Gabriel Pecheanu

Sorin Grindeanu: Îmi doresc ca mare parte din bugetul Apărării să fie cheltuit în industria din România

Premierul Sorin Grindeanu a participat, joi, la preluarea mandatelor de miniştrii Economiei şi pentru IMM-uri, Mihai Tudose şi Alexandru Petrescu, primului spunându-i că îşi doreşte ca mare parte din suma alocată Apărării să fie cheltuită în România, astfel încât să fie ajutată industria românească.

Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învăţământ

Personalul nedidactic din învăţământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, măsura fiind anunţată încă de miercuri atât de sindicatele din Educaţie, cât şi de premierul Sorin Grindeanu.

Olimpicii ar putea primi câte 3.500 de euro din partea statului pentru cercetare-inovare

Tinerii care au obţinut locuri fruntaşe la olimpiadele naţionale şi internaţionale ar putea primi, începând din toamnă câte 3.500 de euro, la care s-ar putea adăuga încă 5.000 de euro dacă vor lucra în echipe de câte cinci, potrivit unei note prezentată joi de ministrul Cercetării, Şerban Valeca.

OUG pentru majorarea salarială a personalului nedidactic, pe ordinea de zi suplimentară – surse

Guvernul a publicat, joi dimineaţă, agenda şedinţei, pe listă lipsind, însă, ordonanţa de urgenţă pentru acordarea sporului de vechime pentru personalul nedidactic, anunţată miercuri atât de sindicalişti, cât şi de premierul Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: În 2016 nu am absorbţie zero la fonduri europene, ci 0,04%

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că România nu a avut în 2016 absorbţie "zero" a fondurilor europene, ci 0,04%, în continuarea disputei pe care o are cu predecesorul său, Dacian Cioloş, cu privire la acest subiect.

Olguţa Vasilescu, despre declaraţia lui Victor Ponta: E ca apa sfinţită, nu face nici bine, nici rău

Ministrul Muncii, Lia Vasilescu, a declarat, miercuri, că declaraţia lui Victor Ponta, în care a comparat guvernul cu un avion condus de patru piloţi, este ca apa sfinţită: nu face nici rău, nici bine.

Grindeanu a anunţat noile nominalizări din Executiv: Toader la Ministerul Justiţiei, Petrescu la Ministerul Mediului de Afaceri, Plumb la Ministerul Fondurilor Europene, Tudose la Ministerul Economiei

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri noile nominalizări din Executivul pe care îl conduce, respectiv: Tudorel Toader (Justiţie), Mihai Tudose (Economie), Rovana Plumb (Fonduri Europene) şi Alexandru Petrescu (Mediu de Afaceri).

Guvernul va da OUG pentru acordarea sporului de vechime pentru personalul nedidactic, de care vor beneficia 53.000 de oameni: Este vorba de o majorare salarială de la 1 februarie

Liderii sindicatelor din Educaţie au declarat, miercuri, după o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu, că Executivul va aproba joi o ordonanţă de urgenţă pentru a majora salariile personalului nedidactic, prin acordarea sporului de vechime, cu aproximativ 20%, începând cu 1 februarie 2017.

VIDEO Grindeanu îl contrazice pe Cioloş: Pe exerciţiul 2014-2020 absorbţia fondurilor europene este zero

Premierul Sorin Grindeanu a reacţionat la postarea lui Dacian Cioloş pe Facebook, potrivit căreia România a atras în 2016 fonduri europene în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro, precizând că din exerciţiul bugetar 2014-2020 absorbţia bugetară este zero.

Sorin Grindeanu îi cere ministrului Transporturilor să mute Ministerul ”în teren”/ Răzvan Cuc: Un expert independent va verifica porţiunea de autostradă Lugoj-Deva 2, la finalul săptămânii

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, marţi, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să ”mute ministerul în teren”, să meargă să verifice lucrurile care sunt în execuţie, apreciind că nu numai ministrul trebuie să facă acest lucru, ci toţi ”cei care stau prea mult în birouri”.

Grindeanu: Ministerul Sănătăţii a fost notificat de un an pe lipsa unor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură/ Replica fostului ministru, Vlad Voiculescu

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, după o vizită de lucru la Ministerul Sănătăţii, că acesta a fost notificat în ianuarie anul trecut pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nici o măsură, ceea ce i se pare ”cea mai gravă situaţie”.

Sorin Grindeanu, despre Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei: „Un coleg cât se poate de bun, de care mă leagă o prietenie”

Premierul Sorin Grindeanu l-a caracterizat, luni, pe fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, ca fiind ”un coleg cât se poate de bun”, de care îl leagă o prietenie, care a încercat să rezolve o problemă, dar care nu a ştiut să gestioneze comunicarea, care a fost deficitară.

Premierul Grindeanu acuză Guvernul Cioloş de întârzieri şi pierderi legate de absorbţia fondurilor europene

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, luni seara, că miniştrii săi vor publica în perioada următoare o radiografie la zi a situaţiei, acuzând Guvernul Cioloş de o ”dramă”, respectiv întârzieri şi pierderi legate de absorbţia fondurilor europene care nu mai pot fi recuperate.

