Gabriel Pecheanu

Campionat intercomunal de fotbal şi amplasarea de băncuţe, idei respinse pentru Centenar

Spectacole de muzică patriotică, campionat intercomunal de fotbal, precum şi amplasarea a o sută de băncuţe sunt câteva dintre ideile de proiect pentru aniversarea Centenarului, dar care au fost respinse, a declarat, vineri, ministrul Culturii, George Ivaşcu.

Guvernul şi preşedintele României condamnă cu fermitate atacul terorist din sudul Franţei

Guvernul României a condamnat cu fermitate, vineri, atentatul terorist din localitatea Trèbes, din sudul Franţei, exprimându-şi întreaga compasiune şi solidaritate faţă de poporul francez şi faţă de familiile greu încercate.

George Ivaşcu, despre monumentele de la Alba Iulia şi Arad: Fiecare pas în acest sens trebuie făcut legal

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a declarat, vineri, că pentru monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia nu există un contract semnat cu Mihai Buculei, iar că pentru monumentul din Arad nu există un acord privind amplasarea acestuia, el afirmând că ”fiecare pas în acest sens trebuie făcut legal”.

Dăncilă: Stăm foarte bine cu pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE

România stă foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a declarat, vineri, premierul Viorica Dăncilă, ea afirmând că este un proiect de ţară pe care trebuie tratat cu foarte multă seriozitate.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, de urgenţă în Cehia după explozia de la uzina chimică în care au murit cinci români

O delegaţie a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), condusă de ministrul Natalia-Elena Intotero, se va deplasa de urgenţă în Republica Cehă pentru a fi aproape de familiile cetăţenilor români care au decedat în incidentul de la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou.

Dăncilă, despre inundaţii: E posibil să accesăm Fondul european de solidaritate

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, în timpul unei vizite în Dâmboviţa, că Guvernul ar putea accesa Fondul european de solidaritate pentru victimele inundaţiilor şi alunecărilor de teren produse în ultima perioadă în mai multe zone din ţară din cauza fenomenelor meteorologice.

Codul de ninsori a scurtat prima vizită în teritoriu a premierului Viorica Dăncilă

Prima vizită în teritoriu a premierului Viorica Dăncilă, în Dâmboviţa, de joi, a fost scurtată, ”vinovată” fiind intrarea în vigoarea codului de ninsori, ea promiţându-le autorităţilor locale şi investitorilor cu care s-a întâlnit sprijin pentru rezolvarea problemelor semnalate.

Eugen Teodorovici anunţă o nouă ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, după revoluţia fiscală

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, anunţă o nouă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, după modificările ce vizau angajaţii din domeniul IT şi activităţi independente, dar şi contractele part-time.

Dăncilă: Nu a fost nicio discuţie legată de remaniere. Evaluarea miniştrilor se va face în coaliţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, la Dâmboviţa, că nu a existat nicio discuţie legată de remaniere şi că evaluarea miniştrilor se va face în coaliţia de guvernare PSD- ALDE, după ce au fost vehiculate schimbări în noul Cabinet.

Dăncilă: Căutăm soluţii pentru ca România să devină un loc din ce în ce mai atractiv pentru investiţii

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Târgovişte, la o investiţie aparţinând producătorului turc al Arctic, că împreună cu membrii guvernului caută soluţii pentru ca România să devină un loc din ce în ce mai atractiv pentru investiţiile româneşti şi străine.

Spitalul metropolitan intră în linie dreaptă. Dăncilă: Vom adopta un act normativ pentru acordarea terenului

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Executivul va adopta în şedinţa de miercuri un act normativ pentru acordarea terenului necesar pentru construirea Spitalului Metropolitan în zona Pipera, investiţie care ar putea să ajungă la 300 de milioane de euro.

SCRISOAREA premierului Dăncilă către Juncker privind posibilele INGERINŢE: Mininsterul Justiţiei m-a informat că aceste cerinţe erau o practică repetată/ Comisia Europeană: Vom răspunde în timp util | DOCUMENT

Viorica Dăncilă i-a transmis scrisoarea preşedintelui CE; Jean Claude Juncker, în document aceasta solicitând ca forul european să spună dacă documentul din 2012 ce presupune ingerinţe în justiţie e unul autentic. Dăncilă afirmă că informările lui Tudorel Toader arată că era o practică repetată.

Criza imunoglobulinei, rezolvată prin ordonanţă de urgenţă. Fonduri de rezervă, alocate unei companii de stat pentru achiziţia medicamentelor/ 16 noi molecule, pe lista medicamentelor gratuite şi compensate

Executivul a discutat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru alocarea C.N. Unifarm S.A. din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a peste 44 de milioane de lei pentru aprovizionarea cu imunoglobulină.

Deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare pot primi despăgubiri financiare. Proiectul de lege, în lucru la Ministerul Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiul celor şase zile, ieşind din penitenciar înainte de octombrie 2017, vor primi despăgubiri financiare, un proiect de lege fiind în lucru la MJ.

