier, condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani şi 8 luni, a fost dată în urmărire naţională, fiind emis mandat de arestare european, informează Poliţia Capitalei.

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor Legii privind reforma în domeniul sănătăţii

Preşedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea modificărilor Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, pentru că unele măsuri sunt însă de natură să contravină principiului securităţii raporturilor juridice, putând genera discriminări între categoriile de membri ale aceleiaşi profesii

Protest al ecologiştilor în Portul Constanţa, după ce o barjă cu cărbune s-a scufundat / „1.700 de tone de cărbune rusesc s-au scufundat în portul Constanţa, autorităţile se pregătesc pentru un adevărat dezastru ecologic”

Ecologiştii de la Greenpeace au protestat, joi, în Portul Constanţa, după ce o barjă încărcată cu cărbune s-a scufundat, marţi după amiază, din cauze necunoscute încă, în apropierea unei dane.

Dîncu: România monitorizează cu mare atenţie posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa

România monitorizează cu mare atenţie posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa şi rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională, spune ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

Ciucă, despre decizia din cazul Colectiv: Se execută, nu se discută / Pacienţii arşi, trataţi în străinătate

„Decizia a fost luată joi de instanţă şi este o decizie care trebuie respectată. Se execută şi nu se discută. Faptul că astăzi nu avem un spital de mari arşi se înscrie, practic, în lipsa de realizări pe care ţara noastră le are, nu numai în spitalul de mari arşi, ci şi în celelalte proiecte […]

România trimite în Ucraina materiale şi echipamente de protecţie şi monitorizare CBRN

România va trimite în Ucraina materiale şi echipamente de protecţie şi monitorizare CBRN (riscuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare), a decis, miercuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministerul Apărării de la Chişinău: Informaţiile nu indică risc de extindere a războiului în Republica Moldova

„Cumulul de informaţii nu indică asupra riscului de extindere a războiului pe teritoriul nostru”, transmite Ministerul Apărării din Republica Moldova, care face apel la opinia publică să nu scoată din context declaraţiile Directorului Comunităţii de Informaţii din SUA, Avril Haines.

Virgil Popescu, despre Legea offshore: Vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României

„Vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României”, este reacţia ministrului Energiei, Virgil Popescu, după ce Senatul a aprobat proiectul Legii offshore: „Am încredere că va fi adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare”.

Legea offshore a fost adoptată de Senat. Urmează Camera Deputaţilor

Legea offshore a fost adoptată de Senat. Proiectul va debloca exploatarea gazelor din Marea Neagră. „Un vot pentru independenţa energetică a României”, a spus după vot liderul senatorilor PNL.

Dancă, despre inflaţie: Guvernul să ia măsuri şoc precum reducerea TVA la 10%

Banca Naţională a României a fost lăsată singură în lupta cu inflaţia, spune deputatul Ionel Dancă (Forţa Dreptei). El consideră că statul trebuie să ia măsuri şoc în lupta cu scumpirile, cum ar fi reducerea TVA la 10%. „Este un gest disperat al BNR de a tempera inflaţia. Vine ca urmare a faptului că în […]

Primăria Generală a Capitalei: 22 de instituţii de cultură îşi deschid porţile în Noaptea Muzeelor

Primăria Generală a Capitalei anunţă că 22 de instituţii de cultură din subordinea sa îşi deschid porţile în Noaptea Muzeelor, în data de 14 mai cu expoziţii, spectacole de muzică şi teatru, recitaluri, prezentări interactive şi tururi ghidate ale unor case memoriale din Bucureşti.

Grindeanu: 28 de oferte pentru construcţia celor 4 Tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani

Au fost depuse 28 de oferte pentru construcţia celor 4 Tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani, secţiune a Autostrăzii Moldovei- A7, cu o lungime totală de 82,44 km, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ciolacu, despre dobânzile mari: Nu reflectă realitatea economică această rată de împrumut foarte mare

Nivelul crescut al dobânzilor bancare nu reflectă realitatea economică, spune preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Motivul real, adaugă el, este că România, la fel ca Polonia şi Ungaria, sunt la graniţa cu Ucraina şi spune că e nevoie de sprijinul Uniunii Europene.

