Georgiana Lupu

Fost diplomat olandez: Est-europenii nu sunt europeni veritabili. Poporul balcanic? Aceştia nu sunt oameni albi!

Un fost diplomat olandez a declarat că est-europenii, în special popoarele din Balcani, nu sunt europeni veritabili, pentru că, în opinia lui, nu au contribuit cu nimic la cultura europeană.

Unul dintre elevii împuşcaţi în atacul din Ohio a murit – VIDEO

Unul dintre elevii împuşcaţi în atacul armat produs luni într-un liceu din statul american Ohio a murit, alţi patru fiind răniţi, iar agresorul, un coleg, fiind arestat.

Ponta: Preşedintele Comisiei SIE nu va convoca şedinţa pentru audierea lui Meleşcanu

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele comisiei parlamentare de control al activităţii Serviciului de Informaţii Externe, care este deputat PSD, nu va convoca şedinţa pentru audierea lui Teodor Meleşcanu, propus de preşedintele Traian Băsescu pentru postul de director al SIE.

AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru 12 prefecturi din zona Dunării

Comitetului Ministerial pentru Situaţiide Urgenţă a decis, luni, transmiterea de avertizări hidrologice către 12 prefecturi din zona Dunării, după ce s-a constatat că pot avea loc fragmentări ale podurilor de gheaţă şi creşterea artificială de niveluri cu efecte locale pe sectorul aval Olteniţa.

Torje: Trebuie să-mi recâştig locul de titular, nu iau în considerare varianta unui împrumut

Fotbalistul Gabriel Torje a declarat, luni, la venirea în România în vederea meciului amical cu Uruguay, că l-a suprins convocarea sa şi că trebuie să lucreze pentru a-şi recâştiga locul de titular la Udinese, adăugând că nu ia în considerare varianta unui împrumut la altă grupare.

Lorand Turos şi Valentin Alexandru Jucan, nominalizaţi pentru CNA

Comisiile reunite de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat, luni, propunerile Senatului pentru două posturi de membru CNA, respectiv Lorand Turos şi Valentin Alexandru Jucan.

Nokia încearcă să revină pe piaţă cu un smartphone mai ieftin cu Microsoft Windows

Nokia a prezentat luni, la Mobile World Congres Barcelona, un smartphone cu sistem de operare Microsoft Windows Phone mai ieftin, Lumia 610, încadrat în categoria de preţ sub 200 de euro, în încercarea de a-şi revigora cota de piaţă aflată în scădere.

DNA: George Costin a constituit un grup infracţional prin care a obţinut aproape 2,5 milioane de lei

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin a constituit, alături de mai multe persoane, un grup infracţional care viza obţinerea de beneficii financiare, în calitate de preşedinte al unei asociaţii de revoluţionari obţinând de la membri aproape 2,5 milioane de lei.

Blestemul actriţelor premiate cu Oscar: Au căsnicii mai scurte

Actriţele premiate cu Oscar au în medie căsnicii mai scurte cu circa cinci ani decât cele care au fost nominalizate, dar nu au câştigat celebra statuetă, în perioada 1936 - 2010, potrivit unui studiu canadian citat de AFP.

Dosar penal pentru Hugo Luz de la FC Vaslui, după ce a fost prins băut la volan

Poliţiştii vasluieni au întocmit, luni, dosar penal pe numele jucătorului portughez Hugo Luz de la FC Vaslui, după ce acesta a fost depistat în trafic având o alcoolemie de 0,72 la mie.

Teodor Meleşcanu, nominalizat de Băsescu pentru şefia SIE: Am acceptat propunerea. M-am autosuspendat din PNL

Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al SIE. Senatorul a anunţat că a acceptat propunerea preşedintelui Băsescu şi precizează că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL.

Noua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi

Noua Constituţie siriană, care aboleşte supremaţia Partidului Baas, aflat la putere de jumătate de secol, dar menţine prerogative extinse pentru şeful statului, a fost aprobată cu 89,4 la sută din voturi, a anunţat luni ministrul de Interne Mohammad Nidal al-Shaar.