Toader, despre scrisoarea lui Dăncilă privind posibile ingerinţe ale Comisiei Europene în justiţie: Voi răspunde astăzi

Ministerul Justiţiei a declarat, marţi, că va răspunde în cursul zilei scrisorii premierului cu privire la documente care ar fi fost transmise de Comisia Europeană în perioada 2012-2018 prin care cereau situaţii şi stabilirea paşilor de urmat în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt.

Toader: Inevitabil luni voi discuta cu ministrul Justiţiei din Serbia şi despre Sebastian Ghiţă

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că săptămâna viitoare va avea o întrevedere cu omologul său din Serbia, unul dintre subiectele care vor fi abordate fiind ”inevitabil” legat de Sebastian Ghiţă.

Premierul Viorica Dăncilă, scrisoare către Tudorel Toader despre posibile ingerinţe în Justiţie

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, luni seara, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să îi comunice ”cu celeritate” dacă în perioada 2012-2018 Comisia Europeană a mai transmis documente prin care cereau situaţe şi stabilirea paşilor de urmat în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt.

Dragnea anunţă înfiinţarea comisiei pentru aderarea la moneda Euro până în 2024

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că va fi înfiinţată Comisia Naţională pentru Aprobarea Planului de Fundamentare şi de aderare la Euro până în 2024, din care vor face parte reprezentanţi ai Academiei Române, Preşedinţiei, Guvernului, societăţii civile şi ai altor instituţii.

Aristotel Căncescu, fost şef al CJ Braşov, acuză DNA şi SRI că urmăreşte abuziv politicienii, în principal pe Călin Popescu Tăriceanu

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu a cerut, luni, Comisiei de control SRI să verifice cum echipele mixte DNA Braşov - SRI Braşov au făcut anchete, acuzând mai multe abuzuri printre care urmărirea unor politicieni, ”în principal a lui Călin Popescu Tăriceanu”.

Kelemen Hunor, despre decizia CCR privind Liceul Romano-Catolic: Mesaj ”extrem de dur” către comunitatea maghiară, că nu are dreptul la o şcoală

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că decizia CCR privind Liceul Romano-Catolic reprezintă un mesaj ”extrem de dur” către comunitatea maghiară, că nu are dreptul la o şcoală, afirmând că ”România nu este stat model în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale”.

Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale, după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a spus că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar şi de şase ori prin noul Cod al finanţelor publice locale.

Liviu Dragnea: Susţin fără rezerve desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că ”susţine fără rezerve” desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului, afirmând că ”sunt din ce în ce mai multe voci care spun că acestea au fost făcute fără o bază legală”.

Companiile de stat, obligate să participe cu oferte la procedurile de achiziţii publice. Care este motivul

Ministerul de Finanţe a fost nevoit să cumpere bilete de avion la preţuri mult mai mari, deoarece Tarom nu a participat la licitaţii, a spus joi ministrul Eugen Teodorovici, motiv pentru care a promovat un memorandum care obligă companiile de stat să participe la procedurile de achiziţii publice.

Declaraţia UNICĂ, aprobată de Guvern. Termenul limită de depunere este 15 iulie 2018 şi se va efectua o singură plată. De ce reduceri pot beneficia cei care achită anticipat

Guvernul a decis, joi, comasarea a şapte declaraţii fiscale, printre care Formularul 600, într-o singură declaraţie, obligaţiile fiscale aferente drepturilor de autor urmând să fie reţinute la sursă.

Dăncilă: Cei care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că în şedinţa de guvern va fi aprobată ordonanţa care comasează cele şapte declaraţii într-una singură, aceasta putând fi depusă, inclusiv electronic, până pe 15 iulie, iar plata contribuţiilor urmând să fie efectuată până pe 31 martie 2019.

Messajul premierului Dăncilă, de Ziua Maghiarilor: Este momentul unei mutări de accent pe lucrurile care îi unesc pe români şi maghiari

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că perspectiva asupra istoriei arată este momentul unei ”mutări de accent” pe lucrurile care îi unesc pe români şi maghiari.

Dragnea promite noi dezvăluiri: Îi las să se afunde. A fost doar primul episod

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a refuzat, miercuri, să răspundă acuzaţiilor lansate de Victor Ponta, liderul social-democraţilor afirmând însă că îl lase să se afunde şi mai mult şi că emisiunea la care a participat marţi seara a fost ”doar primul episod”, urmând să facă şi alte dezvăluiri.

Daniel Constantin: Ponta este ”duşmanul” prin intermediul căruia Dragnea vrea să se credibilizeze

Fostul preşedinte al PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că Victor Ponta este ”duşmanul” prin intermediul căruia Liviu Dragnea încearcă să se ”credibilizeze”, singura discuţie mai amplă la formarea guvernului Ponta 1 fiind legată de cererea lui Dragnea de a fi numit ministru de Interne.