Gabriela Firea vrea impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii

Susţinerea unui impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii şi recunoaşterea perioadei de creştere a copilului drept stagiu de cotizare sunt priorităţi ale Ministerului Familiei, anunţă ministrul Gabriela Firea.

Ministrul Sportului, despre scandalul de la hochei: La asemenea campionate se cântă imnul statului a cărui echipă a câştigat

La asemenea campionate se cântă imnul statului a cărui echipă a câştigat un meci şi nu este ca la fotbal unde, la începutul meciului, se ascultă imnul fiecărui stat, afirmă ministrul Sportului, Eduard Novak: „Acest scandal nu este despre Imnul Secuiesc, ci despre lipsa de respect”.

Nicuşor Dan, replică pentru Ciolacu: Banii s-au dus pe târguri şi alte pomeni, în mandatul Gabrielei Firea

Nicuşor Dan îi dă replica lui Marcel Ciolacu, după ce preşedintele PSD i-a cerut demisia din funcţia de primar al Capitalei: „Nu avem bani să schimbăm linoleumul din autobuze, troleibuze şi tramvaie, pentru că banii s-au dus pe târguri şi alte pomeni, în mandatul Gabrielei Firea”.

Incidentul de la meciul de hochei România-Ungaria va fi dezbătut în coaliţie / Ciolacu: De netolerat

„Să vii cu astfel de provocări mi se pare de netolerat”, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre episodul în care hocheiştii României au cântat imnul secuiesc. El anunţă că subiectul va fi discutat într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare.

Un vicepreşedinte PNL îi cere lui Ciucă să-l demită pe Tanczos Barna din funcţia de ministru

Vicepreşedintele PNL Adrian Cozma îi cere premierului Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, să îl demită pe Tanczos Barna din funcţia de ministru: „Este incalificabil gestul de ieri şi măsurile pe care trebuie să le luăm trebuie să fie ferme şi imediate”.

Premierul Ciucă: Adoptăm OUG pentru vouchere pentru persoane cu nevoi / Trei milioane de persoane vor beneficia

Persoanele defavorizate vor primi vouchere pentru mese calde sau pentru procurarea de alimente, a anunţat premierul Nicolae Ciucă: „Trei milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni”. El a precizat că Guvernul va adopta, luni, o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Firea: „Noul Bucureşti este un oraş părăsit. Activistul s-a transformat”

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea afirmă, luni, că „Noul Bucureşti este un oraş părăsit. Primarul general este inexistent, iar serviciile publice sunt la pământ”: „Activistul s-a transformat”.

A fost anunţată data la care începe programul Rabla pentru Electrocasnice. Bugetul pentru acest an este de 100 de milioane de lei

Prima sesiune a programului Rable pentru Electrocasnice începe pe 17 iunie, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Bugetul programului pentru acest an este de 100 de milioane de lei.

Maia Sandu, absentă de la conferinţa cu António Guterres, din motive de sănătate

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a anulat prezenţa la conferinţa de presă cu António Guterres, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, din motive de sănătate, potrivit Preşedinţiei Republicii Moldova.

Românii vor putea alege mai uşor produsele alimentare. Proiect de lege pentru introducerea „Semaforului alimentelor”

Consumatorii români vor putea alege mai uşor produsele alimentare mai bune pentru sănătatea lor, iar industria agro-alimentară va fi stimulată să ofere pe piaţă produse cu o calitate nutriţională sporită, potrivit unui proiect de lege care prevede introducerea etichetelor Nutri-Score.

Grindeanu: Cel mai lung tunel din România este cu un pas mai aproape de construcţie

CNAIR a transmis la ANAP pentru validare documentaţia pentru etapa a 2-a a licitaţiei Tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, care include şi Tunelul Meseş (Autostrada Transilvania), anunţă Sorin Grindeanu: „Cel mai lung tunel din România este cu un pas mai aproape de construcţie”.

