Georgiana Lupu

ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA – FOTO

Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs.

Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI

Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 februarie

1650 - A încetat din viaţă filosoful francez René Descartes („Discurs asupra metodei”, „Meditaţii metafizice”) (n. 31 martie 1596)

Ponta spune că ar trebui folosit fondul de rezervă al premierului pentru zonele afectate de ninsori

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Braşov, că Guvernul ar trebui să folosească fondul de rezervă al premierului pentru a-i salva pe oamenii afectaţi de ninsori din judeţele Buzău, Vrancea şi Constanţa şi să nu mai folosească aceste fonduri pentru interese politice.

Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor

Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia.

Un elicopter militar aterizează de urgenţă în sudul Bosniei, dar pasagerii vorbesc de prăbuşire

Armata bosniacă a anunţat vineri că un elicopter militar a fost nevoit să aterizeze de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în sudul Bosniei, dar jurnaliştii de la bord au dat asigurări că acesta s-a prăbuşit, cele 11 persoane de la bord scăpând cu viaţă.

Ponta: Nu cred că Ungureanu este la fel ca Boc, dar cred că îmi este la fel de adversar politic

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Braşov, că nu crede că noul premier Traian Ungureanu este la fel ca fostul prim-ministru Emil Boc şi nu îl va trata în acelaşi mod, însă îi este "la fel de adversar politic".

Ponta: Când plec în străinătate, merg cu mandat de la USL, în urma consultării cu Crin Antonescu

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că nu pleacă "nicăieri în secret", iar atunci când merge în străinătate "în numele opoziţiei" o face cu mandat de la USL, în urma unei consultări cu Crin Antonescu, precizând că au mandat unul de la celălat şi se susţin reciproc "în aceste demersuri".

CCL al PDL Craiova a votat propunerea de excludere din partid a lui Solomon şi a celor 6 consilieri

Consiliul de Coordonare Locală al PDL Craiova a votat, vineri seară, propunerea de excludere din partid a primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, şi a celor şase consilieri locali.

EUROPA ÎNGHEAŢĂ: 590 de morţi în urma valului de frig

Bilanţul valului de frig din Europa a ajuns, vineri, la 590 de morţi, Dunărea fiind îngheţată pe sute de kilometri şi zeci de mii de persoane fiind izolate din cauza nămeţilor.

SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii – FOTO

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă.

Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui.

PNL: Decizia ca Ponta şi Antonescu să nu reprezinte împreună USL în SUA, luată la sfârşitul lui 2011

Decizia ca Victor Ponta şi Crin Antonescu să nu reprezinte împreună USL în SUA a fost luată la sfârşitul anului trecut, contextul politic marcat de criza politică şi socială impunând că măcar unul să rămână în ţară, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului de comunicare din PNL.

Thierry Henry pleacă de la Arsenal la 16 februarie

Thierry Henry va părăsi echipa Arsenal la 16 februarie, pentru a reveni la echipa sa, New York Red Bulls, a declarat, vineri, antrenorul Arsene Wenger.

Trei dintre membrii Guvernului grec care fac parte din formaţiunea Laos au demisionat

Trei dintre cei patru membri ai Guvernului grec care fac parte din formaţiunea de extremă-dreapta Laos au demisionat vineri, anunţă agenţia de presă ANA.

BRAT va utiliza pentru obţinerea rezultatelor SNA FOCUS şi SATI datele recensământului din 2011

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a stabilit în cadrul Comisiei Tehnice a Departamentului pentru Studii de Audienţă ajustarea volumul universului SNA şi a universului SATI cu rezultatele recensământului realizat în 2011, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În plin cod galben de iarnă grea, Boagiu şi Igaş normau intervenţiile pentru deszăpezire pentru 2013

Miniştrii Anca Boagiu şi Traian Igaş au emis, în 2 februarie, în plină avertizare cod galben şi într-o perioadă în care pe cele două autostrăzi şi pe alte patru drumuri naţionale se circula greu, un ordin care prevedea măsurile de luat pentru evitarea înzăpezirii şi deszăpezirea drumurilor.

Comunicatele MAI vor fi elaborate jurnalistic. Ministerul va avea metodologie pentru crize mediatice

Comunicatele Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor fi elaborate jurnalistic, structurând informaţia după modelul "piramidei inversate", vor purta "titluri care să suscite interesul destinatarului", iar instituţia va avea o metodologie de gestionare a "crizelor mediatice", potrivit MAI.

Semnificaţii istorice pentru 10 februarie

1388 - Prima menţionare a oraşului-cetate Suceava drept capitală a statului feudal Moldova

Egipt: 19 poliţişti au fost răpiţi de beduini în Sinai

Un grup de beduini egipteni a răpit joi 19 poliţişti, inclusiv doi ofiţeri, în Sinai, în urma morţii unui beduin într-un schimb de focuri cu poliţia, a anunţat o sursă din domeniul securităţii.

Adrian Mutu a înscris un gol şi a obţinut un penalti pentru Cesena în meciul cu Lazio, scor 2-3 – VIDEO

Atacantul echipei Cesena, Adrian Mutu, a înscris un gol şi a obţinut un penalti în meciul pierdut, joi seară, în deplasare, scor 2-3, în faţa formaţiei Lazio Roma, confruntare în care gazdele au revenit după ce au fost conduse la pauză cu 2-0 şi deşi se aflau în inferioritate numerică.

