Gabriel Pecheanu

Gabriela Firea: Mii de persoane au apelat la Telefonul Copilului. Mulţi, doar să verifice dacă funcţionează

Câteva mii de persoane au apelat la Telefonul Copilului – 119, în prima săptămână de funcţionare, anunţă ministrul Familiei, Gabriela Firea: „E adevărat că mulţi au sunat doar ca să verifice dacă Telefonul Copilului funcţionează, dar au fost şi apeluri cât se poate de reale”.

Noi măsuri pentru criza energetică. TVA redus pentru cei cu consum de până la 300 de kw/h, facturi refăcute, ajutor pentru sectorul agricol şi industria alimentară

Facturile care nu au respectat plafoanele reglementate vor fi refăcute, anunţă premierul Nicolae Ciucă. El spune că vor fi elaborate noi scheme de sprijin pentru consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

Creşte numărul localităţilor cu incidenţa Covid mai mare de 3 la mie. Ultimele date

Autorităţile au raportat, marţi, că pe lista cu localităţile a căror incidenţă este egală sau mai mare de 3 la mie se află 36 de oraşe şi municipii şi 171 de comune, faţă de 21 de oraşe şi municipii şi 126 de comune raportate luni. Localitatea cu rata de infectare cea mai mare rămâne Ciurila, […]

Ciucă: „Seceta, ploile torenţiale, inundaţiile, fenomenele meteorologice extreme” / „Şi noi, în România, resimţim efectele schimbărilor climatice”

„Seceta, ploile torenţiale, inundaţiile, fenomenele meteorologice extreme şi codurile roşii de căldură au devenit tot mai frecvente în ultimii ani”, afirmă premierul Nicolae Ciucă la lansarea raportului ”Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile”.

Ionel Dancă, despre Guvernul PSD-PNL: „Au eşuat catastrofal în soluţionarea problemei facturilor la energie”

„Guvernul PSD-PNL a eşuat catastrofal în soluţionarea problemei facturilor la energie care au explodat în această lună. Legea populistă şi heirupistă PSD-PNL de compensare şi plafonare a preţurilor la energie nu funcţionează. Cei mai mulţi români au primit noile facturi la energia electrică fără nicio compensare a creşterii preţurilor sau au fost compensate în bătaie […]

Deputat USR: Prioritatea lui Iohannis – 1 din 2 copii în risc de sărăcie, dar le face educaţie climatică

Deşi unul din doi copii este în risc de sărăcie şi excluziune socială, prioritatea preşedintelui Iohannis este ca ei să facă ore despre schimbările climatice, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui: „Rareori clasa conducătoare a fost mai decuplată de la realitate decât acum”.

Emil Boc, despre cazul cazul Djokovic: Sunt admirator, dar susţin decizia autorităţilor australiene

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, afirmă că este un admirator al jucătorului de tenis Novak Djokovic, dar susţine decizia autorităţilor australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii.

Ministrul Mediului a anunţat că centralele individuale ar putea fi interzise „probabil până în mijlocul anului”

„Voi propune coaliţiei de guvernare, în luna ianuarie, o reglementare nouă, adică o interdicţie de centrale individuale în blocurile noi. Nu este un capăt de ţară. Sunt deja oraşe unde se recomandă, în primul rând, conectarea la sistemul de distribuţie a energiei termice, după care varianta aceasta, cu centrale la nivel de scară, măcar sau, […]

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi rămâne în vigoare

OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi, iar Parlamentul va rectifica elementele juridice invocate de Klaus Iohannis în cererea de reexaminare, afirmă ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Virgil Popescu, despre facturile la energie: „Furnizorii au greşit. Stau şi mă gândesc dacă nu e intenţionat ca să îşi bată joc de oameni”

Furmnizorii au greşit pentru că au emis facturi la energie electrică şi gaz fără compensare sau fără plafonare, spune, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu: „Stau să mă gândesc dacă nu fac cumva intenţionat ca să îşi bată joc de oameni”.

Românii nu vor mai fi luaţi prin surprindere de ninsori. CNAIR: Suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă

CNAIR este pregătită pentru sezonul de iarnă, afirmă directorul general al companiei, Cristian Pistol: „Am încredere că vom trece cu bine peste această perioadă”.

Deputat PNL: Românii din Diaspora au trimis în ţară 3,4 miliarde de euro, mai mult decât toate investiţiile străine

Românii din Diaspora au trimis în ţară 3,4 miliarde de euro în 2020, mai mult decât toate investiţiile străine directe - 3 miliarde de euro, afirmă deputatul PNL Sebastian Burduja, care citează un studiu Eurostat. El propune un grup informal de lucru pe tema încurajării investiţiilor în România.

Gabriela Firea, despre sectorul energetic: E clar că e nevoie de intervenţie şi ajutor din partea Guvernului

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, spune că „este clar că e nevoie de intervenţie şi ajutor din partea Guvernului” dezvoltarea sectorului energetic: „Românii încep să primească facturile uriaşe la energie. La fel de greu este şi pentru companii şi instituţii”.