Sorin Grindeanu, despre continuarea protestelor şi după abrogarea Ordonanţei 13: „O miză politică”

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seara, într-o emisiune TV, că, în opinia sa, continuarea protestelor chiar după abrogarea OUG 13, care prin care erau modificate codurile penale, reprezintă o miză politică, adăugând că ”poate că unii au fost învăţaţi să vină să guverneze fără alegeri”.

Călin Popescu Tăriceanu: Relaţiile cu Rusia au un grad de inhibiţie pe care noi îl menţinem

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că relaţiile României cu Rusia nu au fost îngheţate, ci există un grad de inhibiţie pe care românii îl menţin, ca să fie întotdeauna mai catolici decât Papa.

Călin Popescu Tăriceanu, coaliţia de guvernare: Pentru cei care aveau griji că OUG 13 mai mişcă încă, azi o omorâm complet

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că OUG 13/2017 va fi dezbătută în şedinţa de luni a plenului, el transmiţându-le un mesaj celor care ”aveau anumite griji că, după o abrogare, ordonanţa mai mişcă încă - astăzi o omorâm complet”.

Sorin Grindeanu, despre prezenţa unor miniştri la DNA: Mi se pare un pic ciudat/ Premierul spune că nu a fost invitat la sediul DNA

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că i se pare ”ciudat” că procurorii DNA i-au chemat la audieri pe unii dintre miniştri cu privire la OUG 13/2017, referitoare la modificarea codurilor penale, el apreciind că Guvernul a acţionat legal, lucru confirmat şi de judecătorii CCR.

C. P. Tăriceanu, preşedintele Senatului: În România toată lumea face gargară cu corupţia, de dimineaţă până seara

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, luni,că în România "toată lumea face gargară cu corupţia", în contextul în care lăudat guvernul că a crescut salariile din administraţiei şi a susţinut că trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei

Preşedintele CE, Jean Claude Juncker, a salutat abrogarea OUG 13/2017, care ”periclita progresele realizate ani de zile”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a salutat, în timpul întrevederii de vineri cu premierul Sorin Grindeanu, abrogarea OUG 13/2017, care ”periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu” şi a cerut transparenţă pentru orice măsură care va fi adoptată în viitor.

VIDEO Premierul Sorin Grindeanu: Apreciez foarte mult creativitatea protestatarilor. Am înţeles mesajele lor/ Nu am un ”to do list”

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la Bruxelles, că a urmărit protestele din stradă, apreciind faptul că protestele au fost paşnice, dar şi creativitatea protestatarilor din Piaţa Victoriei, precizând că a înţeles mesajele lor şi abrogând OUG 13/2017. După întâlnirile cu liderii europeni, şeful Executivului a precizat că nu a primit din partea acestora un ”to do list”, povestind însă că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, i-a spus că dorinţa sa este ca, la finalul mandatului său, România să aibă înlăturat MCV.

Premierul Grindeanu l-a asigurat şi pe Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, că va continua lupta anticorupţie

Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, a avut, vineri, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, premierul român reafirmând angajamentul guvernului de a continua lupta împotriva corupţiei şi exprimând disponibilitatea de a lucra cu instituţiile europene.

Încep negocierile pentru ca România să devină membră a Băncii Asiatice pentru Infrastructură

Guvernul a aprobat în ultima şedinţă a executivului iniţierea negocierilor privind dobândirea de către România a calităţii de membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură. În acest sens, ţara noastră va subscrie 1.530 de acţiuni, reprezentând o valoare totală a capitalului de 153 de milioane de dolari.

Studenţii şi elevii de liceu, transport feroviar gratuit doar între casă şi şcoală/ Un ministru al cabinetului Grindeanu insistă pentru gratuitate totală

Comisia de buget din Senat a aprobat, miercuri, un amendament semnat de senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL), potrivit căruia studenţii şi elevii de liceu vor avea gratuit transportul feroviar doar între localitatea de domiciliu şi cea în care se află instituţia de învăţământ.

Premierul Grindeanu, conferinţă comună la Bruxelles cu Frans Timmermans – prim-vicepreşedinte CE: Voi face o propunere de ministru al Justiţiei săptămâna viitoare, ar putea fi o persoană apolitică

Premierul Sorin Grindeanu ia în calcul nominalizarea unui independent la Ministerul Justiţiei, o propunere în acest sens urmând a fi făcută săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de şeful Guvernului, la Bruxelles, după o întâlnire cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Premierul Grindeanu, NEMULŢUMIT de întârzierea promulgării bugetului de stat pe 2017

Premierul Sorin Grindeanu le-a spus miniştrilor, joi, înaintea şedinţei de guvern, că, din cauza faptului că bugetul nu a fost promulgat, există riscul ca măsurile din programul de guvernare să fie puse sub semnul întrebării.