Primarul oraşului croat Split dă vina pe preţul încălţămintei pentru înregistrarea a 700 de răniţi

Primarul oraşului croat Split, Zeljko Kerum, a dat vina pe preţul prea mare al încălţămintei de iarnă, pentru a explica numărul record de fracturi înregistrate în oraşul său, obişnuit cu ierni blânde mediteraneene, dar afectat de un val de frig neobişnuit în ultimele decenii, relatează AFP.

Preşedintele patronatelor olandeze îndemană Guvernul să se distanţeze de site-ul PVV

Guvernul trebuie să se distanţeze de site-ul creat de partidul populist PVV pentru înregistrarea unor reclamaţii împotriva est-europenilor din Olanda, inclusiv români, a declarat joi Bernard Wientjes, preşedintele Confederaţiei Industriei şi Angajatorilor (VNO-NCW), relatează site-ul DutchNews.nl.

România şi Bulgaria aparţin Schengen, afirmă comisarul european Maros Sefcovic

Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile şi trebuie să li se permită să intre în spaţiul Schengen, a declarat joi Maros Sefcovic, comisarul UE pentru Relaţii Interinstituţionale, aflat într-o vizită în Sofia la invitaţia Parlamentului bulgar.

Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală

Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului.

Băsescu: Guvernul Boc a rezolvat problemele de fond ale României într-o perioadă extrem de dificilă

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit, joi seară, în discursul de la depunerea jurământului de către miniştrii Cabinetului Ungureanu, membrilor Guvernului lui Emil Boc "pentru că au rezolvat problemele de fond ale României într-o perioadă extreme de dificilă".

Băsescu: Mă aştept să începem restabilirea nivelului de trai dacă economia ne va permite

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după depunerea jurământului de învestitură de către membrii Cabinetului Ungureanu, că se aşteaptă, după primul trimestru, dacă economia va confirma aşteptările, la începerea unui proces de restabilire a nivelului de trai al populaţiei.

Hamid Karzai susţine că opt copii au fost ucişi într-un raid NATO efectuat în Afganistan

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, acuză NATO de uciderea a opt copii, miercuri, într-un bombardament efectuat în regiunea Kapisa.

FSLI: Scăderea numărului de sindicalişti, adevărata miză a nereţinerii cotizaţiei pe ştatul de plată

Adevărata miză a măsurii de nereţinere a cotizaţiei pe ştatul de plată, anunţată, miercuri, de fostul ministrul Daniel Funeriu, este scăderea numărului membrilor de sindicat, aceştia având de primit în urma proceselor peste şapte miliarde de lei, informează, joi, FSLI.

Băsescu: Numele viitorului premier fusese demult discutat. Cei din generaţia mea de oameni politici să predea ştafeta noii generaţii – declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la depunerea jurământului noului guvern, că numele "viitorului premier" fusese demult discutat de el şi fostul prim-ministru şi că a fost o opţiune în privinţa momentului la care această schimbare să aibă loc.

America şi Eurasia se vor uni deasupra Polului Nord şi vor forma un nou supercontinent

Continentele America şi Eurasia se vor uni deasupra Polului Nord peste 50 - 200 de milioane de ani şi vor forma un supercontinent, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale.

Financial Times: Reformarea sistemului politic şi juridic, testul noului Guvern de la Bucureşti

Refacerea încrederii necesită eforturi profunde de reformare a sistemului politic şi juridic, perceput drept clientelar şi corupt la 20 de ani de la căderea lui Ceauşescu, şi nu doar înlocuirea unor miniştri cu politicieni tineri, comentează Financial Times în editorialul "Testul Bucureştiului".

Semnificaţii istorice pentru data de 9 februarie

1621 - Alexander Ludovisi a fost ales papă sub numele Papa Grigore al XV-lea (-1623)

GUVERNUL UNGUREANU se va prezenta în faţa Parlamentului pentru votul de învestitură

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu propune, joi, unui Parlament în care vor vota doar reprezentanţii coaliţiei, dar care pot asigura majoritatea, un Cabinet cu doi independenţi, patru reprezentanţi ai UDMR, doi ai UNPR - toţi prezenţi şi în Guvernul Boc - şi nouă democrat-liberali.

Fostul ministru francez Eric Woerth, inculpat de trafic de influenţă

Fostul ministru francez Eric Woerth a fost inculpat miercuri pentru trafic "pasiv" de influenţă de către judecătorii care anchetează acuzaţii de finanţare politică ilegală şi suspiciuni de favorizare în legătură cu miliardara Liliane Bettencourt, relatează AFP.

Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu

Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici îl destituie pe ministrul Apărării Mihailo Ejel

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici l-a destituit miercuri pe ministrul Apărării Mihailo Ejel, a anunţat preşedinţia, în contextul în care acesta a fost acuzat de opoziţie de deturnare de fonduri şi de "ruinarea" armatei naţionale.

Fuia: La ministerul Agriculturii va urma un proces de evaluare. Unii vor pleca

Ministrul desemnat pentru Agricutură şi Dezvoltare Rurală, Stelian Fuia, a declarat, miercuri, la audierea sa de către Comisiile de specialitate din Parlament, că va derula un proces de evaluare a personalului din minister în urma căruia, mai mut ca sigur, unii dintre angajaţi vor pleca.

Ionel Sinescu, noul rector al UMF „Carol Davila”

Noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este profesorul Ionel Sinescu, directorul Centrului de chirurgie urologică şi transplant renal Fundeni şi prorector în UMF în ultimii opt ani.

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, conducerea Serviciului fiind asigurată în continuare de adjunctul directorului SIE Silviu Predoiu, care va participa şi la şedinţele CSAT, informează Administraţia Prezidenţială.