Preda, chemat în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României, să răspundă pentru defăimarea României în PE: „Prigoana a început”

Europarlamentarul Cristian Preda a fost chemat în faţa Consiliului de Onoare al ordinului Steaua României, ca urmare a criticilor aduse în Parlamentul European Guvernelor Grindeanu şi Tudose, el precizând că trebuie să răspundă unui denunţ ”care reia acuzaţiile PSD-ALDE de defăimare a ţării”.

Viziteu (USR): Coldea a spus că au existat politicieni care se declarau voluntari să ofere informaţii şi solicitau întâlniri cu conducerea SRI. Nu a confirmat şi nici nu a infirmat dacă Dragnea se număra printre ei

Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu a susţinut, miercuri, că, după afirmaţiile lui Florian Coldea în care susţinea că au existat politicieni care se ofereau voluntar să dea informaţii SRI, l-a întrebat dacă Liviu Dragnea se afla printre aceştia, Coldea spunând: .

„Minciuna” despre propria ţară, taxată cu retragerea cetăţeniei. Aleşii PSD propun pedepse după ce liderul lor a cerut o lege a defăimării. Ce spune Tăriceanu, cu vechimea sa de 10 ani în presă

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, marţi, că ”dacă vrei să fii naţionalist cum e americanul, care stă cu steagul pe casă, ca francezul, polonezul ori ca ungurul măcar, trebuie să existe o astfel de lege a defăimării în care măcar să îţi respecţi faptul te-ai născut în ţara şi eşti român”.

Monica Macovei: Legea anti-defăimare „inventată de Dragnea” va fi împotriva tuturor celor care nu se înclină în faţa infractorilor

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, marţi, că legea anti-defăimare, "inventată de Dragnea", nu va fi doar împotriva sa, ci "a tuturor celor care nu aplaudă şi nu se înclină în faţa infractorilor din politică, aşa cum a fost ovaţionat Dragnea la ultimul Congres al partidului".

Dragnea: Mi-a fost drag că am fost cu Irina la Congres. Inelul nu era de logodnă, ci de 1 Martie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, că i-a fost ”drag” că la congresul extraordinar al partidului a fost însoţit de partenera sa de viaţă, Irina Tănase, ţinând să precizeze că ”încă” nu a cerut-o în căsătorie, iar inelul pe care aceasta îl purta era doar un cadou de 1 martie.

Dragnea vrea o lege împotriva celor care defăimează România, „gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari”/ Ce spune despre candidatul PSD la prezidenţiale şi „statul paralel”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, că este nevoie de o lege împotriva celor care defăimează România, ”gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară”, astfel încât ”statul român să corecteze aceste lucruri”.

Dragnea îi cere lui Meleşcanu o analiză cu avantajele aduse de fiecare şef de misiune diplomatică, dar şi o propunere de ambasador pentru Israel / Tăriceanu, despre evaluare: Foarte utilă, unii au rol decorativ

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, luni, ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu (ALDE), o analiză din care să reiasă ce avantaje a adus statului român fiecare şef de misiune diplomatică sau ataşat comercial, dar şi o propunere de ambasador pentru Israel.

Dragnea, către noii membri ai conducerii PSD: Să nu consideraţi funcţiile nişte oportunităţi pentru proiecte personale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut, luni, noilor membri ai conducerii partidului să evite situaţiile generate de precedesorii lor care considerau că poziţiile din PSD reprezintă ”nişte oportunităţi pentru proiecte personale de imagine în dauna partidului”.

Dăncilă, despre nemulţumirile grefierilor şi poliţiştilor: O să am o discuţie cu Tudorel Toader şi Carmen Dan

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va avea discuţii cu miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne, Tudorel Toader şi respectiv Carmen Dan, referitor la nemulţumirile grefierilor şi ale poliţiştilor, pentru a găsi soluţii.

Firea răspunde dacă va fi naşa lui Liviu Dragnea: Între mine şi doamna Dăncilă nu va fi bătălie / Ce spun Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă despre partenera de viaţă a liderului PSD

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a răspuns, luni, întrebată dacă l-ar năşi pe Liviu Dragnea, că nu va exista o bătălie între ea şi Viorica Dăncilă pe acest subiect, premierul având întâietate, fiind mai veche în partid.

Viorica Dăncilă, despre episodul ”imunoglobină”: Am realizat imediat după şedinţa de guvern

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că şi-a asumat greşeala din şedinţa de guvern, când a spus de şase ori ”imunoglobină”, dar a spus că s-ar fi bucurat dacă cei care au criticat-o ar fi văzut că problema a fost rezolvată.

PNL declanşează o ofensivă în comunicarea on-line

Liberalii se vor concentra pe comunicarea on-line, fiecare ales local urmând să informeze cetăţenii, inclusiv pe Facebook, despre activitatea sa politică, numărul de interacţionări urmând să fie unul dintre criteriile de evaluare a activităţii filialelor partidului.