Premierul Grindeanu, întâlnire la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, pe teme privind corupţia

Guvernul a anunţat, joi, vizita premierului Sorin Grindeanu la Bruxelles, în perioada 16-17 februarie, pentru a-i asigura pe oficialii europeni că "lupta împotriva corupţiei, implicarea şi consolidarea rolului nostru în UE sunt obiective prioritare ale guvernului".

Premierul Sorin Grindeanu neagă vreo ruptură între el şi Liviu Dragnea

Premierul Sorin Grindeanu a negat marţi seara faptul că ar exista vreo ruptură între el şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dar şi că ar viza funcţia de preşedinte al partidului, afirmând că el are de implementat un program de guvernare ''extrem de ambiţios''.

Sorin Grindeanu promite nominalizări „de nerefuzat” pentru portofoliile Justiţiei şi Mediului de Afaceri

Primul-ministru Sorin Grindeanu a declarat marţi seara că a discutat cu liderii PSD şi ALDE chestiunea desemnării viitorilor miniştri de la Justiţie şi Mediul de Afaceri, astfel încât propunerile care vor fi înaintate şefului statului să fie ''de nerefuzat''.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre Ordonanţa 13: „Nu vi se pare că discutăm despre nimic?!”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că subiectul dezbaterii OUG 13/2017 reprezintă ''un nimic'' şi că ''se mai caută un pretext de enervare, dar nu există acest pretext''.

Sorin Grindeanu se va întâlni vineri la Bruxelles cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European/ Premierul va fi însoţit de Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe

Premierul Sorin Grindeanu se va întâlni vineri la Bruxelles cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, întâlnirea figurând în programul oficial al lui Donald Tusk, la ora 11.30.

Băsescu: Bugetul arată ca un desen frumos, că e photoshopat. Nu există motivaţie să fie trimis înapoi

Fostul preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că bugetul de stat pe 2017 "este desenat şi arată ca un desen frumos, că e photoshopat" şi că, din punctul său de vedere, nu există motivaţie pentru a fi retrimis Parlamentului, deoarece deficitul este de sub 3%.

Ordonanţa 14 a fost adoptată după dezbateri aprinse în Senat: Opoziţia a cerut şi respingerea OUG 13/2017 ”ca o dovadă de bună credinţă a majorităţii”

Ordonanţa 14 prin care se abrogă OUG 13/2017, privind modificarea Codurilor penale, a fost adoptată, marţi, în Senat, cu unanimitate de voturi. Anterior, majoritatea parlamentară a respins cererile partidelor din Opoziţie, care solicitau şi respingerea OUG 13/2017, simultan cu OUG 14/2017.

Reacţiile PSD şi ALDE despre estimările Comisiei Europene privind un deficit bugetar de 3,6%, deşi deficitul prognozat de guvern este de 2,96%

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că ''nu a reţinut'' din estimarea Comisiei Europene că deficitul bugetar va fi de 3,6% din PIB şi a dat asigurări că acesta va fi menţinut în limita impusă de 3%.

Proiectul de aprobare a OUG 14 intră marţi pe ordinea de zi a Senatului/ Şerban Nicolae, cu ironie: Vom avea grijă să nu fie adoptat raportul „noaptea ca hoţii”

Comisia juridică a Senatului va se va întruni, luni seara, pentru a vota raportul la OUG 14/2017, votul în plenul Senatului urmând să fie dat marţi, preşedintele Comisiei, Şerban Nicolae afirmând, ironic, că speră "să nu fie probleme cu ora sau cu starea vremii la momentul adoptării acestei legi".

Parlamentul a dat aviz favorabil organizării referendumului anticorupţie cerut de preşedintele Iohannis/ Turcan: PNL se va implica cu arme şi bagaje

Parlamentul a adoptat, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil pentru referendumul anticorupţie. Preşedintele de şedinţă, Călin Popescu Tăriceanu, a supus la vot avizul Comisiei juridice, favorabil referendumului antocorupţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, toţi deputaţii şi senatorii exprimându-se în favoarea acestui aviz. La începutul şedinţei, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că, din totalul de 464 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 310 deputaţi şi senatori.

FOTO Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste / Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv

Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste. Oamenii au luminat hârtii colorate cu ajutorul telefoanelor mobile. Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv

Traian Băsescu, despre proteste: O dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Palatul Cotroceni, că, în realitate, România se confruntă cu o "dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi".

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Dacă se mai iese de două-trei ori în stradă, multinaţionalele îşi mută sediile în Honolulu

Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a respins, duminică, într-o emisiune televizată, ideea potrivit căreia companiile multinaţionale au scos oamenii la protestele antiguvernamentale, afirmând că, dacă protestele se repetă, acestea îşi vor muta sediile "în Honolulu".

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă

Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a lansat duminică un atac la adresa liderului partidului Liviu Dragnea, afirmând că "politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă", chiar dacă acesta a fost un bun lider de partid, care a dus la câştigarea unor scoruri electorale foarte bune.

Parlamentarii USR protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse

Parlamentarii USR, membri ai Comisiilor de politică externă, protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse, susţinând că acestea sunt neavenite, fiind tentative ale acestuia de a minimaliza şi de a denatura semnificaţia celor mai mari proteste înregistrate după 1989.