Klaus Iohannis trimite la reexaminare legea privind combaterea urşilor. Şeful statului reclamă lipsa de claritate a legii privind aplicarea metodelor

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun, în intravilanul localităţilor, pentru că unele dintre dispoziţii sunt neclare, de natură să genereze probleme.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, întrevedere cu Christina Verchere. Guvernul şi OMV Petrom au prezentat planul de dezvoltare a investiţiilor în România pentru orizontul 2030

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut luni o întrevedere cu CEO companiei OMV Petrom, Christina Verchere, care a prezentat planul de dezvoltare a investiţiilor în România pentru orizontul 2030, în acord cu obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

România vrea să investească peste 16 miliarde de euro pentru dezvoltarea sectorului energetic

Guvernul a analizat, luni, în cadrul unei şedinţe informale, oportunităţile de finanţare în valoare de peste 16 de miliarde de euro, fonduri de care România va putea beneficia până în 2030, pentru a-şi dezvolta sectorul energetic.

Vaccinare în România, 5 ianuarie. CNCAV: Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore

Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu omologul grec, Kyriakos Mitsotakis. Principalele subiecte dezbătute

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, miercuri, la ora 10.00, o discuţie telefonică cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, informează Executivul. „Premierul elen a adresat urările de sezon şi l-a felicitat pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă pentru preluarea mandatului în fruntea Guvernului. De asemenea oficialul elen a salutat stabilitatea instalată la Bucureşti prin noul guvern de Mare […]

Elevii nu vor mai primi teste de salivă la şcoală. Achiziţia acestora a fost blocată

UPDATE 16:15: „Facem precizarea că data de înştiinţare a DSU şi a IGSU de către ONAC, cu privire la contestaţia aflată pe rol la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, privind achiziţia de teste de salivă pentru elevi, nu s-a realizat în data de 5 decembrie, aşa cum a fost declarat mai devreme, din greşeală, în […]

Rafila, critic la adresa propunerii lui Ciţu: Nu are niciun fel de impact asupra sănătăţii

„Florin Cîţu a depus un proiect privind certificatul verde care face referire exclusiv la personalul medical şi care nu are niciun fel de impact asupra sănătăţii publice”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, după ce liderul PNL a transmis că va propune în coaliţie adoptarea proiectului.

Vânătorul de nazişti Efraim Zuroff, despre AUR: O scoatere în afara legii ar putea ajuta. Ne confruntăm cu o epidemie de ură

O scoatere a AUR în afara legii ar putea ajuta, însă e la fel de important ca legislaţia ce combate antisemitismul şi negarea Holocaustului să fie aplicată corect şi eficient, declară dr. Efraim Zuroff, după ce AUR a afirmat recent că Holocaustul e ”o temă minoră” şi nu ar trebui studiat ca materie.

Surse: Compromis propus de Cîţu pentru adoptarea certificatului verde din Parlament. Pentru ce angajaţi va fi obligatoriu

Florin Cîţu va propune la următoarea şedinţă a coaliţiei ca proiectul pentru certificatul verde din Parlament să fie adoptat. „Ca un compromis, certificatul verde va fi obligatoriu pentru angajaţii din sănătate, MAI şi Apărare, nu şi în mediul privat”, spun pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Linia de cale ferată pe care trenurile de călători vor circula cu viteza de 160 km/h. CFR a lansat licitaţia

CFR a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe două secţiuni de pe linia Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Clădire prăbuşită peste liniile de tramvai, în Sectorul 5 din Bucureşti

Poliţiştii de la Secţia 18 au fost sesizaţi miercuri dimineaţa prin apel 112 că pe Şoseaua Progresului sector 5, pe parcursul unei demolări controlate, o porţiune din faţada clădirii a căzut pe trotuar. „Cu ocazia intervenţiei s-a stabilit că imobilul supus demolării este situat pe str. T Vladimirescu, existând autorizaţie de demolare. De asemenea, s-a […]

Partidele politice, presate să voteze proiectului cu 300 de parlamentari. Cererea eurodeputatului Eugen Tomac

România trebuie să aibă 300 de parlamentari, nu 469, iar pentru asta trebuie pusă presiune asupra partidelor parlamentare, astfel încât măcar anul acesta să se voteze una dintre cele mai importante legi asupra căreia au decis 90% dintre români, declară eurodeputatul Eugen Tomac.

AUR: Am ajuns la un acord prin care Ministerul Agriculturii retrage sprijinul pentru Legea porcului

Liderii AUR tranmsmit, după o întâlnire cu Adrian Chesnoiu, că au ajuns la un acord verbal de principiu prin care Ministerul îşi va retrage sprijinul pentru Legea porcului. De asemenea, au prezentat propunerea AUR de Plan Naţional Strategic 2023-2027.