Dana Năstase a plâns în sala de judecată în timpul audierii sale în dosarul Zambaccian

Soţia fostului premier Adrian Năstase, Dana Năstase, a plâns, luni, la instanţa supremă, în timpul audierii sale, pentru prima dată, în dosarul "Zambaccian", atunci când a vorbit despre decesul tatălui său şi despre declaraţiile lui Ioan Păun, fostul consul al României la Shanghai.

OSCAR 2012: Meryl Streep a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă

Meryl Streep a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea lui Margaret Thatcher, în " The Iron Lady", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: Jean Dujardin a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Actorul francez Jean Dujardin a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul "The Artist", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: „The Artist”, cel mai bun film. Lista câştigătorilor – GALERIE FOTO

Filmul "The Artist" de Michel Hazanavicius a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce a avut loc la Los Angeles. Pelicula, turnată în alb negru, spune povestea unui actor din epoca filmului mut, George Valentin (Jean Dujardin), îngrijorat că va fi dat uitării odată cu apariţia filmelor cu sonor şi care se îndrăgosteşte de tânăra dansatoare pe cale de afirmare Peppy Miller (Bérénice Bejo).

OSCAR 2012: Michel Hazanavicius a câştigat trofeul pentru regie

Michel Hazanavicius a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru pelicula "The Artist", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: Christopher Plummer a primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar

Christopher Plummer a primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru prestaţia din filmul "Beginners", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: „Rango” de Gore Verbinski a câştigat trofeul pentru cel mai bun film de animaţie

"Rango", de Gore Verbinski, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: Octavia Spencer a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar

Octavia Spencer a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru prestaţia din "The Help", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

OSCAR 2012: Filmul iranian „Nader and Simin, A Separation” a primit trofeul pentru cel mai bun film străin

Filmul iranian "Nader and Simin, A Separation", de Asghar Farhadi, a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin, duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

Semnificaţii istorice pentru 27 februarie

1741 - Nicolae Mavrocordat a emis un hrisov privind adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească

Mişcarea columbiană de gherilă FARC anunţă abandonarea practicii răpirii civililor

Mişcarea columbiană de gherilă FARC a anunţat duminică faptul că va renunţa definitiv la practica răpirii de civili.

Summit-ul G20: Statele producătoare de petrol dau asigurări că vor lua măsuri, în contextul creşterii preţului

Statele producătoare de petrol din cadrul G20 au dat asigurări, la summit-ul din acest weekend de la Mexico City, că vor lua măsuri pentru a feri economia mondială de efectele creşterii preţurilor ţiţeiului, a declarat un oficial italian.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea luni şi marţi

Vremea continuă să se răcească luni, iar cerul va avea înnorări temporare. În jumătatea de nord a ţării local va ninge slab, iar în sud vor fi precipitaţii doar pe arii restrânse, mixte ziua şi ninsori noaptea, potrivit Administraţiei Naţionale a Meteorologiei.

Zece persoane, între care finanţatorul FC Hunedoara, ridicate în urma descinderilor

Zece persoane, între care un fost comisar de la Garda Financiară, fostul şi actualul finanţator al echipei de fotbal FC Hunedoara, au fost ridicate, duminică, în urma descinderilor ce au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală, spun surse judiciare.

CÂT DE MIC poate să fie? Cel mai scund bărbat din lume se află în Nepal – GALERIE FOTO

Un nepalez în vârstă de 72 de ani a primit din partea reprezentanţilor Cărţii Recordurilor titlul de cel mai mic bărbat din lume, având o înălţime de 54,6 centimetri.

Ministrul de Interne al Germaniei: Grecia are şanse mai mari să-şi revină în afara zonei euro

Ministrul de interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich, este primul membru al cabinetului condus de cancelarul Angela Merkel care cere public ieşirea Greciei din zona euro.

Creatorul de modă Hedi Slimane, noul director artistic al casei Yves Saint Laurent

Creatorul de modă Hedi Slimane, fost director artistic al colecţiilor Dior Homme în perioada 2000 - 2007, va fi noul director artistic al casei Yves Saint Laurent, înlocuindu-l pe italianul Stefano Pilati, a anunţat AFP, citând surse apropiate companiei.

