Gabriel Pecheanu

Prima reacție a lui Ciolacu la protestul Stegarului Dac

„Nu sunt medic, dar hai să ne urcăm şi noi într-un copac să vedem dacă ne duc la psihiatrie sau nu”, spune zâmbind Marcel Ciolacu despre protestul Stegarului Dac.

Lider PNL: Nu va fi liniște în coaliție, dacă Antonescu pierde prezidențialele

Ponta îl încurcă pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai, chiar dacă fostul premier nu are șanse să intre în turul II, spune la RFI vicepreședintele PNL Virgil Guran. El se arată optimist în privința lui Antonescu, dar crede că dacă acesta va pierde alegerile, coaliția se va clătina.

O nouă ședință a coaliției privind campania electorală a candidatului comun, Crin Antonescu

O nouă ședință a coaliției are loc luni la ora 15.00. Potrivit Gândul, președinții partidelor aflate în coaliție ar urma să discute strategiile despre campania electorală a candidatului Crin Antonescu

USR: Autostrada Unirii A8, blocată din nou din cauza lui Grindeanu

Autostrada Unirii A8, proiect esențial pentru conectarea Moldovei cu Transilvania, este din nou blocată din cauza indolenței lui Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, afirmă un fost secretar de stat în MT.

Fost premier PNL: Ministerul Finanțelor a încercat să împrumute o sumă infimă și nu i-a dat nimeni

Ministerul Finanțelor, refuzat de investitori, afirmă fostul premier Florin Cîțu: „A încercat să împrumute 300 milioane lei la o scadență de 15 ani și nu i-a dat nimeni. O suma infimă și tot nu a găsit interes. Asta este România azi cu guvernare socialistă”.

O femeie a fost prinsă de polițiști în timp ce încerca să vândă zeci de bunuri de patrimoniu

O femeie de 48 de ani a fost prinsă de polițiștii ieșeni în timp ce încerca să vândă zeci de bunuri de patrimoniu cultural național. Bunurile au fost confiscate și vor fi predate unui muzeu.

Detașamentul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole își încheie misiunea în România

Detașamentul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole își încheie misiunea în România. Ceremonia va avea loc, marți, în Baza de la Mihail Kogălniceanu.

Emma Răducanu s-a calificat în optimi la Miami

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale turneului Miami Open. Ea va juca, luni, în optimi contra Amandei Anisimova.

Câciu: Pensiile și salariile, de trei ori acum față de 2012: Decideți voi dacă trăiați mai bine

Pensiile și salariile erau de trei ori mai mici în 2012 față de cele prezente, afirmă fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu, deputat PSD. „Din respect față de români, unii nu ar trebui să se laude cu acea perioadă”, adaugă el.

Han Duck-soo redevine președinte interimar al Coreei de Sud

Curtea Constituţională a Coreei de Sud a respins luni moţiunea de destituire împotriva premierului Han Duck-soo, care devine astfel din nou preşedinte interimar, relatează The Guardian.

Până la 80% dintre dronele rusești sunt doborâte în regiunea Herson

Regiunea Herson se confruntă cu atacuri masive din rușilor, însă, datorită unui dom electronic, peste 80% dintre dronele rusești sunt doborâte, iar numărul este în creștere, spune un oficial ucrainean.

Simularea Bacalaureatului începe luni cu proba la Limba şi literatura română

Elevii de clasa a XII-a / a XIII-a din toată țara încep, luni, simularea examenului de Bacalaureat 2025, cu proba de limba română. Până miercuri, elevii vor susține patru probe scrise, în zile consecutive. Examenele încep la ora 9 dimineața și durează trei ore.

Președintele Camerei Deputaților, după incidentul cu Anamaria Gavrilă: Funcția de parlamentar nu presupune doar avantaje

„Inflamarea situației este neplăcută, precum si apelul la 112, mai ales în condițiile în care apartenența la viața publică aduce cu sine și expunerea în media”, afirmă președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, care arată că „funcția de parlamentar nu presupune doar avantaje”.

CCR respinge contestațiile la candidaturile Anamariei Gavrilă și George Simion

Judecătorii CCR au respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, mai multe contestații la deciziile BEC, inclusiv în privința liderei POT, Anamaria Gavrilă, și a președintelui AUR, George Simion. Aceștia au cale liberă spre candidatura la alegerile prezidențiale.