Senatorul Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată pentru că ar fi trucat un concurs

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 670/VIII/3 din 22 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Pîrvulescu Eugen, senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, în sarcina […]

Creşte numărul localităţilor din ţară cu incidenţă Covid mai mare de 3 la mie

Numărul localităţilor care au o incidenţă Covid-19 mai mare sau egală cu 3 la mie a ajuns la 22. Luni au fost raportate 18 localităţi cu rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori. Şilindia din judeţul Arad rămâne localitatea cu incidenţa cea mai mare, respectiv 9,21 la mia de […]

Deputat PNL: Facţiunea PSD din jurul lui Rafila se opune introducerii Certificatului StopCovid

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este înconjurat de o puternică facţiune din PSD care se opune introducerii Certificatului StopCovid pentru exercitarea activităţilor profesionale, afirmă deputatul PNL Marilen Pirtea.

Ciucă, discuţii la Guvern pe tema pregătirilor pentru sezonul de iarnă

Furnizarea energiei electrice e garantată atât pentru serviciile esenţiale, cât şi pentru consumatorii casnici şi alte categorii şi sunt asigurate cantităţile de gaz în condiţii de normalitate, sunt concluziile întâlnirii de la Guvern privind stadiul pregătirilor pentru sezonul de iarnă.

Iohannis a înfiinţat grupul de lucru pe tema Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată / . Grupul va reuni experţi naţionali şi internaţionali

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decis înfiinţarea la nivelul Administraţiei Prezidenţiale a unui grup de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”. Grupul va reuni experţi naţionali şi internaţionali şi membri de prestigiu ai comunităţii academice.

Cătălin Drulă, reacţie la replica lui Grindeanu: V-am creditat cu nesiguranţa începătorului, dar văd că insistaţi

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă îi dă replica lui Sorin Grindeanu în privinţa autostrăzii Ploieşti-Bucureşti: „Eu v-am creditat cu nesiguranţa începătorului, dar văd că, în bun spirit pesedist, insistaţi să semnalizaţi”.

Nicoale Ciucă s-a întâlnit cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19. Principalele subiecte abordate

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, o şedinţă, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitaţi să participe miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, anunţă Executivul. „În […]

Grindeanu, către Drulă: „Ştie, doar se face că nu ştie şi aude selectiv”

„Cătălin Drulă ştie, doar se face ca nu ştie şi aude selectiv”, este reacţia lui Sorin Grindeanu la criticile care i-au fost aduse de fostul ministru al Transporturilor. Drulă a caracterizat drept gafă declaraţia lui Grindeanu, potrivit căruia ar fi în lucru doar 80 km de autostradă.

Sorin Cîmpeanu, despre reluarea olimpiadelor: Toate competiţiile listate în prima etapă prevăd etape internaţionale

„Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiţii în condiţii de siguranţă, motiv pentru care principiul care a stat la baza primei selecţii a fost prioritizarea participării României la competiţiile internaţionale anunţate pentru anul 2022. Toate competiţiile listate în prima etapă sunt competiţii care prevăd etape internaţionale. În perioada următoare, listele competiţiilor vor […]

Angajaţii care au „chiulit” cel mai mult de la muncă între Crăciun şi Revelion

Consultanţa, agricultura, industria producătoare de bunuri, administraţia locală şi comerţul sunt sectoarele în care mai bine de jumătate dintre angajaţii români şi-au luat concediu între Crăciun şi Revelion, arată o analiză a Creasoft. Astfel, un procent de 88% dintre angajaţii companiilor de consultanţă au făcut ”punte” între Crăciun şi Revelion. În agricultură, 73% dintre angajaţi […]

Filmarea cu bărbatul care trage cu un pistol înspre un bloc a fost făcută în Germania – surse

Filmarea în care un bărbat trage cu o armă, pe fereastra locuinţei, a fost efectuată în Germania, au explicat surse pentru MEDIAFAX. „Numai săracii aruncă cu petarde” - este titlul clipului postat pe o platformă socială.

De ce este frig în apartamentele bucureştenilor. Promisiunea făcută de edilul-şef

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a semnat Acordul pentru modernizarea altor 11 km din reţeaua primară de termoficare: „Sunt conştient că problema termoficării este una vitală şi îi asigur pe locuitorii Capitalei că facem tot posibilul pentru a corecta această situaţie generată de indolenţa precedentelor administraţii”.

Viceprimarul Timişoarei susţine că sistemul clientar PCR domină în România: Singura protecţie sunt relaţiile

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău (USR) acuză existenţa unei structuri „de putere paralelă” în Primărie şi susţine că PSD şi PNL se opun reformelor. El spune însă că sunt două lucruri de care e mândru - restructurarea aparatului din primărie şi societăţi şi repornirea investiţiilor. Laţcău face referire la sistemul clientelar PCR (Pile-Cunoştinţe-Relaţii), dominant în perioada comunismului.

Recordul de infectare al zilei, atins în Arad. Încă o localitate cu incidenţă COVID-19 peste 3 la mie

Autorităţile au anunţat, duminică, lista localităţilor cu incidenţă de peste 3 la mie. Pe listă se regăsesc 15 localităţi, cu una mai mult decât ziua anterioară. Comuna Şilindia din Arad rămâne localitatea cu rata de infectare cea mai mare, de 9,18 la mie, faţă de 6,89 raportată sâmbătă.