Ciolacu, liderul PSD, despre parada de la Moscova: O sfidare. Putin ne arată că este un dictator

Parada de la Moscova este „o sfidare faţă de întreaga lume”, spune preşedintele PSD, Marcel Ciolacu: „Putin ne arată, cu certitudine, că este un dictator şi un criminal de război”.

Ciolacu, întrebat de aderarea la Zona Euro: Prioritatea noastră în acest moment e Spaţiul Schengen

Prioritatea României în acest moment este Spaţiul Schengen şi OECD, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, întrebat despre aderarea ţării noastre la moneda Euro: „În acest moment nu cred că România va avea indicatorii necesari pentru aderarea la Zona Euro”.

Jill Biden şi Carmen Iohannis vor participa, sâmbătă, la un eveniment educaţional în Capitală

Soţiile preşedinţilor SUA şi România, Jill Biden şi Carmen Iohannis, vor avea sâmbătă o întâlnire privată, apoi vor vizita împreună o şcoală din Bucureşti, unde vor avea o discuţie cu profesori şi refugiaţi.

Poşta Română şi Auchan au încheiat un parteneriat. În oficiile poştale vor fi vândute dulciuri, băuturi şi snacks-uri

„Auchan Retail România şi Poşta Română au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare şi nealimentare în incinta oficiilor poştale din ţară. Proiectul debutează cu o etapă pilot în 4 oficii poştale din Piteşti. Inaugurarea a avut loc astăzi (vineri – n.r.), în prezenţa directorilor generali ai celor două companii”, potrivit unui comunicat de […]

Guvernul acordă ajutoare de stat pentru şase aeroporturi afectate de pandemia de COVID-19

Guvernul a aprobat, vineri, un Memorandum prin care acordă ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru 6 aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit cuprins între 200.000 şi 3 milioane de pasageri, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu Maia Sandu despre situaţia din Ucraina şi aderarea Republicii Moldova la UE

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, anunţă Administraţia Prezidenţială. „Cu acest prilej, cei doi preşedinţi au discutat şi analizat evoluţiile actuale privind situaţia de securitate din regiune şi implicaţiile multidimensionale ale conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi la nivel regional. Preşedintele Klaus Iohannis a […]

UDMR are un nou preşedinte executiv. Cine este Balazs Attila

Balazs Attila este noul preşedinte executiv al UDMR, au decis vineri liderii Uniunii: „Şi-a petrecut o mare parte din cariera profesională în slujba UDMR, nu a existat nicio campanie electorală la care să nu fi participat”.

USR a depus un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „E o sfidare pentru românii care au muncit cinstit şi au contribuit o viaţă întreagă la fondul de pensii”

USR a depus un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, după ce, joi, judecătorii CCR au decis că Legea 7/2021 nu este constituţională.

Ciolacu: Eu nu am pensie specială, pentru că am demisionat înainte de a avea mandat complet

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu are pensie specială de parlamentar, pentru că şi-a dat de fiecare dată demisia înainte de a avea un mandat complet de parlamentar.

Iohannis: Negocierile ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei

Negocierile dintre Ucraina şi Rusia ar ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, spune Klaus Iohannis, după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.

Poliţia Română se înnoieşte. IGPR cumpără autovehicule în valoare de peste 300 de milioane de lei

Inspectoratul General al Poliţiei Române a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea de autovehicule, în baza unui acord-cadru cu o valoare totală estimată de 307.650.000 lei. Poliţia Română intenţionează să cumpere, printre altele, de motociclete, laboratoare criminalistice, autovehicule pentru transport câini, maşini pentru misiuni speciale, microbuze şi autocare. Suma cea mai mare, 79,5 milioane de lei, […]

Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său lituanian, Gitanas Nausėda

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său lituanian, Gitanas Nausėda. Cei doi şefi de stat urmează să discute despre sprijinirea Ucrainei, întârirea Flancului Estic al NATO şi Republica Moldova.