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, sancționată după ce a chemat Poliția să o scape de jurnaliști

Anamaria Gavrilă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, după ce a chemat polițiștii la biroul din Parlament pentru că era deranjată de prezența jurnaliștilor. Polițiștii au stabilit că ziariștii nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora.

Victor Ponta: Garantez, ca președinte, că nimeni, nici Georgescu, nici altcineva, nu va avea dosare politice

Eu garantez, ca președinte al României, că nimeni, nici Călin Georgescu, nici altcineva din politică, nu va avea dosare politice, așa cum am avut eu, spune la emisiunea „Ai Aflat!”, marca Gândul, cu Ionuț Cristache, Victor Ponta, candidat independent la prezidențiale.

Proiect: Parlamentarii să fie pontați doar pentru munca reală din plen și comisii

Parlamentarii să fie pontați doar pentru munca reală din plen și comisii, în funcție de prezență și de voturile date, „nu pentru o cartelă înregistrată și fuga la tik-tok-uri și reel-uri”, reiese dintr-o propunere de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, care va fi făcută de PNL.

Ilie Bolojan participă la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins. Liderii europeni vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina, precum și aspectele legate de dimensiunea de apărare europeană.

Crin Antonescu: Problema noastră nu este George Simion, ci Nicușor Dan

Candidatul PSD,PNL și UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, l-a atacat, miercuri, la Târgoviște, pe Nicușor Dan, unul dintre contracandidații săi, despre care spune că este sprijinit de „ structuri oculte, de deep state și de mecanismele polițienești”.

Liderul PSD: Toți candidații vă spun cum îl schimbă pe Ciolacu. Nu poate niciunul, ci doar PSD

Toți candidații la prezidențiale spun cum îl schimbă pe Ciolacu, însă doar PSD poate face acest lucru, spune premierul Marcel Ciolacu, la un eveniment electoral care are loc la Târgoviște.

Suciu (PSD), după desecretizarea cheltuililor cu zborurile fostului președinte: O aroganță supremă

Să dai atâtea sute de mii de euro pentru turism prin Africa mi se pare o aroganță supremă, iar Iohannis a dat dovadă de „nesimțire”, spune Daniel Suciu (PSD), după ce Administrația Prezidențială a declasificat cheltuielile făcute de fostul președinte cu zborurile private în deplasările oficiale.

Remus Pricopie, plângere penală pe numele lui Călin Georgescu pentru fals în înscrisuri

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a sesizat, miercuri, organele de anchetă penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri pe numele Călin Georgescu, pentru felul în care a strâns semnăturile depuse la BEC pe 1 octombrie 2024.

Kelemen Hunor: Să mergi cu un guvern minoritar este sinucidere politică curată

Antonescu trebuie să câștige alegerile prezidențiale apoi coaliția merge mai departe, se poate gândi la o formulă și mai solidă, afirmă Kelemen Hunor.

Șeful interimar al Senatului, întâlnire cu reprezentanții Netflix

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit cu Tomasz Dąbrowski și Alexandra Preda, reprezentanți ai Netflix, pentru a discuta despre parteneriatele în curs cu producătorii români și despre soluții care pot sprijini creșterea acestui sector.

Protest în Piața Victoriei: Silvicultorii amenință cu greva generală

Membrii Federației Sindicatelor din Silvicultură SILVA protestează miercuri, 19 martie 2025, în Piața Victoriei din București. Silvicultorii acuză Executivul că le taie veniturile și amenință cu greva generală.

Câciu: AUR și POT nu vin la muncă, chiulesc pe banii cetățenilor

Parlamentarii AUR și POT nu vin la muncă, chiulesc pe banii cetățenilor, afirmă deputatul PSD Adrian Câciu. „Nesimțire politică! Ăștia sunt ei”, adaugă social-democratul. AUR și POT au intrat în grevă parlamentară după ce lui Călin Georgescu i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale.

Cel mai scump zbor pentru Iohannis, deplasarea din America de Sud – peste 7,5 mil. de lei

Cea mai scumpă deplasare a fostului preşedinte Klaus Iohannis cu o aeronavă privată a fost în 2023, în America de Sud, când Adminstraţia Prezidenţială a plătit peste 7,5 milioane de lei, potrivit datelor declasificate transmise MEDIAFAX.