Piţurcă: Mă voi baza în continuare pe Tătăruşanu. E unul dintre cei mai valoroşi portari

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Ciprian Tătăruşanu este unul dintre cei mai valoroşi portari din fotbalul românesc şi că se va baza în continuare pe serviciile lui, adăugând că speră să nu se repete experienţa acestuia de la meciul Stelei cu Twente.

Un nou-născut a fost găsit în scara unui bloc din Galaţi, mama acestuia este căutată de poliţişti

Un nou-născut a fost găsit, duminică, în scara unui bloc din cartierul Micro 19 din municipiul Galaţi, de către o femeie care a anunţat autorităţile, bebeluşul fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de pediatrie "Sfântul Ioan" din oraş.

Tânăra moldoveancă de pe vasul de croazieră se săruta cu căpitanul cu puţin timp înainte de naufragiu

Tânăra moldoveancă aflată la bordul vasului de croazieră Costa Concordia afirmă că s-a sărutat cu căpitanul navei şi probabil ar fi mers "mai departe" dacă nu ar fi avut loc naufragiul, scrie Mail Online, sugerând că accidentul s-a produs din cauza femeii, care are şi cetăţenie română.

Resurse impresionante pentru salvarea zonei euro: G20, UE şi FMI pregătesc un pachet de 1.950 miliarde dolari

Statele G20 vor să ajungă până în luna aprilie la o înţelegere pentru suplimentarea resurselor ale FMI, condiţionată de consolidarea mecanismelor de urgenţă ale UE, măsuri care, odată combinate, ar crea o plasă de siguranţă de 1.950 miliarde de dolari pentru combaterea crizei din zona euro.

Trei persoane au murit, iar două au fost rănite într-un accident produs în Vrancea

Trei persoane au murit, iar două au fost rănite, în urma unui accident produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN2 E85, în localitatea vrânceană Urecheşti, după ce maşina condusă de un tânăr de 19 ani a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar.

Jurnalista Marie Colvin, ucisă în Siria, a murit în timp ce încerca să îşi recupereze pantofii – VIDEO

Jurnalista Marie Colvin, ucisă în Siria miercuri, a murit în timp ce încerca să îşi recupereze pantofii, în timpul unui atac cu obuze, informează postul CNN.

Indicele S&P 500 al bursei de la New York a revenit la niveluri anterioare falimentului Lehman

Indicele S&P 500 al bursei de la New York a încheiat săptămâna la cel mai ridicat nivel din iunie 2008, revenind la cotaţiile anterioare falimentului Lehman Brothers datorită semnalelor persistente din ultimele luni privind revenirea economiei SUA.

Un ofiţer de poliţie afgan este principalul suspect în cazul atacului de la Ministerul de Interne

Un agent din cadrul serviciilor de informaţii subordonate Ministerului afgan de Interne este principalul suspect în cazul uciderii a doi consilieri militari NATO, sâmbătă, într-un atac armat care a vizat sediul acestei instituţii.

PERCHEZIŢII în cinci judeţe, privind o evaziune fiscală de 20 de milioane de euro. Mai multe înscrisuri şi documente, ridicate de la locuinţa lui Cătălin Spătaru, „regele asfaltului din Argeş” – VIDEO

Treizeci de percheziţii au avut loc, duminică dimineaţă, în judeţele Mehedinţi, Cluj, Hunedoara, Timiş şi Argeş, fiind vizat un grup infracţional organizat, format din 34 de persoane, specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul cauzat prin aceste activităţi fiind de 20.000.000 de euro. Omul de afaceri Cătălin Spătaru, supranumit "regele asfaltului din Argeş", este căutat de anchetatori, potrivit unor surse judiciare.

Cătălin Moroşanu a câştigat SuperKombat Podgorica. Rezultatele complete

Cătălin Moroşanu a devenit, sâmbătă seară, primul român din istorie calificat la turneul Final 8 al SuperKombat programat în luna octombrie, după ce a câştigat piramida de patru de la World Grand Prix Podgorica, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Povetkin l-a învins pe Huck şi şi-a păstrat titlul WBA la categoria grea

Pugilistul rus Alexander Povetkin şi-a păstrat titlul WBA la categoria grea, învingându-l pe germanul de origine sârbă Marco Huck, într-un meci de 12 runde, sâmbătă, la Stuttgart, informează AFP.