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru Curtea Europeană de Conturi

Fostul ministru al culturii, Lucian Romașcanu, actual președinte al CJ Buzău și purtător de cuvânt al PSD, este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi, potrivit Libertatea. El a declarat că pentru postul european renunță „fără ezitare” la cariera politică.

Lasconi: Iohannis s-a plimbat mult, luxos, pe banii noştri şi nu ne-a adus niciun beneficiu

Klaus Iohannis s-a plimbat mult, luxos, pe banii noştri şi nu ne-a adus niciun beneficiu, afirmă liderul USR, Elena Lasconi, după ce Administraţia Prezidenţială a desecretizat costurile cu avioanele private folosite de fostul şef al statului în deplasările oficiale externe.

DOCUMENT. Cât au costat toate zborurile președintelui Iohannis. Costurile au fost desecretizate de către Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a desecretizat, marți seara, costurile pentru zborurile președintelui Klaus Iohannis din perioada ianuarie 2015-februarie 2025.

Nicușor Dan ar susține o eventuală candidatură a Elenei Lasconi la PMB: Dacă a fost un primar bun la Câmpulung, ar fi și la București

„Dacă oamenii au revotat-o ca primar, înseamnă că a fost un primar bun. Deci dacă a fost primar bun la Câmpulung, cred că ar fi un primar bun la București”, spune Nicușor Dan, candidat indendent la prezidențiale.

Nicușor Dan: Călin Georgescu a identificat bine niște probleme. Ce mă desparte de el e direcţia occidentală

A identificat bine nişte probleme ale societăţii româneşti, dar unde mă despart evident de Călin Georgescu este pe direcţia occidentală, spune Nicuşor Dan, candidat independent la prezidenţiale. El spune că are o mare mare simpatie pentru electoratul lui Georgescu.

Crin Antonescu despre Klaus Iohannis: A transmis sfidare, nepăsare. Lipsa de comunicare e o formă de dispreţ

Candidatul PSD, PNL, UDMR la prezidenţiale, Crin Antonescu, l-a criticat, marţi, pe fostul preşedinte Klaus Iohannis: „A transmis sfidare, nepăsare, refuz de a comunica, refuz de a da socoteală. Lipsa de comunicare este o formă de dispreţ”.

Antonescu, despre ultimii 10 ani: Cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost compania fiicei

Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, pe care l-am făcut a fost compania fiicei mele, spune candidatul PSD, PNL UDMR, Crin Antonescu, întrebat ce a făcut în ultimii 10 ani. „În rest, am scris, am citit, am făcut lucruri care îmi plac”, adaugă el.

Bolojan, consultări cu Ciolacu pe tema agendei Consiliului European de joi de la Bruxelles

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, anunţă că a avut marţi consultare cu Marcel Ciolacu pe tema agendei Consiliului European de joi de la Bruxelles: „Când reprezentăm ţara în exterior, trebuie să ne asigurăm că angajamentele sunt respectate şi că România îşi păstrează credibilitatea”.

Discuție Trump-Putin. Președintele Rusiei ordonă armatei să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene

Preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin au vorbit, marți, la telefon. Vladimir Putin a ordonat oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene timp de 30 de zile.

PNL: Respingem categoric afirmaţiile mincinoase făcute de Victor Ponta

Partidul Naţional Liberal respinge categoric „afirmaţiile mincinoase” făcute de Victor Ponta cu privire la implicarea sa în schimbarea din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor: „o nouă manipulare, să deturneze atenţia de la realitate”.

Trump îi îndeamnă pe imigranții ilegali să se „autodeporteze”

Președintele american i-a îndemnat pe imigranții ilegali să se „autodeporteze” într-un nou videoclip pentru o campanie pe rețelele sociale.

Lasconi, după raportul Comisiei de la Veneția: E timpul pentru o legislație electorală stabilă

Raportul Comisiei de la Veneția despre comasarea alegerilor din România ne arată că politicienii de la putere nu pot continua să modifice regulile jocului de pe o zi pe alta și că este timpul pentru o legislație electorală stabilă, afirmă Elena Lasconi.

Crin Antonescu: Schimbarea Constituţiei nu este o temă prioritară a mea

Schimbarea Constituţiei nu este o temă prioritară a mea, ci să repunem România în funcţiune, pentru că România „e un pic scoasă din priză”, spune Crin Antonescu.